.
Ovidiu | Judeţ: Constanţa | Punct: Proprietatea Zeadin | Anul: 2016
Anul:
2016
Epoca:
Epoca greacă şi elenistică;Epoca romană timpurie (sec. I î.Hr. – I d.Hr.);Epoca migraţiilor (sec. IV-VI)
Perioade:
Epoca romană timpurie;
Epoca romano-bizantină;
Epoca elenistică
Categorie:
Domestic
Tipuri de sit:
Aşezare fortificată
Județ:
Constanţa
Localitate:
Ovidiu
Comuna:
Ovidiu
Punct:
Proprietatea Zeadin
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Băjenaru Constantin responsabil Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Nopcea Cătălin-Mircea Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Petcu Radu Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Vasilescu Dan Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Cod RAN:
Raport:

Cercetarea preventivă a fost declanşată ca urmare a unui proiect imobiliar de dimensiuni mai mari: trei locuinţe P+1E, pe o suprafaţă totală construită de 432 mp (fig. 3). Cele trei fundaţii de locuinţe (F1 - F3) au fost sondate mai întâi prin secţiuni mecanice de control stratigrafic, apoi cercetarea s-a efectuat în suprafaţă după decaparea integrală a suprafeţelor. În suprafeţele F2 şi F3, datorită prezenţei ...şanţului fortificaţiei (complexul C1), s-a convenit cu proprietarul ca secţiunile efectuate iniţial să fie prelungite către vest pentru a avea o imagine cât mai clară a lăţimii acestui complex şi pentru a verifica posibilitatea existenţei unui val (lucru care nu s-a confirmat). Ulterior, s-au efectuat de-a lungul şanţului mai multe sondaje pentru a prinde elemente relevente din umplutură. Din păcate, pânza freatică ridicată (specifică locului) ne-a împiedicat să obţinem date concrete asupra formei fundului şanţului. Celelalte complexe au fost conturate (fig. 20), apoi o parte dintre ele au fost sondate pe jumătate, iar la final golite atât cât a permis infiltraţia apei. Stratigrafia generală a celor trei sectoare cercetate este următoarea (fig. 18, 19): A - Intervenţii moderne: – strat de pietriş depus recent (vezi M1 pe profile); – strat de pământ brun depus recent (vezi M2); – strat de pământ galben depus în perioada 2010–2012 (vezi M3). B – Stratigrafia antică: – strat de pământ vegetal post-antic, de culoare neagră; – strat de pământ brun închis, având la bază nivelul de călcare roman târziu; sub acest strat, în zona şanţului a fost surprins şi un strat de pământ negru de colmatare; – strat de cultură din perioada elenistică, cu firave intruziuni din perioada romană timpurie; – strat steril de culoare brun, cu numeroase urme de crotovine; – strat steril de culoare galben. Din considerente practice, numerotarea complexelor s-a făcut în funcţie de obiectivul arheologic principal, reprezentat de şanţul de apărare al fortificaţiei de tip quadriburgium, precum şi după ordinea fundaţiilor (F1, F2, F3). Astfel, fiind principalul complex identificat în zonă, şanţul a primit nr. 1, chiar dacă a fost surprins în suprafeţele F2 şi F3. Complexele C2-C8 corespund cu fundaţia F1, complexele C9-C13 cu fundaţia F2, iar complexul C14 cu fundaţia F3. - C1. Şanţul de apărare al fortificaţiei străbate jumătatea de E a suprafeţelor F2 şi F3, pe direcţia NV-SE. Media adâncimii de conturare este de -1,10 m sub nivelul actual (fig. 21). În total, s-au practicat şapte sondaje de control stratigrafic, care au confirmat faptul că lăţimea maximă a şanţului este de aproximativ 7 m, iar lăţimea efectivă de 5 m. Prezenta două niveluri de umplere, vizibile clar în profilurile obţinute, primul reprezentând dezafectarea, iar al doilea vegetalul post-antic. Nivelul ridicat al pânzei freatice a determinat sistarea săpăturii în toate sondajele, la cote diferite (maxim -1,40 m), fără a se identifica adâncimea finală a şanţului. Materialul arheologic descoperit este relativ sărac şi constă în principal din pietre de dimensiuni diferite, fragmente de cărămidă, unele cu urme de mortar, fragmente ceramice lucrate la roată şi cu mâna, majoritatea atipice, oase de animale, precum şi