Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Bălos | Angelica | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva | |
Costea | Florea | responsabil | Muzeul Judeţean de Istorie Braşov |
Dan | Dana | Muzeul Judeţean de Istorie Braşov | |
Ţuţuianu | Costin Daniel | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
Piatra Detunată este un deal cu altitudinea de circa 560 m, situat chiar pe malul stâng al Oltului, la jumătatea distanţei dintre localităţile Augustin şi Racoşul de Jos. Dealul a fost locuit sporadic în neolitic şi foarte intens în epoca bronzului, Hallstatt şi Latene. Fortificaţiei din epoca bronzului, distrusă în mare parte în epocile următoare, i s-au suprapus două valuri în Hallstatt şi un zid în Latene. Î...n prezent, în stare relativ bună sunt valurile hallstattiene, spre deosebire de zidul dacic care se mai păstrează pe o înălţime ce oscilează între 1 m şi 1,6 - 1,7 m. Cercetarea sistematică (dar cu unele întreruperi) a început în anul 1982 (Ioan Glodariu, Florea Costea), campanii anuale desfăşurându-se din anul 1995. Toate materialele rezultate au intrat în colecţia Muzeului Judeţean de Istorie din Braşov. Campania din vara anului 2000 (10 iulie - septembrie) a urmărit în mod special tehnica de construire a zidului dacic, dar şi modul de amenajare a teraselor intra muros şi intensitatea locuirii lor în cele trei epoci. Nu a fost neglijat spaţiul din afara fortificaţiei, în acest an acordându-se atenţie deosebită zonei sudice, între cetate şi drumul forestier. Aici au fost trasate S. I / 2000 (35 x 2 m), S. III / 2000 (18 x 2 m) şi Caseta 2 / 2000 (5 x 3 m). Panta din apropierea fortificaţiei a fost locuită (în acest sector) numai în prima epocă a fierului şi doar în apropierea valurilor, după cum demonstrează locuinţa de suprafaţă, cu vatră lutuită, descoperită în primii 10 m din amonte ai S. I / 2000. În aval, respectiv în m. 31 - 32 ai aceleiaşi secţiuni, dar perfect vizibilă în S. III / 2000 şi în Caseta 2 / 2000, a ieşit la iveală un şir dublu de bolovani mari de calcar parţial fasonaţi (cu laturile de peste 1 m lungime). Sigur nu este vorba de o construcţie, ci de o incintă ale cărei dimensiuni şi rost vor putea fi precizate doar după extinderea săpăturii şi pe laturile de E şi de V (limita nordică poate fi ultima terasă naturală din afara valului mic hallstattian). Este foarte posibil ca amenajarea să dateze din prima epocă a fierului. Cercetările din incintă. A fost continuată S. II / 1998, neterminată atunci din cauza intemperiilor, în special între m. 30 şi m. 45, cu care ocazie a fost secţionat valul hallstattian interior (mare) şi zidul dacic. Valul hallstattian a fost ridicat pe o curbă naturală de nivel a stâncii de calcar, nu înainte de a se crea suprafeţe plane care să asigure stabilitatea construcţiei. Ca şi în anii precedenţi, la partea inferioară a lui s-a observat un pat de pietre mari de calcar, printre care nu erau vestigii hallstattiene, ceea ce conduce spre concluzia că prima fortificare a dealului are loc în epoca bronzului. Zidul dacic s-a înălţat pe coama valului, după ce acesta a fost aplatizat. Construcţia s-a realizat cu ajutorul unui schelet de lemn ce consta din două şiruri de stâlpi înfipţi în val, de la care plecau spre placajele exterioare loazbe orizontale. Loazbe s-au aşezat şi la baza zidului, amprentele lemnului fiind perfect vizibile în crusta vitrificată, groasă de 3 - 5 cm. Nu s-au observat casete, deşi lăţimea secţiunii a fost în acest sector de 3,5 m. În umplutura zidului s-au găsit din nou fructiere şi borcane dacice, concludente pentru datarea construcţiei în secolul I a. Chr. În spatele zidului, spre incintă, s-au delimitat clar două niveluri de locuire dacică, ultimul încetând la cucerirea romană. Contemporană acestuia este o vatră de cult, pe care erau depuse o mandibulă de mistreţ şi fragmente ceramice dacice mărunţite, din vase modelate cu mâna sau la roată. Ea se află lângă locuinţa cercetată în anul 1998, din care au provenit foarte multe obiecte din fier şi piese de port şi de podoabă din fier, bronz şi argint. S. II / 2000. Amplasată la 35 m E de S. II / 1998, ea a avut scopul de a verifica epoca şi modul de amenajare a teraselor interioare (dimensiuni de 25 x 1,5 m). Prima terasare s-a produs în epoca bronzului, în perioada culturii Wietenberg, de când datează două locuinţe de suprafaţă. Marginile teraselor au fost consolidate de daci, prin înălţare şi lărgire cu lespezi mari de calcar local. Locuinţele sunt numai de suprafaţă. În afara inventarului mobil caracteristic Latene-ului, aici a fost descoperită o lespede de tuf moale în care este sculptat un "brăduţ", unicat până acum în aşezările dacice. Sectorul "În Şea". În şaua dintre dealul propriu-zis şi mamelonul ce se înalţă chiar pe malul stâng al Oltului au fost trasate două secţiuni în cruce (de câte 15 x 2 m fiecare), cu scopul de a se verifica dacă această zonă a fost locuită. Începând de la adâncimea de -0,15 / -0,2 m au apărut bucăţi de lipitură de perete neagră sau înroşită de foc şi cărbune, probatorii pentru existenţa unor locuinţe de suprafaţă ale căror contururi nu s-au putut delimita. Ceramica modelată cu mâna este reprezentată de borcane, ceşti şi torţi de ceşti, în timp ce olăria lucrată la roată înregistrează chiupuri fragmentare cenuşii şi roşii, cu decor incizat în benzi vălurite sau circulare, fructiere de aceleaşi culori, străchini, un castron, căni şi torţi de căni, ulcioare. Ambele specii ceramice sunt foarte friabile datorită acidităţii şi umezelii excesive din sol. Dintre piesele din metal sunt de menţionat mai multe cuţite din fier, un cercel din bronz, o fibulă din fier cu scut romboidal (de tip 11 după A. Rustoiu), o fibulă din argint cu corpul puternic profilat (de tipul 20a după A. Rustoiu) etc. În majoritate, materialele se datează între jumătatea secolului I a. Chr. şi cucerirea romană.