Cu altitudinea maximă de 372 m şi o diferenţă de nivel de 170 m, dominând valea Crasnei, dealul Cetate este legat de restul Măgurii printr-o şa lungă de 100 m, lată de 30 şi se prezintă ca un mamelon tronconic, platoul său superior, de formă ovală, având diametrele de 30-40 m. Vizibile la suprafaţă sunt o parte a ruinelor incintei medievale din piatră prost conservate, la baza căreia este observabil şanţul, ...actualmente colmatat. Fortificaţia şi locuirea de pe Cetate se constituie a fi acropola aşezării civile situate semicircular la baza dealului. Istoricul cercetărilor Cercetările arheologice sistematice au început în anul 1992 şi au continuat, cu unele întreruperi, până în anul 2013, fiind excavaţi peste 1.475 mp prin cele 55 unităţi de cercetare trasate. În urma campaniilor arheologice au fost identificate două zone de fortificare ale dealului în LaTene D. Cea dintâi este mamelonul superior al acestuia. La baza unei pante de 20 m de limita platoului superior, au fost surprinse urmele unei palisade simple cu stâlpi aşezaţi aproape unul lângă celălalt. La baza valului a fost săpat un şanţ cu o deschidere la gură de 1,5-3 m şi o adâncime de 1,5 m. În spatele palisadei au fost surprinse urme de locuire dacică (cuptor cu groapă menajeră) ceea ce sugerează o permanenţă în spatele fortificaţiei. Lăţimea drumului de rond din spate este de 3-4 m, fiind prevăzut probabil cu acoperiş. Această incintă fortificată (un oval cu diametrul de 80 x 60 m), închide mamelonul superior al dealului al cărui platou a fost şi el probabil fortificat în epoca dacică, dar nivelările medievale au distrus orice urmă de amenajare anterioară. Cea de-a doua zonă de fortificare a dealului este şaua de legătură, singura cale de acces spre mamelonul superior. Astfel, la cca. 60 m de incinta descrisă anterior, pe şaua de legătură, au fost săpate în epoca dacică, două şanţuri care barează calea de acces. Lucrările agricole moderne au deteriorat considerabil valurile ridicate în spatele acestor şanţuri. Primul şanţ, cel exterior, are o deschidere de 2 m la gură şi 1,2 m la fund, cu o adâncime actualmente de 0,7 m. În spatele său, la 4 m distanţă, a fost ridicat un sistem de palisade, de fapt un zid din lemn cu umplutură din pământ, menit a suplini dimensiunile modeste ale şanţului. Întreaga construcţie rezultată are lăţimea la bază de 8m. Intrarea în fortificaţia de pe şa se făcea printr-un turn exterior, iar în acel sector şanţul era prevăzut cu un pod din lemn care traversa de altfel întreaga fortificaţie. Materialele arheologice descoperite indică o funcţionare a acestei fortificaţii în sec. I î.Chr., probabil înainte de regele Burebista. La 2 m în spatele paramentului interior al fortificaţiei amintite a fost săpat un nou şanţ lat la gură de 3,5 m, adânc de 2 m, având fundul alveolat. Deasupra şanţului la 7-8 m, cu o diferenţă de nivel de 5m a fost ridicată palisada complexă corespunzătoare acestui şanţ. Lăţimea acestei construcţii era de 4 m, iar lungimea aceea a şeii de legătură, cca. 30 m. În icul şanţului, pe lângă cenuşa şi arsura care dovedesc o distrugere de asemenea prin incendiere, au fost descoperite şi oase umane izolate (fragmente de calotă craniană, o mandibulă cu evidente urme de tăiere în antichitate) care sugerează prezenţa capetelor de prizonieri în pari pe palisade şi la Şimleu Silvaniei (a se vedea scena XXV de pe Columna lui Traian). Considerăm că această palisadă, aparţinând fazei a treia de fortificare a dealului, aparent ridicată în pripă probabil în ajunul celui de-al doilea război, extinde aria protejată a acropolei, adăpostind construcţii importante (edificii sacre?, locuinţele aristocraţiei laice şi ecleziastice?, ateliere, etc.), sfârşind