Nr. Autorizaţii: 70-71/2013. Total finanţare: 88 000 lei. Localitatea Suplacu de Barcău este amplasată în nord-estul judeţului Bihor, la limita de judeţ cu Sălajul. Este vorba despre zona de convergenţă cu sud-vestul Depresiunii Şimleului, pe cursul râului Barcău, mai precis la ieşirea râului din trecătoarea de la Marca. La începutul deceniului opt (1974) a secolului trecut, D. Ignat de la MTC Oradea, pub...lică date despre situl de la ”Lapiş”, iar în 1982 este valorificat materialul arheologic provenit dintr-o locuinţă Tiszapolgár, descoperită cu ocazia unor cercetări de salvare în punctul ”Lapiş”. Situl arheologic de la Suplacu de Barcău, punctul ”Lapiş” se află în partea sud-estică a localităţii, pe malul stâng al râului Barcău. Suprafaţa care a a făcut obiectul investigaţiei cu caracter preventiv din primăvara anului 2013 se află dispusă pe două etaje ale reliefului zonei. Cea mai mare parte este amplasată în zona de luncă, imediat lângă cursul Barcăului, dar se extinde până la marginea primei terase, într-o zonă de contact a acesteia cu lunca. În suprafaţa cercetată au fost delimitate trei zone cu complexe arheologice, notate cu literele mari ”A”, ”B” şi ”C” . Prima (A) desemnează zona mai înaltă a suprafeţei investigate, adică buza terasei superioare reliefului de luncă, cea de-a doua (B) se referă la o grupare de complexe apărută spre limita sud-vestică a suprafeţei, iar ultima (C) reprezintă o zonă cu potenţial arheologic aflată la limita estică a suprafeţei. În zona mai înaltă a suprafeţei cercetate, complexele arheologice apar imediat după decopertarea nivelului arat. Această zonă, uşor înclinată către etajul de luncă a fost afectată într-o anumită măsură şi de eroziunea naturală. În celelalte două zone nivelul de conturare a complexelor se află la adâncimi cuprinse între 1,50 – 1,70 m şi chiar, în unele locuri la peste 2,00 m, sub un strat consistent de depuneri aluvionare. În total, în perimetrul investigat au fost descoperite 541 complexe arheologice, cărora li se alătură alte 16 care s-a dovedit ulterior că nu aparţin acestei categorii, fiind vorba despre intervenţii moderne din perioada exploatării hidrocarburilor în această zonă sau rezultate ale depunerilor aluvionare. Acestea au fost scoase din baza de date. Zona care se află la marginea terasei superioare (zona ”A”) a fost cel mai intens locuită, dat fiind faptul că era şi mai ferită de efectele unor potenţiale inundaţii. În acest sector, dovezile locuirii umane (300 complexe şi material arheologic) se eşalonează pe parcursul mai multor perioade ale preistoriei, respectiv antichităţii. Cele mai timpurii aparţin neoliticului şi anume perioadei târzii a evoluţiei culturii Criş. Acestea provin din 17 complexe în care au apărut fragmente ceramice aparţinând unor forme cu un aspect globular, ce se individualizează şi prin prezenţa plevei de cereale dar şi a nisipului în amestecul vaselor. Cronologic, urmează o secvenţă de locuire atribuită eneoliticului timpuriu. Este vorba despre 35 complexe (resturile unor construcţii uşor adâncite în sol şi gropi) cu material ceramic caracteristic fazei Tiszapolgár A. Dintr-un singur complex provin materiale ceramice cu decor caracteristic culturii Coţofeni din eneoliticul târziu. Următoarea perioadă de timp, documentată prin descoperiri mult mai substanţiale aparţine Bronzului Târziu. Este vorba despre 162 complexe (locuinţe de suprafaţă, instalaţii de foc, gropi) cu un inventar ceramic cu decor de tip Cehăluţ - Hajdúbagos. La o analiză comparativă sumară a inventarului ceramic provenit din complexele Bronzului Târziu din aşezarea de la ”Lapiş” se poate observa că există două loturi ceramice. Inventarul ceramic al construcţiilor care se grupează la limita sud-vestică a zonei ”A” unde apar resturile unor locuinţe de suprafaţă, precum şi o serie de gropi este caracteristic fazei clasice a grupului Cehăluţ - Hajdúbagos, în timp ce câteva dintre complexele care apar spre limita nordică a zonei cercetate aveau în inventar fragmente ceramice caracteristice evoluţiei finale a acestui grup. Pe aceste fragmente sunt vizibile elemente ce trădează sensul evoluţiei spre geneza culturii Gáva. Cele mai recente complexe arheologice descoperite în suprafaţa cercetată ”A” aparţin perioadei epocii romane (sec. III / începutul sec. IV d. Hr.). Este vorba despre 32 complexe, printre care o groapă aproximativ rectangulară, cu pereţii arşi, un tip foarte comun printre complexele atribuite purtătorilor culturii Przeworsk, cu o componentă etnică preponderent germanică. Probabil locuirii din această perioadă îi aparţin şi gropile de stâlp a căror dispunere marchează perimetrul unor locuinţe de suprafaţă de mari dimensiuni. Din păcate această presupunere nu este însoţită şi de materialul arheologic aferent. Grupările de asemenea gropi apar imediat sub stratul arabil, într-o zonă cu