Tauţ | Judeţ: Arad | Punct: La Cetate (Cetatea Turcească) | Anul: 2002
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Epoca medievală timpurie; Evul Mediu;
Categorie:
Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Biserică;
Cod RAN:
| 12466.03 |
Județ:
Arad
Unitate administrativă:
Tauţ
Localitate:
Tauţ
Punct:
La Cetate (Cetatea Turcească)
Localizare:
| 12466.03 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Pascu Hurezan | George | responsabil | Complexul Muzeal Arad |
| Hügel | Peter | participant | Complexul Muzeal Arad |
| Rusu | Adrian Andrei | participant | Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca |
| Mărginean | Florin | participant | Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
Raport:
Campania arheologică din 2002 de la Tauţ a durat doar două săptămâni şi a avut drept obiectiv principal obţinerea de date planimetrice şi stratigrafice preliminare care să permită definirea edificiului, despre care noi am presupus că este o biserică, situat în partea central-estică a platoului "La Cetate" ("Cetatea Turcească"). În acest scop au fost trasate patru secţiuni: S 1 (12,5 x 2 m), orientată est-vest, intersectează închiderea estică a bisericii şi corul; S 2 (12,5 x 2 m), orientată nord-sud, porneşte din exteriorul bisericii, secţionând jumătatea nordică a navei în dreptul umărului, cu profilul sudic situat la 2,50 m de colţul presupus; S 3 (1,5 x 2 m), orientată E - V, surprinde joncţiunea zidului de est al absidei cu modulul de nord-est şi contrafortul aferent; S 4 (6 x 2 m), orientată est – vest, urmăreşte închiderea de vest a bisericii şi zona din faţa acesteia.
Edificiul descoperit este o biserică gotică de mare amploare. Au putut fi precizate următoarele elemente planimetrice (toate dimensiunile sunt măsurate din interiorul zidurilor):
- a. corul, închis pentagonal, are lungimea de 12,7 m şi lăţimea (estimată) de 6,3 m, fiind sprijinit, la îmbinarea laturii de est cu cele teşite, de contraforturi lungi de 2 m;
- b. nava are lungimea (estimată) de 25 m iar lăţimea de 12,6 m; umărul nordic al navei este lat de 3,15 m; la 2 m vest de umărul navei, zidul de nord este dotat cu un contrafort îngropat (lungime: 1,30 m; faţa superioară la –1,60 m sub de nivelul de călcare actual)
- c. o criptă se în colţul de nord-est al navei; zidurile ei (grosimi: 0,75 – 1,00 m) de nord şi est le dublează pe cele ale bisericii iar cel de sud este adosat dublurii umărului navei; alte morminte par să se afle în zona axului central al navei unde pavajul de cărămidă este întrerupt de două deschideri rectangulare, una fiind acoperită cu o dală de gresie (1,20 x ? x 0,20 m) sub care se află un gol adânc de cel puţin 1,50 m.
Zidurile bisericii sunt masive (lăţimea 1,10 m; adâncimea fundaţiei: 2,00 m) fiind ridicate din piatră de carieră cioplită sumar şi îmbinată cu mortar de bună calitate. Elevaţia (păstrată până la înălţimea de maxim 1,00 m) a fost tencuită la interior. Au fost descoperite şi fragmente de frescă (în poziţie secundară). Regăsirea unui cap de ogivă cu secţiune trapezoidală, destul de masiv, sugerează acoperirea corului cu bolţi.
Corul şi nava au fost pavate cu cărămidă aşezată pe un pat de lut. Jumătatea nordică a beneficiat de o podea din scândură, fapt sugerat de un locaş de bârnă (lat de 20 cm şi adânc de 18) amenajat pe lungimea zidului de est al criptei, care dublează umărul navei. Accesul către ea a fost înlesnit de o serie de trepte (probabil patru, din care noi am descoperit două) realizate din blocuri de gresie fasonate.
Stratigrafia din interiorul edificiului este unitară dar semnificativ deranjată în zona altarului şi a criptei din jumătatea de nord. În primul caz este vorba de o groapă de mari dimensiuni - umplută cu blocuri mari de piatră, bucăţi de cărămidă, moloz şi lemn carbonizat - care a distrus o bună parte a pavajului de cărămidă. Cripta a fost răscolită până la adâncimea de 2,20 m (faţă de nivelul de călcare actual). În stratul răvăşit se pot distinge, totuşi, două tipuri de umplere pe toată lăţimea criptei: a. până la adâncimea de 1,20 m, sunt amestecate blocuri de piatră (de dimensiune mare şi medie), cu bucăţi de cărămidă, moloz şi fragmente de oase umane; b. între –1,20 şi –2,20 m, oasele umane par a fi fost grupate pe două categorii – oase lungi şi cranii – şi acoperite cu pământ amestecat cu piatră măruntă. Între –2,20 şi –2,80 m (fundul criptei şi nivelul de la care porneşte zidul ei de est) se află schelete întregi, în decubit dorsal, cu privirea spre est. Pe lângă încheieturile mâinilor unuia dintre schelete au fost descoperite resturi de vestimentaţie (tivuri împletite din fibră textilă şi fir de aur). La adâncimea de –2,00/–3,20 m a apărut un schelet suprapus, în dreptul bazinului, de zidul de est al criptei.
