Cercetarea s-a concentrat asupra sectorului din exteriorul incintei. Dintru început a fost necesară îndepărtarea dărâmăturii ce se afla peste zidul de V al turnului T4, pentru a înlătura riscul de a se prăbuşi de la cca. 3 m înălţime peste oamenii care urmau să lucreze în partea exterioară a suprafeţei S. III (lungă de 11 m şi lată de 4 m). Cercetarea începută în campania 2000, a îndepărtat cu a...cel prilej dărâmătura produsă la demantelarea sistematică a incintei datată în sec. X p. Chr.; în această campanie s-a continuat săparea stratului de dărâmătură datorat degradării finale a incintei şi s-a atins cota tălpii fundaţiei (cota 2,4 m sub nivelul actual al emplectonului pe latura de N a incintei). Continuând şi sondajul stratigrafic din interiorul incintei, dispunem acum de stratigrafia pe incintă, de ambele părţi ale zidului; atât doar că nu s-a ajuns încă la nivelul inferior al gropii de fundaţie şi nici la nivelul pământului neumblat. Între nivelul de construcţie constantinean, reprezentat în interiorul incintei de un strat continuu de mortar şi piatră măruntă, iar în exterior de nivelul ce acoperă talpa fundaţiei din piatră brută, este o diferenţă de 0,80 - 0,90 m; diferenţa se datorează intenţiei constructorului de a da soliditate zidului păstrând la baza lui, în interior un strat de pământ, dar este şi urmarea aşezării zidului la limita pantei platoului. Această concluzie se desprinde din faptul că în interiorul incintei, zidul s-a construit şi sub stratul de mortar şi piatră măruntă folosit la construcţie pe încă 30 cm în cofrag de scânduri, în timp ce sub cota -1,55 m sub nivelul tălpii zidului în interior s-a aruncat piatră brută şi mortar, direct în groapa de fundaţie; probabil s-a adus pământ peste nivelul la care s-a început săparea gropii de fundaţie. Groapa de fundaţie era cu cca. 10 cm mai lată decât partea superioară a fundaţiei. Este foarte posibil ca peste stratul de mortar căzut la nivelul de construcţie să se fi aflat intervallum şi poarta constantineană, dacă luăm în considerare că îi corespunde, în paramentul păstrat, o deschidere care ar putea fi gura unui canal de scurgere a apei dinspre oraş. Peste acest presupus canal, se pare că mai este o asiză, iar în paramentul incintei, în estul axului porţii, se pare că s-a păstrat chiar latura porţii constantiniene, care probabil că anula diferenţa de nivel dintre interior şi exterior (cca. 0,4 m). Deoarece aripa de V a porţii a fost distrusă până la emplecton şi în acesta nu s-a putut distinge intervenţia de îngustare a porţii, pentru a determina momentul acestei acţiuni, trebuie să ne referim la rezultatele sondajului din interiorul incintei. În acest sondaj, zidul de incintă prezintă o talpă de cca. 0,1 m, faţă de care elevaţia se îngustează. Nivelul acestei tălpi se află la nivelul ultimului prag al porţii înguste. Acest fapt presupune că înainte de faza finală a cetăţii s-a produs o refacere a zidului în interior, la nivelul corespunzător, prin material, celei de a doua jumătăţi a secolului VI p. Chr. Momentul îngustării porţii trebuie să fi fost cândva în cursul secolului V p. Chr., deoarece pe primul prag al porţii înguste s-a descoperit un număr semnificativ de nummuli. Stratigrafic, acestei fazei îi corespunde o depunere de piatră de mici dimensiuni şi mortar (0,3 m sub nivelul tălpii zidului). În plan, există o deviaţie spre S a incintei, pe care o atribuim fazei de existenţă reprezentat de acest nivel de construcţie, care s-a răspândit doar pe suprafaţa în care există această deviaţie. Concomitent cu închiderea parţială a porţii are loc o înălţare a nivelului de călcare din zona în care existase un intervallum cu cca. 0,60 m, prin depunerea unui strat de lut, practic fără material arheologic. Ridicarea nivelului s-a făcut pentru a permite o locuire adosată incintei. Un zid a existat în această fază, dar a fost demontat la scurtă vreme şi înlocuit cu cel existent acum, şi care reprezintă limita străzii reduse la lăţimea corespunzătoare porţii înguste. Caracteristic pentru locuirea de la poarta de N, este că nivelul de călcare al încăperilor ce flanchează stradela este mai înalt decât nivelul străzii. În interiorul incintei peste nivelul de construcţie constantinean s-a depus un strat gri-gălbui de locuire. Deşi am păstrat un profil perpendicular pe poartă, cu rost practic şi în evacuarea pământului spre exteriorul cetăţii, putem afirma cu certitudine că la nivelul din sec. IV p. Chr. a existat un drum de acces construit din dale groase şi mari de piatră. Nivelul final al drumului, corespunzător secolului VI p. Chr. a urmat după o umplere, eventual intenţionată, cu deşeuri din interiorul oraşului (oase mari de bovine, dar şi scoici de apă dulce şi oase de galinacee, precum şi fragmente ceramice) a zonei dintre turnul T.4 şi incintă. La V de drum depunerile sunt mai sărace în material arheologic. Doar în exteriorul incintei s-au pus în evidenţă, pentru perioada post constantineană, două momente de folosire, pe care s-a răspândit cărbune şi cenuşă. Aceste două straturi succesive nu pot fi considerate rezultatul unor distrugeri generale din cetate; doar despre ultimul strat de incendiu căzut la un nivel ce corespunde celei de a doua asize de blocuri de parament, de peste talpa fundaţiei, pare fi pus în relaţie cu incendiul din penultima fază de existenţă din sectorul cercetat şi cu incendiul sesizat şi în sectorul porţii de E, fiind N VI A. Este de acum sigur că poarta de N a fost în uz de la începutul ridicării incintei constantiniene şi este cel puţin sigur că era poarta care permitea circulaţia spre necropola din dealul de la N de oraş, acolo unde se află basilica cimiterială. Poarta, redusă la dimensiunile uneia cu un singur canat, nu era destinată decât pentru circulaţia pietonală. Turnul T.4 probabil nu mai avea nici un rost defensiv, accesul în turn fiind posibil doar prin interiorul edificiului din estul stradelei, cardo maximus. Din păcate, urmărirea zidurilor de incintă cu săpături care au tăiat toate legăturile stratigrafice şi probabil au distrus "ca barbare" amenajările de intrare în turn în ultimele faze nu ne îngăduie să ştim cum se făcea intrarea în turn; în ce măsură turnul era locuit sau era doar un spaţiu de depozitare nu se poate afirma. Sigur este că a fost folosit până la începutul secolului VII p. Chr., când s-a îngropat acolo micul tezaur descoperit în 1993, care cuprinde monede emise în zona orientală a imperiului, de Iustin II, Tiberiu Constantin şi Mauricius Tiberiu (emisiuni datate între 570 - 590/591)1. Fazele de existenţă ale porţii sunt, în linii mari, definite de situaţia stratigrafică. Ceea ce rămâne să mai aflăm este ce se întâmplă în acest sector al oraşului înainte de a se începe construcţia incintei. Sigur este că la -2,3 m, în sudul incintei, se află resturi de piatră ale unei construcţii anterioare săpării gropii de fundaţie a zidului de incintă; este prematur să avansăm o ipoteză despre acest nivel de existenţă şi, cu atât mai puţin, să apreciem dacă era în interiorul sau în afara zidului municipiului traianens. Cercetările viitoare vor aduce probabil datele planimetrice privind etapele anterioare lui Constantin şi Licinius.