Istoriografia modernă identifică biserica reformată din Turda Veche cu mănăstirea augustiniană menţionată în documente în anul 1331. Atât biserica mănăstirii augustiniene medievale edificată la capătul sudic al pieţei centrale, cât şi fortificaţia din jurul ei, s-au păstrat doar parţial. Din biserică s-a păstrat nava cu pornirile arcului de triumf a corului, ultimul fiind demolat în a doua jumătate a secolului ...al XVII-lea. Cercetări arheologice au mai avut loc în anii 2006 şi 2010 (S1-3). Ultimele investigaţii au fost efectuate în contextul întocmirii unui proiect de restaurare a edificiului, obiectivul principal fiind acela de a furniza echipei tehnice informaţii despre structura şi starea fundaţiilor dar şi despre evoluţia nivelelor de călcare. La sfârşitul anului 2018, în cadrul şantierului de restaurare, a fost realizat un sondaj arheologic în interiorul bisericii (S7 A), într-o zonă stabilită împreună cu proiectantul şi executantul,pentru a delimita un eventual complex funerar(criptă) sau altă structură din zid ce ar fi putut exista. Unitatea de săpătură executată pe latura de sud a navei bisericii la o distanţă de 12,85 m de la portalul gotic de pe latura de vestică, are suprafaţa de 9,62 mp (3,70 x 2,60 m). Au fost identificate două structuri zidite (Z5 şi Z6) şi mai multe morminte comune şi individuale (30) de inhumaţie (M40 - M44). Având în vedere dimensiunea mică a spaţiului, fundaţia navei bisericii (Z5) nu a putut fi cercetată arheologic până la talpă. În structura fundaţiei, nu a fost identificat alt material de construcţie decât piatră brută de carieră de dimensiuni medii. Liantul folosit a fost mortarul de var de o bună calitate, de culoare alb-gălbuie. În interiorul navei au fost identificate numeroase niveluri de călcare, cel medieval constând dintr-o pardoseală realizată din mortar şi piatră mărunţită, deranjat însă de construcţia criptei Z6. Acesta se află în strânsă legătură cu nivelurile de construcţie şi renovare ale bisericii. Dintre obiectele arheologice descoperite în nivelul de demolare a bisericii gotice amintim prezenţa unor fragmente de vitralii şi a unor fragmente de ancadramente din piatră de uşi şi ferestre. Nava edificiului a fost pavată la mijlocul secolului al XVIII-lea cu lespezi mari de piatră (ce se mai păstrează pe alocuri), aşezate pe un strat gros de cca. 20 cm de nisip şi moloz mărunţit. Sub acest strat de susţinere al pardoselii, se află un strat de pământ amestecat cu moloz şi fragmente din piatră, provenit cel mai probabil de la umplutura criptelor ce au fost construite în interiorul bisericii între secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. A doua structură de zid identificată (Z6),este o criptă medievală orientată E-V (complex funerar), adosată pe zidul sudic al navei bisericii. Cripta, a cărei lungime nu a putut fi determinată (continuă în profilul estic), are o lăţime de 1,50 m la exterior şi de 0,90 m în interior şi a fost descoperită la adâncimea de -1 m faţă de nivelul actual de călcare. Cripta, decopertată pe o lungime de 2 m, are formă rectangulară şi este construită din piatră de dimensiuni medii, legată cu mortar de var de culoare alb-cenuşie. Pereţii criptei sunt amenajaţi din zidărie mixtă, cu blocuri fasonate de calcar şi piatră spartă de carieră ce alternează cu asize de cărămidă şi tegule romane, care susţineau o boltă ce nu s-a mai păstrat. Cripta descoperită în cercetare era deranjată. Aceasta a fost golită, operaţiunea ducând la descoperirea unui număr de 21 de schelete umane. Înălţimea totală a criptei este de 2 m. Fundul criptei este pavat cu material roman refolosit, adus cel mai probabil din castrul Legiunii a V-a Macedonica. Pavajul a fost realizat din ţigle (49 x 36 cm) şi tegule romane (41 x 26 cm) aşezate pe un pat de nisip de aproximativ 3 - 5 cm. Deşi în umplutura criptei au fost descoperite fragmente ale unor pietre tombale (pe unul dintre acestea reuşind să identificăm anul 1595),nu am reuşit să stabilim cine a construit-o şi cine a fost înmormântat aici. La nord de criptă, au fost descoperite alte morminte de inhumaţie orientate E-V (M41 - M44). Dintre acestea, M41 şi M42 sunt morminte comune şi conţin patru, respectiv trei indivizi înmormântaţi în acelaşi sicriu. M43 şi M44 sunt morminte individuale. Deoarece M44 a fost acoperit cu un strat de var, nu a mai fost cercetat. Toate înhumările s-au făcut în sicrie din lemn şi pot fi datate anterior construcţiei criptei. Cel mai nou dintre morminte este M43, mormânt păstrat parţial (tăiat de o groapă), groapa acestuia tăind parţial mormântul M42. Stratigrafia este răscolită de morminte, înhumările transformând-o într-o umplutură uniformă. Mormintele sunt întinse pe spate, cu braţele în general de-a lungul corpului. După umplutura gropilor se deosebeşte un singur orizont de înmormântări, cu o umplutură ce conţine urme de mortar şi resturi de materiale de construcţie. Inventarul mormintelor este aproape inexistent. Au fost descoperite doar două închizători de tip moş şi babă din bronz ce pot fi încadrate cronologic în secolul al XVI-lea. Materialul arheologic descoperit în secţiunea S7A constă din fragmente ceramice şi de cahle de teracotă, fragmente şi obiecte metalice, fragmente din inscripţii, sticlărie, şi numeroase monede moderne, ultimele fiind descoperite în straturile superioare. Datorită caracterului cercetării arheologice şi necesităţilor de a nu interveni asupra derulării activităţilor de restaurare aflate în curs, la acest moment nu pot fi date răspunsuri clare cu privire la cronologia absolută a fazelor de evoluţie a monumentului. Din aceste motive susţinem realizarea în continuare a unor sondaje în interiorul şi exteriorul bisericii pentru a încerca elucidarea problemelor legate de cronologia etapelor de construcţie a monumentului.