câteva obiecte din metal. Dintre ultimele, merită amintit întâi un fragment de fibulă, specifică celei de-a doua jumătăţi a sec. VI p. Chr., apoi opt monede din bronz, pentru care dăm mai jos identificările preliminare: • Kanites (sec. II a. Chr.); • Licinius I, tip IOVI CONSERVATORI, anii 313–315; • neprecizat, tip CONCORDIA AVGG, anul 402; • Honorius sau Theodosius II, tip GLORIA ROMANORVM (22 sau 23), anii 408–423; • Theodosius II sau Valentinian III, tip „cruce în cunună”, anii 425–435; • neprecizat, sec. V p. Chr.; • imitaţie din plumb, sec. V-VI p. Chr.; • ilizibilă (sec. IV p. Chr.?). Fragmentul de fibulă reprezintă un bun element de datare pentru momentul dezafectării şanţului. Segmentul corespunzător fundaţiei 2 a afectat partea superioară a unei gropi de perioadă elenistică (C13). Complexe identificate în suprafaţa F1: - C2. Şanţ orientat pe direcţia N-S, plasat în colţul de SE al suprafeţei cercetate şi surprins în profilurile de S şi E ale acesteia. Conturat la -1,10 m sub nivelul actual, avea marginile neuniforme. La acest nivel, atingea lăţimea maximă de 1,55 m. Prezenta o umplutură unitară, iar după golire s-a constatat că dispunea de o treaptă, de-a lungul peretelui de E, cu o lăţime medie de 55 cm şi o înălţime ce varia între 20 şi 30 cm, astfel încât se restrângea până la aproximativ 1,10 m. Din cauza apei ieşite la suprafaţă, nu i s-a putut identifica adâncimea finală, săpătura oprindu-se la cota maximă de -1,65 m. Se datează în epoca elenistică şi se pare că avea rolul de a delimita o arie cu gropi şi cuptoare. - C3. Şanţ situat în jumătatea de N a suprafeţei excavate şi surprins în profilurile de V, N şi E ale acesteia. Săpat în forma literei „U”, s-a conturat la -1,15 m sub nivelul actual. Dinspre profilul de V pornea către NE şi apoi cotea brusc spre V, unde tăia cuptorul complexului elenistic C4. În umplutură s-a descoperit puţin material arheologic, dar care permite totuşi datarea lui în perioada romană timpurie. - C4 (cuptor cu groapă de acces). Semnalat de apariţia bolţii cuptorului la -1,05 m sub nivelul actual, complexul ocupa o poziţie centrală în jumătatea de N a suprafeţei cercetate. Groapa de acces era orientată pe direcţia N-S (fig. 22) şi avea o formă neregulată (2,30 x 2,20 m). Pe anumite porţiuni, pereţii au fost realizaţi drepţi (laturile de N şi V), iar pe altele fie uşor în pantă (latura de S), fie uşor alveolaţi (latura de E). În zona centrală se adâncea până la cota de -1,45 m. Groapa permitea accesul către cuptor şi anexa lui. Ambele au fost afectate de săparea unui şanţ în perioada romană (C3). La cuptorul propriu-zis peretele bolţii se păstra foarte puţin, pe o înălţime de maxim 10 cm. Vatra avea formă ovală (1,05 x 0,85 m), fiind amenajată uşor în pantă. Prezenta o substrucţie realizată dintr-un pat de pietre foarte bine fixate, peste care a fost aplicat întâi un strat fin de pietriş (1 cm) şi apoi unul de pământ galben (3–4 cm). Vatra propriu-zisă avea o grosime de 1,5 cm. Deschiderea gurii cuptorului atingea 50 cm. În faţa sa nivelul de călcare era mai adâncit şi se aflau două pietre sfărâmicioase de nuanţă albicioasă, una culcată şi cealaltă înfiptă în pământul viu. În partea de est cuptorul prezenta o anexă de asemenea săpată în pământ, de dimensiuni mai mici (1,05 x 0,55 m), care nu avea amenajată o vatră, în interior terenul fiind drept şi cu urme de cenuşă. Bolta lui s-a păstrat intactă pe o porţiune mică, suficient cât să-i aflăm înălţimea (40 cm). Interesant este faptul că gura acestui pseudo-cuptor (deschidere = 45 cm) se situa mai jos decât a cuptorului propriu-zis, diferenţa de nivel între cele două fiind de 30 cm. Groapa de acces prezenta în colţul de SE o alveolă cu dimensiunile de 1,15 x 0,75 m. S-a săpat doar până la cota de -1,55 m sub nivelul actual, ieşirea apei la suprafaţă împiedicând finalizarea ei. Cercetarea complexului a oferit puţine materiale arheologice (fragmente ceramice lucrate la roată), majoritatea fiind concentrate în