Întrerupte mai bine de 30 de ani, cercetările arheologice de la Cetatea de Scaun a Sucevei au debutat în anul 2011, după începerea programului cu finanţare europeană „Reabilitarea Cetăţii de Scaun a Sucevei şi a zonei de protecţie a acesteia”. Datorită faptului că cercetarea arheologică nu a fost prevăzută în acest proiect, toate sondajele au fost realizate doar în zonele solicitate de proiectant. Chiar în aces...te condiţii, fără a fi spectaculoase, rezultatele de până acum, desfăşurate în anii 2011, 2012 şi 2013, aduc câteva întregiri la informaţia deja cunoscută din cercetările începute acum peste o sută de ani şi continuate sistematic în deceniile şase şi şapte ale secolului trecut. În anul 2011, anul debutului proiectului, în vederea realizării sistemului de drenaj din cetate, au fost prevăzute un număr de cinci chesoane, din care au fost executate trei. Acestea au fost prevăzute cu un diametru de patru metri şi o adâncime de 16 metri. Chesonul nr. 1, se găseşte în zona de nord-vest a monumentului în apropierea bastionului R 221. Suprafaţa afectată a fost împărţită în două casete pătrate, fiecare cu latura de şapte metri, despărţite de un martor de 0,50 m. Cercetarea arheologică în acest spaţiu a permis descoperirea unei gropi menajere care a fost surprinsă în profilele de nord şi est (la o adâncime de -1,10/1,20 m faţă de actualul nivel de călcare) şi din care au fost recoltate fragmente ceramice databile în secolele XV-XVII, fragmente de cahle din secolul XVII, precum şi un fragment de cercel din argint decorat cu globule aşezate in formă de piramidă databil în secolele XVI-XVII. După epuizarea gropii menajere la o adâncime de -1,82 m, nu au mai fost detectate materiale arheologice pe suprafaţa cercetată. Cel de-al doilea cheson a fost proiectat în imediata apropiere a laturii de nord a fortului muşatin, mai precis la nord de turnul R 37. Şi aici au fost realizate două casete de formă pătrată cu latura de şapte metri, despărţite de un martor de 0,50 m. În urma operaţiunii de degajare a fundaţiei de pe latura nordică a turnului muşatin R 37, s-a putut constata existenţa imediat sub depunerile contemporane de o grosime de aproximativ 0,50 m a unui strat de pământ galben purtat (0,20 m) care nu a oferit niciun fel de material arheologic. Curăţarea asizelor şi atingerea tălpii fundaţiei a permis câteva observaţii: fundaţia turnului muşatin, care se distinge clar de elevaţie prin tehnica de realizare, are între 0,10 -0,50 m grosime, uneori fundaţia are o singură asiză această situaţie provocând fracturarea zidurilor chiar în zona respectivă. Pe lângă fundaţia superficială, s-a observat existenţa unei trepte cu o grosime de 0,60 m, explicaţia unei astfel de soluţii constructive are legătură cu terenul care o alunecare în pantă spre vest, de unde necesitatea unei trepte pentru ca fundaţia să fie aşezată pe pământul galben nederanjat. De asemenea a putut fi determinat şi nivelul de construcţie care este reprezentat de o peliculă subţire de mortar perpendiculară pe fundaţie şi care se pierde în profil după aproximativ un metru. Acestă peliculă se găseşte la -0,50 m faţă de actualul nivel de călcare. Nu au fost recoltate nici un fel de materiale arheologice din aceste straturi. Totuşi, nivelul de pământ galben purtat este străpuns pe o suprafaţă restrânsă de groapa menajeră surprinsă în chesonul 1. Cele câteva materiale recoltate de aici au fost fragmente de cahle databile în secolul XVII şi un fragment de lulea. Inexistenţa unor descoperiri în această zonă se datorează faptului că zona a fost cercetată anterior de către Carl Romstorfer, de unde şi lipsa completă a unor niveluri intermediare între umplutura modernă şi solul galben, cu excepţia gropii menajere amintite. În vederea stabilirii adâncimii fundaţiei zidurilor din zona intrării actuale în fortul muşatin (aşa numita intrare aparţinând epocii lui Ştefan cel Mare), dar şi a eliberării de sarcină arheologică a suprafeţei destinată viitoarelor toalete, a fost cercetat spaţiul care se găseşte între zidul vestic al bastionului de nord R 8, care străjuieşte intrarea în cetate şi zidul de est al intrării în fortul muşatin. Această zonă a fost cercetată anterior cu ocazia campaniei arheologice din anul 1953. Se cunoaşte existenţa aici a unei gropi comune, dar care nu a fost epuizată în acel moment. Imediat după evacuarea depunerilor moderne, la 1,05 m faţă de actualul nivel de călcare, a apărut un pavaj din cărămidă (acesta apare menţionat pe planşa cu săpăturile din anul 1953, cu menţiunea că nu a mai fost cercetat) secţionat ulterior de şapte morminte orientate vest-est, fără inventar. De pe suprafaţa acestui pavaj au fost recoltate fragmente ceramice databile în secolul