Cercetările de la poarta răsăriteană mi-au permis să stabilesc existenţa încă la începutul secolului II p. Chr. a unui zid de incintă1 cu o poartă cu turnuri pătrate2, puţin ieşinde faţă de linia zidului. Această primă incintă construită în opus quadratum la nivelul N. II, databil prin materialul ceramic la începutul secolului II p.Chr.3 a fost incendiată şi apoi refăcută; materialul numismatic din nivelul faze...i refăcute indică pentru incendiu o dată anterioară lui Septimius Severus4, ori ştim că atacul costobocilor din 170, a afectat municipiul Tropaeum Traiani, victimă căzând şi unul din duumviri - L. Fufidius Lucianus5. După atacurile din vremea lui Marcus Aurelius se consideră necesar o întărire a fortificaţiei la intrarea de E cu o Binnenhoff adosată turnurilor porţii spre interior. Oraşul roman se bucură în secolul III de o prosperitate vizibilă în bogăţia materialelor descoperite în straturile intersectate prin cele câteva sondaje efectuate până la pământul viu. Aria oraşului cuprinsă de ziduri în epoca Principatului este încă prilej de discuţii, ipoteza noastră bazată pe rezultatele inedite ale săpăturilor din sectorul sudic şi pe interpretarea fotografiei aeriene din 1973, este contestată, iar cercetări exprese pentru confirmarea ei nu am reuşit să programăm. În absenţa datelor pozitive privind incinta timpurie pe celelalte trei laturi şi dimensiunile municipiului, trebuie să accentuăm absenţa urmelor acesteia în structurile incintei "constantiniene" de pe laturile de V şi sud. Poarta de vest, restaurată în pripă, fără un studiu arheologic complet, este aparent întru totul asemănătoare porţii de est; ca şi în structura turnului de S T. 22, se poate constata că sub nivelul de construcţie sunt puse în fundaţie piese arhitectonice de la mari monumente anterioare; diferenţa esenţială este că la poarta de V nu s-au descoperit urme ale unei porţi anterioare. Sondajul pe care l-am făcut a putut aduce doar elemente privind o eventuală întrerupere a lucrărilor în faza de construcţie la nivelul fundaţiilor, în zona de contact dintre curtină şi turnul nordic. Această constatare poate fi susţinută doar pentru că pe curtina dintre porţile de V şi de S s-a pus în evidenţă o fază de construcţie, databilă după mijlocul secolului III şi pentru că ea se regăseşte şi la turnurile T. 4 şi T. 13 sau la incintă în dreptul poternei de lângă turnul T. 19 Fundaţii din piatră brută legată cu mortar au fost descoperite între turnurile existente. Planul acestor turnuri este semicircular, mai degrabă late decât lungi, axul perpendicular pe incintă fiind de cca. 10 m, iar cel paralel depăşind 11 m; fundaţiile de o masivitate remarcabilă sunt de cca. 3,95 m late, mult adâncite în pământul viu şi sprijinite de o reţea de pari de lemn înfipţi în lut, peste ei aruncându-se numai piatră brută pe o adâncime de -0,8 / -0,9 m şi abia după această fundaţie seacă s-a umplut groapa de fundaţie cu piatră legată cu mortar pe o înălţime de cca. 0,6 m. Această structură s-a putut constata datorită faptului că s-a oprit construcţia fundaţiilor, încă înainte de a se ajunge la nivelul de călcare al constructorilor, iar la reluarea lucrărilor de construcţie, aceste fundaţii scoase din proiect au fost folosite ca sursă de piatră de construcţie, căci pământul galben adus ce acoperă fundaţiile abandonate umple şi groapa de scoatere a pietrei din frontul turnurilor. Această serie de descoperiri permite să se afirme că punerea în operă a proiectului iniţial de construcţie al curtinei de SV între cele două porţi a fost abandonată şi după o vreme reluarea lucrărilor a însemnat şi schimbarea proiectului. Pe incinta de N, turnul T. 4 este la capătul nordic al cardo maximus şi am început o cercetare, prin reluarea unor săpături de la începutul secolului, practicate şi ele