.
Valea Mănăstirii | Comuna: Ţiţeşti | Judeţ: Argeş | Punct: Mănăstirea Valea | Anul: 2012
Anul:
2012
Epoca:
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade:
Epoca medievală mijlocie
Categorie:
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit:
Biserică;
Mănăstire;
Mormânt izolat
Județ:
Argeş
Localitate:
Valea Mănăstirii
Comuna:
Ţiţeşti
Punct:
Mănăstirea Valea
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Cristocea Spiridon responsabil Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti
Dumitrescu Ion Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti
Păduraru Marius Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti
Cod RAN:
Raport:

Biserica Mănăstirii Valea din comuna Ţiţeşti este una dintre puţinele ctitorii domneşti păstrate pe teritoriul actual al judeţului Argeş, fiind, totodată, un monument deosebit de important în peisajul arhitecturii medievale româneşti1. Biserica, în forma ei actuală, este ctitoria lui Radu Paisie, domnul Ţării Româneşti, din 1534. Documentele atestă existenţa ei anterior acestui an, un prim hrisov care o menţion...ează datând din timpul lui Vlad Vintilă de la Slatina, de la 29 decembrie 1532�. De asemenea, piatra tombală a jupaniţei Vişa, răposată în anul 1525, constituie încă un indiciu pentru datarea mănăstirii anterior anului 1534. Monumentul a intrat în atenţia cercetătorilor încă de la începutul secolului XX, când a fost vizitat de Elie Nicolescu şi Victor Brătulescu. În urma acestor două vizite, au rezultat două studii. În cel dintâi, Elie Nicolescu expune o serie de observaţii cu privire la starea monumentului2, iar în cel de-al doilea, Victor Brătulescu a valorificat ştiinţific inscripţiile (pisanii, pietre de mormânt) din incinta mănăstirii3. Cercetări arheologice au fost efectuate abia în anul 1969 de către Flaminiu Mîrţu, şi au fost concentrate în pronaos şi naos. Cu această ocazie au fost identificate şapte morminte, şase dintre ele aflate în pronaos, şi un al şaptelea, în exteriorul bisericii, lipit de latura sudică. De asemenea, în naos, au fost surprinse nişte structuri realizate din cărămizi, a căror funcţionalitate nu a fost clar stabilită de autorul cercetărilor4. Întrucât cercetările lui Flaminiu Mîrţu – deşi cu rezultate spectaculoase vizavi de materialul descoperit – nu fuseseră concludente în unele privinţe, inclusiv în stabilirea unui plan coerent al bisericii care a funcţionat la Valea anterior anului 15345, se impunea reluarea acestora. Prilejul a fost oferit de schimbarea pardoselii din interiorul bisericii, pentru montarea căreia trebuia evacuat un strat de pământ gros de circa 0,50-0,60 m. Pornind de la această situaţie, în prima fază a cercetărilor am urmărit trasarea unor secţiuni în zonele neafectate de săpăturile lui Flaminiu Mîrţu. Astfel, au fost deschise: în pronaos, două secţiuni (S1 şi S2); în absida de sud naosului, S3; în cea nordică, S4, iar absida altarului a fost degajată integral. În naos, pentru a verifica planul publicat de Flaminiu Mârţu, dar şi datorită rezultatelor obţinute pe parcursul campaniei, am săpat şi porţiunea pe care acesta o dezvelise prin intermediul a trei secţiuni, SA, SD şi SE. Cercetările efectuate de noi în pronaos au dus la identificarea unei reţele de canale de aerisire şi a trei morminte (M1, M2 şi M3). Mai întâi, ne vom opri asupra prezentării mormintelor, care, din punct de vedere cronologic, sunt anterioare canalelor de aerisire. Mormântul 1 (M1) a fost identificat în capătul estic al secţiunii S1, în colţul nord-estic al pronaosului, la adâncimea de –0,78 - 0,85 m, nederanjat. Mormântul a aparţinut unui matur, bărbat, cu vârsta de 30 - 40 de ani, lungimea scheletului fiind de 1,68 m, capul dispus spre vest, căzut spre stânga, braţele pe lângă corp îndoite din cot şi aşezate pe stern, radiusul de la antebraţului drept căzut pe lângă corp. Urmele sicriului s-au conservat relativ bine, limitele