XVII. După demontarea pavajului, care a avut mai multe niveluri de refacere în cursul secolului XVII, s-a observat că acesta se găsea aşezat pe un pat subţire de nisip care dispărea pe anumite porţiuni, următorul strat era reprezetat de mortar amestecat cu fragmente piatră şi cărămizi, cu o grosime de 0,30/0,40 m. Este posibil ca în zona cercetată să fi surprins o etapă de construcţie sau de refacere, fără a ne putea pronunţa asupra momentul când aceasta a avut loc datorită lipsei de materiale arheologice care să permită o datare. În momentul demontării stratului de mortar s-a putut observa existenţa unei gropi care s-a dovedit a unui mormânt, cel de-al optulea descoperit în zonă. Singurul obiect de inventar a fost o piesă mică de fier de formă rotundă fără miez metalic şi care s-a distrus la extragere, apărută în zona tibiei. Datarea este din nou aproximativă: mormântul se găsea sub pavajul de cărămidă din secolul XVII, dar era ulterior etapei construcţie/refacere aferentă stratului de mortar pe care îl străpunge. După epuizarea molozului foarte compact şi atingând grosimi de 1,00/1,10 m, a apărut un nou strat constând din pământ galben purtat amestecat cu fragmente de mortar, var, arsură şi cărămizi sfărâmate. Nici acest strat nu a oferit indicii pentru datare, din nou, materialele arheologice lipsind. De asemenea nu s-a putut face nici un fel de corelare în cronologia înmormântărilor. În partea estică a zonei cercetate a fost interceptată săpătura din anul 1953, deşi în raport se precizează că aceasta nu a depăşit pavajul. În acest moment, a fost interceptată şi o parte a gropii comune rămasă necercetată în anul amintit şi care se află în stratul de mortar, adică sub pavajul de cărămidă. După aşezarea scheletelor unele peste altele (din 24 de schelete, cel puţin două provin de la copii), fără o preocupare de amenajare a gropii şi a poziţiei acestora, momentul înmormântării a fost unul de grea încercare, foarte probabil un asediu. Apariţia unui şiling falsificat în timpul lui Dabija vodă, permite datarea evenimentului în a doua jumătate a secolului XVII. În concluzie, spaţiul situat între intrarea în cetate străjuită de bastioanele R 8 şi R 11 şi intrarea actuală în fortul muşatin a fost neacoperit şi utilizat intermitent ca zonă de înmormântare în caz de nevoie când cei decedaţi nu puteau fi transportaţi în cimitirul de pe Câmpul Şanţurilor. Ulterior, pe parcursul secolului XVII, când nu se mai cunoştea locul unor înmormântări, spaţiul a fost reconstituit (diferenţele de calitate ale zidăriei sunt uşor sesizabile), apoi acoperit şi interiorul pavat cu cărămizile descoperite in situ. Nu există nici un indiciu al destinaţiei încăperii nou apărute. Degajarea spaţiului în zona zidului estic exterior a fortului muşatin a arătat existenţa unei prelungiri spre nord ulterioară construcţiei, sesizabilă în aspectul tehnicii de construcţie, dar şi a faptului că asizele nu sunt ţesute. În plus, fundaţia zidului este mai adâncă în partea de nord decât în partea de sud. Incă o dată se pot observa numeroasele adăugiri făcute fortului muşatin, databile în linii mari în literatura de specialitate în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, dar care pot fi şi anterioare şi ulterioare domniei sale. Ne bazam această supoziţie pe descoperirea unui groş emis în timpul domniei lui Iliaş, apărut în pământul evacuat din fractura zidului estic. În curtea interioară, în cadrul lucrărilor de stabilizare a zidului nordic şi de realizare a chesonului 3, au fost realizate două casete ZN1 şi ZN2 ambele cu dimeniuni 2x4 m, între ele un martor de 0,80 m. Întreaga stratigrafie a casetei ZN1 a fost deranjată de subzidirile făcute cu ocazia restaurărilor anterioare. În ZN2 s-a putut constata existenţa unui zid cu naştere de boltă prăbuşit, în care era încastrat un fragment de menou. Întregul material era răvăşit şi a constat în exclusivitate din fragmente ceramice databile în secolul XVII. Săpătura s-a oprit la adâncimea de -1,50 m, momentul în care a apărut stratul galben steril din punct de vedere arheologic. S-a putut constata din nou decaparea suprafeţei cu ocazia restaurării precedente, deşi această operaţiune nu a fost amintită în literatura de specialitate. Astfel, după un strat de 0,05-0,10 m grosime de dărâmături şi moloz, urmează imediat solul galben nepurtat. Dintre încăperile fortului, a fost cercetate într-o primă etapă R 47, R 48, R 49. Mai precis, a fost supravegheată decopertarea solicitată de proiectant (până la –0,30 m faţă de actualul nivel de călcare), precum şi mici sondaje care să ofere date despre adâncimea fundaţiilor. În toate cele trei încăperi amintite, nu a existat o stratigrafie care să ofere informaţii arheologice, constatându-se