Prima campanie (2001) a dus la identificarea vicusului militar şi a termelor (S1-S3). Campania din 2002 s-a concentrat asupra a două obiective: cercetările din zona vicusului (S4-S7) precum şi localizarea castrului. În secţiunile S4, S5, a fost identificat sistemul de fortificaţie al castrului pe latura de E. În anul 2006 au fost reluate investigaţiile arheologice în situl de la Sutoru. Intenţia noastră a fos...t aceea de a colecta informaţii noi, prin cercetări de suprafaţă, folosirea imaginilor satelitare, măsurători topografice şi săpături arheologice, urmărind, în final, delimitarea completă pe teren a castrului roman, respectiv, în principal, surprinderea sistemului de fortificaţie pe toate laturile. A fost cercetată prin săpătură o suprafaţă de 144,43 m2, respectiv secţiunile S8 (11 x 1,10 m), S9 (19 x 1,10 m), S10 (16,5 x 1,10 m), S11 (25 x 1,10 m), S12 (27 x 1,10 m), S13 (17 x 1,10 m), S14 (15,80 x 1,10 m). Zona a fost afectată de lucrări agricole şi de numeroase inundaţii ceea ce a determinat ca stratul de aluviune depus să fie în unele zone de 2 m. În aceste condiţii decaparea stratului vegetal şi a celui aluvionar s-a făcut cu ajutorul unui excavator. Adâncimea maximă la care s-a ajuns cu cercetarea arheologică în aceste secţiuni este de 3,20 m din cauza pânzei freatice Cercetarea arheologică a început din apropierea secţiunii S4, S5, unde a fost identificat în campania 2002 sistemul de fortificaţie al castrului pe latura de E. Pe latura de E au fost trasate trei secţiuni, (S8, S9, S12) pe latura nordică două secţiuni (S10-S11), pe latura sudică o secţiune (S14), iar în interiorul castrului o secţiune (S13). În ceea ce priveşte stratigrafia generală a sitului şi structura sistemului de fortificaţie ne stau la dispoziţie două din cele mai sugestive secţiuni stratigrafice: latura de N a secţiunii S 9 şi latura de E a secţiunii S 11. Astfel, în ce priveşte primul caz, constatăm dinspre interiorul înspre exteriorul castrului existenţa mai multor niveluri de inundaţii constând din mai multe straturi de nisip aluvionar. Aprox. în mijlocul secţiunii a fost identificată groapa de scoatere a zidului de incintă de E al castrului. Aceasta este vizibilă de la o ad. de cca.1,00 m, şi are o l de cca.1,30 m, deasupra fiind observate din nou straturi aluvionare. Înspre interior, între m. 5,00 şi 9,50, de la acelaşi nivel superior de la care se putea observa şi urma gropii de scoatere a zidului scos până la ad.max de cca. 2,00 m, a fost constatată existenţa unui agger. Valul castrului este realizat dintr-o umplutură compactă cu pământ de culoare închisă conţinând câteva lentile de lut, pentru a întări rezistenţa valului. Deasupra valului, începând de la mică distanţă de zid, se observă o lentilă de pietriş şi piatră de carieră spartă. Nu putem preciza acum funcţionalitatea acestui context, dar nu credem că făcea parte din consistenţa valului.La V de agger, înspre interiorul fortificaţiei, a fost identificată probabil via sagularis, constituită dintr-un strat de pietriş gros de 0,10-0,15 m. Via are o l de cca.1,50 m. Această via aparţinea ultimei faze de construcţie a incintei, de vreme ce acoperă parţial un strat de dărâmătură, constituit din piatră de carieră şi fragmente de cărămizi şi tencuială. Via sagularis continuă înspre interior cu un nivel de cultură, identificat pe o L de aproape 4,00 m (între m. 0-4), în care au fost identificate câteva fragmente ceramice romane. Stratul are o gr. de cca.0,10 m şi nu conţine urme de complexe sau alte contexte arheologice, aflându-ne între via sagularis şi construcţiile din interior, încă în zona intervallum. Sub via şi stratul amintit a fost observată existenţa unui alt context arheologic roman, având în componenţă fragmente de cărămizi romane. Acest context se află în continuarea valului, constituind practic continuarea acestuia înspre V, într-o fază anterioară valul fiind mai lat sau mai înspre interiorul castrului, în afara secţiunii realizate de noi. De aceea nu a fost surprinsă via sagularis a primei faze de construcţie, corespunzătoare primului şanţ de apărare identificat (vezi infra). Sub aceste contexte a fost constatată existenţa unui pământ de culoare brună steril din punct de vedere arheologic. La E de groapa de scoatere a zidului se constată existenţa unui prim şanţ de apărare a cărui escarpă interioară porneşte de la m. 13, la cca.2,00 m de groapa de scoatere a zidului. Nivelul de la care porneşte şanţul este după cum aminteam corespunzător cu nivelul inferior roman din interiorul castrului. Deschiderea în partea superioară a şanţului este de 4,00 m. Pare să se constituie dintr-o fossa fastigata simplă, fără să-i putem urmări ad. maximă, datorită pânzei freatice care este destul de ridicată. Umplutura şanţului este unitară, constituită dintr-un pământ de culoare brună, fără urme de material arheologic, fiind evident umplut într-un anumit moment dat, atunci când incinta a fost construită din piatră. Din cauza gropii de scoatere a zidului nu avem indicii certe