Aşezarea din punctul La Pisc (La Chisc) a fost semnalată pentru prima dată în anul 1970 de către N. Zaharia care menţionează prezenţa a numeroase fragmente ceramice din faza Cucuteni A pe promontoriul îngust de la confluenţa pârâului Ghireni cu râul Prut -nota 1. Aceeaşi informaţie este preluată mai târziu în Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani -nota 2. În colecţiile Muzeului Judeţean Botoşani se păstr...ează câteva pungi cu material ceramic, osteologic, litic şi fragmente de lut ars provenite dintr-un sondaj care ar fi avut loc în anul 1978 în punctul Mitoc-Pisc, sub coordonarea Silviei Antonescu. Din păcate, documentaţia de şantier nu se păstrează. Materialul a fost ilustrat de către F. Burtănescu în diverse studii, fiind încadrat în etapa intermediară dintre Cucuteni B şi Horodiştea-Gordineşti -nota 3. În anul 2017 au fost reluate cercetările în acest punct, cu scopul de a reevalua descoperirile din perioada finală a eneoliticului din bazinul Prutului Mijlociu. Într-o primă etapă, au fost efectuate periegheze pe platoul indicat de către localnici şi în RAJB ca fiind punctul La Pisc. De pe pantele abrupte ale formaţiunii au fost recuperate resturi ceramice puternic fragmentate, nedatabile. Pe suprafaţa îngustă a platoului, ocupată în prezent de păşune, nu a fost identificat material arheologic. Pentru a verifica prezenţa aşezării preistorice semnalată în acest punct au fost întreprinse prospecţiuni geofizice pe o suprafaţă de cca 1 ha. Prospecţiunile au fost realizate de către A. Asăndulesei şi F.- A. Tencariu, din cadrul Departamentului de cercetare interdisciplinară – Domeniul ştiinţe, Platforma Arheoinvest, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. A fost utilizat un magnetometru Sensys cu cinci sonde, cuplat la un GPS pentru raportarea măsurătorilor la sistemul naţional de proiecţie. Planul obţinut indică prezenţa a cel puţin patru anomalii de formă rectangulară, interpretate ca locuinţe arse, şi alte câteva posibile locuinţe, distruse fie de eroziunea accentuată a pantelor, fie de tranşee militare. Aşezarea este delimitată în partea de sud de un şanţ (fig. 1/A). Pentru cunoaşterea stratigrafiei sitului şi recoltarea materialului arheologic pretabil pentru datare, a fost realizat un sondaj arheologic peste una dintre anomaliile din partea de nord-vest a aşezării, interpretată ca locuinţă arsă. Secţiunea a fost plasată peste extremitatea nordică a structurii (fig. 1/B). Stratigrafia pe profilul estic al secţiunii se prezintă astfel (fig. 2): - 0 – 17cm strat de sol negru compact, în care sunt prezente pietricele de dimensiuni medii; - 17 – 28 cm: strat de sol brun cu materiale arheologice răzleţe, ce acoperă structurile de locuire preistorice; - 28 – 42 cm: strat de sol cenuşiu închis cu aspect măzăros, în care se găsesc structurile de locuire preistorice; nivelul antic de călcare se găseşte la cca. - 37 cm; - 42/53 cm: strat de sol cenuşiu afânat ce reprezintă sterilul arheologic. Secţiunea a avut dimensiunile de 2x2 m şi a fost împărţită în carouri cu latura de 1 m, numerotate pe axa sud nord cu cifre arabe, iar pe axa est-vest cu litere. Încă de la primul strat îndepărtat (complex 1001), ce reprezintă stratul de sol negru şi partea superioară a celui brun, s-a remarcat prezenţa materialului ceramic pictat, cu fragmentare medie (între 3 şi 7 cm) şi joasă (peste 7 cm). Al doilea nivel de săpare (complex 1002) corespunde părţii superioare a nivelului de distrugere a locuinţei şi prezintă o frecvenţă redusă a materialului arheologic. Resturile de lut ars ale locuinţei erau concentrate în două zone, delimitate de spaţii goale (fig. 3). Complexul 1004 reprezintă aglomerarea de lut ars din partea de sud-est a secţiunii (în principal caroul B1) compusă din lutuieli cu regim diferit de ardere: arse la galben, la roşu si fragmente cu ardere inegală (galbene la partea superioară şi roşii la partea inferioară) (fig. 3). La demontarea acestora s-a remarcat că multe dintre fragmente provin de la pereţi (grosimi de cca 60 mm). Pe