Situl arheologic Villa rustica-La Vie, este amplasat pe terasa a II-a a Mureşului, pe mai multe proprietăţi particulare. Terenul în discuţie se situează la aproximativ 700 m de Măgura Uroiului şi în apropierea drumului imperial Sarmizegetusa - Apulum, în dreapta Mureşului şi în imediata apropiere a confluenţei acestui râu cu Streiul. Potenţialul arheologic al zonei a fost semnalat încă din sec. al XIX-lea. Si...tul arheologic La Vie se află la vest de satul Rapoltu Mare, în apropierea carierei romane de la Măgura Uroiului. Administrativ, zona aparţine de comuna Rapoltu Mare. Cercetarea arheologică se desfăşoară pe o terasă, unde a fost identificată o construcţie de mari proporţii, probabil o villa rustica, proprietarii terenului fiind persoane particulare. Campania arheologică din anul 2014 s-a desfăşurat în perioada 2 iunie – 15 septembrie, având ca obiectiv principal cercetarea unei suprafeţe mai extinse, în zona în care sondajele practicate în campania 2013 au evidenţiat elemente ce indicau prezenţa unor clădiri solide de epocă romană. În caseta C4, începută în campania 2013, a fost identificat un nivel masiv de dărâmătură de acoperiş. Cercetările din campania 2014 s-au concentrat în această zonă, dimensiunile reduse ale lui C4 (2x3 m) impunând deschiderea unei suprafe extinse pentru lămurirea situaţiei arheologice în cauză. Astfel, a fost trasată suprafaţa SpI, cu dimensiunile de 9 x 9 m. SpI a fost împărţită în 4 secţiuni, despărţite de un martor, sub formă de cruce, lat de 1 m. Secţiunile, de formă pătrată (4x4 m), astfel obţinute au fost numerotate S1, S2, S3 şi S4, începând din colţul de N-E al suprafeţei SpI şi mergând crescător în sensul acelor de ceasornic. S1. În S1 a fost identificat un zid orientat pe direcţia est – vest şi denumit Z3. Acesta are o fundaţie adâncă de 0,70 m şi lată de 0,65 m, constituită din bucăţi nefasonate de andezit şi puţine fragmente tegulare, legate cu un mortar alb. În partea superioară a fundaţei a fost turnat un pat de aşteptare pentru elevaţie, din mortar alb, gros de 2–3 cm. Spre sud (spre partea interioară a clădirii), elevaţia lui Z3 este acoperită cu o tencuială albă, groasă de 2–3 cm. În partea de vest, Z3 intră în martorul dintre secţiunile S1 şi S4, continuând în cea din urmă. În partea de est, zidul Z3 se adosează colţului unui alt zid (Z5), orientat N–S, ce iese din secţiunea S1 şi îşi continuă traseul în secţiunea S2. Z3 este zidul perimetral de nord al unei clădiri, ce a fost surprinsă în toate cele patru secţiuni ale suprafeţei SpI. La sud de Z3, la nivelul la care începe elevaţia acestuia, se conturează o podea din opus signinum, ce mai păstrează amprentele unui pavaj din cărămizi. Am numit această structură Cx 1. Podeaua în cauză se regăseşte în toate cele patru secţiuni ale suprafeţei SpI şi are o structură formată din mai multe straturi. La nord de Z3, la o adâncime de 0,40 m (faţă de nivelul actual de călcare) a fost identificată dărâmătura unui acoperiş. La îndepărtarea acestui nivel, au fost recoltate fragmente ceramice de dimensiuni mici, aparţinând atât epocii romane cât şi celei post- romane. Sub acestea, la o adâncime de 0,50 m (faţă de nivelul actual de călcare), apare o curte amenajată peste un nivel de demolare bine tasat. Nivelul de demolare, a fost transformat în substrucţia noii curţi, substrucţie în care a fost descoperită şi o fibulă cu genunchi, din bronz. Din pavajul propriu-zis al acestei curţi s-au păstrat doar câteva mici lespezi din calcar, iar în paralel cu Z3 şi adosat acestuia, un trotuar, gros de 10 cm şi lat de 0,40 m, constituit din mici fragmente de andezit şi bucăţi de materiale tegulare, bine compactate (Cx 2). Sub nivelul roman a fost identificat un strat brun-negricios, gros de aproximativ 0,30 m, ce conţinea fragmente ceramice şi litice, aparţinând mai multor perioade preistorice (neolitic, eneolitic, epoca bronzului, prima epocă a fierului). La o adâncime de 0,90 m, au fost conturate mai multe complexe preistorice. Cx 3 s-a dovedit a fi o locuinţă semi-adâncită, de formă eliptică, aparţinând culturii Basarabi. Aceasta apare în