depuneri arheologice cu o consistenţă redusă, afectată şi de eroziunea naturală. Spre limita inferioară a terasei, urmând conturul acesteia a fost surprins un şanţ puţin adânc şi lat care suprapune complexe din epoca târzie a bronzului. Se pare că în această perioadă buza terasei a fost delimitată de zona joasă, de luncă printr-un gard sau o palisadă simplă. Pentru alte 34 dintre complexele cercetate în sectorul A nu există argumente suficiente pentru o atribuire cronologică, iar restul complexelor până la 300 sunt rezultatul unor intervenţii moderne, datorate exploatării zăcămintelor de hidrocarburi din zonă, în ultima jumătate de secol. Gruparea evidenţiată la limita sud-vestică a suprafeţei cercetate (zona B ) constă dintr-un număr de 102 complexe arheologice. Cursul actual al Barcăului se află la cca. 20 m de această grupare, însă în zona unde s-au grupat complexele se pare că a existat un braţ mai vechi sau un meandru al râului (”Cx”. 34), fapt sugerat de umplutura cu nisip fin a traseului acestuia. În momentul în care s-a locuit în această zonă, albia sau meandrul nu mai erau active, întrucât unele complexe s-au conturat pe traseul acestuia sau în proximitatea lui. Toate complexele descoperite în zona ”B” aparţin perioadei târzii a epocii bronzului, mai precis grupului cultural Cehăluţ - Hajdúbagos. Este vorba despre resturile a cel puţin două construcţii de suprafaţă, precum şi de mai multe gropi. Majoritatea gropilor menţionate sunt gropi cilindrice cu diametrul de maxim 0,5 m. Două dintre construcţii, graţie descoperirii în cuprinsul lor a unor instalaţii de foc, a unor suprafeţe cu chirpici sfărâmat şi a unor vase întregibile ”in situ” pot fi interpretate ca şi locuinţe. Remarcăm o groapă cu contur rectangular, apărută la est de una dintre locuinţe, probabil adăpostită sub un pridvor venit în prelungirea locuinţei. Groapa avea pereţii arşi, iar pe fundul ei a fost descoperit un strat compact de cărbune, reprezentând resturile arse ale capacului de lemn ce acoperea groapa. Se pare că acest complex a funcţionat ca şi groapă de provizii, aferentă locuinţei menţionate. Alte două gropi se individualizează prin depunerea unor vase întregi, cum este complexul Cx 60 în care fusese depusă o urnă bitronconică cu proeminenţe dispuse alternativ în sus şi în jos pe diametrul maxim, precum şi o ceaşcă cu toarta ruptă aflată în gura vasului. Alături de acestea au mai apărut fragmente din peretele unei alte urne, cu profil bitronconic. Pe baza ceramicii descoperite, aceste complexe pot fi puse în legătură cu ambele orizonturi de locuire din Bronzul Târziu detectate în zona ”A” a suprafeţei investigate. Un numitor comun al câtorva dintre complexele descoperite în acest sector constă în prezenţa, în inventarul lor a unor fragmente osoase supuse unei cremaţii puternice. Acestea sunt însă de foarte mici dimensiuni şi extrem de friabile pentru a putea fi analizate în această etapă. Am constatat că toate complexele arheologice descoperite la limita estică a suprafeţei investigate (zona ”C”), ca şi în cazul celor din zona ”B” deşi se află actualmente în zona joasă, inundabilă, în trecut au fost amplasate pe un grind ceva mai înalt, creat prin depunerea aluvionară a unui fost braţ sau meandru al râului, a cărui traseu a putut fi sesizat. Acesta trebuie să fi fost deja demult colmatat la momentul primei locuiri, din Bronzul Târziu. În sectorul C au fost descoperite în total 141 complexe arheologice, dintre care 12 aparţin Bronzului Târziu, iar ceramica este întru totul similară celei ce aparţine fazei vechi de locuire a grupului Cehăluţ - Hajdúbagos din sectorul A. Alte 24 complexe sunt lipsite de inventar arheologic sau acesta este irelevant pentru a postula o posibilă atribuire cronologică, iar restul de 105 aparţin culturii Przeworsk din perioada romană. Remarcăm apariţia unei locuinţe lungi de suprafaţă, delimitată pe baza şirurilor de gropi de stâlp care susţineau pereţii şi acoperişul construcţiei. Alături de acest tip constructiv, specific purtătorilor acestei culturi apar şi complexe de mari dimensiuni, adâncite care pot fi interpretate, ipotetic drept locuinţe adâncite. Aşa este cazul Cx. 148 ce se adâncea cca. 1,00 m de la nivelul la care a fost surprinsă şi avea o suprafaţă totală de aproape 9 m2. Inventarul arheologic al complexelor cercetate este reprezentat mai ales din ceramică lucrată cu mâna, dar şi de ceramică cenuşie, ştampilată, lucrată la roata olarului. Însă cea mai spectaculoasă descoperire din contextul locuirii de epocă romană de la Suplacu de Barcău ”Lapiş” este pandantivul din aur, tip ”găletuşă”, descoperită în complexul 153 din sectorul C. Piesa are numeroase analogii printre descoperiri similare apărute în spaţiul germanic din centrul şi nordul Europei, în al doilea orizont de morminte princiare germanice din a doua jumătate a secolului III d. Hr.