la finele conflictului de la înc. sec. II p.Chr. Fortificaţiile acropolei de pe mamelonul superior al dealului Cetate cât şi şanţul cu valul de baraj de pe şaua de legătură au fost ridicate abia după mijlocul sec. I p.Chr. din motive greu de înţeles (pericolul sarmatic sau roman?) funcţionând succesiv, probabil în sensul unei extinderi de la circumvalaţia descrisă iniţial la lărgirea ariei fortificate prin construirea valului de pe şaua de legătură unde se revine după ce, probabil la Burebista, este distrusă prima fortificaţie a dealului, descrisă puţin mai înainte. În spatele acestor noi elemente de fortificaţie se concentrează toate descoperirile dacice din zona superioară a dealului Cetate. Au fost descoperite o serie de construcţii adâncite sau de suprafaţă realizate din lemn şi chirpici, unele cu un inventar foarte bogat şi spectaculos. Au fost cercetate gropi de provizii, menajere şi chiar rituale, cuptoare şi vetre de foc. Cu ocazia cercetărilor au fost descoperite două tezaure de monede romane din argint acumulate de daci. Campania anului 2013: Cercetarea sectorului, preponderent medieval al sitului, amplasat pe platoul superior al dealului, s-a realizat doar în anii 1992, 1993 şi 2003. În acest an, 2013, au fost reluate săpăturile şi a fost cercetat sfertul nord-vestic al cetăţii medievale. Au fost trasate 6 unităţi de cercetare (S1-S6) excavându- se peste 130 mp. În această suprafaţă au fost descoperite o serie de complexe arheologice (Cx 1-26) dintre care majoritatea sunt intervenţii moderne asupra stratigrafiei sitului (gropi de căutători de comori), din fericire majoritatea de mică anvergură. Dintre complexele descoperite se remarcă Cx1, donjonul cetăţii, necunoscut până acum mai ales datorită degradărilor suferite în ultimii 200 de ani, când starea sa de conservare a fost profund afectată de căutătorii de comori. Turnul cetăţii este o construcţie aprox. pătrată cu ziduri groase de 1,6 m şi laturile exterioare de 8m, iar cele interioare de aproape 5 m. În săpătura noastră au fost surprinse trei colţuri înterioare, cel nordic, estic şi sudic. Turnul pare complet ieşit înafara incintei ovale şi are colţurile orientate spre punctele cardinale. Pentru construirea sa a fost realizată o scobire a pantei dintre şanţul fortificaţiei şi platou. Astfel, în acest sector, au fost afectate fazele din lemn şi cele preistorice anterioare. Probabil parterul turnului se afla la nivelul şanţului peste care, probabil, se cobora poarta de intrare în turn. Ceea ce a fost cercetat în acest an a fost umplutura de dărâmare a donjonului până la o adâncime de 2,3 m, dar presupunem că parterul construcţiei se află la cel puţin 2,5 m mai adânc. Colţul nordic este mai bine păstrat, deşi faţa interioară a zidului a fost degradată de dărâmarea lentă, dar şi de intervenţiile căutătorilor de comori. Cercetarea noastră a abordat turnul prin suprafeţele S1 şi S2 despărţite de un martor lat de 1m, trasat aproximativ pe diagonala dintre colţul sudic şi cel nordic al construcţiei. Pe latura sudică a acestor suprafeţe au fost descoperite complexe (gropi de stâlp) care ţin probabil de fazele din lemn ale cetăţii medievale sau de amenajări din preajma turnului. Pentru a avea vizibilitate spre valea Crasnei, turnul, care a fost construit în spatele dealului, în zona căii de acces în cetate, trebuie să fi avut cel puţin 5-6 nivele, parterul şi primele două etaje abia atingând nivelul platoului superior. Finalizarea cercetării turnului a rămas un deziderat al unei campanii viitoare. Suprafeţele S3 şi S4 au fost trasate pentru completarea situaţiei arheologice din acest sector. La mică adâncime a fost descoperită o platformă dreptunghiulară din mortar, care