1. Istoricul cercetărilor. Proiectul APULUM a fost iniţiat în 1998 de către lector dr. Alexandru Diaconescu, împreună cu lect. dr. Alfred Schäfer şi lect. dr. Ian Haynes, având ca scop continuarea cercetărilor începute de Al. Diaconescu în 1989 - 1992 în sanctuarul zeului vinului, Liber Pater. Pe lângă dezvelirea sanctuarului propriu-zis, proiectul îşi propune corelarea fazelor acestuia cu evoluţia generală ...a centrului urban Apulum. Proiectul prevede executarea de săpături arheologice intre 1998 - 2003, urmând ca în anii 2003 - 2004 să fie redactată şi publicată monografia sitului. Primele trei campanii au fost finanţate de diferite instituţii şi organizaţii din Marea Britanie, din Germania şi de către Ministerul Educaţiei, prin intermediul Universităţii din Cluj. Campania 2001 a fost finanţată în totalitate de către partenerii străini. Până acum, săpăturile s-au desfăşurat timp de o lună, o lună şi jumătate, antrenând de fiecare dată 30 - 50 de studenţi de la universităţile din Londra, Berlin, Cluj şi Alba Iulia, precum şi un număr de 15 - 20 de specialişti pe an. 2. Metoda de lucru. Săpăturile arheologice din sanctuarul lui Liber Pater de la Apulum reprezintă singurul caz (după cunoştinţele noastre) unde specialişti şi studenţi aparţinând mai multor naţiuni europene lucrează împreună, pe acelaşi sector, şi nu independent pe sectoare "naţionale". În mod curent, documentaţia este ţinută în limba engleză, dar informaţia, o dată prelucrată, este tradusă şi în germană şi în română. Scopul muncii comune este punerea la punct a unui sistem de înregistrare a datelor şi observaţiilor, care sa fie compatibil cu mai multe tradiţii şi şcoli arheologice, şi care în ultimă instanţă să poată fi utilizat în orice ţară europeană. Principiul de bază este cel enunţat de Philip Barker, conform căruia, indiferent de tehnicile folosite, principala obligaţie a unui arheolog este să stabilească concret şi obiectiv secvenţialitatea cronologică a evenimentelor care s-au petrecut pe aria sitului cercetat. Înregistrarea computerizată şi descrierea contextelor arheologice se face pe fişe, după un limbaj controlat pus la punct de Museum of London Archaeology Service. Fiecare descoperire este poziţionată tridimensional conform sistemului GPS (Global Positioning System), raportat la sistemul naţional de coordonate geografice. Materialul arheologic este introdus într-o bază de date, care foloseşte sistemul Oracle şi care este corelată cu celelalte baze de date. În al doilea rând, căutăm să desfăşurăm concomitent o serie de studii interdisciplinare (de exemplu: paleobotanică şi paleozoologie), care să concureze la crearea unei imagini cât mai vii a sanctuarului nostru. Totodată sunt experimentate mai multe metode de teledetecţie geofizică şi de datare arheomagnetică a cuptoarelor ceramice descoperite. În aceste studii sunt de asemenea implicate echipe mixte, multinaţionale. Nu în ultimul rând, Apulum este un şantier şcoală pentru studenţii universităţilor menţionate. În timpul campaniei sunt organizate prelegeri ale specialiştilor şi excursii didactice. 3. Scurtă descriere a situaţiei arheologice. Sanctuarul este amplasat în colţul de NV a oraşului roman, într-o insula aparţinând şirului cel mai vestic de locuinţe. El constă dintr-o clădire rectangulară, gen hală (cu ziduri de piatră şi cărămidă) şi care are în faţă un portic (verandă), cu fundament de cărămidă. Cum lipseşte o podea clară (iar în faza anterioară zona fusese o grădină), nu este clar dacă avem de-a face cu o clădire propriu-zisă sau cu o incintă deschisă. Marea cantitate de material tegular descoperită aici (2,5 t), poate proveni atât de la propriul acoperiş, cât şi de la clădirile din jur. În imediata apropiere au fost descoperite mai multe cuptoare ceramice, precum şi resturi de la variate activităţi industriale (sticlărie, turnare de obiecte din bronz). Secvenţialitatea cronologică a sitului pare să fie următoarea. În cursul sec. II, la V de aşezarea civilă (pagus