.
Nufăru | Judeţ: Tulcea | Punct: Trecere Bac | Anul: 2017
Anul:
2017
Epoca:
Epoca medievală timpurie (sec. VII-XIII);Epoca medievală târzie (sec. XIV-XVIII)
Perioade:
Epoca bizantină;
Epoca medievală mijlocie
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Domestic;
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit:
Aşezare fortificată;
Aşezare urbană;
Cetate;
Necropolă
Județ:
Tulcea
Localitate:
Nufăru
Comuna:
Nufăru
Punct:
Trecere Bac
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Damian Oana Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Samson Andra Muzeul Naţional de Istorie a României
Vasile Mihai Muzeul Naţional de Istorie a României
Cod RAN:
Raport:

Investigaţiile arheologice, desfăşurate începând cu anul 1978, au pus în evidenţă pe linia Dunării, pe malul drept al braţului Sf. Gheorghe, la circa 12 km aval de Tulcea, în intravilan-ul satului Nufăru, un important centru de tip urban din secolele X–XIV, elemente ale fortificaţiei bizantine, vieţuirea şi necropolele din sec. XI–XIII, precum şi vestigii aparţinând epocilor getică, romano-bizantină şi modernă.... Cercetările arheologice derulate în campania 2017 s-au concentrat în zona nordică a promontoriului pe care se desfăşoară aşezarea, în punctul Trecere bac, în apropierea zonei de traversare a Dunării cu bacul spre şi dinspre Delta Dunării, pe o proprietate încă privată (Enache Şinghi), situată pe actuala stradă a Arheologiei, la nr. 7. Cercetările, desfăşurate pe o suprafaţă de circa 750 mp, au dus la identificarea unui sistem de fortificare a zonei, datând din ultima parte a secolului al X-lea, îmbinând stânca naturală cu elementul construit – un tronson din curtina de nord a cetăţii, conţinând şi un turn-poartă, curtină asociată cu un sistem complex de platforme, amenajate în stâncă, completat cu un pavaj în pantă, care avansează spre Dunăre pe o lungime identificată de 6 m, definind o instalaţie portuară/de acostament. A putut fi cercetată, de asemenea, o locuire din prima jumătate a secolului al XI-lea, care se adosează zidului de incintă, atât la nord, cât şi la sud. După ieşirea din uz a debarcaderului, zona a fost transformată, pentru circa un secol şi jumătate, în spaţiu funerar, suprapus de o locuire care, în acest punct, se prelungeşte dincolo de limitele generale ale aşezării (mijlocul veacului al XIII-lea), putându-se constitui într-un punct de control din perioada influenţei tătare asupra nordului Dobrogei. Cercetarea arheologică din anul 2017 în punctul Trecere bac a vizat atât studiul fortificaţiei bizantine (zona paramentului interior şi a turnului-poartă), cât şi, mai ales, al celor două niveluri de locuire (din secolele al XI-lea şi al XIII-lea) care încadrează spaţial şi cronologic nivelul necropolei, niveluri situate deopotrivă la nord şi la sud de zidul de incintă bizantin (curtina nordică). Un bogat material arheologic, constând din ceramică, obiecte mărunte, piese numismatice şi sfragistice, dovedeşte atât o producţie locală, cât şi pronunţate legături cu Imperiul bizantin şi cu zonele sale de influenţă comercială. Dezvoltarea în suprafaţă şi în adâncime a cercetării arheologice, în perioada 1999-2002, 2004-2014, 2016, a dezvăluit o situaţie complexă, care a presupus, în anul 2017, abordarea palierului fortificaţiei, precum şi al vieţuirii, fie la nord de curtina bizantină, fie la sud de aceasta, afectând deopotrivă elemente amplasate intra şi extra muros, aflate într-o cronologie relativă de tipul succesiune fortificare – locuire – necropolă – locuire şi într-o cronologie absolută acoperind perioada cuprinsă între sfârşitul secolului al X-lea – sfârşitul secolului al XIII-lea. Cercetarea zonei a permis remarcarea unei mari adaptabilităţi a locuitorilor din vechime, atât în privinţa utilizării stâncii pentru realizarea fortificaţiei şi amenajarea necropolei, precum şi în ceea ce priveşte schimbarea rapidă a statutului zonei, de la rolul de spaţiu fortificat şi de acostament la acela de zonă funerară şi apoi de locuire. Din punct de vedere stratigrafic, punctul Trecere bac se încadrează în datele cunoscute referitoare la situl arheologic din intravilanul localităţii Nufăru, înregistrându-se cele două mari depuneri de pământ cenuşiu prăfos şi cenuşiu gălbui, definind nivelul medieval încadrat între sfârşitul secolului al X-lea şi mijlocul secolului al XIII-lea, la care se adaugă o consistentă depunere modernă în partea de nord a suprafeţei cercetate, precum şi dispunerea sitului pe panta şi pe terasele unui promontoriu stâncos. Vieţuirea este evidenţiată prin două niveluri, unul constând în complexe de locuire de suprafaţă, care poate fi încadrate în linii mari în secolul al XI-lea, nivel suprapus de un altul, constând în gropi menajere, aparţinând secolului al XIII-lea, care afectează parţial atât primul nivel de locuire, cât şi pe cel al necropolei, Complexele de locuire (opt cercetate în campania 2017, şase extra muros şi două intra muros) sunt dispuse simetric la nord şi la sud de zidul de incintă bizantin, aliniate la vest şi la est faţă de zidurile turnului-poartă. Unele dintre complexe sunt adosate stâncii, zidului de incintă nordic şi zidurilor turnului-poartă. Sunt reprezentate de amenajări uni- sau bicamerale, de suprafaţă, de formă rectangulară, cu dimensiuni variind în jurul valorii de 2,50/3/4/5 m, cu baze, late de 0,70–0,80 m şi înalte de 0,30 m, din blocuri de piatră legate cu pământ, podele de lut, resturi de pereţi, gropi de par, structuri lemnoase incluse, instalaţii de încălzit-gătit de tipul vetrelor cu pat ceramic înconjurate de pietre. Numărul mic de instalaţii de foc raportat la spaţiile în cauză, precum şi conţinutul mare de fragmente ceramice aparţinând vaselor de transport (amfore sferoidale) şi de provizii, conduc spre ipoteza identificării unor amenajări mai degrabă de depozitare decât de locuire propriu-zisă. Acest nivel de complexe de locuire este suprapus de un nivel ocupaţional, reprezentat prin gropi menajere (17 cercetate în campania 2016 şi nouă cercetate în campania 2017), cu formă circulară, cu diametre de 0,90/1,10/1,20/1,40/1,60/1,90/2 m şi adâncimi cuprinse între 1 şi 1,80 m. Strategia de cercetare din campania 2017 şi-a atins obiectivul primordial – cercetarea vieţuirii din punctul Trecere bac şi a relaţiei acesteia cu curtina bizantină, atât în ceea ce dispunerea spaţială, cât şi raporturile de cronologie relativă –, permiţând totodată crearea premiselor pentru continuarea cercetărilor în punctul Trecere bac în privinţa vieţuirii intra şi extra muros din secolul al XI-lea şi a paramentului interior al zidului de incintă bizantin, cu turnul-poartă, urmate de conservarea şi punerea în valoare a acestui monument de importanţă specială pentru istoria aşezărilor portuare de la Dunărea de Jos.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
INP
Limba:
RO