Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Aparaschivei | Dan | Academia Română, Filiala Iaşi | |
Bilavschi | George Aurelian | Academia Română, Filiala Iaşi |
Cercetările arheologice în situl Aegyssus – Tulcea s-au derulat în sectorul de vest în perioada august-septembrie 2017. În prima fază am trasat o secţiune de control de 3 x 9 m şi am recurs la decaparea manuală a straturilor de câte circa 25-30 cm grosime. Secţiunea, denumită convenţional S 1, a fost caroiată din 3 în 3 m, având orientarea SV-NE. Încă de la primii 50 de cm cercetaţi s-au constatat multiple int...ervenţii antropice din secolele XIX-XX, când zona a fost amenajată pentru locuire prin nivelare cu pământ adus din diverse locaţii ale oraşului. De asemenea, în perimetru s-au depistat şi observat chiar urme ale unei locuiri efective sub forma unor bordeie construite din cărămidă de lut uscat la soare, care mai păstrau urme de văruială policromă clădite, probabil, pe o structură lemnoasă. Din pământul afectat de intervenţiile umane au fost recuperate materiale arheologice specifice veacurilor XIX-XX (ceramică de producţie locală şi factură străină – faianţă/porţelan vest-european şi oriental; numeroase obiecte casnice şi meşteşugăreşti din bronz şi fier; bucăţi şi recipiente de sticlă; fragmente osteologice; resturi textile şi încălţăminte etc.), dar şi artefacte din perioade mai vechi (epoca antică şi medievală: ceramică şi monede). Cercetând dispunerea stratigrafică a straturilor geo-arheologice s-a putut constata o orientare a pantei pe direcţia V-E, cu valori de înălţime ridicate spre vest şi sud şi coborâte spre răsărit şi miazănoapte. Cu certitudine, încercările de amenajare teritorială s-au desfăşurat pe direcţiile V-E şi N-S, dinspre zonele înalte spre baza pantelor, unde s-a constatat acumularea de material arheologic din abundenţă. Analizând profilul sudic, am putut constata două faze de incendiere (lentile de cărbune ars) şi un strat consistent de dărâmătură de pereţi din chirpici arşi de culoare roşiatică, cu urme de humă şi var. Dispunerea acestora ne-a determinat să credem că aceste rămăşiţe au aparţinut unor complexe de locuire, care au fost distruse, iar zona nivelată prin dispersia molozului. Aceste case (bordeie, anexe) au funcţionat probabil în secolul al XX-lea. În colţul de NE al şanţului a fost cercetată o groapă (-0,80-1,70 m) din care a fost prelevată o cantitate apreciabilă de materiale arheologice arhaice dar şi moderne contemporane, printre care numeroase obiecte din fier (cuie, piroane, lame de cuţit, resturi de la un recipient din bronz etc.). Tot din acest complex au fost recuperate câteva monede antice (romano-bizantine), medievale şi moderne. În zona de vest a parcului s-au realizat şi operaţiuni de alimentare cu apă a caselor din vecinătatea sitului, drept urmare, prin mijlocul secţiunii a fost identificată o ţeavă care transporta apă. Probabil, perimetrul a fost îngrădit cu un gard din plasă de sârmă pentru că în secţiune au fost depistaţi şi doi stâlpi de lemn, alături de o cantitate apreciabilă de sârmă. De asemenea, alte gropi au fost cercetate în întreaga suprafaţă a carourilor 1-2, din care au fost recuperate fragmente ceramice din secolele V-VI (amfore, amforete, ulcioare), din secolele XI-XIII (ceramică smălţuită şi oale cu toartă) şi XIX-XX (ceramică comună de factură locală, smălţuită şi nesmălţuită; porţelan şi faianţă occidentală dar şi turcească şi chinezească). Tot din interiorul acestora au mai fost descoperite câteva monede antice şi moderne, precum şi alte artefacte specifice ultimelor două secole. Cel mai interesant complex (denumit convenţional C1) îl constituie o amenajare din piatră de dimensiuni medii, forme neregulate, care suprapune un consistent strat de lut şi chirpici arşi de culoare roşiatică. Lungimea conservată a acestei amenajări este de circa 3,50 m, iar lăţimea de 1,80 m. Acest complex distrus a fost surprins în caroul 2, în apropierea profilului vestic, la circa -1,30-1,55 m faţă de nivelul actual de călcare. Dintre pietrele C1 au fost recuperate mai multe fragmente de la un vas de dimensiuni apreciabile (ar putea fi resturile unei căldări din lut de factură pecenego-cumană), lucrat la roată înceată, având pastă zgrunţuroasă. În zona C1 au mai fost descoperite numeroase bucăţi de ceramică romană târzie, dar şi medievală (secolele XI-XIII) şi contemporană (cioburi cu smalţ de culoare verde deschis şi faianţă locală). În acest stadiu al cercetărilor nu putem emite decât unele ipoteze asupra destinaţiei sau provenienţei lui C1. Astfel, prezenţa unui volum mare de chirpici arşi ne-a indus ideea existenţei unui cuptor în acea zonă. Însă, lipsa urmelor de ardere de pe pietrele prăbuşite pe fundamentul din lut, dar şi forma în „V” a amenajării ne-a determinat să credem că ar putea reprezenta totuşi resturile unei construcţii din piatră şi lut, distruse prin incendiere. De asemenea, identificarea unor materiale provenind din epoci diferite, ne-a convins că C1 „a fost contaminat” de intervenţii antropice recente şi că ar putea aparţine astfel unei amenajări distruse (într-o perioadă de timp dificil de precizat în prezent), iar zona a fost nivelată pentru amenajarea unui spaţiu de locuire. În funcţie de topografia locului, în S1 s-au cercetat straturile şi complexele arheologice până la circa -1,85 m (spre sud) şi -1,20 m (spre nord). Datele obţinute ne confirmă opinia că perimetrul a fost amenajat în perioada contemporană cu pământ adus din zone învecinate ale oraşului dunărean. Totodată, locuirile şi activităţile umane din epocile modernă şi contemporană au deranjat nivelurile de locuire anterioare (romano-bizantine şi medievale). În urma cercetărilor arheologice întreprinse în anul 2017 s-au urmărit investigarea laturii de vest a fortificaţiei de la Aegyssus, reperarea complexelor de locuire şi recuperarea materialului arheologic antic şi medieval, stabilirea cronologiei pentru această zonă a cetăţii, precum şi corelarea datelor stratigrafice şi planimetrice cu informaţiile similare obţinute în diferite arii de locuire ale fortificaţiei. În campaniile viitoare vom încerca să îndeplinim obiectivele asumate acţionând în funcţie de rezultatele obţinute pe parcurs.
Lungu 1996 – V. Lungu, Aegyssus – documentare arheologică preromană, Peuce 12, 47-102.