Cefa | Judeţ: Bihor | Punct: Cefa - La pădure | Anul: 2011


Descriere:

Raport ID:
4702
Anul cercetarii:
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Epoca medievală timpurie; Evul Mediu;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Aşezare rurală;
Cod RAN:
| 28255.01 |
Județ:
Bihor
Unitate administrativă:
Cefa
Localitate:
Cefa
Punct:
Cefa - La pădure
Localizare:

Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Crişan Ioan responsabil Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea
Raport:
În anul 2011 principalul obiectiv urmărit a fost atingerea limitei de sud a cimitirului, celelalte limite fiind surprinse în campaniile anterioare. În acest scop secţiunea S IX a fost prelungită spre sud cu 20 m, lăţimea secţiunii fiind de 1,50 m. În această secţiune şi în caseta aferentă au fost identificate şi cercetate integral sau parţial 20 de morminte. Pe bază de stratigrafie, de ritual şi de inventar funerar toate mormintele din acest segment al secţiunii aparţin primei faze de înmormântări din cimitir, respectiv secolelor XI-XIII. Doar două morminte aveau inventar funerar constând din piese de podoabă care însă nu permit încadrări mai strânse. Prin campania din anul 2011 a fost atinsă şi marginea de sud a cimitirului satului medieval Rădvani. La capătul dinspre sud al secţiunii S IX B a fost atins un complex cu un bogat şi interesant material ceramic medieval din secolele XI-XIII, dar care nu a putut fi cercetat decât parţial. Tot în campania din anul 2011 secţiunea S VIII a fost prelungită spre sud cu 3,25 m pentru a fi investigată o suprafaţă rămasă nesăpată datorită unor acumulări de pămănt din campaniile anterioare. În acest segment au fost identificate 16 morminte dintre care 3 aparţin primei faze de înmormântări, iar 13 celei de-a doua faze (sec. XIV-XVI). Numărul total al mormintelor identificate şi cercetate în cimitirul aşezării se ridică la 447 (176 aparţin fazei I de înmormântări, 260 fazei a II-a, 10 fazei a III-a şi unul singur epocii moderne) cu 453 defuncţi. Nu au fost identificate morminte corespunzătoare nivelului de locuire din secolele VIII-X. De asemenea nu au fost identificate vestigii ale unui presupus edificiu bisericesc databil în secolele XI-XIII. Pentru campania din anul 2012 ne propunem prelungirea secţiunii S IX în aceeaşi direcţie în vederea dezvelirii în întregime a complexului apărut, complex care pune problema unei locuiri medievale timpurii şi în acest sector al sitului considerat ca fiind ocupat doar de biserica şi cimitirul aşezării. Pentru clarificarea problemei existenţei vestigiilor unei biserici corespunzătoare secolelor XI-XIII intenţionăm să continuăm radiografierea întregului sector A al sitului. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin