Celebra staţiune pluristratificată de pe Cetăţuia de la Văleni este de fapt primul sit arheologic cu vestigii cucuteniene identificat încă din anul 1847 de către Gheorghe Asachi, cu prilejul săpării unui beci ce urma să deservească conacul aflat în proximitate, transformat în prezent în şcoală. Din păcate, marele cărturar nu a realizat importanţa descoperirii făcute, atribuind artefactele găsite faimoasei Petro...dava antice, aflată în apropiere, pe Bâtca Doamnei. Astfel, Cetăţuia de aici şi-a pierdut definitiv potenţialul de a deveni situl eponim al acestei strălucite civilizaţii preistorice europene în favoarea celei de la Cucuteni, descoperită abia în anul 1884. Depunerile antropice preistorice, databile în fazele Precucuteni III, Cucuteni A şi Cucuteni B, au fost iniţial amplasate pe un ostrov al Bistriţei, aşadar într-o zonă foarte bine apărată natural, astfel încât realizarea unui sistem de fortificaţii antropic nu a mai fost necesară. În prezent ostrovul nu mai există, situl aflându-se pe malul drept al râului. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, vestigiile eneolitice au fost puternic perturbate de tranşee şi un cuib de mitralieră, iar ulterior de lucrările agricole şi de realizarea reţelei electrice de înaltă tensiune. În aceste condiţii, în anul 2016 ne-am propus reevaluarea potenţialului arheologic al Cetăţuiei, stabilirea formei, dimensiunii şi limitelor depunerilor antropice, a intensităţii locuirii şi aflarea gradului actual de conservare a vestigiilor. Pentru atingerea acestor obiective am realizat o cercetare arheologică de suprafaţă, fotografii aeriene cu drona, modelarea digitală a terenului pe care se află staţiunea, dar şi în imediata sa proximitate, precum şi o prospecţiune geomagnetică parţială, în zonele în care caracteristicile terenului permiteau un astfel de demers. Aceste investigaţii se alătură săpăturilor întreprinse anterior de Constantin Matasă (1938), Hortensia Dumitrescu (1942) şi Ştefan Cucoş (1974-1981, cu întreruperi), care au afectat o suprafaţă de aproximativ 350 m2. Rezultatele cercetărilor noastre indică prezenţa unor vestigii Precucuteni-Cucuteni destul de disparate, a căror consistenţă diferă de la o zonă la alta, în funcţie de deranjamentele antropice ulterioare care le-au afectat. Din păcate, atribuirea complexelor (construcţii şi gropi) pentru fiecare aşezare în parte din cadrul staţiunii este practic imposibilă. În centrul sitului se află o groapă de mari dimensiuni, ce reprezintă un cuib de mitralieră, iar laturile de nord (dinspre râul Bistriţa, afectat şi de reţeaua electrică de înaltă tensiune) şi est – mai abrupte şi acoperite acum în mare parte de vegetaţie arboricolă – sunt brăzdate de tranşee săpate în „zig-zag” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.