sale fiind foarte clar conturate. Prin răzuire, au fost puse în evidenţă şi urmele unei scânduri provenind din capac. Dimensiunile aproximative ale sicriului erau de 1,75 x 0,60 m. Inventarul mormântului a fost deosebit de bogat. În zona gâtului, pe piept şi în zona călcâiului drept s-au păstrat părţi dintr-o ţesătură cu fire metalice de culoare aurie (posibil aur). La gât şi pe piept, de această ţesătură erau ataşaţi bumbi. Au fost recuperaţi în total 26 de bumbi, dintre care 25 erau de acelaşi tip, piriformi, faţetaţi poliedric, prevăzuţi cu tortiţă (dimensiuni6: h = 11 mm, dm = 5 mm) şi unul sferic, tot cu tortiţă (dimensiuni: h = 10 mm, dm = 5 mm). În zona abdomenului, către stânga, a fost găsit un inel, căzut de la mâna stângă, al cărui radius era deplasat. Inelul, cu o greutate de 13,75 g, este din aur, cu chaton-ul făcând corp comun cu veriga, decorat sub chaton cu un motiv vegetal realizat prin incizare, forte probabil reprezentând frunze de acant. În chaton a fost încastrată o gemă de carneol, având ca reprezentare un personaj masculin (gema are formă ovală şi dimensiunile 15 x 11 mm). După maniera de redare a personajului, gema a fost realizată în perioada medievală, sau într-o perioadă de decadenţă a glipticii (personajul are picioarele figurate sub linia pământului, ceea ce indică o stângăcie a gravorului). Piesa descoperită de noi are bune analogii cu o alta, care provine tot la Mănăstirea Valea, din mormântul 3, cercetat de Flaminiu Mîrţu şi atribuit jupaniţei Neaga7. Ambele piese prezintă acelaşi decor pe chaton, singura diferenţă fiind aceea că gema de la piesa descoperită de Mîrţu redă un personaj feminin îmbrăcat în straie poloneze. Inelul a fost datat de autorul săpăturilor din 1969 în cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Date fiind similitudinile piesei descoperite de noi cu cea publicată de către Flaminiu Mârţu, spre aceeaşi datare înclinăm şi noi. Bumbii sunt realizaţi din argint placat cu aur. Greutatea lor variază între 0,36 şi 0,52 g. Bumbii de formă piriformă, faţetaţi, au analogii cu unele piese din tezaurul de podoabe de la Zăvoaia (jud. Brăila). Ion T. Dragomir încadrează aceste piese în tipul 2b şi le consideră ca fiind produse în atelierele locale. Piesele de acest tip sunt datate în secolele XV-XVI8. Trebuia specificat faptul că spre deosebire de piesele descoperite la Zăvoaia, care se termină în parte inferioară prin patru granulaţii de metal, cele de la Valea au doar o singură granulaţie. Bumbi de formă sferică, de tipul celui descoperit de noi în M1, au apărut tot la Valea, în mormântul 2, cercetat de Flaminiu Mîrţu şi atribuit jupaniţei Vişa, datat la sfârşitul secolului al XV-lea – începutul secolului al XVI-lea9. Bumbii, de formă sferică, sunt larg răspândiţi şi se datează în secolele XIV-XVII10. Pe baza podoabelor descoperite, considerăm că mormântul 1 se datează în limitele secolului al XVI-lea, cu precădere în cea de-a doua jumătate a acestui interval. Mormântul 2 (M2) a apărut la adâncimea de –1,04 m, în partea de vest a S1, către colţul de nord-vest al pronaosului. Spre deosebire de M1, la acest mormânt nu s-au păstrat urmele de sicriu şi nici groapa mormântului nu a putut fi clar delimitată. Mormântul a aparţinut unui matur, bărbat, cu vârsta cuprinsă între 40 şi 45 de ani; capul era orientat spre vest, căzut spre partea dreaptă, cu braţele împreunate în zona abdomenului, humerus-ul braţului drept fiind tăiat în momentul săpării cavoului, în secolul al XVII-lea. Inventarul găsit în M2 nu diferă foarte mult de cel al M1. Însă, spre deosebire de cazul precedent, defunctul din M2 purta pe funte o beteală realizată din fir metalic auriu (un fel de ciucuri). În jurul gâtului, pe piept, până în zona bazinului, s-au păstrat fragmente dintr-un veşmânt cusut cu fir metalic (argint). Relativ mai bine conservat, veşmântul prezenta în zona gâtului o bantă cusută şi întărită cu fir