Apulensis) şi mai apoi în exteriorul fortificaţiei de pământ a municipiului Aurelium Apulense, au funcţionat ateliere ceramice. La sfârşitul secolului, o dată cu constituirea coloniei Aurelia Apulensis, incinta oraşului a fost extinsă spre V (adăugându-se un nou şir de insulae). Apare acum o clădire impozantă, cu o curte pavată cu cărămizi şi pietriş, la V de care se găsea o grădină (pe direcţia E-V ea măsura 33,5 m). În grădină se găseau mai multe structuri uşoare de lemn, pe tălpici de cărămidă. Dintr-o probă de sol prelevată de aici provine un sâmbure de strugure. Vasele de provizii (dolia), îngropate la acelaşi nivel ar putea fi în legătură cu fabricarea vinului. Tot în grădină se aflau mai multe fântâni, care nu depăşeau 2 m adâncime, şi care probabil valorificau pânza freatică pentru irigaţii. La începutul secolului III, peste o parte a grădinii se ridică structura rectangulară, precedată de o verandă, şi care constituie sanctuarul zeului vinului. Mai apoi, în cursul aceluiaşi secol, la V de sanctuar s-a construit o altă clădire, care constă de asemenea dintr-o hală de mari dimensiuni. La S de sanctuar continuau să fie îngropate dolia şi funcţiona cel puţin un cuptor ceramic. Sanctuarul a fost distrus violent în epoca postromană, probabil de către primii creştini. În urma lor au rămas 4 statuete zdrobite ale zeului vinului, reliefuri sparte şi plăci votive pentru acelaşi zeu şi pentru acoliţii săi, precum şi un bogat material mărunt. Majoritatea pieselor fiind descoperite între 1989 şi 1992, au fost deja predate şi înregistrate la Muzeul Unirii din Alba Iulia. Restul materialului se află încă în studiu. Până în prezent au fost înregistrate 1822 de descoperiri mărunte. Probabil după prăbuşirea acoperişului, clădirea de la V de sanctuar a fost reamenajată şi transformată în atelier ceramic. Producţia este similară celei din perioada provinciei, dar un opaiţ, databil la începutul secolului al IV-lea, confirmă plasarea acestui nivel în epoca postromană. 4. Campania 2001. Date tehnice şi alte detalii Campania de săpături s-a desfăşurat în perioada 2 iulie şi 28 august, cu perioada de maximă activitate între 14 iulie şi 19 august 2001. Au participat, în afara directorilor şi a şefilor de sector, 10 specialişti. Au fost continuate carourile E şi F, începute în anii anteriori. Suprafaţa E are 20 x 13 m, iar suprafaţa F are 14 x 15 m. La sfârşitul campaniei suprafeţele au fost reacoperite, urmând a fi redezvelite în anul următor, pentru a se continua săparea contextelor de sec. II p. Chr., anterioare sanctuarului. În aceeaşi campanie au fost redezvelite secţiunile S.IV şi S.VII din 1989, respectiv 1992, care intersectau zidul nordic de incintă al oraşului roman, cu scopul aşezării acestuia pe plan conform sistemului naţional de coordonate geografice. În aceeaşi campanie a fost redezvelită secţiunea S.M, care fusese începută pe Dealul Furcilor, cu scopul delimitării incintei sudice a municipiului Septimium Apulense. Săpătura fusese stopată, deoarece fiind amplasată la marginea unui drum public, prezenta un risc mare de accident. Între timp, drumul a fost închis. Reluarea cercetărilor a fost impulsionată de fotografiile aeriene realizate de prof. Bill Hanson şi Ioana Olteanu de la Universitatea din Glasgow, care au pus clar în evidenţă existenţa unor clădiri romane în zona unde, pe baza perieghezelor, noi localizasem cel de-al doilea oraş de la Apulum. Secţiunea a măsurat 15 m lungime x 1,5 m lăţime şi a avut o adâncime maximă de -2,3 m. A fost intersectat un şanţ defensiv de formă trapezoidală, având o lăţime de 8,5 m la partea superioară şi o adâncime de cca. -1,8 m faţă de nivelul antic de călcare. În umplutura sa a fost descoperită ceramică romană şi un vârf de suliţă, bine păstrat. Pe escarpa internă căzuseră mai multe blocuri din zidul oraşului. Înspre interior secţiunea a ajuns până la bermă şi sperăm ca în campania viitoare să putem extinde secţiunea asupra zidului şi a eventualului val de pământ din spatele său.