Ostrov | Judeţ: Constanţa | Punct: Păcuiul lui Soare | Anul: 2014
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Raport ID:
5355
Anul cercetarii:
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Epoca medievală târzie;
Categorie:
Neatribuit; Domestic;
Tipuri de sit:
Locuire; Aşezare deschisă;
Cod RAN:
| 62547.02 |
Județ:
Constanța
Unitate administrativă:
Ostrov
Localitate:
Ostrov
Punct:
Păcuiul Lui Soare
Sector:
Poartă
Localizare:
| 62547.02 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Damian | Oana | responsabil | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
Raport:
Săpăturile arheologice sistematice iniţiate în anul 1956 şi continuate până în prezent au pus în evidenţă, în capătul nord-estic al insulei Păcuiul lui Soare, existenţa unei cetăţi construite a fundamentis de către bizantini la sfârşitul secolului al X-lea, astăzi distrusă în cea mai mare parte de apele Dunării. Începând cu primii ani ai veacului al XI-lea, cetatea de la Păcuiul lui Soare îşi pierde caracterul eminamente de bază navală, la adăpostul zidurilor cetăţii urmând să se desfăşoare o intensă vieţuire care va dura, cu o întrerupere în secolul al XII-lea, determinată de un incendiu provocat de invazia cumanilor din 1094, până în prima jumătate a secolului al XV-lea, momentul ocupării Dobrogei de către turci. În privinţa vieţuirii, au fost înregistrate din punct de vedere stratigrafic, doar în interiorul perimetrului fortificat al aşezării, şase niveluri de locuire. Vieţuirea din aşezarea insulară este atestată de descoperirile de locuinţe adâncite şi de suprafaţă, cu pereţii sprijiniţi pe temelii de piatră, de cuptoare şi materiale arheologice precum ceramică, unelte de metal, os sau piatră, arme şi piese de harnaşament, podoabe, ce evidenţiază preocupările locuitorilor de aici: practicarea metalurgiei fierului, prelucrarea metalelor neferoase, olăritul, practicarea prelucrării lemnului, meşteşugul lucrului în piatră, în os şi corn, meşteşugul casnic al prelucrării fibrelor textile, pescuitul, o parte din produsul rezultat în urma acestor activităţi fiind probabil comercializat. A fost cercetat totodată şi cimitirul aparţinând aşezării medievale din secolele XIII – XIV, amplasat în zona porţii de nord, dezafectate, a cetăţii.
În campania 2014, cercetările au fost reluate în sectorul Poartă, în cadrul suprafeţei S I U. Deschisă în 2000 pentru epuizarea cercetării locuirii din zona de nord-vest a cetăţii, această suprafaţă, amplasată la o distanţă de circa 30 m spre sud faţă de poarta de nord a cetăţii, la sud de S I T, era orientată N-S, cu dimensiunile (de atunci) de 8,50 × 5,00 m, fiind extinsă succesiv, în 2005, 2007, 2013, pentru regularizarea malurilor, ajungând la dimensiunile de 9,80 × 6,40 m. În 2014, suprafaţa a fost extinsă spre nord, ajungând la dimensiunile de 10,60 × 6,50 m. După curăţarea suprafeţei de vegetaţie şi de depunerile aluvionare acumulate după campania din 2013 din cauza variaţiilor nivelului Dunării, cercetarea s-a reluat de la o adâncime medie de aproximativ 1,20 m, atingându-se o adâncime de 1,40 m.
Stratigrafia zonei, acoperind perioada medievală a aşezării, cunoscută deja din cercetările anterioare, prezintă următoarea succesiune:
1. pământ provenit din săpăturile anterioare, depus într-un strat gros de 0,30–0,40 m, conţinând materiale ceramice amestecate;
2. strat vegetal – castaniul de pădure, cu aspect măzăros, gros de 0,25–0,40 m;
3. strat castaniu măzăros, foarte asemănător cu cel de mai sus, conţinând pigmenţi de cărămidă şi fragmente ceramice, gros de 0,15–0,25 m, databil la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea;
4. strat cenuşiu granulos, conţinând pietre, pigmenţi de chirpici, gros de 0,15–0,35 m, databil în secolul al XIV-lea;
5. strat cenuşiu mai compact, conţinând pietricele, pigmenţi de cărbune şi de chirpici, resturi de vetre şi de podele de locuinţe, gros de 0,20–0,40 m, databil în secolul al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea;
6. strat cenuşiu, mai compact, cu tentă cafenie din cauza contactului cu stratul următor, conţinând pietre, chirpici, pigmenţi de cărbune, gros de 0,15–0,25 m, databil în secolul al XIII-lea.
În S I U, nivelul aparţinând sfârşitului secolului al XIV-lea – începutului secolului al XV-lea, reprezentat de obicei de un strat de pământ cu o culoare uşor castanie, mărturie a incendiului care a pus capăt vieţuirii în cetate, se prezintă sub forma unui strat de pământ cenuşiu gălbui extrem de dur, gros de 0,50 m, puternic pigmentat cu chirpici, cărbune, mortar, conţinând numeroase pietre, fără complexe arheologice reperate, constituind de fapt nivelul de abandon al aşezării insulare. Nivelul aparţinând celei de- a doua jumătăţi a secolului al XIV-lea constă dintr-un strat de pământ cenuşiu brun, puternic pigmentat cu chirpici, cărbune, mortar.
Extinderea săpăturii spre nord nu a mai condus la descoperirea altor complexe funerare, cum ar fi putut sugera descoperirea în campania anterioară a trei morminte, situate la o distanţă destul de mare de ceea ce se considera limita sudică a acestui cimitir.
În partea nordică a S I U a fost descoperită o locuinţă de suprafaţă, cu dimensiunile de 4,70 × 4,40 m, identificată după resturile pereţilor de chirpici, cu lăţimea de 0,50 m, o grupare de pietre, cu aspect de pavaj, realizat din pietre refolosite de dimensiuni diferite şi poziţionate neglijent, cu dimensiunile de 2,40 × 1,80 m şi resturile de podea de pământ galben bătătorit. Locuinţa aparţine, probabil, după poziţia stratigrafică şi materialul ceramic, nivelului de locuire din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. A fost recuperată o mare cantitate de ceramică şi de material osteologic animal.
Este necesară atât continuarea cercetării S I U pentru epuizarea nivelurilor ocupaţionale din această zonă, cât şi extinderea acestei suprafeţe spre est, pentru controlarea limitelor necropolei medievale. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin