Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Palincaş | Nona | responsabil | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
Sârbu | Dorin | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti | |
Ştefan | Cristian | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
Acest sit este cunoscut în literatura de specialitate aproape exclusiv prin rezultatele săpăturilor sistematice din Sectorul „A” (sau punctul „Nucet”), unde s-au găsit importante resturi de locuire umană din Bronzul târziu (Fundeni-Govora/Tei IV-V şi Zimnicea-Plovdiv/Radovanu), Hallstatt-ul timpuriu (Pre-Basarabi) şi mijlociu (Basarabi) şi Latène clasic (locuirea identificată ca Argedava)1. Săpăturile din vara ...anului 2009 s-au desfăşurat însă în sectorul B al aşezării şi au avut caracter preventiv, fiind implicate de lucrările de consolidare a Bisericii „Sfânta Treime”, aflată pe sit, ea însăşi monument istoric. Caracterul săpăturilor şi volumul redus al finanţării au impus limitarea suprafeţei la minimumul necesar. S-au săpat: - la exteriorul bisericii, şase casete (notate 1-6) perpendiculare pe zidul bisericii, până la pământul viu; - tot la exteriorul bisericii, un şanţ perimetral care înconjoară pronaosul şi naosul, până la adâncimea de -1,50 m, necesar turnării grinzii de beton pentru consolidare; - în interiorul bisericii, două casete (7 şi 8) până la adâncimea de -1,50 m (din cauza spaţiului restrâns de lucru, într-un pământ extrem de afânat, cu risc de prăbuşire a zidurilor bisericii, s-a săpat doar până la cota la care s-a turnat grinda transversală de consolidare); - o secţiune transversală prin altar, până la adâncimea de -0,77 m (din aceleaşi motive ca mai sus). Pe planul săpăturilor se mai pot vedea şi trei sondaje (Sondele A-C) făcute fără asistenţă arheologică de firma care executa lucrările de consolidare pentru a determina adâncimea la care se afla talpa fundaţiei bisericii. Tronsonul de la exteriorul absidei altarului, deşi prevăzut în planul iniţial al săpăturii preventive, a rămas nesăpat, la cererea beneficiarului, motivată de faptul că această porţiune urmează să fie consolidată la o dată următoare, încă neprecizată. Astfel, zona cercetată prin supraveghere şi săpătură arheologică preventivă însumează o suprafaţă totală de 72,34 m2. Adâncimile atinse în cursul săpăturilor variază între -0,77 m şi -2,70 m. (Toate adâncimile menţionate în continuare în text sunt în funcţie de cota 0, stabilită pe nivelul actual de călcare din interiorul bisericii, lângă intrare). Săpătura s-a efectuat în proporţie de 75% cu cazmaua şi 25% cu şpaclul, în cea mai mare parte în pământ tare, fiind excavat un volum de 125,51 m3 de pământ, moloz şi dale de ciment. Resturile arheologiceidentificate constau din 60 de complexe arheologice din diferite epoci (Hallstatt timpuriu şi mijlociu, Latène clasic, epoca medievală târzie şi epoca modernă) şi din material din strat sau antrenat în morminte. Stratigrafia generală a zonei cercetate (de jos în sus) şi principalele rezultate ale săpăturii arheologice: Cele mai vechi urme de locuire identificate sunt reprezentate de resturi de epocă hallstattiană timpurie(cu ceramică Pre-Basarabi – cca. sec. 10 a. Chr.) şi mijlocie (Basarabi, cca. sec. VIII - VII a.Chr.). O depunereclarăcu resturi de locuire, suprapunând direct pământul viu, a fost identificată pe laturile de S, N şi E ale bisericii, mai exact în Casetele 1, 4, 5 şi 6. Nivelului de locuire hallstattiană îi aparţin şi două complexe: Cpl. 13 (groapă) şi Cpl. 51 (vas depus într-o groapă de mici dimensiuni). Următoarea etapă de locuire a fost documentată prin câteva complexe adâncite dinperioada Latène târzie (patru gropi şi două anexe gospodăreşti), care au deranjat stratul de cultură hallstattian, adâncindu-se în pământul viu. Un nivel de locuire propriu-zis nu a fost identificat, dar foarte probabil acesta a fost complet distrus cu ocazia săpării gropilor de morminte din perioada medievală târzie şi modernă, precum şi a construirii bisericii. Complexele din perioada Latène erau suprapuse de morminte din perioada medievală târzie şi modernă, nici unul dintre ele marcat la suprafaţa în vreun fel. Trei dintre aceste 40 de morminte – două de pe latura de V a bisericii (M11 şi M12) şi unul de pe cea de N (M16) – sunt sigur mai vechi decât biserica. Astfel, este destul de probabilă existenţa în zonă a unui cimitir medieval, de rit creştin, surprins parţial, acesta fiind singurul obiectiv care poate fi atribuit perioadei dintre finalul locuirii preistorice din situl de la Popeşti şi momentul construirii bisericii. Biserica actuală Construirea acesteia a fost finalizată, conform pisaniei, în vremea lui Constantin Brâncoveanu (1689), fiind ctitorită de „jupan Cârstea vel vistiar”. Cimitirul de lângă biserică În săpătură au fost descoperite 37 de morminte, unele datând sigur din sec. al XIX-lea, altele putând fi eventual mai vechi. Datarea lor s-a făcut în principal după monedele din inventar: câteva monede otomane, Kreuzer-i de la începutul secolului al XIX-lea, monede de 5 şi 10 bani emise în vremea domniei lui Carol I. Datorită frecvenţei mari a înmormântărilor, stratul în care au fost descoperite acestea a fost omogenizat, astfel încât gropile de morminte nu au putut fi observate. Judecând după materialul ceramic antrenat, înmormântările respective au afectat mai ales depunerea din epoca Latène, fiind totuşi descoperite sporadic şi materiale hallstattiene. Cimitirul continuă să se dezvolte în jurul bisericii şi în zilele noastre, săparea gropilor de morminte distrugând depunerea preistorică din zonă. Stratul în care au fost descoperite mormintele este suprapus de diverse nivelări de dată relativ recentă (moloz şi pământ cu pietricele). Peste aceste nivelări se află stratul vegetal, iar în imediată vecinătate a bisericii, de jur–împrejurul acesteia, un trotuar de ciment, imediat sub care s-a găsit o monedă din 1975. Sonda săpată pe latura de S a bisericii, în faza de proiectare a lucrărilor de consolidare, fără asistenţă arheologică, a distrus în totalitate, până sub talpa fundaţiei, stratul de cultură şi cel puţin două morminte din epoca medievală sau modernă (M13 şi M14), resturile cărora au fost observate pe peretele de S al şanţului perimetral. După informaţiile obţinute de la muncitorii care au lucrat la sonda respectivă, cu ocazia săpării acesteia s-au descoperit „cioburi de oale şi bani”. Resturile de locuire Pre-Basarabişi Latène erau cunoscute în zonă, întrucât, cu ocazia săpării de gropi pentru morminte şi cavouri, colectivul şantierului arheologic Popeşti a mai recuperat asemenea material arheologic. Resturile de locuire hallstattiană de tip Basarabi nu mai fuseseră identificate în această parte a sitului. În toate zonele săpate s-a putut observa că biserica se prezintă unitar la nivel de fundaţie. Pe amplasamentul actual al bisericii nu există nici un indiciu referitor la existenţa vreunui edificiu de cult anterior, nici la modificări planimetrice ulterioare finalizării bisericii în 1689. Totuşi, descoperirea celor trei morminte anterioare bisericii (M11, M12 şi M16) lasă deschisă posibilitatea existenţei în zonă a unei biserici mai timpurii decât cea actuală. Rezolvarea acestei chestiuni rămâne în sarcina unor eventuale cercetări arheologice viitoare. Deşi biserica se prezintă cu o singură fază constructivă majoră, ea a suferit totuşi în vremuri mai recente unele modificări mai puţin importante. Astfel, de pildă, pardoseala bisericii este constituită din cărămizi contemporane şi dale de ciment, aşezate pe o şapă de ciment cu pietricele; pragul bisericii era constituit dintr-o lespede de calcar, aşezată pe un strat gros de ciment cu pietricele, fiind şi el de vreme recentă. Modificări mai însemnate a suferit turla bisericii, care a fost în totalitate refăcută, cel mai probabil din cauza cutremurului din 1940, utilizându-se cărămizi contemporane. Cel mai târziu în anii ’70 ai secolului trecut, biserica a suferit şi o intervenţie de consolidare, cu stâlpi de beton turnaţi în elevaţie şi tiranţi metalici, perpendiculari pe axul lung al bisericii.