În perioada 10 octombrie - 7 noiembrie 2000, în cadrul programului de restaurare a bisericii romano catolice din Turda, jud. Cluj, au fost efectuate cercetări arheologice în exteriorul şi interiorul monumentului. Secţiunile au fost poziţionate pe latura de S a navei, pe cor, altar şi sacristie, o singură secţiune fiind deschisă în interior. Actuala biserică romano-catolică din Turda a fost construită între 147...2 şi 1504 peste o biserică mai veche, probabil cea atestată documentar în anul 1342. În stadiul actual al cercetărilor este imposibil de precizat amplasamentul acestei biserici, planimetria ei sau structurile de zidărie care îi aparţin. Totuşi numeroasele morminte distruse de fundaţiile bisericii actuale, monedele emise în secolul al XIV-lea şi în prima jumătate a veacului următor (Carol Robert, Sigismund de Luxemburg, Vladislav I, Ioan de Hunedoara şi Matia Corvin), precum şi fragmentele de frescă descoperite indică fără îndoială un locaş de cult mai vechi, a cărui existenţă s-a încheiat în a doua jumătate a veacului al XV-lea. În acelaşi timp nu este exclus ca unele fragmente din prima biserică să fi fost refolosite în substrucţiile clădirii actuale, aşa cum sugerează situaţiile surprinse în secţiunea interioară şi într-una din cele exterioare. Biserica actuală este o construcţie bine închegată, cu fundaţiile de la navă, cor şi sacristie ridicate într-o singură etapă. Materialele folosite au fost piatra de carieră de dimensiuni medii, lespezi mari de piatră aduse din castrul roman, rebuturi de piatră medievală prelucrată, precum şi pietre refolosite de la construcţia mai veche. Toate acestea au fost aşezate în asize aproximativ regulate, egalizate cu pietre mici şi fragmente de cărămizi romane. Mortarul este de bună calitate, dur, din nisip, var şi pigment ceramic. Fundaţia este parţial clădită, parţial înecată în mortar. Elevaţia se delimitează printr-un decroş proeminent atât la exterior, cât şi la interior. Acest decroş marchează şi nivelul medieval de călcare de la sfârşitul secolului al XV-lea, excepţie făcând latura de N, unde un fragment de tencuială veche păstrat pe zidul estic al sacristiei îl coboară cu aproximativ 0,4 m sub nivelul decroşului. Două fragmente de ziduri în ruină, vag surprinse la exterior şi interior, pot indica o fază intermediară între biserica veche şi cea actuală. Relaţia este totuşi ipotetică, urmând a fi clarificată în următoarele campanii arheologice. Necropola medievală indică două orizonturi de înmormântare, unul contemporan bisericii actuale, altul anterior acesteia. Faptul că două morminte orientate N - S sunt tăiate de fundaţiile bisericii din secolul al XV-lea indică posibilitatea practicării acestei orientări în mediul catolic încă înainte de încetăţenirea Reformei.