zona celor două cuptoare şi în alveola amintită. Se datează în epoca elenistică. - C5. Groapă de formă ovală (1,35 x 1,20 m) cu pereţii uşor clopotiţi. Conturată la -1,00 m sub nivelul actual, se adâncea până la cota de -1,50 m. Pe fund, în zona centrală, se afla o piatră de mari dimensiuni. Inventarul arheologic este sărac şi constă în câteva fragmente ceramice lucrate la roată (atipice) şi oase de animale. Se datează în epoca elenistică. - C6. Groapă de formă semicirculară cu pereţii clopotiţi, surprinsă în profilul de V al suprafeţei cercetate. Conturarea s-a făcut la -1,35 m sub nivelul actual. La acest nivel, prezenta dimensiunile de 1,10 x 0,45 m. Spaţiul îngust de săpare ne-a determinat să practicăm o casetă care să ne arate, totodată, forma gropii. Astfel, am putut înregistra pe profil un diametru maxim de 1,45 m. De la adâncimea de 1,50 m au început să apară mai multe pietre în umplutură, printre care şi un bolovan. Apa ieşită la suprafaţă nu a permis finalizarea complexului, săpătura oprindu-se la cota de -1,80 m. Pe baza puţinului material arheologic descoperit (fragmente ceramice lucrate la roată), se datează în epoca elenistică. - C7. Groapă de formă semicirculară cu pereţii clopotiţi, surprinsă în profilul de V al suprafeţei cercetate. La conturare (-1,05 m sub nivelul actual) avea dimensiunile de 1,15 x 0,45 m. Spaţiul îngust de săpare ne-a determinat să practicăm o casetă care să ne arate, totodată, forma gropii. Astfel, am putut înregistra pe profil un diametru maxim de 1,30 m. Cota finală se situa la -1,60 m. Sărac în inventar (câteva fragmente lucrate la roată şi cu mâna atipice), complexul se datează în epoca elenistică. - C8. Complex de formă (L = 1,95 m) şi funcţionalitate incertă situat în colţul de SE al suprafeţei excavate. A fost surprins atât în grund, cât şi în profilul de S. S-a conturat la -1,10 m sub nivelul actual şi prezenta o alveolă în jumătatea de N, cu dimensiunile de 0,95 x 0,60 m. Aceasta se adâncea până la cota de -1,35 m. Umplutura era unitară şi caracterizată printr-o combinaţie de pigment roşiatic şi albicios. Un fragment dintr-o piesă din fier şi câteva fragmente ceramice sunt singurele elemente de inventar descoperite. S-ar putea data în epoca elenistică. - C15. Groapă de formă circulară (dm = 1,20 m), cu pereţii drepţi, aflată la limita de SV a complexului C4. Relaţia stratigrafică dintre cele două complexe nu a putut fi stabilită, iar conturarea ei s-a făcut greu. Apariţia apei la cota de -1,50 m a făcut imposibilă finalizarea complexului. Fără inventar. Pe baza celorlalte descoperiri din jur, s-ar putea data în epoca elenistică. Precizăm că în colţul de SE al suprafeţei F1 a fost reperată pe o porţiune foarte restrânsă groapa de implantare şi peretele de Vest al apeductului. Acesta a fost înregistrat pe profilul de Sud al suprafeţei, printr-un mic sondaj. Complexe identificate în suprafaţa F2: - C9. Groapă de formă circulară (dm = 1,50 m), cu pereţii uşor alveolaţi, plasată în colţul de SV al suprafeţei cercetate şi surprinsă parţial în profilul de V al acesteia. Avea două niveluri de umplere, primul fiind caracterizat de prezenţa mai multor plăcuţe dintr-o vatră dezafectată, iar al doilea de câteva pietre. Conturarea lui iniţială s-a făcut la -1,20 m, însă s-a delimitat clar abia la -1,40 m. Săpătura s-a efectuat până la cota de -1,70 m şi s-a oprit din cauza apei ieşite la suprafaţă. Inventarul arheologic constă în câteva fragmente ceramice, printre care şi o toartă de amforă ştampilată care asigură datarea complexului în epoca elenistică. - C10. Şanţ orientat aproximativ pe direcţia E-V, situat la N de complexul C9 şi surprins în profilurile de V şi S ale suprafeţei cercetate. S-a conturat parţial la -1,05 m şi integral la -1,20 m sub nivelul actual (fig. 23). În secţiune, şanţul avea forma literei „U”, cu pereţii laterali uşor oblici. Adâncimea finală oscila între 0,30 şi 0,40 m de la conturare. Cu o lăţime maximă de 0,85 m, prezenta în umplutură, din