Principalul reper pentru stratigrafia din interiorul bisericii îl reprezintă pavajul cu cărămidă aşezat pe un pat de lut cu grosimea medie de 0,20 m. Sub acesta apare un strat de pământ tasat, amestecat cu fragmente de mortar, bucăţi de cărămidă şi piatră măruntă care poate reprezenta o amenajare din interiorul edificiului sau poate semnala o construcţie anterioară bisericii. În acest context notăm că aproximativ la mijlocul corului (la 6 m de închiderea estică) a fost descoperit un fragment de zid din cărămidă, orientat nord-sud, uşor absidat, peste care trec atât patul de lut cât şi pavajul cu cărămidă. Funcţionalitatea zidului încă nu este clară.
Deasupra pavajului de cărămidă, se află un strat de pământ lutos, tasat urmat de un altul care conţine fragmente de chirpic şi lemn carbonizat, suprapus apoi de mai multe straturi de dărâmătură.
Stratigrafia din exteriorul bisericii a putut fi urmărită parţial într-un segment, lung de 4,50 m şi adânc de 2,70 m, al S II, situat dincolo de zidul de nord al edificiului. Ea se compune din straturi succesive de pământ tasat, amestecat cu fragmente de mortar, bucăţi de cărămidă şi de piatră. La adâncimea de –2,30/–2,40 m, au apărut, lângă zid, fragmente ale unor schelete deranjate cu ocazia construirii bisericii.
Săpăturile din campania 2002 au dus la descoperirea unui număr impresionant de oseminte umane care se adaugă celor scoase la suprafaţă de căutătorii de comori (două gropi săpate pe latura sudică a bisericii). Acestea provin de la defuncţii îngropaţi în biserică, maturi şi copii. Abia cinci schelete întregi (toate de maturi) au fost descoperite pe fundul criptei secţionate.
Mormântul parţial suprapus de zidul estic al criptei precum şi cele deranjate de zidul de nord al bisericii aparţin unui cimitir anterior bisericii. Acesta poate fi datat în secolele XI – XIII pe baza unui inel de tâmplă (bronz; în dublu "S") descoperit lângă unul din scheletele deranjate.
Materialul arheologic este divers şi se încadrează, în marea lui majoritate, în secolul XVI. Cele mai bine reprezentate categorii sunt cahlele de sobă (cahle-oală cu gura pătrată, colţuri, fragmente de coronamente şi socluri de sobă) şi vesela (oale, farfurii, ulcioare, capace) care în marea ei majoritate prezintă caracteristicile ceramicii caolinice, adesea pictate. Piesele din fier subsumează mai ales accesorii de construcţie (piroane, scoabe, balamale, belciuge) şi doar un singur vârf de săgeată precum şi un cuţit. Dintre puţinele piese din bronz atrag atenţia, alături de menţionatul inel de buclă, o aplică de carte, un degetar şi o copcă. Un element deosebit îl reprezintă fragmentele de vestimentaţie realizate din fibră textilă de culoare purpurie şi fir de aur, la care se mai pot adăuga şi doi nasturi globulari (unul din bronz, celălalt din argint). A fost descoperită o singură monedă: un denar emis de Rudolf al II-lea pentru Ungaria. Piesa provine dintr-un strat de dărâmătură din interiorul corului.
În concluzie, se poate presupune că monumentul gotic cercetat reprezintă biserica parohială a târgului medieval Tauţ. Ridicată probabil în a doua jumătate a secolului XV, ea suprapune un cimitir mai vechi, din secolele XI – XIII. Prezenţa monedei de la Rudolf al II-lea într-un strat de dărâmătură plasează ruinarea construcţiei nu departe de începutul secolului XVII. Descoperirea unei mari cantităţi de ceramică comună pe suprafaţa bisericii ridică problema destinului edificiului în cursul secolului al XVI-lea. O metamorfoză de folosire este foarte probabilă. În acest sens, poate fi avută în vedere posibilitatea funcţionalizării unui castellum pe vechiul amplasament al bisericii. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Bibliografie: