Castrul de la Teregova, parţial distrus de apele râului Hideg, are dimensiuni de cca. 120 x 100 m, fiind probabil ocupat de o trupă auxiliară de 500 de oameni. Primele săpături au fost făcute de către N. Gudea, care a făcut un prim sondaj în anul 19691. Următoarele campanii de săpături au fost organizate în anii 20012 şi 20023. Campania s-a desfăşurat între 20.09.2004-3.10.2004 şi a fost finanţată de Fundaţia... Tyche cu sediul în USA. Scopul nostru principal din acest an a fost să dezvelim alte părţi ale structurii identificate în săpăturile din anii 2001-2002. Astfel, la cca. 2 m SE de vechea secţiune S1, a fost deschisă o suprafaţă denumită S4 cu dimensiunile de 9,3 x 4 m şi cu o orientare NV-SE, fiind astfel paralelă cu zidul vestic de incintă a castrului. Distanţa dintre vechile secţiuni şi cea din campania din acest an a fost stabilită în funcţie de parcelarea terenului, deoarece întreaga zonă se constituie din proprietate privată. O a doua secţiune paralelă şi având aceeaşi orientare cu suprafaţa S4, dar dimensiuni de 6 x 2 m, a fost deschisă la cca. 25 m E de aceasta. În aceasta din urmă a fost observabil doar un strat puţin compact de pietriş şi câteva fragmente de cărămizi. Nu este exclus să ne aflăm într-o curte interioară, poate chiar a clădirii comandamentului. Iniţial, în campaniile din anii precedenţi, a fost identificat un şir de trei subdiviziuni, cu dimensiuni de 4 x 3,5 m fiecare, ale unei clădiri caracterizate ca fiind o baracă. Paralel şi la N de această structură a fost dezvelit un drum perpendicular cu via sagularis. Clădirea prezenta trei faze de construcţie principale. Din păcate şi de această dată ultima fază a clădirii, care consta dintr-o suprastructură de lemn aşezată pe un zid puţin înalt din piatră de râu prinsă cu pământ fusese aproape în totalitate înlăturată la un moment dat. După îndepărtarea unui strat compact de bolovani de râu, care se întindea pe întreaga suprafaţă, se mai puteau încă observa prelungirea, înspre SE, a zidului Z2 descoperit iniţial în 2001, şi urma unui zid perpendicular şi având aceeaşi consistenţă, denumit Z3, care constituia practic limita de SE a clădirii. Singurul element foarte clar al ultimei faze de locuire în zonă excavată a fost un drum (58), ce avea o lăţime de cca. 3 m şi o orientare E-V, situat la SE de construcţia cu ziduri şi perpendicular pe via sagularis. Structura drumului este relativ normală pentru un drum din interiorul unui castru, fiind realizat din pietriş amestecat cu o cantitate destul de mare de fragmente de cărămizi şi ţigle refolosite (59). Neobişnuit este însă faptul că acest drum nu era pavat cu lespezi de piatră, ci cu cărămizi şi ţigle refolosite. Printre aceste fragmente au fost descoperite circa zece ştampile fragmentare de forma COH VIII R, toate desemnând trupa, care ocupă la un moment dat castrul de la Teregova, coh. VIII Raetorum. În structura drumului au mai fost descoperite numeroase fragmente ceramice şi de sticlă. Între acest drum şi clădirea situată la NV de el a fost identificată rigolă lată de cca. 0,5 m. De asemenea, alt element cronologic târziu a fost observat la S de acest drum şi anume o groapă (65), care taie toate elementele celorlalte faze anterioare. Aceasta a fost umplută cu bolovani de râu şi cu fragmente de cărămizi şi ţigle. Tot acestui context îi aparţin câteva fragmente ceramice şi două monede datate în timpul lui Hadrian, respectiv Antoninus Pius. La S de drumul (58) stratul de demolare (61) al celei de-a doua faze de locuire, un pământ de culoare brună cu fragmente de chirpic ars şi fragmente de ceramică are o formă foarte alveolată, asemănător unei gropi, care taie contextele anterioare (13) şi chiar şi peretele de compartimentare P8. Drumul perpendicular cu via sagularis a fost utilizat în toate fazele de locuire, fără a se putea face o distincţie cronologică foarte clară între diferitele perioade de folosire. Ca atare, consistenţa acestui drum a fost aceeaşi în toate fazele. Pe unul din fragmentele de cărămidă se distinge o ştampilă de tipul COH VIII R întreagă. Tot aici a mai fost descoperită o placă de bronz ornamentată, care constituie probabil parte dintr-un obrăzar de coif sau dintr-o