loc în loc, aglomerări de pietre sfărâmicioase. În partea de E, taie două complexe anterioare (C11 şi C12). Materialul arheologic recuperat constă în fragmente ceramice lucrate la roată şi cu mâna, oase de animale şi o monedă bătută la Tomis în sec. I-II p. Chr.. Se datează în perioada romană timpurie. - C11. Groapă de formă circulară (dm = 1,35 m), cu pereţii drepţi. A fost cu greu conturată la -1,20 m sub nivelul actual, însă nu s-a putut finaliza, din cauza infiltrării apei, săpătura oprindu-se la cota de -1,40 m. Groapa fusese afectată în mare parte de săparea unui şanţ de epocă romană (C10) şi a oferit ca inventar un singur fragment ceramic. Se datează în epoca elenistică. - C12. Groapă plasată lângă complexul C11 şi surprinsă parţial în profilul de S al suprafeţei excavate. Formă incertă. Abia conturată la -1,20 m sub nivelul actual, golirea ei nu a putut continua mai mult de 20 cm, din acelaşi motiv menţionat la complexul anterior. Era tăiată de complexul C10 (şanţ). Fără inventar. Pe baza celorlalte descoperiri din jur, s-ar putea data în epoca elenistică. - C13. Groapă de formă circulară (dm = 0,80 m); s-a mai păstrat doar fundul, la -1,10 m sub nivelul actual, partea superioară fiind afectată de şanţul fortificaţiei (C1). Prezenta o aglomerare de pietre. Fără inventar. Pe baza celorlalte descoperiri din jur, s-ar putea data în epoca elenistică. - C16. Groapă apărută în secţiunea S21 a diagnosticului din 2012 şi cercetată cu acel prilej. Formă circulară (dm = 1,25 m), inventar foarte sărac, databil în perioada elenistică. Complexe identificate în suprafaţa F3: - C14. Şanţ aflat în jumătatea de V a suprafeţei excavate, abia conturat şi nefinalizat din cauza infiltraţiilor de apă. Acesta are o direcţie sigură dinspre SV spre NE, unde se pierde în şanţul fortificaţiei (complexul C1). Nu s-a putut stabili dacă există o altă ramificaţie către V. Chiar în acest posibil punct de intersecţie şanţul prezenta o concentrare de pietre de mărimi diferite. Materialul arheologic descoperit este alcătuit din câteva fragmente ceramice lucrate la roată şi cu mâna şi un obiect din metal (fier + bronz). Deşi elementele de datare sunt insuficiente pentru a susţine ipoteza, complexul s-ar putea data în epoca romană timpurie. Pe baza materialului arheologic recuperat şi a relaţiilor stratigrafice stabilite în cursul cercetării, se pot delimita foarte clar trei etape cronologice: - Etapa 1 - sec. IV-II a. Chr. - locuire din perioada elenistică, concentrată mai ales în partea de Vest a zonei studiate (cu cel puţin două subfaze); prezenţa monedei regelui scit Kanites (chiar dacă antrenată în şanţul fortificaţiei romano-bizantine) ar putea fi un indiciu pentru perioada finală de locuire în această aşezare (sec. II a. Chr.). - Etapa 2 - sec. II p. Chr. - intervenţii efectuate în perioada romană timpurie (şanţurile C3, C10 şi C14, ultimul posibil aparţinând unei construcţii demantelate?), foarte probabil în timpul sau imediat după construcţia apeductului aflat în vecinătate. - Etapa 3 - sec. VI p. Chr. - executarea şanţului de apărare a fortificaţiei de tip quadriburgium, care este probabil utilizat doar în fazele primare de evoluţie a locuirii în fortificaţie, rolul defensiv? fiind abandonat probabil către ultimele decenii ale sec. VI. Săpăturile arheologice efectuate pe cele trei amplasamente ale lotului Zeadin ne permit conturarea din ce în ce mai clară a etapelor de locuire din zona sitului de la Ovidiu. Confirmarea prezenţei unui şanţ (fără val) care proteja fortificaţia de la Ovidiu cel puţin pe latura de Vest este principalul câştig al cercetării. De asemenea, suprapunerile de complexe denotă o locuire intensă în perioada elenistică, iar intervenţiile romane timpurii se adaugă mai vechilor informaţii cu privire la locuirea din această perioadă, de pus cel mai probabil în legătură cu construcţia, întreţinerea şi paza apeductului tomitan.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
INP
Limba:
RO