Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Ailincăi | Sorin Cristian | Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea | |
Bochnak | Anjia | National Museum Kraków, Polonia | |
Bochnak | Tomasz | Instytut Archeologii - Uniwersytet Rzeszow - Polonia | |
Davâncă | Diana | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti | |
Jugănaru | Gabriel | ArheoResearch Tulcea | |
Sîrbu | Valeriu | responsabil | Muzeul Brăilei |
Ştefan | Maria Magdalena | SC Digital Domain SRL Bucureşti | |
Ștefan | Dan | SC Digital Domain SRL Bucureşti |
Perioada de desfăşurare a campaniei: 21 iunie - 11 iulie 2015 Ansamblul arheologic este localizat pe versantul nordic al văii Celicului, la 3 km VSV de confluenţa cu apa Teliţei, adică la mai puţin de 20 km sud, în linie dreaptă, de vadul Dunării de la Isaccea. Cercetările întreprinse aici în perioada 1985 – 2001, cu unele întreruperi, sub conducerea lui Gavrilă Simion au pus în evidenţă unul dintre... cele mai expresive situri arheologice din a doua epoca fierului din spaţiul dobrogean. Ansamblul cuprinde o aşezare şi o necropolă alăturată - datate în perioada secolelor VI-III a. Chr. În necropolă au fost cercetate peste 80 de morminte cu mantale de piatră, de tipul tumulilor de mici dimensiuni specifici spaţiului balcanic la sfârşitul primei epoci a fierului, precum şi alte câteva zeci de morminte plane. Siturile sunt importante din mai multe motive: 1. sunt cunoscute atât aşezarea, cât şi necropola, astfel că putem reconstitui specificul cultural şi material al comunităţii de aici dintr-o perspectivă mai complexă, în special în contextul existenţei anumitor interpretări asupra caracterului nord-pontic al unora dintre înmormântări (inhumaţie cu arme în tumuli); 2. surprind trecerea de la prima la cea de-a doua epocă a fierului în spaţiul nord-tracic, asigurând o legătură între orizontul de tip Ferigile-Bârseşti şi cel getic clasic, asociat cimitirelor de tip Murighiol, într-un context arheologic bine ancorat de importuri greceşti, pe baza cărora se pot stabili datări clare; 3. necropola include atât morminte plane, cât şi tumulare, practicându-se atât incinerarea, cât şi înhumarea; în plus, s-au observat o serie de obiceiuri funerare post-înmormântare. Cercetările au fost reluate în 2006(93), iar din 2008 am beneficiat şi de suportul Universităţii din Rzeszów (Polonia), care a inclus situl de la Celic Dere în cadrul unui parteneriat, în programa de practică arheologică pentru studenţi(94). Noul colectiv şi-a orientat strategiile de cercetare pe înţelegerea mediului ambiant, pe reconstituirea peisajului arheologic contemporan şi pe recuperarea informaţiilor (de exemplu, de natură spaţială) privind mai vechile săpături. Alături de metodele arheologiei clasice, an de an s-au realizat prospecţiuni geofizice (magnetometrie, ERT, GPR, k-metrie), aeriene (UAV), periegheze, studii de arheologia peisajului şi teledetecţie, măsurători topografice şi fotogrammetrice. Pentru rapoartele antropologice, rămăşiţele osteologice au fost predate Institutului de Antropologie ”Francisc I. Reiner” din Bucureşti(95) Campania de cercetări a anului 2015, desfăşurată pentru trei săptămâni în lunile iunie şi iulie, a marcat un deceniu de cercetări ale noului colectiv la Celic Dere, ocazie cu care s-a acordat atenţie sporită organizării şi prelucrării materialului arheologic obţinut din săpăturile din ultimii ani(96). În ceea ce priveşte săpăturile din anul 2015, acestea au fost concentrate în sectorul Aşezare şi au constat în finalizarea cercetării în suprafaţa de cercetare S XVII(97), începută în 2013 (Pl. 1,2). Suprafaţa măsoară 3 x 12 m, fiind orientată SV-NE şi localizată în imediata apropiere a unor săpături mai vechi ale lui G. Simion. Aşezarea a mai fost sondată de noul colectiv doar în 2006, prin două suprafeţe de 4 x 4 m, aflate la 11 m est de S XVII. Secţiunea a fost împărţită în şase carouri de 2 m, numerotate de la est la vest. Dimensiunile aşezării nu sunt încă pe deplin cunoscute, cercetarea în