platoşă. Ca şi în anii precedenţi demolarea fazei a treia a clădirii este reprezentată tot de un strat compact de lut ars (5 şi 5’), aşadar de culoare roşie intensă. În primele două faze podeaua clădirii este confecţionată din lut, pe care fuseseră probabil aşezate scânduri. Aparţinător acestor faze au fost identificate o serie de fragmente ceramice. După cum se ştia din săpăturile realizate în anii precedenţi, planul clădirii I avea aproximativ aceeaşi orientare în toate fazele de locuire. P8. A fost identificat la S de drumul (58), fiind observat ca o dungă întreruptă de lut înroşit, ars, fiind perpendicular pe pereţii P9 şi P10. Peretele are o lăţime de cca. 0,15 m şi o lungime de cca. 3 m. Acesta este tăiat de contextul (61). Este interesant că în urma adâncirii nu a fost identificat nici un şanţ de implantare. Prin urmare, constatăm că acest perete fiind unul de compartimentare, fără a susţine alte elemente arhitectonice, nu mai era necesară o consolidare foarte temeinică. Nefiind identificate nici gropi de par se poate presupune existenţa unei suprastructuri de lemn aşezate pe o "talpă" de lemn. P9. A fost surprins aproape de limita sudică a secţiunii S4, fiind perpendicular pe peretele P8. Structura lui este foarte asemănătoare cu cea a peretelui P8, având o lăţime de cca. 0,2 m. În momentul distrugerii clădirii acest perete nu a ars în totalitate, ca atare porţiuni destul de mari din el apar ca nişte dungi de lut galben compact. De această dată a fost identificat şi şanţul de implantare al peretelui cu o lăţime de cca. 0,4 m. Urma şanţului de implantare P9’ străbate secţiunea pe lăţimea ei de la un capăt la celălalt. Umplutura acestui şanţ este foarte asemnătoare cu cea a şanţurilor pereţilor clădirii I, identificată pentru prima oară în campania din 2001. Este vizibil faptul că peretele propriu-zis a fost ridicat în jumătatea sudică a şanţului de implantare, parii peretelui sprijinindu-se practic pe una dintre laturi, pentru o mai mare stabilitate. P10. Este perpendicular pe P8 şi paralel cu P9, constituind unul din pereţii exteriori ai clădirii situate la S de drumul (58). Structura acestui perete este identică cu cea a peretelui P9. De asemenea, umplutura şanţului de implantare şi tehnica de construcţie a peretelui este foarte asemănătoare cu cea a peretelui P9 şi şanţului a P9’. În limita de N a peretelui P10 sunt foarte clare urmele de cărbune rezultate în urma arderii construcţiei. Au fost descoperite chiar bucăţi de nuiele carbonizate. P11. Parţial sub zidul Z3 a fost descoperit şanţul de implantare (P11) a peretelui ce constituia limita de sud-est a clădirii I, de la nord de drumul (58), în primele două faze. Lăţimea şanţului de implantare este de cca. 0,35 m, având o orientare NE-SV şi străbate secţiunea pe lăţimea ei de la un capăt la celălalt. La un nivel superior nu a putut fi observat peretele propriu-zis. De asemenea, şanţul peretelui nu a fost golit, aşadar nu au fost identificate nici gropile parilor. Prin analogie cu structura pereţilor săpaţi în anii anteriori putem presupune că şi aici şanţul de implantare avea o adâncime de cca. 0,65 m. Având în vederea compoziţia pământului, care constituie umplutura şanţului de implantare este evident că acesta aparţine primei faze de locuire din zonă. Deoarece limita de S a contextului (5), cu alte cuvinte a lutului ars caracteristic celei de-a doua faze de locuire, coincide cu limita şanţului peretelui, se poate afirma că şi în această zonă pereţii de lemn au avut acelaşi plan. În apropierea limitei estice a secţiunii S4 a putut fi observat urma şanţului de implantare a unui alt perete P12, perpendicular pe P11. P12. A fost identificat în colţul de NE al secţiunii S4, fiind perpendicular pe P11, însă fără a se intersecta cu acesta. Distanţa dintre şanţuri este de cca. 0,2 m. Lăţimea şanţului de implantare a peretelui P12 este de 0,4 m, fiind surprins doar pe o lungime de 1 m. Este foarte probabil ca acest perete să fie identic cu peretele P3 şi perpendicular pe P6, identificaţi în campania din 2002. Cronologic şi acest perete este caracteristic primelor două faze de locuire. P13. La cca. 1 m S de şanţul de implantare a peretelui P11 a fost