metalic. Marginea ei a fost realizată prin împletirea firului şi era lată şi dublată de o întăritură. Marginea aplicată peste întăritură avea aspectul unor dinţi de ferăstrău. De această marginea se prindeau bumbii şi tot din ea pornea o reţea de fire metalice înfăşurate care împreună cu firele textile formau banta propriu-zisă. De la gât, această bantă se prelungea până în zona abdomenului. Întrucât bumbii s-au găsit doar în zona gâtului, considerăm că în această parte, respectivul veşmânt prezenta o răscroială pentru a facilita îmbrăcarea lui (veşmântul se băga pe cap). Tipologic, bumbii, în număr de opt, din metal comun placat cu aur, nu diferă de cei descoperiţi în M1. Forma celor din M2 este uşor sferică, iar faţetele sunt hexagonale (dimensiuni: h = 13 mm; dm = 6 mm, greutate = 0,52 - 0,54 g). La unul din poli bumbii prezintă o tortiţă de prindere, iar la celălalt o perlă/granulaţie de metal aplicată. Dată fiind asemănarea cu tipul de bumbi descoperiţi în M1, datarea lor se încadrează în aceleaşi limite cronologice, respectiv în secolul al XVI-lea. O altă piesă de inventar o reprezintă un inel găsit pe un falange de la mâna stângă. Inelul, care cântăreşte 9,85 g, prezintă pe marginile laterale ale chaton-ului un decor constând în trei linii incizate, dispuse orizontal, încadrate de două brâuri compuse din alte linii scurte, succesiv incizate. În chaton este încastrată o gemă de craneol antică (dimensiunile 11,3 x 8 mm). Pe gemă este redat un personaj feminin, care ţine în mâna stângă un sistrum. Foarte probabil, reprezentarea redă o dansatoare (sistra)11. Mormântul 3 (M3) a apărut în S2, la adâncimea de –0,86 m. Scheletul era foarte prost conservat, din el păstrându-se: partea superioară a cutiei craniene (mai exact oasele parietale), humerus drept şi femurul drept. Parte inferioară a sicriului se afla într-o stare de conservare foarte bună, dimensiunile sale fiind de 1,60 × 0,50 m, ceea ce indică faptul că înălţimea defunctului trebuie să fi fost sub 1,50 m. Pornind de la această estimare, dar şi de la faptul că oasele erau destul de fragile, am atribuim acest mormânt ca aparţinând unui copil/adolescent. Spre deosebire de celelalte două morminte, inventarul acestuia a fost mai sărac. Mormântul a fost profanat din vechime. Au fost recuperaţi patru bumbi de formă sferică, cu tortiţă, teşiţi în parte inferioară, din argint aurit (dimensiuni: h = 11,3 mm; 5 mm). Pe cap, defunctul purta un fel de căciuliţă realizată din ţesătură şi împletituri din fir metalic. Tivul marginii acestei căciuliţe era constituit dintr-o bentiţă lată de 2,5 cm realizată din fir metalic, relativ bine conservată. Resturi de fir metalic au fost găsite pe toată suprafaţa mormântului. În privinţa datării mormântului, relevanţi sunt cei patru bumbi. Piese similare au fost descoperite la Mănăstirea Tutana, în mormântul 4, şi au fost datate la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea12. În concluzie, şi M3 – descoperit la Mănăstirea Valea în campania din 2012 – se încadrează, ca şi celelalte două, tot în limitele veacului al XVI-lea; în cazul de faţă, tindem să împingem această datare către mijlocul acestui secol (post 1534). De asemenea, săpăturile efectuate în pronaos au mai relevat că sub piatra aparţinând monahiei Maria, dispusă în colţul de sud-vest al acestei părţi a bisericii, nu se afla niciun mormânt. A fost, astfel, infirmată ipoteza lui Flaminiu Mîrţu cu privire la existenţa unui mormânt sub această piatră tombală. Reţeaua de canale de aerisire a fost surprinsă în pronaos, naos şi altar. În pronaos au apărut patru astfel de canale dispuse paralel cu fiecare latură a acestuia, la o distanţă care varia între 15 şi 25 de cm faţă de perete. Surprinse la adâncimea de –0,30 - 0,42 m, canalele aveau pereţii constituiţi din câte trei cărămizi dispuse pe lat. Spaţiul dintre cei doi pereţi era de 0,11 – 0,13 m. Pe fund nu au fost puse