.
Ocna Sibiului | Punct: Biserica Reformată | Anul: 2019
Anul:
2019
Epoca:
Epoca medievală târzie (sec. XIV-XVIII)
Perioade:
Epoca medievală
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit:
Fortificaţii;
Biserică;
Necropolă
Județ:
Sibiu
Localitate:
Ocna Sibiului
Comuna:
Ocna Sibiului
Punct:
Biserica Reformată
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Botha Zoltán
Molnár Zsolt AM-E-006
Sofalvi András
Szász Gyula
Cod RAN:
Raport:

Introducere, obiectivul cercetărilor, metode de cercetare Ocna Sibiului se află la 10 km spre nord de oraşul Sibiu şi este cunoscut mai ales în literatura de specialitate datorită salinelor exploatate încă din vremuri preistorice, fiind cel mai important sit al zăcămintelor de sare în sudul Transilvaniei. Prima menţionare istorică (Vyz) provine din 1263, mai târziu este documentată în forma de Vyzacna (1291), ...şi după 1309 se întâlneşte numele aşezării în forma de Salisfodio. Monumentul istoric cel mai vechi al aşezării este biserica reformată, fosta biserică parohială medievală, aflată pe partea central-sudică al Ocnei, pe un promontoriu puţin proeminent al pantei pârâului Visa. Preotul parohiei, Konradus din Ocna Sibiului a plătit o dijmă papală de ½ mărci între 1332-1335, numele parohiei, Sfânta Fecioara din Ocna Sibiului este menţionată pentru prima dată în izvoarele istorice în 1346. Ansamblul bazilicii cu trei nave este cunoscut în literatura istoriei de artă ca un edificiu de cult romanic, construit în secolul 13-lea. Endre Bakk, preot reformat la Ocna în cursul ultimului sfert al secolului XIX-lea, a realizat monografia cea mai aprofundată al aşezării şi al parohiei medievale. Bakk marchează date fixe pentru construcţia bazilicii (1239-1280), fără însă a menţiona sursele contemporane sau de bibliografie. Studii de arhitectură şi de istoria artei au fost efectuate de către László Debreczeni în anii 1930. Pe suprafaţa şi în preajma bisericii medievale nu s-au condus săpături arheologice. În cursul săpăturilor actuale am primit informaţia din comunicările verbale ale localnicilor că în anii 1970-1980 specialişti din Sibiu au deschis nişte secţiuni pe latura nord-vestică şi estică al bazilicii – însă nu am observat urma acestor săpături şi nici nu am găsit vreo menţionare bibliografică ale acestora. Cercetarea arheologică sistematică efectuată în vara anului 2019 a avut scopul de a furniza date arheologice privind construcţia bazilicii şi al periodizării acestuia. Pentru a clarifica existenţa şi poziţia altor complexe arheologice, săpăturile s-au extins pe toată suprafaţa sitului. De-a lungul zidurilor de incintă au fost deschise sondaje cu scopul de a clarifica situaţia statică a fundaţiilor. În interiorul şi exteriorul bazilicii au fost deschise 13 secţiuni şi şanţuri de cercetare de diferite dimensiuni; în preajma zidurilor de incintă au fost deschise 5 sondaje, iar pe suprafaţa sud-estică al sitului (în vecinătatea capelei) am deschis 4 secţiuni/sondaje cu forţă manuală. (Fig. 1) Premergător săpăturilor arheologice, analize geofizice de tip radar au fost efectuate pe suprafaţa sitului. Acestea s-au întins pe suprafeţe curate, fără tufiş şi relativ netede (părţile estice, sud-estice, vestice şi parţial nordice). Analizele au indicat clar colţul nord-vestic al capelei cu contrafort; anomaliile semnalate pe latura vestică al bazilicii (ziduri demolate ?) nu au fost identificate pe locurile menţionate în cursul săpăturii. În interiorul bazilicii cercetarea geofizică nu a adus rezultate apreciabile. Rezultatele săpăturilor arheologice Cercetări în preajma bazilicii În urma cercetării arheologice ale bazilicii romanice, după observaţiile stratigrafice, studierea structurii şi materialului de construcţie ale zidurilor, respectiv al nivelelor de construcţie/călcare s-a putut trasa periodizarea relativă al acestora (Fig. 2). Prima fază de construcţie o constituie