Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Ceauşu | Silviu | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ | |
Diaconu | Vasile | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ | |
Gafincu | Alexandru | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ | |
Preoteasa | Constantin | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
Situată în apropierea confluenţei Pârâului Peştiosu cu Râul Tazlău, actuala Mănăstire Tazlău este o ctitorie a lui Ştefan cel Mare, biserica fiind ridicată, aşa cum aminteşte pisania, în anii 1496- 1497-nota 29. Aceasta continuă viaţa unui lăcaş mai vechi, aflat în imediata vecinătate a ctitoriei ştefaniene, peste Pârâul Peştiosu, în punctul cunoscut sub numele de „Chetronia” sau „La Ceriul Mănăstirii”, unde ce...rcetările arheologice de dată relativ recentă atestă existenţa unei mici biserici de lemn încă din prima jumătate a secolului al XV-lea-nota 30. Cercetarea arheologică preventivă desfăşura- tă la Mănăstirea Tazlău (cod LMI: NT-II-m-A-10706) survine ca urmare a implementării proiectului „Restaurarea şi valorificarea turistică şi culturală a Ansamblului Mănăstirii Tazlău, judeţul Neamţ”, elementele ansamblului monastic aflându-se într-o stare avansată de degradare. De-a lungul timpului acesta a beneficiat de mai multe intervenţii, începând cu perioada interbelică, când va fi schimbat acoperişul bisericii31 şi până în anii `80-`90 ai secolului XX, când se va interveni masiv la pridvorul bisericii, în palatul egumenesc şi în incintă, unde se va realiza sistematizarea pe verticală şi coborârea nivelului de călcare până la cota din epoca medievală. Conform noului proiect de restaurare sunt vizate mai multe obiective, după cum urmează: a) biserica „Naşterii Maicii Domnului” – construcţie datată în 1497, cu pridvor adăugat în anul 1596; b) ruine palat, ruine beci, ruine trapeză (casa domnească / palatul egumenesc) – ansamblu datat în secolul al XV-lea, cu intervenţii ulterioare; c) turnul-clopotniţă – construcţie datată în secolul al XVI-lea; d) turnul de pază – construcţie datată în secolul al XV-lea cu adăugiri din secolul al XVIII-lea; e) zidul de incintă – construcţie datată în secolul al XV-lea. Pe parcursul anului 2018, în funcţie de specificaţiile proiectului de investiţie şi în acord cu executantul şi beneficiarul lucrării, au fost întreprinse cercetări arheologice preventive prin intermediul mai multor secţiuni şi casete, în incinta bisericii, a casei domneşti / palatului egumenesc şi în incinta fortificată a mănăstirii. Biserica Biserica se află în mijlocul incintei fortificate a ansamblului monastic. În interiorul lăcaşului de cult au fost realizate deocamdată şase casete (Cas. B I- VI) dintre care două corespund altarului şi patru naosului, în timp ce în exterior au fost practicate cinci secţiuni (S. I, IV, VIII, IX, X)-nota 32. Datele obţinute până în prezent confirmă observaţiile anterioare referitoare la tehnica de construcţie a fundaţiilor, şi anume existenţa a două registre: un prim registru realizat prin turnare, iar un al doilea prin zidire, cu precizarea că cel din urmă este decroşat atât în raport cu cel turnat, cât şi cu elevaţia-nota 33. Cele două registre sunt marcate clar atât în interiorul, cât şi la exteriorul construcţiei. O altă observaţie priveşte pardoseala din naos şi din altar (păstrată doar în diaconicon)-nota 34, realizată din hexagoane de alabastru, aşa cum îl defineşte arhitectul Gheorghe Balş. Aceasta se dovedeşte a fi aşezată într-o epocă mai târzie, după extragerea hexagoanelor observându- se pe alocuri resturi din vechiul strat de mortar folosit ca suport şi care mai păstra amprentele unor plăci rectangulare de gresie. Înlocuirea pardoselii avea să se producă în secolul al XVI-lea-nota 35, acelaşi tip de material fiind folosit cel puţin la soclul pridvorului. În ceea ce priveşte acest din urmă spaţiu, cercetările arheologice realizate până în prezent conturează şi o a doua etapă, mai