cărămizi, iar pentru protecţie, canalul a fost acoperit tot cu cărămizi. La canalul din S2, pentru acoperire, au fost utilizate şi cărămizi de formă hexagonală. Curios este că Flaminiu Mîrţu nu a figurat pe planul publicat în 1978 cele două canale dispuse paralel cu laturile nordică şi sudică ale pronaosului, deşi în SA, ale cărei limite le-am observat foarte clar prin săpăturile noastre, le-a surprins cu certitudine. În naos, la adâncimea de –0,45 m, au fost surprinse două canale dispuse paralel, pe direcţie est-vest. Distanţa dintre ele era de 2 m, lăţimea lor era de 0,36 m, deci mai late decât cele din pronaos, iar în lungime măsurau 2,70 m. Din aceste două canale porneau alte două către absidele naosului. Cel din absida nordică avea o lungime de 1,40 m şi o lăţime de 0,50 m, iar cel din absida sudică avea o lungime de 1,72 m şi o lăţime de 0,50 m. Toată această reţea de canale a fost figurată şi de Flaminiu Mîrţu pe planul său. El considera aceste canale „resturi de alte ziduri”, fără a face alte precizări cu privire la funcţionalitatea şi datarea lor13. Totuşi, săpăturile din absida nordică au relevat un aspect foarte important cu privire la momentul când aceste canale au fost constituite. Canalul din absida sudică era suprapus de un strat de arsură. Acest strat de arsură a fost surprins şi de Flaminiu Mîrţu, care l-a şi datat, pe baza unei cărămizi cu inscripţie, post 1819. Cărămida a fost găsită în mormântul a doi călugări săpat anterior incendiului14. În orice caz, canalele sunt ulterioare veacului al XVI-lea, de când datează toate cele trei morminte descoperite prin cercetările noastre. Aşa cum am arătat, canalele au apărut în S1 şi în S2, la adâncimea de –0,40 - 0,45 m, iar cele trei morminte la –0,80 - 0,95 m, fiind suprapuse de canale. Deci, reţeaua de canale a fost realizată cândva în secolele XVII-XVIII. Luând în consideraţie faptul că cele mai multe lucrări de refacere şi înfrumuseţare ale bisericii au fost efectuate în secolul al XVIII-lea (respectiv în 1746 şi 1797), plasăm momentul constituirii canalelor în limitele acestui secol. Săpăturile efectuate în naos au dus la o descoperire deosebit de importantă, constând în piatra de mormânt a monahiei Anisia (pe numele mirenesc Anca), mama marelui logofăt Vlaicu Piscanu. Lespedea, dispusă pe direcţia est-vest, în continuarea pietrei de mormânt a lui Vlaicu Piscanu, zis „cel mic”, era întoarsă cu partea inscripţionată în jos. Având dimensiunile 1,83 x 0,68 m, lespedea este lucrată din calcar de Albeşti şi reprezintă o creaţie deosebită a meşterilor pietrari ai timpului, prezentând analogii cu cea a voievodului Neagoe Basarab de la Argeş. În altar, imediat după înlăturarea plăcilor de gresie, sub stratul de mărgăritar, a apărut o podea din cărămizi. Podeaua s-a constituit astfel: pe pământ a fost aşternut un strat de mortar gros de 0,10 m, peste care au fost aşezate ordonat cărămizile dispuse pe direcţia est-vest şi având dimensiunile 28,5 x 15 x 4 cm. Nivelul acesta de podea este relativ recent. El apare deasupra stratului de arsură datat de Mîrţu, post 1819, deci a fost constituit în secolul XIX. Degajarea integrală a absidei altarului, ne-a ajutat să aducem o serie de precizări cu privire la unele concluzii ale lui Flaminiu Mîrţu, formulate pe baza săpăturilor sale. Cercetările noastre nu au confirmat existenţa unei faze anterioare bisericii ctitorite de Radu Paisie. Structura de zid identificată între naos şi altar considerată de Mîrţu a fi fundaţia unei biserici din secolul XV, este de fapt talpa tâmplei altarului. Acest zid se ţese cu cele din secolul al XVI-lea. În plus, era suprapus de o bârnă de lemn, în prezent putrezită, care se încastra în peretele de nord şi în cel de sud ale bisericii actuale pentru a susţine tâmpla. Ca atare, pe amplasamentul pe care a fost edificată în secolul al XVI-lea biserica actuală a Mănăstirii Valea, nu a existat o alta mai veche.