partea nord-vestică a secţiunii S1 şi intră atât în profilul de vest cât şi în cel de nord a acesteia, suprafaţa cercetată (2,10x1,40 m) constituind aproximativ un sfert din întreaga structură. În interiorul locuinţei a fost identificată o vatră de foc cu două faze de utilizare, ce suprapune o groapă (Cx 5), adâncă de 1 m şi având diametrul de 1,10 m. Ultimii 10-20 cm, deasupra solului virgin s-au dovedit a fi bogaţi în materiale ceramice şi litice specifice neoliticului timpuriu. În partea de nord-est a secţiunii S1 a fost cercetat un complex neolitic aparţinând complexului cultural Starcevo-Criş (Cx4). Acesta s-a dovedit a fi o aglomerare de materiale ceramice, litice şi osteologice cu un diametru maxim de 1,70 m pe direcţia nord-sud, parţial adâncită în solul steril din punct de vedere arheologic. S2. Secţiunea S2 este străbătută de la nord la sud de zidul Z5. Acesta are o lăţime de 0,65 m şi a putut fi cercetat, până în prezent, pe o lungime de 5,90 m. Fundaţia sa este construită din bucăţi de calcar local, legate cu mortar alb. Elevaţia din andezit a fost tencuită pe ambele feţe cu un mortar alb multistratificat. Iniţial, acest zid constituia limita vestică a unei clădiri, al cărei pavaj a fost surprins la est de Z5. Pavajul Cx 6, constituit dintr-un strat de lut bătut şi acoperit cu mortar alb, se află la o adâncime cu 30 de cm mai mare faţă de pavajul clădirii din cea de a doua fază (Cx 1). Pe acest pavaj (Cx 6), ce poartă urmele unei puternice incendieri (un strat gros de cărbune), apar multe elemente ceramice de paviment în poziţie secundară, dar şi alte materiale de construcţie, precum cărămizi şi cuie din fier. În cea de a doua fază de construcţie, Z5 a constituit zidul estic al clădirii delimitate spre nord de către Z3. La vest de Z5 continuă pavajul din opus signinum cu amprente de cărămizi (Cx 1). S3. Lucrările arheologice întreprinse în secţiunea S3 s-au rezumat la dezvelirea şi curăţarea pavajului Cx 1, care ocupă cea mai mare parte a acesteia. Acesta are acelaşi aspect ca în S1 şi S2, lucrările agricole distrugând însă pe alocuri partea superioară a acestuia. În extremitatea vestică a secţiunii S3, de-a lungul profilului de vest, a fost identificat un zid denumit Z4, ce închide spre vest clădirea delimitată spre est şi nord de zidurile Z5 şi Z3. Z4 intră în profil înspre sud şi trece în S4 înspre nord, acolo unde face colţ cu zidul Z3. S4. Şi cea mai mare parte a secţiunii S4 este acoperită de clădirea delimitată de zidurile Z3, Z4 şi Z5. Zidul Z4, lat de 0,70 m, construit în aceeaşi manieră ca şi zidul Z3, cu care se şi ţese, a fost surprins (până în prezent) pe o lungime de 7,80 m. El are în componenţă bolovani de andezit legaţi cu mortar alb. Pavajul Cx 1 se păstrează în condiţii foarte bune, în partea de vest, în imediata apropiere a lui Z4 conservându-se şi câteva cărămizi din partea sa superioară. Aceste cărămizi cu dimensiuni de 45X28 cm şi 45X14 cm sunt alternate în şiruri orientate est – vest. Colţul de nord-vest al clădirii romane din ultimă fază, format din intersecţia zidurilor Z3 şi Z4, suprapune şi taie parţial colţul unei clădiri mai vechi, dezafectate, cu ziduri din calcar, situată în partea de nord-vest a secţiunii S4. Cele două ziduri din calcar (Z6 şi Z7) au o direcţie uşor defazată faţă de zidurile clădirii din andezit. Z6, orientat pe direcţia est – vest, are o lăţime de 0,80 m şi se păstrează la nivel de fundaţie, fiind format din bolovani mari de calcar, legaţi cu mortar alb. Şi Z7, orientat nord – sud, poartă aceleaşi caracteristici ca şi Z6, spaţiul cuprins între intersecţia acestor două ziduri şi colţul de nord-vest al secţiunii S4 conţinând mult material de construcţii, ars secundar. Obiective În cadrul campaniilor următoare se va urmări atât continuarea cercetării arheologice noninvazive cât şi continuarea lucrărilor de arheologie clasică, în cele trei secţiuni rămase neterminate (S2, S3, S4), precum şi deschiderea unor secţiuni noi, care să cerceteze concentraţiile mari de materiale preistorice apărute în arăturile din partea de est a teraselor de la Rapoltu Mare – La vie.