acest sector fiind mult îngreunată de existenţa pădurii, dar şi de tăierea ei masivă, începând cu 2013. În acel an, când s-a deschis şi SXVII, s-au cercetat magnetic câteva suprafeţe din aşezare. Ulterior, lăstarii crescuţi din rădăcinile copacilor tăiaţi au transformat tot locul într-un hăţiş dificil de pătruns. Cercetările magnetice (Pl. 2a) sugerează că aşezarea e întinsă pe malul nordic deluros al văii Celicului, pe o suprafaţă de cel puţin 3.5 ha, cu un al doilea posibil nucleu localizat mai spre vest de zona iniţial cunoscută. Nu sunt cunoscute, până în prezent, urme de fortificare. Aşezarea era plasată deasupra celui mai important vad peste apa Celicului, în lungul unui drum de culme ce venea de la Dunăre şi cobora în sud, spre zona Orgame. Stratigrafia. În SXVII au fost delimitate trei straturi cu materiale arheologice ce au coborât până la adâncimea medie de 1,15 m(98). Au fost identificate 15 gropi de diferite forme şi mărimi, dintre care doar cinci au fost cercetate integral (1, 2, 6, 7, 12), restul fiind secţionate de săpătură doar parţial. Nivelul de pornire al gropilor nu este uşor de distins şi de asociat cu un nivel de călcare, nefiind identificate podine sau vetre nederanjate. Cel mai recent strat cu materiale arheologice se află între adâncimile medii de 20 şi 45 cm. Este un strat de sol închis la culoare, foarte uscat, cu granulaţie mare. Conţine multe fragmente ceramice, în special de amfore, dar amestecate din punct de vedere cronologic, ceea ce sugerează că stratul s-a format în etapa de degradare finală a sitului. La adâncimea medie de 45-50 cm, adică la baza acestui strat, profilele sunt marcate de un nivel destul de uniform de fragmente mici de lipitură arsă de pereţi, identificate pe toata suprafaţa săpăturii. Cele mai clare complexe adâncite pornesc imediat de sub acest nivel. Cel de-al doilea strat, are o grosime variabilă, desfăşurându-se între cca. 50 cm şi 90 cm adâncime, deşi în sectorul estic al secţiunii este aproape imposibil de distins. Are o structură mai compactă, comparativ cu stratul superior, şi o culoare mai deschisă, cenuşie-cafenie, fiind bine pigmentat cu fragmente fine de lipitură arsă. Acest strat poate fi asociat cu activităţi de locuire în aşezare. Stratul aflat cel mai jos în succesiunea stratigrafică, observabil între 90 şi 1,10/1,30 m, cu textură lutoasă, fină şi de culoare cafenie-roşcată, are partea inferioară neregulată, difuzată în loessul local, steril din punct de vedere arheologic, străbătut de numeroase galerii de rozătoare. Materialele arheologice conţinute în el au fost răzleţe şi de mici dimensiuni. Deşi este clar că în aşezare au fost mai multe etape de locuire, gropile întretăindu-se şi materialul eşalonându-se pe o perioadă lungă, complexele din S XVII par a se asocia, ca nivel de săpare, fie cu partea superioară ori cu cea inferioară a celui de-al doilea strat cu materiale şi, de aceea, rămân dificil de diferenţiat. Ca o observaţie generală, bazată încă pe prea puţine săpături, se poate afirma că gropile care sunt în mod sigur mai recente sunt cilindrice, cu pereţii bine delimitaţi, pe când cele mai vechi au pereţii oblici, gura mai îngustă şi fundul mai larg (formă de clopot). Pentru complexele cercetate rezumăm câteva din caracteristicile lor principale. Complexul 1 (Pl. 4a-d) este o groapă ovală cu diametrul de 1,80 m (EV) x 1,50 m (N-S), cu pereţii verticali şi fundul neregulat, situată între adâncimile de 0,50 şi 1,80/2,00 m, în carourile 1-2. Caracteristica ei este pregătirea iniţială a părţii inferioare prin ardere. Pereţii arşi, cu grosimea de 2-5 cm, de culoare neagră la interior şi roşie la exterior, s-au păstrat, pe alocuri, pe ultimii 40 cm din adâncimea gropii. Acest strat de ardere, destul de consistent, nu se poate obţine doar din căldura degajată de materiale fierbinţi aruncate într-o groapă, ci a presupus atingerea unor temperaturi mai mari. Procedeul putea avea ca rezultat izolarea gropii împotriva dăunătorilor şi umezelii în cazul folosirii ei