English Abstract:

The excavation led to the discovery of three tombs dated back to the 16th century, and a system of ventilation ducts. But the most important finding of the new investigation was the fact that it led to the invalidation of previous hypothesis that the site of the present church was set on an older one from the 15th century.

Note Bibliografice:

1. Pentru importanţa monumentului din punct de vedere arhitectonic vezi: N. Ghika-Budeşti, Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia, vol. II. Vechiul stil românesc din veacul al XVI-lea (De la Neagoe Basarab până la sfârşitul veacului), în BCMI, XXIII, 1930, p. 13, pl. XXII-XXIX.


2. DRH, B, III, doc. 141.
3. Nicolescu Elie, O vizită la Mănăstirea Vieroş şi la schiturile Valea şi Goleşti, în „Literatură şi artă română”, VIII, 1904, p. 121-129.
4. Victor Brătulescu, Mănăstirea Valea din judeţul Muscel. O ctitorie necunoscută a lui Radu Paisie, în BCMI, XXIV, 1931, p.11-19. Victor Brătulescu a vizitat Mănăstirea Valea în 1929, ocazie când V. Moisescu a realizat şi câteva relevee, vezi supra nota 1.
5. Flaminiu Mîrţu, Mânăstirea Valea (Ţiţeşti – Argeş) în lumina controverselor istoriografice şi a cercetărilor arheologice, în „Mitropolia Olteniei”, XXX, nr. 6-7, 1978, p. 630-642
6. Ibidem, p. 638, fig. 3.
7. Pentru a exprima dimensiunile s-au folosit următoarele prescurtări: h = înălţime; dm = diametru maxim).
8. Fl. Mîrţu, op. cit., p. 633, fig. 6/3.
9. Ion T. Dragomir, Tezaurul de la Zăvoaia (jud. Brăila), în „Buletinul Monumentelor Istorice”, XLI, nr. 2, 1972, p. 71, fig. 17/19.
10. Fl. Mîrţu, op. cit., p. 632, fig. 4/e.
11. Piese similare cu bumbul descoperit la Mănăstirea Valea, în M1, au mai apărut: în mormântul 10 de la Curtea de Argeş, datat în secolul al XIV-lea (Marin Matei Popescu, Podoabe medievale în ţările române, Bucureşti 1970, p. 73, nr. cat. 181, fig. 93), la Retevoieşti, datate în prima jumătate a secolului al XVI-lea (Dorin Popescu, Dinu V. Rosetti, Săpăturile arheologice de la Retevoieşti, în „Materiale şi cercetări arheologice”, VI, 1959, p. 718, fig. 14/5) şi la Mănăstirea Comana, în mormântul lui Mihail Pătraşcu, înhumat în 1655 (Lia Milencovici – Bătrâna, Podoabe din necropola fostei Mănăstiri Comana, în „Buletinul Monumentelor Istorice”, XLII, nr. 2, 1973, p. 15, fig. 7).
12. Ţinem să mulţumim şi pe această cale domnului Liviu Petculescu şi doamnei Lucia Marinescu pentru identificarea celor două geme.
13. Spiridon Cristocea, Carmen Oprescu, Cercetările arheologice de la Mănăstirea Tutana (jud. Argeş) şi problema încadrării tipologice a unui nou triconc de la cumpăna veacurilor XIV-XV, în RMM-MIA, 2, 1988, p. 52, fig. 15.
14. Fl. Mîrţu, op. cit., p. 634.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
INP
Limba:
RO