.
Nufăru | Judeţ: Tulcea | Punct: Trecere bac | Anul: 2020
Anul:
2020
Epoca:
Epoca medievală timpurie (sec. VII-XIII);Epoca medievală târzie (sec. XIV-XVIII)
Perioade:
Epoca bizantină;
Epoca medievală mijlocie
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Domestic;
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit:
Aşezare fortificată;
Aşezare urbană;
Cetate;
Necropolă
Județ:
Tulcea
Localitate:
Nufăru
Comuna:
Nufăru
Punct:
Trecere bac
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Damian Oana Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Damian Paul Muzeul Naţional de Istorie a României
Vasile Mihai Muzeul Naţional de Istorie a României
Cod RAN:
Raport:

Investigaţiile arheologice, desfăşurate începând cu anul 1978, au pus în evidenţă pe linia Dunării, pe malul drept al braţului Sf. Gheorghe, la circa 12 km aval de Tulcea, în intravilanul localităţii Nufăru, un important centru de tip urban din secolele X–XIV, elemente ale fortificaţiei bizantine, vieţuirea şi necropolele din secolele XI–XIII, precum şi vestigii aparţinând epocilor getică, romano-bizantină şi m...odernă. Cercetările arheologice derulate în campania 2020 s-au concentrat în punctul Trecere bac, aflat în extremitatea nordică a promontoriului stâncos pe care se desfăşoară aşezarea de la Nufăru, foarte aproape de zona de traversare a Dunării cu bacul spre şi dinspre Delta Dunării, pe o proprietate încă privată (Enache Şinghi), situată pe actuala stradă a Arheologiei, la nr. 7. Săpăturile au dus la identificarea unui sistem de fortificare a zonei, datând din ultima parte a secolului al X-lea, îmbinând stânca naturală cu elementul construit – un tronson din curtina de nord a cetăţii, conţinând şi un turn-poartă, curtină asociată cu un sistem complex de platforme, amenajate în stâncă, completat cu un pavaj în pantă, care avansează spre Dunăre, definind o instalaţie portuară/de acostare. A putut fi cercetată, de asemenea, o locuire din prima jumătate a secolului al XI-lea, care se adosează zidului de incintă, atât la nord, cât şi la sud. După ieşirea din uz a debarcaderului, zona a fost transformată, pentru circa un secol şi jumătate, în spaţiu funerar, suprapus de o locuire care, în acest punct, se prelungeşte dincolo de limitele generale ale aşezării (mijlocul veacului al XIII-lea), putându-se constitui într-un punct de control din perioada influenţei tătare asupra nordului Dobrogei. Cercetarea zonei a permis remarcarea unei mari adaptabilităţi a locuitorilor din vechime, atât în privinţa utilizării stâncii pentru realizarea fortificaţiei şi amenajarea necropolei, precum şi în ceea ce priveşte schimbarea rapidă a statutului zonei, de la rolul de spaţiu fortificat şi de acostare la acela de zonă funerară şi apoi de locuire. Dezvoltarea în suprafaţă şi în adâncime a cercetării arheologice, în perioada 1999–2002, 2004–2014, 2016–2019, a dezvăluit o situaţie complexă, care a presupus, în anul 2020, continuarea cercetării elementelor de locuire, situate intra muros, la sud de curtina nordică, într-o suprafaţă cu dimensiunile de 15 m (V-E) × 9,30 m (N-S), înglobând turnul-poartă, cu zonele de la vest şi de la est. Săpătura a fost extinsă spre sud-est atât cât au permis limitele proprietăţii, pentru a finaliza studiul zonei intra muros, atingându-se adâncimea maximă de 1,80-2 m, raportată la nivelul pavajului turnului-poartă, adâncime la care a fost reperat, atât la est, cât şi la vest de acces, un pavaj din piatră măruntă legată cu mortar, gros de 0,15 m, coborând într-o uşoară pantă spre nord, adică spre Dunăre, care corespunde nivelului de călcare al constructorilor cetăţii, identificat deja, la est de zona cercetată, sub actuala stradă a Arheologiei, în campania 2010. Au fost descoperite mai multe complexe (două niveluri de pavaj, o construcţie cu bază de piatră, o locuinţă adâncită, o serie de gropi menajere) şi materiale arheologice diverse, cu precădere ceramice. A fost cercetat nivelul de călcare din turnul-poartă pe lungimea maximă a unităţii de săpătură, de 11,70 m (N-S), echivalând cu o depunere, cu grosimea de 0,30-0,40 m, din pietre suprapuse de o placă de mortar. Pavajul se păstrează spre vest încă circa 3,40 m de la limita estică a accesului (limită care coincide cu zidul vestic al unei construcţii cu ziduri de piatră), adosându-se stâncii native. Cercetarea amenajării acestui nivel de călcare a fost posibilă datorită unor gropi cu conţinut menajer, ceramic şi osteologic specific nivelului cenuşiu prăfos din secolele XII–XIII, cu dimensiunile însumate de 3 m (N-S) x 0,50/0,80/0,90 m (V-E) şi adâncimea de 0,50–1,00 m, care perforează placa de mortar în partea estică a accesului. Nivelul de călcare din turnul-poartă a fost suprapus de o depunere, groasă de 0,50-0,60 m, de pământ cenuşiu prăfos, cu mult material ceramic şi osteologic. La est de turnul-poartă a fost finalizată cercetarea complexului de locuire descoperit în campania 2018. Cercetat parţial, în limitele spaţiului avut la dispoziţie, reprezintă o structură adosată zidului de incintă nordic şi zidului estic al turnului-poartă, cu o bază construită din mai multe asize de pietre legate cu pământ, cu lăţimea cuprinsă între 0,90 şi 1,20 m, păstrată pe înălţimea de 1,00–1,30 m, măsurată de la nivelul plăcii de mortar corespunzătoare nivelului de călcare din accesul turnului-poartă. Dimensiunile identificate ale complexului sunt: 2,60 m (latura de nord), 5,50 m (latura de vest), 2,90 m (latura de sud, incluzând o intrare cu lăţimea de 1 m în colţul sud-vestic); porţiunea estică a complexului se află în malul estic al secţiunii, care coincide cu limita zonei accesibile investigaţiei. Complexul a avut mai multe faze de utilizare, documentate prin identificarea a patru podele de lut, cea mai târzie aparţinând nivelului ocupaţional din epoca influenţei Hoardei de Aur. În condiţiile cercetării unor gropi menajere care perforează pavajul reprezentând nivelul de călcare din turnul-poartă, de-a lungul laturii vestice exterioare a a acestei construcţii cu ziduri de piatră, au putut fi obţinute în exteriorul acesteia informaţii stratigrafice suplimentare. S-a putut observa că fundaţia complexului suprapune un nivel, gros de circa 0,55 m, reprezentând depunerea unei vetre pe un pat ceramic, din fragmente de amfore din categoria sferoidală, pe un nivel de locuire din pământ cenuşiu gălbui, încadrabil secolului al XI-lea. Această din urmă depunere acoperă un pavaj din piatră măruntă cu pământ şi mortar friabil, depus, probabil, pe stâncă şi coborând, eventual într-o pantă uşoară, spre nord, spre apă, reprezentând nivelul iniţial de călcare al locuitorilor cetăţii, înainte de înălţarea nivelului de călcare din turnul-poartă. În interiorul complexului cu ziduri de piatră, săpătura adâncindu-se sub nivelul de călcare al acestuia, a putut fi documentat un nivel de locuire (constituit de o depunere de pământ cenuşiu gălbui, groasă de 0,60 m) căruia îi aparţine o structură de lemne carbonizate, o groapă de par, cu diametrul de circa 0,20 m şi adâncimea săpată de 0,50 m, precum şi o vatră amenajată pe un pat de piatră sfărâmată. Acest nivel de locuire a suprapus o depunere de pământ cenuşiu dur, cu materii vegetale, care acoperă un pavaj, înglobând piatră măruntă, fragmente de cărămizi romano-bizantine şi mortar, amenajat deasupra stâncii native, în faza de ridicare a fortificaţiei, care pare să coboare într-o uşoară pantă dinspre sud spre nord. La vest de turnul-poartă, într-o extindere a casetei cercetate în campania 2019 cu încă 3,30 m spre sud, au fost identificate mai multe complexe de locuire şi menajere. Printre acestea, menţionăm: o locuinţă de suprafaţă, din care se mai păstrează, pe o lăţime de 1,10 m şi o înălţime de 0,50 m, o porţiune din structura de chirpici şi nivelul de călcare constituit de o depunere de pământ galben tasat cu fragmente ceramice incluse; complexul, amenajat deasupra extensiei spre vest a nivelului de călcare din turnul-poartă, a fost perforat de două gropi menajere, conţinând fragmente ceramice, cărbune, oase şi solzi de peşte; o locuinţă adâncită, până la 0,90 m, cu dimensiunile de de 3,10 m (V-E) x 1,40 m (N-S), cu podeaua din pământ galben aşternut peste stânca nativă a pantei estice a promontoriului şi o instalaţie de foc în colţul sud-vestic, reprezentată de o vatră simplă, cu grosimea de 0,45 m, reprezentând o depunere de pământ ars şi cărbune pe un pat de pietre, cu lungimea de 1,20 m identificată pe malul vestic şi de 0,40 m pe malul sudic. Groapa locuinţei adâncite perforează nivelul de călcare extins spre vest din camera turnului-poartă. Podeaua locuinţei adâncite a fost perforată de trei gropi menajere, circulare, cu diametre de 1,10 m, 1,20 m şi 1,30 m şi adâncimea de 0,30/0,70/1,10/1,40 m, în funcţie de depunerea de pe panta naturală a stâncii; două dintre gropi perforează deopotrivă pavajul nivelului de călcare din turnul-poartă, cu extensia acestuia spre vest, şi chiar stânca nativă. Campania 2020 şi-a atins obiectivul primordial, cercetarea vieţuirii adosate intra muros, la sud de curtina nordică ridicată la baza pantei estice a promontoriului stâncos pe care se desfăşoară cetatea bizantină de la Nufăru. Se poate aprecia că studiul situaţiei arheologice din zonă, în unitatea de săpătură respectivă, ale cărei limite coincid cu limitele proprietăţii, a fost finalizat. Vestigiile au fost protejate de o manieră reversibilă în vederea conservării şi punerii în valoare viitoare.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
INP
Limba:
RO