identificată groapa de implantare a unui alt perete P13. Umplutura acestuia se constituie dintr-un pământ de culoare brună, diferită de lutul gălbui a gropii peretelui P11. În limita de E a secţiunii distanţa dintre P11 şi P13 este de 0,9 m, pe când în extremitatea vestică a secţiunii este de 1,1 m, prin urmare şanţurile nu sunt perfect paralele. Teoretic aceasta ar fi putut să fi fost limita de S a clădirii, între el şi peretele P11 fiind de fapt o verandă. Cu toate acestea, având în vedere faptul că acest perete se află sub drumul 58 şi că şanţurile pereţilor P11 şi P13 nu au un traseu paralel presupunem că P13 a fost iniţial săpat greşit chiar de către romani. Prin urmare planul corect al clădirii a putut să fi fost restabilit odată cu săparea şanţului de implantare al P11. Este evident că în primele două faze de locuire pereţii au fost în totalitate din lemn, tehnica de construcţie fiind în cazul clădirii I, aceea de pari aşezaţi într-un şanţ de implantare. Având în vedere timpul scurt avut la dispoziţie nu a fost posibilă golirea completă a şanţurilor şi stabilirea poziţiei precise a parilor, însă prin analogie cu pereţii aparţinători aceleiaşi construcţii putem presupune poziţionarea parilor la cca. 1 m unul faţă de celălalt. Ceea ce confirmă clar că această construcţie este una cu pari dispuşi într-un şanţ de implantare este relaţia dintre pereţii P11 şi P12. Este evident că şanţurile de implantare a pereţilor nu se intersectează, apropiindu-se la o distanţă de cca. 0,2 m. Acest lucru nu ar fi fost posibil decât dacă clădirea avea o structură pe pari situaţi în groapă, nefiind astfel neapărat necesară prelungirea şanţului P12 până în şanţul P11. În ceea ce priveşte construcţia din cealaltă parte a drumului (58) după cum aminteam, parii, respectiv pereţii, sunt alipiţi marginii de S a şanţului de implantare. Aceasta este şi ea una din cele mai răspândite tehnici de construcţie, fiind mai sigură stabilitatea unui par, care se sprijină cel puţin dintr-o parte pe pământ compact, nesăpat. Nu este exclus ca peretele P8 care crează o subdiviziune să fi fost constituit dintr-o talpă de lemn, pe care erau aşezaţi pari verticali, deoarece în timpul săpăturii nu a fost observată nici o urmă a vreunei gropi de par şi nici urma unui şanţ de implantare. În cazul ambelor clădirii, situate de o parte şi de cealaltă a drumului 58, fazele de locuire sunt similare. De altfel, acestea au fost stabilite încă în urma săpăturilor din campaniile precedente. Astfel, este vorba de trei faze de construcţie ale structurilor, prima fiind observabilă ca un nivel de lut gălbui (13), fiind de fapt demolarea primelor structuri din lemn şi lutuială; cea de-a doua fază este distinctă, ca o concentrare de lut de culoare roşie rezultată în urma arderii construcţiilor; şi, în sfârşit, cea de-a treia fază a cărui nivel de călcare nu se mai păstrează. Din ultima fază se mai pot distinge doar zidurile din piatră de râu legate cu pământ, bazele unor suprastructuri de lemn. Unul din rezultatele semnificative ale acestui an a fost stabilirea lăţimii clădirii identificate încă din 2001, aceasta fiind de cca. 8,5 m. Potrivit cu lăţimea şi cu planul ei – o clădire cu două şiruri de încăperi dispuse între două drumuri – putem afirma că această construcţie reprezintă o baracă, după cum presupuneam în urma săpăturilor din anul 2002. În campania din acest an nu a fost identificat peretele P1 descoperit în campania din 2001, situat aproximativ sub zidul Z2, fiind deviat puţin înspre vest. Din planul construcţiei situate de cealaltă parte a drumului (58) a fost dezvelită o singură încăpere aproape completă şi începutul unei alte încăperi în continuarea celeilalte şi la est de ea. Nu a fost descoperită extremitatea vestică a construcţiei, însă având în vedere distanţa de cca. 9,1 m dintre zidul incintei castrului şi marginea secţiunii S4, este foarte probabil ca această limită să se fi aflat undeva sub marginea secţiunii noastre. Prin urmare încăperea formată de pereţii P9 – P10 – P8, are dimensiunile de cca. 3 x 3,2 m. Măsurătorile topografice au fost realizate în campania în campania 2003 de către dl. Dorin Ursuţ (MNIT) în sistem de coordonate stereo 70.