ca depozit de alimente/ cereale. Pe fund nu s-au observat, însă, urme de crustă arsă, ci doar o depunere de sol (?) de cca 5 cm grosime, sfărâmicios, cu o textură foarte fină, de culoare aproape neagră, dar care nu conţinea urme de arsură sau cenuşă, părând să reprezinte, mai degrabă, resturile unor materii organice descompuse. La 20 cm deasupra fundului gropii au fost aruncate mai multe bucăţi rectangulare de lut, de 10-20 cm lungime, atât arse, cât şi nearse (lut galben compact), fragmente ceramice, majoritatea provenind de la două borcane, cu brâu alveolat şi apucători, precum şi câteva pietre mici (pietrele sunt descoperiri extrem de rare în aşezare, mai ales raportat la necropolă). Mai sus, în umplutura gropii, s-au descoperit şi fragmente de vatră dezafectată. Tot din partea inferioară au fost colectate câteva zeci de oase de peşte de dimensiuni mari, precum şi partea superioară a unui craniu de porc(99). Groapa a conţinut şi câteva fragmente de amfore greceşti şi puţine fragmente de castroane lucrate la roată, din pastă cenuşie şi cafenie. Dacă într-o etapă iniţială groapa a putut servi drept depozit, umplerea ei dovedeşte că ulterior a fost folosită drept groapă menajeră. C1 a tăiat, în partea sa de nord-vest, o extremitate a unei gropi mai vechi, C14, precum şi, în partea de sud-vest, a gropii C6. Complexul 2 (Pl. 4e-f), identificat între adâncimile de 0,45 cm şi 1,90 m, este, de asemenea, o groapă ce marchează ultimul nivel de utilizare a sitului, localizată în caroul 4. Are pereţii verticali şi fundul aproape plat, cu un diametru de 1,6 m. A fost complexul, dintre cele cercetate în S XVII, care a furnizat cele mai multe fragmente ceramice, mare parte din ele fragmente de amfore, dintre care un picior de amforă de Chios, datată 275-250 a. Chr., dar şi o toartă de Chios de la sfârşitul secolului VI – începutul secolului V a. Chr.(100) Tot din aceeaşi groapă provine un fragment din piciorul unui kylix attic cu firnis negru, databil în secolul V a. Chr. Groapa a conţinut şi fragmente mari şi întregibile de vase locale, lucrate cu mâna, precum şi câteva oase, cenuşă, bucăţi de lut galben, dar şi fragmente răzleţe de vatră dezafectată. Umplutura sa, deşi destul de omogenă, se poate separa în trei straturi, dar reprezintă rezultatul unei umpleri rapide. C2 a tăiat în partea nord-vestică o groapă mai veche, anume pe C5. Complexul 3 (Pl. 3c) este o groapă cu pereţii oblici; în lungul profilului magistral sud-estic, care a secţionat-o în dreptul carourilor 5-6, înregistrează în partea superioară un diametru de 1,45 m şi în partea inferioară 2,10 m. Mare parte din ea a rămas necercetată, în malul sud-estic. Porneşte (nu foarte clar determinat) de la adâncimea de 0,55 m şi coboară până la -2,05 m, de la nivelul actual de călcare. Până la adâncimea de 1,20 m umplutura sa nu se distinge prin nimic special, mai jos, însă, a conţinut un nivel compact de cruste de vatră în poziţie secundară, cenuşă, cărbune de lemn ars, toate aruncate ca un strat oblic, continuu, spre capătul vestic al gropii, unde şi atinge fundul; peste aceste materiale arse s-a aruncat (ori s-au desprins din pereţii săpaţi) bucăţi mari, compacte, de loess fără pigmenţi. Majoritatea ceramicii din C3 a fost lucrată cu mâna. Complexul 4 (Pl. 3e) este o groapă ce coboară până la adâncimea de 1,20 m, de formă aproximativ circulară, cu pereţii şi fundul uşor curbaţi, şi un diametru de 1,20 m. A conţinut fragmente mici de cărbune şi puţine fragmente ceramice. Umplutura este uniformă, cu marginile mai mult difuze decât clare. Este marcat la adâncimea de 60 cm de fragmente mari de ceramică şi miez şi crustă de vatră, aruncate în poziţie secundară. În C4 s-a descoperit şi un fragment de săgeată de bronz cu trei aripioare. În Complexul 5, groapă, a fost descoperit un fragment dintr- un castron mic cu buza invazată, decorat cu grupe de linii incizate dispuse în unghi ce s-ar putea data în epoca bronzului (?) ceea ce ar fi o noutate pentru situl de la Celic Dere. Complexul 8 (Pl. 3e) este o groapă ce măsoară 1,20 m în diametrul tăiat de profilul nord-estic al secţiunii şi ajunge până la adâncimea de 1,92 m, nivelul superior fiind undeva în jurul adâncimii de 0,50 cm. Pereţii sunt aproape verticali, bine delimitaţi, fundul era uşor albiat, cu marginile ridicate în sus. Umplutura din partea inferioară a complexului (de la adâncimea de 1,20 m) se individualiza prin organizarea sub forma unei succesiuni de straturi subţiri de 2-3 cm grosime, de diferite culori şi texturi, alternând sol gri-cenuşiu cu straturi de pământ galben mai dur, fără pigmenţi. Orientarea contra pantei a acestor straturi (adică coborâte spre nord, nu spre sud) este mai neobişnuită. Pe fundul gropii au apărut pietre mici şi melci. Complexul 10 (Pl. 3d) coboară până la adâncimea de 1,37 m, unde ajunge la un diametru (în lungul profilului sud-estic) de 1,50 m. Are fundul plat tăiat, bine delimitat, şi pereţii oblici. Pe fundul gropii se afla un strat de sol de cca 30 cm grosime, foarte dur şi compact, de culoare închisă, pigmentat cu fragmente mici de cărbune. Marginile gropii C9 sunt difuze şi neclare. Complexul 11, din caroul 6, a fost doar foarte puţin intersectat de S XVII, rămânând, în mare parte, în malul nord-vestic al secţiunii. Este o groapă ce a conţinut, în special, fragmente foarte mari de pereţi de lut arşi. S-a observat între adâncimile de 0,45/50 m – 1,35 m, iar diametrul, în lungul profilului nord-vestic, este de 1,00 m. Complexul 12 este o groapă ovală, descoperită în caroul 6, cu axul lung orientat NS, măsurând în partea inferioară, la adâncimea de 1,35/1,40 m: 2,00 m (NS) x 1,40 m (NE-SV). Deşi nivelul superior nu a fost identificat cu claritate se poate afirma ca aceasta este cea mai timpurie groapă din acest carou, ea fiind secţionată atât de C11, cât şi de C7. A fost, probabil, o groapă cu pereţii oblici, cu gura mai îngustă decât partea inferioară. La adâncimea de 80 cm a conţinut, aproximativ în poziţie centrală, un bulgăre mare compact, foarte dur, de lut albicios, fără pigmenţi, de cca 50 x 40 cm. Umplutura este formată dintr-un sediment fin, cenuşiu, nisipos, ce conţine numeroase fragmente de cărbune. Materialul ceramic este reprezentat din mai multe fragmente de amfore, dar şi din vase lucrate cu mâna, unele lustruite, cu pereţii verticali, altele groase acoperite cu un fel de barbotină albicioasă. Aici s-a descoperit un jeton, precum şi un fragment din fundul unui vas lucrat cu mâna, prevăzut cu un orificiu central mare şi multe altele mărunte, ca o strecurătoare. Complexul 14 şi Complexul 15 au fost gropi identificate doar periferic în profilul nord-vestic, ele reprezentând marginile inferioare, lărgite, ale unor gropi ale căror niveluri de săpare se află mai sus şi către nord. Dacă despre C14 putem să fim siguri că e mai veche decât C1, relaţia dintre C15 şi C13 este mai puţin clară, chiar dacă C15 a apărut sub C13, datorită formei de clopot a gropii. C9 este mai nouă decât C10, dar amândouă aparţin nivelului superior al celui de-al doilea strat cu materiale din succesiunea stratigrafică, ca şi C8 şi C4. Se poate aprecia că pentru suprafaţa cercetată (36m2) s-au identificat numeroase complexe – 15; deşi ele au fost răspândite pe toată întinderea suprafeţei S XVIII, s-a constatat o oarecare concentrare a lor în carourile 1-2 şi 5-6. Nu s-au observat, cu excepţia lui C1, amenajări în gropi, iar umplutura a fost de aspect menajer, după o primă utilizare în scopuri greu de identificat în fiecare caz. Prelucrarea completă a materialului ceramic şi determinarea fragmentelor de amfore va oferi argumente în plus în lămurirea succesiunii complexelor. Deşi nu s-au identificat in situ structuri de locuire în S XVII, faptul că în numeroasele gropi erau vestigii ale acestora (vetre dezafectate, pereţi arşi şi nearşi, inventar) denotă că locuinţele erau în apropiere. Remarcăm raritatea pietrelor, un aspect surprinzător, mai ales luat în comparaţie cu necropola, dar şi a oaselor de animale ori a artefactelor metalice.