ridicarea zidurilor de fundaţie al turnului şi corului principal (Fig. 3), acestea fiind urmărite de ridicarea zidurilor de elevaţie. Ansamblul a avut o lungime de 13,5 m şi este posibil că a funcţionat o perioadă ca un edificiu ecleziastic sine stătător. Construcţia zidurilor de fundaţie al navei principale, început în faza următoare a fost întreruptă din motive necunoscute (Fig. 8). În faza treia au fost fundate zidurile navelor şi ale corurilor laterale, respectiv zidul frontal vestic al bazilicii. Acest proces este ilustrat prin diferenţele de mortar şi diferitele nivele de construcţie (Fig. 5), respectiv prin mai multe suprapoziţii de morminte tăiate de zidul vestic (Fig. 6-7). O altă cezură în procesul construcţiei bazilicii a fost observată pe partea nord-vestică al ansamblului, pe suprafaţa fundaţiei navei principale fiind semnalate urmele unui incendiu (Fig. 9, după observaţiile noastre preliminare, acesta se poate data la jumătatea secolului XIII-lea). Această cezură corespunde cu un strat îngust de pământ între zidul de fundaţie şi cel de elevaţie în construcţia zidului nordic al navei nordice laterale (Fig. 11). După aceste întreruperi au fost înălţate zidurile de elevaţie ale navei principale şi cele laterale. Privind datarea absolută al construcţiei bazilicii, putem afirma preliminar, că un terminus ante quem reprezintă ridicarea portalul vestic, acesta fiind parţial distrus în timpul construirii porticului baroc în faţa lui. (După opinia noastră, din cauza poziţiei sale secundare, portalul sudic nu reprezintă un element fix în datarea absolută al finalizării lucrărilor de construcţie ale bazilicii.) Fragmentele ceramice arpadiene cu profile simple (sec. XII-XIII), colectate din umplutura mormintelor ante quem bazilicii ne indică un interval destul de larg privind anumite faze de construcţie. Analizele radiocarbon care urmează să fie efectuate în viitorul apropiat din osemintele mormintelor anterioare primei faze (turnul şi corul principal) pot furniza date mai concrete privind începutul construcţiei bazilicii. Cercetările împrejurul zidurilor bisericii din exterior, respectiv secţiunile deschise în interiorul bazilicii nu au dus la identificarea bisericii anterioare (care, după mărturia mormintelor anterioare zidurilor bazilicii se relevă indirect), şi, după observaţiile noastre putem presupune, că în interiorul bazilicii – cercetat reprezentativ din acest punct de vedere – nu au fost detectate urme de construcţii demolate care ar arăta spre un edificiu ecleziastic din piatră. Primul orizont de morminte este datat indirect printr-o monedă al regelui Béla III (1172-1196). În interiorul bisericii patru monumente funerare (cripte din cărămizi) au fost descoperite: două în corul principal, unul în nava centrală, şi unul în nava laterală nordică (Fig. 10). Interiorul acestor monumente nu a fost cercetat arheologic. Putem afirma că din punct de vedere cronologic cea mai veche este cripta nr. 4, aflată în partea estică al corului principal, şi desfiinţată după construcţia unei alte cripte (nr. 1) în faţa lui. Monumentul funerar din nava centrală (nr. 2) a fost construit în secolul XVIII-lea, despre datarea celei din nava nordică laterală (nr. 3) nu avem date certe. Cercetarea arheologică a mai furnizat date privind elementele de construcţie medievală şi postmedievală şi a stabilit faptul că contraforturile bazilicii au fost ridicate în timpul schimbării tavanului original din lemn la bolta de teracotă. Paralel a fost ridicată şi boltită tribuna vestică. Spaţiul auxiliar pe partea sudică al turnului se datează post quem reformei (sec. XVI-XVII) Porticul vestic şi sudic au fost construite în cursul secolului al XVIII-lea. Cercetarea capelei În urma cercetării arheologice şi de parament, respectiv analiza pietrelor cioplite dispersate în împrejurul bazilicii s-a conturat existenţei unei capele medievale