Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Hordilă | Domniţa | Muzeul de Istorie Roman | |
Ursachi | Vasile | responsabil | Muzeul de Istorie Roman |
I. Berindeşti În campania din anul 1994 s-a continuat cercetarea începută în anul anterior având ca obiectiv investigarea aşezării medievale "Berindeşti". Documentar, ea este menţionată în primii ani ai secolului al XVII-lea, dar cercetările arheologice efectuate au datat-o la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul celui următor. Stratigrafia arheologică a zonei cercetate anul acesta printr-o secţiune no...tată S II, lungă de 60 m, lată de 5 m, trasată la nord-vest, faţă de S I, este cea consemnată în raportul anterior şi constă din mai multe perioade de locuire: epoca bronzului, sec. II-III p.Chr, sec. IV, sec. VI-VII şi perioada feudalismului dezvoltat (sf. sec. XIV-XVI). Epocii bronzului îi aparţin mai multe fragmente ceramice şi un cuptor menajer deteriorat. În nivelul de sec. II-III p.Chr., care este surprins pe întreaga zonă cercetată, s-au descoperit fragmente de vase lucrate la roată sau cu mâna, de amfore şi fragmente de cuţite din fier. De asemenea, s-a surprins şi restul dintr-o locuinţă cu vatră deschisă, peste care este suprapus un cuptor de tip pietrar din aceiaşi perioadă, dar dintr-o fază mai nouă. Câteva fragmente de vase aparţinând sec. IV marchează existenţa unui nivel din această perioadă. Patru cuptoare cu diametre diferite, mai bine sau mai puţin păstrate, pun în evidenţă existenţa aşezării din secolul al VI-VII-lea. Materialul arheologic descoperit în zona acestor cuptoare sau pe vetrele lor constă din vase borcan, tipsii, capace, fusaiole. În aşezarea medivală s-au surprins mai multe complexe arheologice. Dintre acestea se remarcă o locuinţă adâncită (de tip bordei) de formă rectangulară, cu colţurile rotunjite, latura de aproximativ 3 m, având la colţuri gropi oblice pentru susţinerea acoperişului, fiind prevăzută în interior cu cuptor şi o vatră pentru gătit şi încălzit. Materialul din interiorul ei îl constituie o cantitate relativ mare de ceramică aparţinând sfârşitului sec. XIV-lea şi celui următor, provenind de la căni cu gura trilobată, vase borcan, capace, castroane, cuţite din fier şi un vârf de suliţă. O suită de patru cuptoare menajere, parţial păstrate - la unul din ele observându-se o refacere a lui - completează aspectul aşezării medievale, ca şi groapa menajeră cu diametrul de 1 m intersectată de conducte de apă care aproviziona localitatea. Cercetarea materialului ceramic ce provine din cele două complexe amintite va putea stabili perioada lor de funcţionare. Având în vedere faptul că sunt puţine aşezări medievale în curs de cercetare din această perioadă şi ţinând cont de importanţa cunoaşterii satului medival românesc, atât pentru istoria locală, cât şi cea generală, propunem continuarea cercetării de la Traian, comuna Săbăoani. II. "La Izvoare". S-au continuat cercetările din anii precedenţi, într-o necropolă din sec. IV p.Chr. Săpăturile au constat din trasarea a 6 secţiuni, notate S XIII - S XVIII paralele cu celelalte secţiuni, având fiecare dimensiunea de 24 x 3 m, cercetându-se asatfel o suprafaţă de 432 mp. Una din ele - S XVI - a fost trasată perpendicular pe capetele de sud ale celorlalte secţiuni, pentru verificarea întinderii necropolei în această zonă. Stratigrafia este aceeaşi consemnată în rapoartele anterioare, respectiv - epoca eneolitică - Cultura Cucuteni, epoca bronzului - Cultura Noua, prima epocă a fierului - Hallstatt D, epoca dacilor liberi, sec. II-III p.Chr., necropolă sec. IV p.Chr.; aşezare sec. VI-VII şi epoca feudală - sec. XIV-XVI. Aşezarea eneolitică este mult deranjată de alunercări, epoca bronzului şi prima epocă a fierului au un strat de cultură nu prea consistent- doar câteva complexe - în special gropi, destul de sărace în material, sec. II-III p.Chr., prevăzute cu câteva locuiunţe de suprafaţă bordeie şi gropi, mai ales în partea de SE a porţiunii cercetate, aşezarea din sec. VI-VII, destul de întinsă, are puţin material arheologic, atât în strat, cât şi în cele 4 locuinţe adâncite, prevăzute cu pietrare - distruse, iar aşezarea feudală, în marginea ei, cele câteva locuinţe de suprafaţă, foarte sărace în material. Cel mai important segment îl ocupă necropola din sec. IV p.Chr., care este şi obiectivul nostru principal pentru cercetare. În această campanie s-au descoperit 18 morminte din care 12 de înhumaţie şi 6 de incineraţie, dispuse în toate cele şase secţiuni săpate, 16 gropi de provizii sau cu resturi menajere, 2 locuinţe de suprafaţă şi 3 adâncite din diferite epoci. Astfel în S XIII s-a descoperit un mormânt de înhumaţie; 9 gropi şi 22 locuinţe adâncite din sec. VI-VII. În S XIV 8 morminte, 3 de înhumaţie şi 5 de incineraţie, S XV - 3 morminte de înhumaţie şi 2 gropi, S XVI - 1 mormânt de înhumaţie, 2 locuinţe şi 2 gropi, S XVII - 3 morminte - 1 de incineraţie şi 2 de înhumaţie şi 3 gropi, iar S XVIII cu două morminte de înhumaţie. Trebuie să notăm faptul că această ultimă secţiune nu a fost terminată. Din cele 12 morminte de înhumaţie doar 6 au avut inventar, care constă din ceramică, fibule de bronz, cu piciorul înfăşurat sau în formă de teacă, mărgele din sticlă, piepteni din os, ace din bronz, pandantive şi un mic ghioc. Mormintele de incineraţie, toate în urnă, au fost îngropate la mică adâncime, între 0,30 şi 0,50 m, ceea ce ne îngăduie să considerăm că o parte din ele au fost distruse, în timp de unele lucrări ce s-au efectuat, poate, în această zonă. În afară de urnă, unele morminte mai aveau şi vase adiacente, depuse ca ofrandă sau folosite, unele din ele, drept capac. Ca inventar, putem aminti 2 fragmente de piepteni din os şi 2 fragmente de fibulă din fier la mormântul nr. 51 şi o fusaiolă din lut ars la mormântul 47. După amplasamentul mormintelor de incineraţie în cadrul necropolei, putem spune că, pentru ele, era preferată partea de N-V a cimitirului, fiind amestecate cu mormintele de înhumaţie. Prezenţa lor, în această zonă, ar putea pune unele probleme de cronologie. Rămâne ca după studierea întregului inventar să ne putem pronunţa. Rezultatele obţinute în această campanie confirmă datarea la sfârşitul sec. IV p.Chr. şi începutul celui următor, necropola făcând parte din tipul cimitirelor birituale Sântana de Mureş. Fiind prima din zona Văii Siretului Mijlociu se impune continuarea cercetărilor atât în necropolă, cât şi în aşezare.