constituie pardoseala (groasă de max. 10 cm) unei construcţii din lemn, compartimentată (Cx 8-9), datată probabil în ultima fază de locuire a cetăţii (sec. 14-15). Un colţ al construcţiei (cel vestic) a fost surprins în S5 trasată pentru investigarea completă a complexului. Locuinţa avea 6x3m şi era orientată cu colţurile spre punctele cardinale. Încăperea mică, sudică, a locuinţei era de 2x3m. Locuinţa pare adaptată la orientarea donjonului şi suprapune un alt complex important (Cx 11), observabil ca o dărâmătură de cărămidă şi piatră care va fi cercetată în viitor. Urme ale unor construcţii asemănătoare, dar mai precar conservate, au fost descoperite şi în S5 (Cx 10) şi S6 (Cx 15). Inventarul acestor complexe este sărac şi datorită adâncimii la care au fost descoperite (de la 0,05 m până în 0,3 m), fiind afectate de numeroasele vetre de foc din perioada noastră, contemporană. Mult mai consistent este stratul de incendiere al primei faze din piatră a cetăţii, surprins deja începând cu campania anului 1993. Chiar dacă nu depăşeşte grosimea de 0,5-0,2 m, acesta este bogat în materiale arheologice surprinse de incendiu. Descoperirea, în acest nivel, a unei monede din argint de la Ştefan al V-lea al Ungariei, poate data finalul primei faze la finalul sec. 13. Amenajarea celei de-a doua faze se petrece probabil la începutul sec. 14 şi este precedat de o amenajare de anvergură în interiorul cetăţii în care mai exista un mamelon din mai vechea incintă din lemn şi piatră. Acesta a fost mărunţit şi nivelat în spatele zidului de incintă care a respectat traseul vechiului zid (2,4 m grosime), doar că a fost construit într-o manieră mai neângrijită şi mai lat cu 0,2 m. Inventarul arheologic descoperit (Anexa) este extrem de bogat în special în numărul de piese metalice (peste 400 piese) şi mai puţin ceramice recoltate. Predomină materialele de construcţie (cuie, scoabe) şi fragmentele de fier şi zgură de la activităţile meştesugăreşti (peste jumătate din piese). Numeroase sunt accesoriile şi armele cavalerului medieval (fragmente de armură, catarame, pinteni, vărfuri de săgeţi de arc şi de arbaletă, suliţe) şi piese de harnaşament (potcoave, aplici, zăbale), uneltele (cuţite, seceri, ciocănele, topoare, dăltiţe, cute, fierăstrău, etc.). Mult mai puţine sunt piesele din os, dintre care se remarcă un posibil ornament de copertă de carte. Tot de la cărţi provin o splendidă legătură de carte din bronz şi alte table din bronz, unele ornamentate. A mai fost descoperit un posibil fragment de clopot din bronz care poate sugera existenţa unei capele private în incinta medievală. De la debutul cercetărilor arheologice sistematice pe dealul Cetate nu au fost descoperite monede medievale. În campania anului 2013 au fost descoperite trei dintre care una lisă din bronz, cea din argint emisă de Ştefan V (1270-1272), alta unifacială emisă de Ladislau IV (1272-1290). O splendidă aplică, sau medalion din bronz cu grifon, a fost descoperit în umplutura de dărâmătură a donjonului (Cx 1) ceea ce sugerează statutul nobilului care stăpânea cetatea şi domeniul acesteia în sec. 13-14. Suprafaţa cercetată: 130 m2 Concluzii În actualul stadiu al cercetării nu putem preciza relaţia directă dintre turnul descoperit (Cx 1) şi incintă, dar nici momentul ridicării acestuia. Descoperirea unor elemente din piatră profilată sau care ţinea de ancadramentele uşilor şi a ferestrelor constituie un argument potrivit căruia avem de-a face cu o construcţie impunătoare, iar cercetarea completă a acesteia şi a complexelor de locuire din incintă, va aduce multă lumină privind evoluţia, caracterul şi organizarea internă a cetăţii medievale de pe dealul Cetate din Şimleu Silvaniei.