construite la colţul sud-estic al sitului (legătura dintre capela şi zidul de incintă medieval târziu nu se cunoaşte, dar se presupune că capela a fost încorporată parţial chiar de la începuturi în structura cimitirului medieval şi în zidul care înconjura acesta). Cercetarea a scos la iveală ruinele unui edificiu ecleziastic orientat est-vest, având o lungime de 15 m, lăţimea lui exterioară măsoară 8-9 m. Nava şi corul capelei au avut aceaşi lăţime, cu contraforturi masive la colţuri. Aceste observaţii, împreună cu piloanele găsite in situ în colţul poligonal sud-estic (respectiv pietrele cioplite aflate pe anumite locuri pe suprafaţa sitului) relevă clar existenţa unei bolţi din piatră de calitate. Picturi murale sau urme indirecte al acestora nu au fost observate. În exteriorul capelei, la colţul nord-vestic al acesteia au fost descoperite morminte medievale, dintre care unele au fost săpate înaintea înfiinţării capelei. Pe latura nordică al ansamblului a fost săpată o groapă de stins var, distrugând nivelul de construcţie şi de călcare actuală al ansamblului. Pe frontul vestic al capelei, ataşat secundar zidului capelei a fost înălţată o structură de piatră, care poate fi identificat drept element component al unei trepte şi/sau intrări. Pe suprafaţa cercetată a corului nu au fost găsite morminte medievale, toate cele descoperite se datează post quem demolării edificiului (demolat înainte de 1642). Pe suprafaţa cercetată nu au fost găsite urme de podele originale, nici rămăşiţele unui altar. Pe suprafaţa corului, într-o groapă săpată în umplutura mormintelor, au fost descoperite urme ale activităţii de turnare de bronz. Conform analogiilor de istoria de artei şi luând în considerare elementele de construcţie (piloane, nervuri de boltă, ancadramente de uşi şi ferestre), capela datează la cumpăna secolelor XIV-XV, având rolul de capelă funerară. Construcţia ei a fost efectuată de comunitate, dar trebuie subliniat şi rolul elitei în viaţa ecleziastică (de pildă la mijlocul secolului al XV-lea, Miklós Vizaknai a fost vice-voievod al Transilvaniei). Capele funerare existente lângă bisericii parohiale din perioada respectivă se găsesc la Sebeş şi Moşna. Zidurile de incintă Pe baza rezultatelor cercetării efectuate în sondajele de-a lungul zidurilor de incintă pe părţile sudice, vestice şi nord-vestice, s-a trasat o periodizare în construcţia acestora. După mărturia materialului arheologic sporadic se poate lansa concluzia că primul zid de incintă în împrejurul bisericii a fost construit în secolul XV-lea, pe linia zidului de azi, sau cu puţine deviaţii faţă de acesta. Pe unele locuri (partea sudică şi vestică) zidul nu a fost fundat suficient, acesta fiind săpat în straturi de cultură mai vechi, sau până la nivelul superior al subhumusului, ceea ce a tras după sine înclinarea lui spre exterior. Porţiunea vestică a zidului de incintă a fost demolată şi reconstruită din nou puţin mai aproape de bazilică în cursul secolului al XVII-lea. În colţul nord-vestic al incintei acestui zid reconstruit, după înfiinţarea şcolii pe partea nord-estică, a fost ataşată porţiunea nordică al zidului de incintă. Pe partea sudică al zidului de incintă au fost efectuate de asemenea intervenţii: porţiunea mediană a fost probabil supraînălţată, căpătând crenele, iar spre sud-est, în apropierea capelei, a fost construit din nou. Aceste lucrări sunt datate de inscripţia din 1642. Concluzii Cercetările arheologice au demonstrat că bazilica a fost construită după un plan bine conturat, în mai multe faze de construcţie, într-o perioadă îndelungată în cursul secolului al XIII-lea, susţinând astfel tradiţia istorică locală. Datarea mai precisă a construcţiilor/fazelor de construcţie ale bazilicii va fi precizat după prelucrarea materialelor arheologice şi analizele radiocarbon. Au fost furnizate date complementare privind fazele de construcţie