Săpăturile arheologice din anul 2002 de la castrul Vărădia - "Pustă" au avut loc în luna august a acestui an. Săpăturile au fost conduse de către cei doi arheologi menţionaţi mai sus, autorizaţi în acest sens de către Ministerul Culturii şi Cultelor prin Serviciul de Arheologie. Fondurile de săpătură au fost asigurate în cea mai mare parte de către Ministerul Culturii şi Cultelor prin Serviciul de Arheologie. ...Săpăturile s-au concentrat asupra investigării zonei din dreapta clădirii principiei (latus praetorii dextrum) în speranţa identificării locuinţei comandantului trupei auxiliare din această fortificaţie (praetorium) şi a obţinerii de elemente suplimentare de identificare a unităţii (unităţilor) militare staţionate aici şi a cronologiei lor, cât şi a datării castrului în general. În scopul enunţat s-au trasat şi săpat două secţiuni perpendiculare una pe cealaltă. Prima secţiune – S XIII - orientată E - V, a măsurat 32 m şi a avut o adâncime medie de -1,60 m. În ea s-au decopertat integral una şi parţial două stradele din piatră de râu (carourile 0-2, 14, 50-18 şi 30-32, cu adâncimea la partea superioară de -0,75 m), care făceau parte din reţeaua de străzi din interiorul fortificaţiei, despărţind clădirile din dreapta principiei. Între aceste stradele s-au conturat niveluri de chirpic ars la roşu, cu lemn carbonizat, bogate în material arheologic. Sub aceste straturi de arsură se află un strat de amenajare din lut bătucit, iar deasupra lor un nivel de depunere în timp, suprapus la rândul lui de un strat de mâl de inundaţie, gros de cca. 0,60 m. Deasupra mâlului s-a constituit un strat subţire (0,10 - 0,15 m) de sol vegetal. Prezenţa stradelelor la intervale regulate de cca. 12 m, straturile de chirpic şi lemn ars dintre ele au impus concluzia că în latus praetorii dextrum nu se află locuinţa comandantului ci – foarte probabil – cazărmi ale soldaţilor. Aceste cazărmi aveau pereţi de lemn "tencuiţi" cu chirpici; lipsa totală a ţiglelor din secţiune denotă faptul că acoperişurile erau cel mai probabil din şindrilă. Materialul arheologic din această secţiune constă în special din resturi de la construcţie (cuie, piroane, scoabe, ivăre etc.), ceramică diversă (dar comună, cu excepţia unui singur fragment de terra sigillatta lisă) şi piese de armament şi echipament militar. Aici se disting vârfuri de săgeţi, bile de praştie din lut ars, vârfuri de suliţă şi lance, un prinzător de teacă de sabie etc. O singură monedă a fost descoperită; este vorba de un as de la Vespasian. A doua secţiune – S XIV – a fost trasată perpendicular pe S XIII, pe direcţia N - S. Lungimea ei este de 20 m, cu o adâncime medie de -1,25 m. Secţiunea a urmărit pe de o parte o margine a uneia dintre stradelele identificate în S XIII, în vederea reconstituirii unei părţi a tramei stradale din această parte a fortificaţiei şi, pe de altă parte, o margine a uneia dintre cazărmi. În această secţiune s-a identificat joncţiunea dintre stradela urmărită şi via principalis (caroul 11-12). De asemenea s-a traversat întreaga lăţime a acesteia din urmă (carourile 12-18,50) şi s-a practicat secţionarea ei, pentru obţinerea unui profil (carourile 12,50-17,50). La nord de via principalis se afla de asemenea o clădire din lemn şi chirpici care a ars (probabil tot o cazarmă, vezi carourile 18, 50-20). Materialul arheologic prelevat se află în patrimoniul Muzeul Banatului Montan din Reşiţa. În ceea ce priveşte locuinţa comandantului (care de obicei – dar nu în mod obligatoriu – se află în latus praetorii dextrum), ea trebuie căutată la Vărădia de acum în latus praetorii sinistrum sau chiar în spatele clădirii comandamentului. Din cauza lipsei oricărui element de identificare a trupei auxiliare din acest castru (inscripţii, ştampile tegulare etc.) trebuie în continuare să ne mulţumim cu descoperirea lui Gr. Florescu din 1932, şi anume acea tessera cu numele unui soldat din cohors I Vindelicorum mill. Nici elementele de cronologie nu sunt concludente. Se conturează cu toate acestea ideea unei locuiri destul de scurte în fortificaţie (o singură fază de barăci din lemn şi chirpici) care a încetat printr-o distrugere prin incendiere. În campaniile noastre din ultimii ani (1999-2002) nu au apărut elemente de datare care să depăşească domnia lui Traian. Desigur însă că este necesară continuarea investigaţiilor pe arii mai extinse în acest castru, care este determinant pentru conformaţia şi cronologizarea graniţei de sud-vest a Daciei Romane.