Steierdorf | Comuna: or. Anina | Judeţ: Caraş-Severin | Punct: Peştera Hoţu (La Hoţu) | Anul: 2008
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Raport ID:
4081
Anul cercetarii:
Perioade:
Preistorie; Antichitate; Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Preistorie; Paleolitic; Mezolitic; Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului; Epoca romană timpurie; Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Civil; Domestic;
Tipuri de sit:
Locuire în peşteră;
Cod RAN:
| 50905.01 |
Județ:
Caraș-Severin
Unitate administrativă:
Or. Anina
Localitate:
Steierdorf
Punct:
Peștera Hoțu (La Hoțu)
Localizare:
| 50905.01 |
Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Petrescu | Sorin Marius | responsabil | Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, Caransebeş |
| Cincă | Adela | participant | Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, Caransebeş |
| Moldovan | Oana | participant | Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, Caransebeş |
| Soameş | Dănilă | participant | Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, Caransebeş |
| Băltean | Ion Cornel | participant | SC Roşia Montană Gold Corporation SA |
| Lazarovici | Gheorghe | participant | Universitatea "Eftimie Murgu", Reşiţa |
| Pollard | Joshua | participant | University of Bristol, UK |
| Zilhão | João | participant | University of Bristol, UK |
Raport:
În cadrul campaniei de cercetări arheologice interdisciplinare din sistemul carstic al văii Minişului, sector Plopa-Ponor, investigaţiile de natură arheologică au fost orientate exclusiv asupra depozitului pluristratificat identificat în Peştera „La Hoţu”. Menţionăm însă că pentru înţelegerea prezenţei antropice preistorice în acest areal dar şi pentru o corectă repertoriere arheologică a peşterilor cu potenţial arheologic din această zonă trebuie avute în vedere şi următoarele puncte cu patrimoniu arheologic: Peştera cu Oase – Cod RAN 50905.01, Peştera cu Abri - 50905.03, Peştera Ponor Uscată (sau Peştera din Dolină) - 50905.04.
Acest ansamblu carstic se înscrie într-un perimetru bine delimitat prin următoarele coordonate, în sistem de referinţă STEREO 70: a) Y: 249360, X: 396307; b) Y: 249360, X: 398307; c) Y: 251360, X: 398307; d) Y. 251360, X: 396307.
Până nu demult, prezenţa şi caracterele biologice ale oamenilor moderni timpurii SE europeni au rămas încă ipotetice, bazate doar pe teorii paleogeografice şi presupuneri nefondate legate de asocierile dintre complexele arheologice şi anatomia umană, cărora li se adăugau puţine date paleontologice, slab datate, şi/sau resturi umane greu identificabile. Descoperirile unor resturi de oameni moderni timpurii, aflate într-un context paleontologic în Peştera cu Oase, în 2002, 2003 şi 2004, ne oferă o imagine asupra biologiei celor mai vechi oameni moderni din Europa (Moldovan et ali. 2003; Trinkaus et ali. 2003a; 2003b; 2004a; 2004b; 2005a; 2005b; Rougier et ali. 2007; Richards et ali. 2008).
Peştera La Hoţu, cod. speo. 2233/6 (Goran 1981, 156) este o peşteră situată în acelaşi sistem carstic cu Peştera cu Oase, şi a fost aleasă pentru cercetare în 2004, în urma evaluării potenţialului arheologic al cavităţilor din acest areal, în speranţa că va oferi contextul cultural al oaselor umane descoperite în Peştera cu Oase. S-a presupus că afinităţile culturale ale resturilor umane ar putea fi relevate prin identificarea unor niveluri de locuire contemporane, în siturile din apropiere, chiar dacă nu au fost descoperite artefacte în asociere directă cu oasele umane.
Având în vedere nivelul avansat de fragmentare al acestui sistem carstic, credem că înţelegerea prezenţei umane în Pleistocenul superior şi Holocen trebuie văzută din două direcţii: una pe verticală (subteran – Peştera cu Oase; şi la suprafaţă – paleo-cursuri, doline de prăbuşire, etaje fosile, galerii parţial colmatate, peşteri fosile) şi una pe orizontală, prin corelarea secvenţelor stratigrafice a peşterilor-galerii cu intrări naturale – Peştera cu Abri, Peştera din Dolină (3 galerii cu faună pleistocenă), Peştera La Hotu (secvenţă Pleistocen-Holocen).
Niveluri ocupaţionale şi structuri antropice. Cercetările desfăşurate aici, au pus în evidenţă, până în prezent, o secvenţă stratigrafică pluristratificată ce cuprinde mai multe niveluri ocupaţionale antropice (CCA 2005; 2006; 2007; 2008):
- nivel modern (Level. 1.1) (sediment negru);
- nivel medieval (Level. 1.2) (sediment maroniu-negru);
- nivel roman (Level. 2) (sediment maro cu claste de dimensiuni medii şi mari);
- nivel Coţofeni (Level. 3.1 – 3.5) (sediment de culoare gri);
- nivel Neolitic timpuriu (Level. 4.1) (sediment gălbui-maroniu bogat în material clastic);
- nivel Neolitic timpuriu (Level. 4.2) (sediment gălbui-maroniu);
- nivel Mezolitic final (Level. 5.1) (argilă roşiatică);
- nivel Mezolitic (Level. 5.2) (argilă gălbui-roşiatică);
- nivel Epipaleolitic (Level. 6.1) (argilă gălbui-roşiatică cu material clastic);
- nivel Epipaleolitic (Level. 6.2) (matrice gălbui-roşiatică cu material clastic);
- sediment fin, de culoare gri cu material clastic (Level. 7.1a);
- sediment fin, de culoare gri cu claste angulare de dimensiuni medii şi mari (Level. 7.1b);
- sediment gri-gălbui cu pietre, cărbune şi oase arse (Level. 7.2);
- sediment alb-gălbui, foarte fin cu cărbune şi oase (Level. 7.3).
Pe scurt, putem spune că nivelul 1.1, aparţinând perioadei moderne este caracterizat de existenţa numeroaselor vetre de foc, a pieselor metalice şi de sticlă abandonate pe toată suprafaţa cercetată. Aceste complexe şi intervenţii târzii nu au deranjat nivelele inferioare, sau cel puţin nu în zona în care au fost orientate cercetările noastre. Nivelul 1.2 aparţine perioadei medievale, bine diferenţiat structural şi cromatic conţine numeroase fragmente ceramice provenite din forme reîntregibile aflate în curs de restaurare. In nivelul 2 a fost descoperită ceramică romană de bună factură, dar şi o piesă decorativă din bronz, fiind vorba de o prezenţă umană sporadică/ocazională.
În ceea ce priveşte nivelurile atribuite culturii Coţofeni, o situaţie interesantă ne-a fost furnizată de linia careurilor 2A–3A/2C–3C–4C, unde am surprins la orizontul nivelului 3.3 un complex de habitat de formă ovală, cu orientare NE-SV ce avea pe latura S-SV 3 gropi de pari, probabil orientaţi oblic, sprijiniţi şi legaţi pe un stâlp central, a cărui amprentă am identificat-o la limita dintre careurile 2B-C (CCA 2008; Băltean et ali. 2008). Existenţa (chiar dacă numai intuită) unor structuri de habitat în peşteră nu este întru totul străină acestui orizont cultural (Roman 1976; Ciugudean 2000). Sedimentarea pluristratificată a acestui complex, ne-a permis verificarea secvenţei stratigrafice a întregului nivel Coţofeni identificat până în prezent în această peşteră (Level 3.1 – 3.5) fiind vorba de diferite niveluri ocupaţionale, sezoniere şi nu de niveluri artificiale de cercetare cum ar putea fi interpretat. Practic, această structură de habitat a fost amenajată în prima etapă ocupaţională Coţofeni prin amenajarea specială a nivelului de călcare, suferind apoi 3 etape distincte de ocupare /umplere. Această primă etapă este contemporană cu structura de combustie identificată în careul 6B ce suprapune direct nivelul neolitic 4.1.
Una dintre cele mai importante structuri de combustie prin mărime şi caracterul amenajării a fost descoperită în nivelul 4.1 şi cercetată în perioada 2004-2005 la adâncimea de -261/263-271/275 şi aparţine orizontului Starčevo-Criş, faza IIB/IIIA (Lazarovici 1979; Biagi, Spataro 2004). Cărbunele rezultat din această vatră provine din material lemnos aparţinând speciei Fagus sylvatica. O probă (fragmente de cărbune de la ramuri subţiri de Fagus) trimisă la laboratorul de datări 14C din Lisabona a oferit o vârstă de 6710±80 BP (Sac-2001).
Marcând o discontinuitate stratigrafică comparativ cu nivelurile anterioare, pusă în evidenţă atât prin diferenţe cromatice cât şi printr-o majoră schimbare a regimului de sedimentare, la adâncimea de 280-285 cm, a fost surprinsă o structură de combustie din care am prelevat două mostre de cărbune, una formată dintr-un singur tip xilomorfologic de Fagus şi/sau Prunus (prelevată din careurile 4A-4B) iar a doua reprezentând un tip xilomorfologic aparţinând speciei Quercus. În asociere cu aceste probe de cărbune şi practic reprezentând contextul cultural-material al acestei vetre au fost identificate câteva piese de silex dintre care se remarcă un vârf microlitic cu retuşe directe abrupte. Vârstele obţinute pe cele două probe prelevate sunt: (Sac-2104) 7590±100 BP şi (OxA-15067) 7610±60 BP (Băltean et ali. 2008).
