Mereşti | Comuna: Cheile Vârghişului | Judeţ: Harghita | Punct: Peştera Mare – nr. 14 | Anul: 2019
Descriere:
Raport ID:
6357
Anul cercetarii:
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Locuire în peşteră; Locuire sezonieră;
Cod RAN:
| 85065.04 |
Județ:
Harghita
Unitate administrativă:
Cheile Vârghișului
Localitate:
Merești
Punct:
Peștera Mare – Nr. 14
Localizare:
| 85065.04 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Cosac | Marian | responsabil | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Murătoreanu | George | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Niță | Loredana | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Stroe | Doru Bogdan | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Șerbănescu | Gabriel | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Georgescu | Valentin | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Diaconu | Alexandra | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Costache | Emanuel | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Geambașu | Ionel | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Ghiţă | Horia | participant | Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte |
| Dumitraşcu | Valentin | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Petculescu | Alexandru | participant | Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" Bucureşti |
| Vereş | Daniel | participant | Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" Cluj-Napoca |
| Buzea | Dan Lucian | participant | Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe |
| Radu | Alexandru | participant | Direcția de Cultură Dâmbovița |
| Vasile | Ștefan | participant | Universitatea din București |
Raport:
Peştera Mare este amplasată pe versantul stâng al Cheilor Vârghişului, la aproximativ 18 metri deasupra talvegului. Peştera prezintă o serie de săli şi galerii ce totalizează 1.100 m. Portalul se deschide sub forma unei bolte arcuite, cu o lărgime de 12 m. şi o înălţime de 6 m. În sala principală pachetul sedimentar este uşor ascendent, dar se orizontalizează în sala din stânga acesteia. Acesta este şi spaţiul în care lumina naturală facilitează activitatea umană. Tr. Orghidan şi M. Dumitrescu au denumit acest sector „complexul AAʹ” şi menţionează faptul că pachetul sedimentar, cu o grosime de 6 m., a fost exploatat prin extragerea de îngrăşământ fosfatic.
Consistentul pachet sedimentar al acestei peşterii a fost cercetat de J. Teutsch între anii 1900-1902, când a cules materiale arheologice de la suprafaţă. În 1907 a efectuat şi o săpătură arheologică, prin deschiderea unei secţiuni la 7-8 m. de intrare, dar care nu a depăşit adâncimea de 20-30 cm. În anul 1932, J. Teutsch şi L. Schmidt au reluat săpătura arheologică în sala de la intrare. În 1941-1942 Maria Mottl a efectual două sondaje, dar rezultatele obţinute nu au fost publicate la standarde acceptabile. O cercetare arheologică a mai fost întreprinsă de speologul István Déneş, dar nu cunoaştem rezultatele. Din păcate, în acest stadiu al cercetărilor, nu putem identifica paternitatea gropile vizibile la nivelul de călcare, singura decelabilă fiind exploatarea de guano.
În mod natural, accesul la Peştera Mare este extrem de dificil, versantul din faţa acesteia fiind reprezentat de un perete aproape vertical. În prezent, accesul în peşteră se face cu ajutorul unei serii de 2 scări metalice şi a uneia săpată în versant. O pictură din anul 1857, valorificată de speologul István Déneş, redă intrarea în Peştera Mare şi o scară pe care urcă un vizitator
Obiectivul nostru pentru anul 2019 a fost de a evalua succesiunea şi componenţa culturală a etapelor de locuire, iar în vederea atingerii acestuia a fost deschisă secţiunea S1 (2 x 2 m) în sala principală (fig. 1). Secvenţa superioară conţine un numeros material ceramic atribuibil perioadelor eneoliticului şi epocii bronzului.
Material litic a fost descoperit de-a lungul unei secvenţe stratigrafice cuprinsă între 0,45 m şi 1,7 m şi este format din 225 piese litice. Dintre acestea, 57 sunt galeţi şi fragmente de galeţi, din cuarţit, diorit şi bazalt, 80 sunt fragmente indeterminabile din calcedonie, cuarţit, calcar, bazalt şi diorit, 83 sunt piese provenite din debitaj, din cuarţit, calcedonie, bazalt, lidit, jasp, diorit şi argilit, iar 5 sunt galeţi din bazalt şi diorit, cu suprafeţe acoperite de desprinderi specifice percuţiei. Dintre acestea, cea mai accentuată densitate de piese (38,6% din eşantion) apare în partea inferioară a secvenţei stratigrafice, în intervalul de adâncime cuprins între 1,5 şi 1,7 m.
Cele 83 de piese rezultate din debitaj sunt aşchii (n=63), suporturi laminare (n=5), nuclee şi fragmente de nuclee (n=9) şi piese retuşate (n=6).
Nucleele sunt reprezentate fie de galeţi testaţi, care prezintă pe una din suprafeţe câteva negative de aşchii, fie de fragmente pe care mai sunt vizibile părţi din suprafeţele de debitaj sau din planurile de lovire.
Aşchiile sunt, în majoritate, fragmentate, cele mai numeroase fiind piesele distale şi meziale; piesele complete şi proximale prezintă taloane netede, diedre sau faţetate. În cuprinsul tuturor categoriilor de fragmente şi al pieselor complete pot fi observate negative dorsale unidirecţionale şi adiacente, ca şi suprafeţe corticale rulate, de întindere variabilă. Dimensiunile pieselor complete variază între 25-48 mm lungime (excepţional, 61 mm), 32-42 mm lăţime (excepţional, 59 mm) şi 8-17 mm grosime. Suporturile laminare reprezintă ocurenţe izolate în eşantion, obţinute fie din materii prime cu reprezentativitate scăzută (lidit, calcedonie), fie dintr-un tip de bazalt omogen. Piesele retuşate, în majoritate fragmentate, cinci aşchii şi o lamă, sunt suporturi ale căror laturi lungi au fost parţial modificate prin retuşă directă, semiabruptă sau abruptă.
Materialul litic este asociat cu numeroase resturi faunistice de Ursus spelaeus.
Din întreaga coloană stratigrafică au fost prelevate probe pentru datări C14, OSL şi IRSL.

CC BY-SA 4.0