privind construcţia incintei într-o primă fază. Chiar dacă nu au fost identificate pietre de carieră în umplutura şanţului timpuriu nu este totuşi exclus ca acesta să fie contemporan de asemenea cu un zid de piatră. Ultimul şanţ de apărare în a cărui umplutură a fost identificată dărâmătura consistentă a zidului de incintă a fost cercetat doar parţial în această secţiune. Berma este din nou destul de lată, escarpa foarte lină la început a şanţului pornind de la cca. 2,00 m de groapa de scoatere a zidului. Este fără îndoială vorba despre un şanţ de apărare cu o deschidere largă, caracteristică obişnuită a sec. al III-lea p.Chr. Şi deasupra se poate observa un strat de nivelare compact, peste care se distinge un strat gros de dărâmătură, din piatră de carieră provenită de la zidul de incintă. Secţiunea stratigrafică de E a secţiunii denumite convenţional S 11 atestă existenţa laturii de N a fortificaţiei de la Sutor. Constatăm că zidul de incintă nu mai este de această dată scos, fiind constituit din pietre de carieră de dimensiuni destul de mari, având o l de cca. 1,00-1,10 m. În interior a fost identificată în apropiere de zid între m. 3-9, parte din baza valului de apărare. În val, într-o fază timpurie, a fost realizată o construcţie din chirpic, asemănătoare unei locuinţe semi-adâncite. Are dimensiuni de doar 2,00-3,00 m, fiind desfiinţată prin ardere. Este probabil că această locuinţă să aparţină unei faze anterioare construirii castrului, sau chiar etapei în care se edifica fortificaţia. Nu am identificat material arheologic. Deasupra complexului a fost observată o lentilă subţire de pietriş ce putea constitui via sagularis. În această parte inundaţiile nu au mai fost atât de consistente, nemaifiind observată în interior existenţa nisipurilor aluvionare. Sub “arătura” contemporană a fost identificat un strat de demolare cu fragmente de cărămidă şi tencuială, reprezentând sfârşitul locuirii romane. La N de zidul de incintă înspre exterior, pe o porţiune de 8 m, atât cât a fost posibil să săpăm zona fiind inundată, am constatat o situaţie similară exteriorului castrului de pe latura de E (vezi supra). Se pot observa escarpele interioare ale celor două şanţuri, aparţinând celor două faze de construcţie ale incintei, care se suprapun. Diferenţa constă în existenţa pe această latură a unei berme foarte late de această dată de 4,50 m. Pentru a crea un fundament cartografic al întregii documentaţii arheologice, au fost executate măsurători topografice pe întreaga suprafaţă a sitului şi în suprafeţele adiacente. Măsurătorile topografice au fost executate prin mijloace tahimetrice cu Staţia totală (Leica TCR 410). Pentru a asigura integrarea acestor măsurători în Sistemul de Proiecţie folosit în România (Stereo 1970) a fost creată o bază formată din puncte de referinţă topografice ce au fost materializate în teren şi ale căror coordonate au fost determinate cu ajutorul unui receptor GPS geodezic cu corecţii prin postprocesare (Thales Mobile Mapper 2.0). Înregistrarea şi documentarea cercetării au fost realizate prin numeroase planuri ce conţin secţiuni în plan vertical şi orizontal (grund) ale contextului arheologic, în diferite etape ale excavaţiei. Aceste planuri au fost realizate atât prin desen arheologic clasic cât şi prin înregistrarea fotogrametrică urmată de corecţiile necesare şi desenare prin mijloace informatice a acestor planuri. Coordonatele punctelor de referinţă fotogrametrică au fost înregistrate cu Staţia Totală. Tot cu ajutorul Staţiei Totale au fost înregistrate contextele arheologice cele mai importante şi coordonatele unora dintre artefacte. În toate etapele realizării cercetării excavaţiei au fost realizate fotografii, de ansamblu şi de detaliu, cu camere foto digitale. Colectarea materialului arheologic a fost exhaustivă, în vederea analizei ulterioare a acestora. Rezultatele analizelor contextelor arheologice şi a materialelor recoltate au fost înregistrate într-o bază de date special proiectată pentru acest proiect. Această bază de date permite gestiunea principalelor caracteristici ale contextelor arheologice şi ale artefactelor. Constatăm ca urmare a cercetării din toamna anului 2006 că avem de-a face cu incinta de piatră a unui castru de mari dimensiuni şi cu existenţa a două faze de construcţie a incintei care va avea de fiecare dată dimensiuni apropiate. Este greu de spus acum dacă existase un castru anterior de mai mici dimensiuni. Au fost identificate trei dintre laturile fortificaţiei: de N, S şi E. Ca atare, ştim numai distanţa dintre laturile de N şi S, deci lungimea laturii de E a fortificaţiei. Aceasta este de 166,00 m, dimensiuni similare cu ale altor castre de cohorte şi alae. Nu ştim dacă şi fortificaţia de la Sutor a fost sub forma unui pătrat ca şi în cazul analogiei amintite. Bănuim că da, având în vedere faptul că numerus-ul de Mauri, garnizoana probabilă a castrului de la Sutor, fusese equitata şi probabil echivalent cu o ala, trupele de Mauri fiind cu efective destul de mari.