fragmentele mai subţiri (cca 45 mm) se păstrează urme de nuiele sau de scânduri. Amprentele sunt orientate în principal pe direcţia nord-vest – sud-est, iar spre marginea sudică, perpendiculare pe acestea. Pe lutuielile cu ardere inegală s-au observat mai multe niveluri de refacere, cel mai nou purtând urme de pictură roşie. În compoziţia lutului utilizat pentru construcţia locuinţei sunt vizibile pietricele, amprente de frunze şi alte materii vegetale. Cantitatea de lut din complexul 1004 a fost cuantificată la 15630 g şi 164 fragmente. În aglomerarea din partea de nord-vest a secţiunii (carourile A-B/2) – complex 1005 (fig. 3) – lutuielile sunt în mare parte arse la roşu şi au grosimi mai mici ( 25 – 35 mm). Acestea păstrează, în special, amprente de scânduri şi au una dintre feţe netezite. Greutatea totală a celor 121 de fragmente este de 7623 g. Orientarea amprentelor respectă acelaşi model ca în cazul complexului 1004. Interspaţiile dintre cele două aglomerări de lut ars (complexe 1003 şi 1006) sunt caracterizate prin frecvenţa redusă a materialului arheologic. După demontarea lutuielilor, s-a observat că locuinţa nu are platformă, podeaua identificându-se cu solul natural. Prezenţa fragmentelor de lut ars netezite, cu amprente de scânduri la partea inferioară poate indica existenţa unui planşeu de lut uşor, amenajat pe structură lemnoasă. Ipoteza urmează a fi verificată prin investigarea unei suprafeţe mai mari din locuinţă. Inventarul din suprafaţa cercetată este sărăcăcios şi concentrat sub lutuielile ce formează complexul 1005. De aici provin un percutor de silex (fig. 4/3) şi un vas de tip pahar, spart pe loc (fig. 3). De pe întreaga suprafaţă a secţiunii au fost colectate 25 de fragmente ceramice, toate din categoria fină. Dintre acestea, 11 sunt nedecorate iar 14 prezintă urme de pictură monocromă, realizată cu roşu sau negru. Paharul descoperit pe podeaua locuinţei este aproape întreg şi este decorat pe ambele feţe (fig. 4/1a-d). La interior, decorul acoperă zona buzei unde, pe fond alb, sunt redate semi-ove de culoare neagră (fig. 4/1c). Pe partea exterioară, decorul este organizat în metope. Câmpul metopelor este decorat cu elemente foliacee, dispuse cruciform. În spaţiul dintre metope este redat un element foliaceu orizontal, încadrat de o serie de linii subţiri, verticale, paralele, de culoare roşie (fig.1/4b, d). Ca urmare a arderii secundare, suprafaţa exterioară a vasului a fost deteriorată şi nu păstrează urme de angobă. Decorul de pe acest pahar prezintă bune analogii cu cel din colecţia de la Miorcani (judeţul Botoşani) încadrat în faza Cucuteni B1 -nota 4. Două fragmente de buză pictate cu linii orizontale subţiri paralele organizate în metope şi un alt fragment ce nu păstrează urme de decor provin de asemenea de la pahare. În ansamblu, ornamentaţia ceramicii este specifică fazei Cucuteni B, cu analogii în aşezarea de la Costeşti-Cier -nota 5. Apartenenţa inventarului locuinţei la etapa de început a faza Cucuteni B1 ridică unele probleme în contextul datelor deja cunoscute despre aşezarea Mitoc – La Pisc. Astfel, se impune extinderea cercetărilor arheologice în întreaga zonă ocupată de formaţiunile calcaroase din jurul promontoriului pentru identificarea locuirii Cucuteni A, semnalată de N. Zaharia şi a celei de la finalul eneoliticului, atestată prin sondajul din 1978. Întrucât teritoriul formaţiunilor este ocupat în prezent de păşuni, cercetarea perieghetică nu reprezintă în acest caz soluţia optimă, fiind preferabilă completarea cu un program vast de prospecţiuni geofizice. De asemenea, este necesară continuarea cercetărilor arheologice în aşezarea deja prospectată pentru a confirma prezenţa unui singur nivel de locuire (din etapa Cucuteni B1), indicată deocamdată doar prin datele geofizice. Prin amplasarea pe formaţiunea stâncoasă şi abruptă de la La Pisc, dar şi prin suprafaţa redusă, situl reprezintă un caz aparte în cadrul fazei Cucuteni B1, cunoscută fiind preferinţa comunităţilor din această etapă pentru ocuparea zonele de pantă lină.