medievale târzii şi postmedievale ale bazilicii, respectiv al folosirii capelei şi renovarea zidurilor de incintă. Conform elementelor de artă ieşite la iveală în cursul cercetărilor (piloane din piatră cioplită profilate), capela funerară aflată la colţul sud-estic al sitului a fost construită la întorsura secolelor XIV-XV-lea. Procesul de construcţie al zidului de incintă datat între secolele XV-XVII a fost dovedit prin câteva sondaje efectuate în preajma zidurilor. Capela a fost încorporată în structura fortificaţiei după desfiinţarea lui (ante quem 1642). Pe suprafaţa lui au fost descoperite urme de prelucrare de bronz din sec. XVIII-lea. În interiorul bazilicii au fost identificate patru monumente funerare (cripte) datând din epoca medievală şi postmedievală. Conform mărturiei mormintelor anterioare zidurilor de fundaţie ale bazilicii, pe suprafaţa sitului a existat un edificiu ecleziastic anterior ansamblului din sec. XIII-lea, acest orizont de morminte fiind datat printr-o monedă al regelui Béla III. Localizarea acestei edificiu nu s-a realizat, şi putem afirma că în interiorul bazilicii nu există urme de construcţii de piatră premergătoare acestuia. Nici măsurătorile geofizice nu au ajutat în rezolvare problemei, rezultatele acestora coroborând cu cercetările arheologice. Putem presupune deci că urmele unui edificiu ecleziastic longitudinal (de piatră) se mai pot ascunde pe porţiunile sud-vestice şi nord-estice ale sitului (nu excludem existenţa unei rotonde pe un punct necercetat).

English Abstract:

During the summer of the year 2019 a systematic archaeological excavation has been conducted in Ocna Sibiului (HU. Vizakna, GER. Salzburg) at the Calvinist Church, the former parish church of the medieval settlement. The research focused on three major arias: the building history of the basilica, the excavation of the medieval chapel on the south-east part of the site and the exploration of static problems of the fortification walls surrounding the church. In the light of the research the relative chronology of the foundations was established: in the first phase the foundations of the tower and the presbytery have been built; in the next stage the foundations of the principal nave of the basilica have been made; the lateral naves and the western wall foundations were shaped at the end. The different building phases were interrupted by some breaks. Thus the entire building process of the basilica (foundations together with the elevations) might have prolonged for some decades during the 13th century.
In the course of the excavations the burying chapel (having a layout of 15 m length, 8-9 m width) came to light. Built at the turn of the 14-15th centuries the chapel was demolished before 1642 but its surface was used for burials until the 18th century. Besides the great amount of graves a bronze moulding pit was discovered in the sanctuary of former chapel.
Archaeological sections made near the fortification walls showed that their building process can be dated between the 15th-17th centuries.

Bibliografie:

Bakk Endre: Vizakna monográfiája. Kézirat [Monografia localităţii Ocna Sibiului. Manuscris], 1888.


Karczag Ákos – Szabó Tibor: Erdély, Partium és a Bánság erődített helyei. Várak, várkastélyok, városfalak, templomvárak, barlangvárak, sáncok, erődítmények a honfoglalástól a 19. század végéig. Második, bővített kiadás [Locuri fortificate din Transilvania, Partium şi Banat. Cetăţii, castele, ziduri de oraşe, bisericii fortificate, peşteri fortificate, şanţuri şi forturi de la descalecare până la sfârşitul secolului al 19-lea. Ediţia a II-a, revizuită], Budapest. 2012.
Kovács András: Vizakna református temploma. Művészettörténeti tanulmány. Kézirat [Biserica reformată din Ocna Sibiului. Studiu de artă. Manuscris], Kolozsvár. 2003.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
INP
Limba:
RO