şi în această zonă o răzuire puternică a terenului, fie în timpul lucrărilor de degajare realizate de Carl Romsorfer, fie în timpul lucrărilor de restaurare din anii 60- 70 ai secolului trecut. Totuşi, în momentul adâncirii săpăturii s-a putut constata apariţia unui tronson de zidărie, adosat laturilor încăperilor, într-o epocă ulterioară zidirii fortului muşatin, fără a putea preciza când a fost acesta. Aceeaşi situaţie de mai sus s-a putut constata şi în R 48. Încăperea R 48 este cea care păstrează ceea ce se numeşte convenţional „prima intrare în cetatea construită de Petru Muşat”, ulterior obturată. Totuşi, în urma celor câteva sondaje efectuate aici, s-a constatat existenţa, chiar în faţa intrării amintite a unui pilon de piatră (0,93x1,15 m) cu o adâncime de fundare de 2, 50 m. Prezenţa acestui pilon dovedeşte faptul că, la un moment dat această încăpere sau una anterioară ei a fost botită. Posibilitatea existenţei unor alte încăperi, cu alte dimenisuni, ne este sugerată şi de faptul că toate încăperile cercetate au zidurile adosate la fortul muşatin. De asemena se constată conturul unor intrări care au fost ulterior astupate, la care se adaugă tronsoane de zidărie păstrate sub nivelul de călcare, dar remarcate la decopertare şi fără legătură cu încăperile aşa cum se prezintă astăzi. Faptul că zidurile prezintă fracturi, fiind reparate în numeroase rânduri după cum se observă din tehnica de ridicare a asizelor, are din nou legătură şi cu fundarea superficială a fortului şi aici, între 0,30 şi 0,50 m. Câteva sondaje au fost realizate şi în zona contraescarpei, pe partea ei sudică, în faţa bastioanelor R 25/1 şi R 25/2 în continuarea contraescarpei refăcute în anii 70 ai secolului trecut. Au fost realizate patru sondaje (S1-S4) cu lungimi de 3,90-9,80 m şi lăţimea de 0,70 m, având adâncimi de 0,90-1,30 m. La est de contrafortul nr.5 restaurat al contraescarpei a fost pusă în evidenţă existenţa unei părţi a contrescarpei originale, imediat lângă aceasta constatându- se existenta de tronsoane de zidărie care au alunecat. Nu au fost identificate materiale arheologice (şanţul de apărare a fost în mai multe rânduri nivelat şi pământul de aici evacuat). Totuşi, la nivelul tălpii de fundare a contraescarpei a fost pusă în valoare existenţa unul „grilaj” realizat din buşteni de stejar, datat în secolul XIV2. Datorită faptului că sondajele s-au realizat pe suprafeţe restrânse, putem doar presupune că structura de lemn are legătură cu ridicarea contraescarpei în sectorul sudic, rolul său fiind acela de a fixa terenul în zona de ridicare a tronsonului de zidărie. În anul 2012, s-a trasat conturul chesonului 4, rămas neexecutat, aflat în interiorul fortului muşatin, in spatele intrării actuale, la sud de bastionul R 16. Dimensiunea acestuia de 7x7 m a fost împărţit în patru casete în interior păstrându-se un martor în cruce de 0,50 m. În caseta C3, pe latura de sud, la adâncimea de -0,60 m, a apărut un schelet orientat V-E, inventarul mormântului constând din două obiecte de fier de formă rotundă, puternic corodate şi care nu au mai putut fi recuperate, găsite în zona bazinului. Din aceeaşi zonă a fost recuperată şi o lamă de cuţit, de asemenea puternic corodată. Tot în caseta C3, pe latura de nord, a apărut un alt mormânt la adâncimea de -0,80 m. Deşi se găsesc la adâncimi diferite, consideră că cele două îngropări sunt contemporane. Descoperirea în groapa celui de- al mormânt a unor fragmente ceramice databile la începutul secolului XV, ne face să presupunem, cu reţinere, în lipsa oricărui inventar concludent, datarea lor în această epocă. Mai adăugăm că aceste schelete au fost îngropate în zona cea mai izolată a fortului muşatin, deci poate fi o îngropare realizată în condiţii vitrege, care nu a permis ducerea celor decedaţi în cimitirul de pe Câmpul Şanţurilor. În plus, este exclusă folosirea spaţiului ca loc de înmormântări după ce noua intrare a devenit funcţională. În anul 2013, au fost proiectate mai multe lucrări de amenajare în curtea interioară şi exterioară, care nu s-au mai efectuat. Totuşi s-a realizat săparea şanţului pentru cablajul electric, fiind folosit vechiul traseu al acestuia. Cu acest prilej, a fost „redescoperită” cisterna cetăţii. Cunoscută în urma lucrărilor realizate de către Carl Romstorfer şi cercetată din nou în anii care au precedat lucrările de restaurare anterioare, acest important element din funcţionarea unei cetăţi nu a fost valorificat nici în noul proiect, astfel că cercetarea arheologică pentru anul 2014 îşi propune (cu fonduri obţinute de la Muzeul Bucovinei din Suceava) să cerceteze una dintre puţinele locaţii din interiorul monumentului care încă nu a fost epuizată arheologic.