Complexul arheologic de la Ilişua având ca reper central castrul roman se întinde pe mai multe zeci de hectare în care sunt situate aşezarea civilă, necropola romană, atelierele de olărie, temple, alte elemente ale sistemului defensiv, cartografiate şi parţial cercetate, după mijlocul secolului XIX, de către Karoly Torma şi intrate, din nou, într-un amplu program de cercetare cu începere din anul 1978. ... Terasa înaltă şi bine individualizată de pe malul stâng al râului Ilişua, cu urme de locuire din epoca bronzului şi Latene-ul mijlociu, pe care a fost amplasat castrul, cuprinde în jumătatea sa vestică, o serie de edificii cercetate în anii din urmă. În anul 2001 cercetările s-au desfăşurat în două etape: prima - între 1-20 iulie - concentrându-se asupra edificiilor termale, cea de a doua, desfăşurată în perioada 1-30 octombrie, a urmărit degajarea clădirii D, situată la 170 m NV de terme, pe aceeaşi terasă. Termele de la Ilişua au fost cercetate de K. Torma în perioada 1858-1862, săpăturile fiind reluate, în acest sector, în anul 1995, timp în care au fost redezvelite cele două construcţii denumite de Torma "baia mare" şi "baia mică", respectiv A şi B în notarea noastră. La prima clădire, prin cele două suprafeţe dezvelite în această campanie (18 x 4 m şi 24 x 6 m) a fost degajată întreaga construcţie. Acestea au fost trasate pe laturile de E, respectiv de V ale clădirii care cuprinde un număr de şapte încăperi cu funcţionalităţi bine definite. Zidurile, ridicate în tehnica opus incertum, au baza fundaţiilor aşezate pe un pat din bolovani de râu. Încăperea F a fost recompartimentată printr-un zid în formă de L aşezat pe pavimentul în opus signinum, fără fundaţie. O casetă de 8 x 3,5 m dispusă pe latura nordică, în spatele încăperii E, în vederea verificării existenţei unui canal de aducţiune a apei, care apare în planul stabilit de K. Torma, nu a dat nici un rezultat pozitiv, aici înregistrându-se doar nivele de locuire şi urmele unui paviment din mortar alb aparţinând unei construcţii anterioare edificiului termal. Suprafaţa vestică a degajat porţiunile nesăpate anterior din încăperile C şi D. Cele două încăperi au fost dotate cu instalaţii de hypocaust ale căror pile erau aşezate pe un strat de paviment de opus signinum. Stratul superior de opus signinum a fost distrus în întregime, numărul maxim de pile păstrate fiind de 5. Încăperea C a avut amenajat pe latura vestică un praefurnium, al cărui canal se prelungea în interiorul încăperii printr-un zid îngust ridicat din lespezi de piatră. Umplutura încăperii era alcătuită din sfărâmături de piatră, tencuială şi un strat compact de tuburi ceramice în formă de butelie de la bolta prăbuşită. Încăperea D, absidată, a avut pe latura nordică un alt praefurnium al cărui pereţi au fost căptuşiţi cu un zid de cărămizi. La un moment dat canalele care asigurau circulaţia aerului cald între încăperile C şi D au fost zidite cu cărămidă. Este posibil ca iniţial ambele spaţii să fi fost deservite de un singur cuptor, ulterior fiind amenajat şi praefurnium-ul încăperii D, la a cărui amenajare s-au utilizat inscripţii şi reliefuri, între care menţionăm un relief reprezentând-o pe Fortuna. La sfârşitul acestei etape de cercetări avem planul complet al clădirii cu toate transformările şi modificările survenite. Materialul arheologic, redus cantitativ, cuprinde o serie de vestigii care vor permite o mai exactă fixare în timp a edificării şi funcţionării termei. La cea de a doua clădire din sectorul băilor s-a trasat o secţiune de 24 x 2,5 m, paralelă cu zidul estic, pentru a vedea dacă construcţiile înregistrate pe latura de N se întind înspre castru. Ele au surprins doar gropile unui portic de lemn care flanca frontul clădirii. În cea de a doua zonă cercetată au fost deschise trei suprafeţe de 20 x 4 m prin care s-a reuşit obţinerea unui plan complet al clădirii D, identificate prin două secţiuni deschise în campania precedentă. Edificiul are fundaţii din piatră prinse cu lut, zidurile având o grosime de 0,6/0,65 m. În faţa clădirii, spre V, se găsea un pavaj din lespezi de piatră pe o lărgime de 1,5 m, formând un strat complet care nu se degaja de frontul clădirii decât prin forma regulată a zidului. Clădirea, de formă rectangulară, avea dimensiunile de 16,5 x 12,5 m. Un strat compact de arsură atestă faptul că aceasta a suferit un incendiu mistuitor şi că a avut o elevaţie din lemn. Edificiul era compus dintr-un număr de şase încăperi cu dimensiuni diferite. În două dintre spaţii s-au găsit canale şi pile de hypocaust, fapt care arată că, cel puţin în parte, acesta era încălzit. Despre funcţionalitatea acestei clădiri este greu, deocamdată, să ne pronunţăm. Inventarul restrâns şi inexpresiv, sub acest aspect, nu oferă vreun indiciu. Acesta cuprinde câteva piese de armament, fragmente ceramice şi o mare cantitate de fragmente de foaie de sticlă. Urmează ca, în campaniile viitoare, să fie continuate investigaţiile pe această terasă, atât pentru fixarea topografiei aşezării romane şi pentru a salva de la distrugere o serie de edificii de suprafaţă, pe care exploatările agricole din ultimii ani le pun în pericol. Interesantele vestigii preistorice depistate vor intra în atenţia colectivului de cercetare, lărgit, de la Ilişua.