Continuând suita stratigrafică, la adâncimea de 311-330 cm faţă de punctul „0”, a fost identificat în careul 4A un strat subţire de cărbune diseminat într-un sediment de culoare cenuşie, la cca. 25 cm sub nivelul mezolitic fără materiale tipice exceptând doar fragmentele de oase cu urme mecanice de rulaj post-depoziţional şi cele două piese de silex atipice. Cărbunele aparţine speciei Pinus, cu caracteristici pentru grupele P. cemba/P. peuce/P. strobus. Vârsta radiocarbon obţinută pentru acest nivel este: (OxA-15992) 13.710±60 BP (Băltean et ali. 2008).
Continuarea cercetărilor arheologice în 2008 pe linia careurilor 2A-3A-4A-5A / 2C-3C-4C / 4B a pus în evidenţă o nouă structură antropică – structură de combustie temporară – ce marchează antropic conţinutul nivelului sedimentologic denumit arbitrar în campania anterioară 7.1. Cărbunele identificat în această structură de combustie este în prezent supus analizelor în vederea efectuării unei vârste 14C la Poznań Radiocarbon Laboratory (Polonia).
Practic secvenţa stratigrafică din Peştera Hoţu, pusă în evidenţă până acum, se încheie cu orizontul identificat în campania 2006 însă fără a epuiza coloana sedimentologică a acestei peşteri, în careul 3B, la o adâncime de –420-428 cm, faţă de puntul „0”, unde a fost descoperit un nivel arheologic plasat pe baza observaţiilor sedimentologice anterior LMG (marcat de un strat gros de material clastic) şi evidenţiat arheologic prin trei piese de silex atipice, fragmente de oase arse şi cărbune diseminat. Din acest sector au fost prelevate 2 probe de cărbune pentru datări 14C AMS supuse actualmente la The Oxford Radiocarbon Accelerator Unit (ORAU) ale căror rezultate nu ne-au parvenit încă. Fără a putea pune în evidenţă în acest moment existenţa aici a unei structuri de combustie, suntem totuşi de părere că suprafaţa cercetată în careul 3B este situată foarte aproape de o vatră de foc aparţinând, paleoliticului superior, cărbunele recoltat fiind diseminat în exteriorul aceste structuri antropice.
Secvenţa stratigrafică din Peştera La Hoţu şi Peştera cu Abri (CCA 2008), coroborată cu informaţiile paleoclimatice şi antropologice din Peştera cu Oase, ne oferă o mai bună înţelegere asupra prezenţei umane preistorice, medievale dar şi moderne în sistemul carstic al Văii Minişului.
Chiar dacă asocierea directă a oaselor umane cu un orizont Aurignacian (similar cu descoperirile de la Tincova şi Româneşti) nu poate fi susţinută cu tărie în prezent, credem că viitoarele cercetări în această zonă vor scoate la iveală noi dovezi arheologice referitoare la prezenţa oamenilor moderni timpurii în această zonă.
O altă caracteristică importantă a acestui ansamblu arheologic este prezenţa nivelelor mezolitice târzii (dar şi a celor epipaleolitice), anterioare celor mai timpurii orizonturi Starčevo-Criş din spaţiul carpatic, necunoscute până acum în această parte a Banatului, fiindu-ne aproape imposibil în acest stadiu al cercetărilor să le corelăm din punct de vedere cultural, cu orizonturile de tip Schela-Cladovei – Lepenski Vir din sectorul Porţilor de Fier sau cu aşa-numitul orizont de tip Tardenoisian din regiunile centrale şi est-carpatice. În acelaşi timp, orizonturile epipaleolitice, prin poziţia lor stratigrafică şi prin vârsta oferită, sunt situate într-un hiatus stratigrafic evident în siturile din aer liber, între nivelele Româneşti Dumbrăviţa VI – Coşava II şi vetrele epipaleolitice tardigravettiene de la Băile Herculane şi Cuina Turcului (Băltean et alii. 2008).
Succesiunea stratigrafică şi cronologică identificată aici este foarte importantă pentru această parte a Banatului Montan, atât sub aspectul completării cunoştinţelor pentru un sector necercetat arheologic până în 2004 dar şi prin informaţiile privind caracterul locuirii şi al ocupării teritoriului, demonstrând prin nivelele post-paleolitice o locuire sezonieră dar repetitivă ce continuă cu unele întreruperi până în perioada medievală şi modernă.
În concluzie, continuarea cercetărilor în aceste peşteri este foarte importantă, atât pentru o mai bună înţelegere a prezenţei şi locuirii umane în acest spaţiu, cât şi pentru înţelegerea schimbărilor paleoclimatice dar şi a evoluţiei paleogeomorfologice a sectorului Plopa-Ponor în context regional.