The archaeological site of Teliţa-Celic Dere is located on the northern hilly side of Celic valley, 3 km WSW from its confluence with Teliţa valley and less than 20 km south, in a straight line from the Danube ford from Isaccea. Archaeologist Gavrilă Simion excavated the site during 1985-2001. Later, investigations were restarted under the supervision of Valeriu Sîrbu. The research strategy has been focussing on the revaluation of older excavations by employing an intensive program of interdisciplinary studies: recovering the spatial reference of the archaeological documentation, large scale and detailed geophysical prospections, environmental integration at larger scale (surface survey and landscape archaeology), skeletal analyses and various types of excavations in key points, established based on other types of previously made non-invasive surveys. Due to certain field realities, the majority of newer excavations were done in the cemetery. Since 2008 students from University of Rzeszów (Poland), supervised by Tomasz Bochnak, have been practicing archaeology in Celic Dere. The site hast two major components a settlement measuring about 3.5 hectares and a neighbouring necropolis comprising more than 80 graves covered by flat mounds of stones and also several tens of regular flat graves, both sites dated mainly during the 6th-3rd centuries BC. The site can be considered one of the most expressive for the understanding of the beginning of the Getae culture in northern Dobrudja.
The archaeological campaign of 2015 was dedicated to excavations inside the settlement, in trench S XVII (opened in 2012). S XVII measured 3 x 12 m and was orientated NE-SW. Inside it three layers with archaeological materials were observed, descending until a medium depth of 1.15 m. The latest contains a great quantity of amphora fragments but with mixed chronology, suggesting that the deposit was formed as the result of the final ruin of the site. The second layer is filled with small pieces of burnt clay walls, being formed as the result of habitation activities. The majority of the
researched pits should be associated with this layer, either with its superior or inferior level. The third layer has very few materials and it is not excluded to be the result of physical-chemical transformation of the soil caused more recently due to the planting of the forest over the site.
15 pits were identified, mainly garbage pits. Pit C1 was the only one to give clues for its initial use a storage pit, having the inferior part of its side-walls carefully burnt. The pits remain difficult to organize in a coherent chronology, even if it is obvious that they were dug in phases. No fireplaces or floors were found, very few bones, stones or metal objects. In C1 fragments of amphorae from Chios were dated at the end of 6th c. BC-beginning of the 5th c. BC and others to the early 3rd c. BC. A fragment of an Attic kylix foot was found in the same pit, dated in the 5th c. BC. These materials, mixed in the same pit pin point the general chronology of the site. The pit should be linked, however, with the latest habitation phase of the site. A monographic volume dedicated to the excavations in the necropolis, old and new, is scheduled to be published soon
G. Simion, Aşezarea de la Celic-Dere. Interpretări etno-culturale şi implicaţii în cronologia Hallstattului târziu, p. 237-251. In: Premier âge du fer aux bouches du Danube et dans les régions autour de la Mer Noire – Actes du Colloque International Septembre 1993, Tulcea, 1997;
93 Colectiv condus de Valeriu Sîrbu.