pentru a căuta o eventuală poartă; pentru incinta constantineană lipseşte o poartă majoră; dar noi presupunem că municipium-ul, de plan dreptunghiular avusese o poartă şi pe această latură în epoca post traiană. Turnul T. 4 nu fusese săpat decât în vecinătatea intrării în turn şi am avut şansa să golim circa jumătate din interiorul nederanjat; sub turn nu am descoperit faza traiană a unei incinte, ci doar o fundaţie abandonată, contemporană cu cea de pe curtina de vest, sector sud. Turnul T. 4 s-a dovedit a fi de formă semicirculară mult alungită, iar incinta a fost construită pe un nou traseu, chiar pe marginea pantei; (Vitruvius, I, 10, 5 - fundaţia trebuie săpată până când se ajunge la pământul tare; 8 - incinta trebuie trasată de-a lungul unui teren râpos). Cercetările în punctul ales de noi s-au dovedit deosebit de fructuoase deoarece am intersectat cardo şi am descoperit o poartă de mici dimensiuni care a funcţionat până la sfârşitul vieţii în cetate. Deci Tropaeum Traiani are ca toate oraşele de tip castrens porţi pe cele patru laturi, la fiecare din capetele celor două drumuri principale - cardo şi decumanus maximus. Cercetarea porţii de N a început în 1999, prin îndepărtarea dărâmăturilor care o blocau. Abia în 2000, cu fondurile obţinute prin Comisia Naţională de Arheologie de la Ministerul Culturii am putut obţine primele date despre această poartă. Dintru început trebuie spus că cercetarea s-a limitat de fapt la îndepărtarea masivului strat de dărâmătură şi mortar care acoperea întreaga suprafaţă dintre turnul T. 4 şi incintă în exterior şi poarta propriu-zisă, ca urmare a faptului că în Evul Mediu timpuriu s-a desfăşurat un proces amplu de demantelare a întregii incinte prin prelevarea blocurilor de parament. În stratul de dărâmătură am descoperit câteva fragmente ceramice de tip Dridu şi un foarte frumos vârf de lance, destul de corodat de şederea îndelungată în stratul de mortar. Demantelarea a afectat în întregime paramentul incintei şi la V de poartă chiar şi emplectonul, care s-a păstrat la o înălţime mult mai mică. Suntem de părere că în momentul în care s-a început demantelarea era încă vizibil că aici era o poartă, pentru că aceasta a fost şi ea demantelată în întregime şi de o parte şi de cealaltă a incintei până la nivelul de călcare din ultima fază de funcţionare. Poarta s-a construit în imediata vecinătate a turnului T. 4 şi avea şi menirea să rezolve o schimbare de direcţie a traseului incintei, care la V de poartă primeşte direcţia E - V, după ce de la colţul de NE avusese o direcţie dictată de configuraţia terenului, orientare spre NNV. Poarta situată la 1 m de colţul incintei cu turnul T. 4 este lată de 1,4 m şi a avut în acestă formă două momente constructive. Pragul inferior, al primei faze de construcţie s-a păstrat spre exterior şi este alcătuit dintr-o lespede de mari dimensiuni, care păstrează la exterior spre V lăcaşul în care se rotea axul porţii cu un singur batant. Poarta închisă se asigura cu o bârnă de lemn (21 x 29 x 180 cm) al cărei lăcaş s-a păstrat în emplectonul de la răsărit de poartă, pe o lungime de 1,4 m la care se adaugă şi cei 0,40-0,45 m care trebuie să fi fost din blocuri ecarisate, ale căror urme s-au păstrat în mortarul de peste fundaţia porţii. Bârna se afla la înălţimea de 0,9 m peste nivelul pragului din această fază. La un moment dat poarta a fost refăcută, pragul ei ridicându-se cu cca. 0,30 m; pragul acestei faze - cu semnele evidente ale unei îndelungi folosiri, fără reparaţii - se păstrează doar spre interior şi a fost construit peste un strat de pământ şi pietre de mici dimensiuni, printre care am descoperit mai mulţi nummuli de secolul V. Cercetările pe care le vom desfăşura în continuare îşi propun să caute traseul incintei traiane, câţiva metri mai spre interior.