târzie, de epocă modernă, când elevaţia a fost refăcută în mare parte. Casa domnească / Palatul egumenesc Amplasat pe latura de sud, construcţia este compusă din două corpuri. Nucleul este reprezentat de edificiul ridicat în vremea lui Ştefan cel Mare (Corpul A), aşa cum o arătă cercetările arheologice mai recente-nota 36, în timp ce al doilea corp a fost adosat spre est în secolul al XVIII-lea (Corpul B). Ambele construcţii au fost prevăzute cu pivniţe. În anul 2018 cercetarea arheologică a urmărit, pe de o parte degajarea molozului şi a straturilor de umplutură de pe bolţile ambelor pivniţe, iar pe de altă parte cercetarea interiorului beciului considerat a fi de epocă modernă, prin intermediul unei casete (Cas. PE I). Precizăm că bolţile au fost golite parţial de umplutură în timpul lucrărilor de conservare desfăşurate în anii `90 ai secolului XX. Se pare că tot atunci a fost realizat în interiorul pivniţei un dren perimetral, longitudinal şi transversal, conectat la o tubulatură dispusă în ax longitudinal, fapt ce a condus la amputări şi distrugeri masive ale depunerilor arheologice. Aici s-a păstrat parţial un nivel mai vechi marcat printr-un pavaj realizat din pietre de râu ce a funcţionat cel puţin în secolul al XVII-lea. În elevaţie refacerea acestui corp este sesizabilă la nivelul naşterii bolţilor. În condiţiile amintite, rămâne ca investigaţiile arheologice ce se vor desfăşura în exteriorul palatului egumenesc să aducă informaţii cronologice mai clare. Incinta fortificată Importante s-au dovedit a fi rezultatele obţinute în S. I, ce a urmărit succesiunea complexelor arheologice şi stratigrafia dintre pridvorul bisericii şi zidul de incintă de pe latura de vest. Aici a fost reperat un traseu de zidărie, paralel cu zidul de incintă. Aflată la 4,85 m de acesta, zidăria reprezintă urmele unei construcţii ridicate în secolul al XVI-lea şi care a fost adosată zidului de incintă. Ulterior, în perioada modernă, clădirea a trecut printr-o refacere. Anterior clădirii de zid a mai fost reperat un nivel de locuire reprezentat de urmele unei construcţii de lemn, de suprafaţă. Aceasta a sfârşit prin a fi dezafectată în momentul ridicării construcţiei de zid, materialul lemnos fiind recuperat parţial. O importanţă deosebită prezintă descoperirea a două sisteme de aducţiune a apei. Primul dintre ele, surprins în S. I şi S. X, a fost realizat din tuburi ceramice, traseul având să fie anulat de fundaţia pridvorului. Al doilea, surprins în S. IX, este de o vechime cu pridvorul, conducta traversând de la nord spre sud fundaţia acestuia prin practicarea unei ferestre de trecere. Acest sistem, de la care s-au păstrat doar piesele metalice folosite la îmbinarea tuburilor, a fost realizat din lemn, segmentul descoperit desfăşurându-se pe o lungime de 3,10 m. Pe lângă acestea, pe parcursul anului 2018 s- a asigurat cercetarea arheologică în vederea montării parţiale a sistemului de drenaj pentru asanarea terenului de fundare din amplasament ca urmare a nivelului ridicat al apelor subterane. Acesta a urmat traseul drenului de colectare a apelor pluviale montat în anii `90 ai secolului XX. Cercetarea s-a concretizat prin deschiderea altor două secţiuni (S. II, III). În urma cercetărilor arheologice derulate până în prezent, în incinta fortificată a mănăstirii au fost descoperite 50 de morminte, al căror inventar le situează din punct de vedere cronologic în secolele XVI-XIX.
These rescue excavations represent a preliminary stage of an important project with EU founds to Tazlău Monastery. The monastery has been founded by the voivode of Moldavia, Ştefan the Great, in the late XVth century. The archaeological investigations conducted at Tazlău in 2018 offer the possibility to rediscover the history of this monument, since it was neglected in the recent times.
29. N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova, Direcţia Patrimoniului Cultural Naţional, Bucureşti, 1974, p. 844, 845.