Sondajul din 1994 a urmărit, în primul rând, să precizeze, dacă nivelul de locuire de la sfârşitul secolului al II-lea p. Chr., constatat pe parcursul sondajelor din anii 1991-1993 pe partea dreaptă a viroagei numită de localnici "Groapa lui Ichim", se continuă şi pe fragmentul de platou aflat pe aceeaşi curbă de nivel, în stânga sa (la cca 190 m altitudine), încadrându-se în conformaţia fizico-geografică numit...ă "Podişul Târgului". Pentru aceasta, au fost săpate şanţurile VI şi VII. Primul (S VI), în prelungirea peste viroagă a S I, la o distanţă de aproximativ 150 m, cu lungimea de 5o m şi lăţimea de 2 m, iar al doilea (S VII) perpendicular pe şanţul precedent, intersectându-se cu acesta la metrul 30. Lungimea celui de al doilea şanţ fiind tot de 5o m, dar lăţimea doar de 1,5 m. Pe întreaga lungime a celor două şanţuri s-a constat continuarea aceluiaşi strat de cultură aparţinând dacilor liberi documentaţi prin săpăturile anterioare. Au fost cercetate două locuinţe de suprafaţă (L 14 în S VI şi L 15 în S VII), adâncite doar cu 0,35 m faţă de nivelul antic de călcare şi o locuinţă semiângropată (Bordeiul 7), având pardoseala la 1,15 m sub acelaşi nivel de călcare. S-au mai depistat şi trei gropi, două dintre acestea (gr. 9 şi 10 din S VI) putând fi considerate gropi de cult, având formă de pungă, săpate oarecum îngrijit, conţinând resturi de vetre şi lipituri de lut, arse, cenuşă, tăciuni, dar şi fragmente ceramice aruncte de-a valma, fără a respecta o rânduială anume. Groapa 10 se afla sub locuinţa L 14 şi conţinea acelaşi gen de materiale şi chiar fragmente ale aceleiaşi forme ceramice, până în prezent singulară în mediul dacilor liberi şi anume tipsia cu marginea ridicată. Groapa numărul 11, aflată în S VII, pare să fi avut o utilizare menajeră, săpată neglijent, de formă tronconică, adâncă de numai 1,15 m, cu diametrul gurii de aproximativ 4 m, iar cel al fundului de numai 2 m. Această groapă era tixită cu oase de animale, printre ele aflându-se, în afară de pământ şi puţine fragmente ceramice, tăciuni, cenuşă. Ceea ce ne-a atras în mod deosebit atenţia a fost faptul că, atât săpătura veche, din anii precedenţi (1991-1993), cât şi în ultimul sondaj (din 1994), deci în complexe aflate pe terasele ambelor maluri ale viroagei, s-au găsit vase întregi şi fragmentare aparţinând aceloraşi categorii şi forme ceramice, documentând prin prezenţa tipsiei o situaţie particulară. În general, ceramica de la "Groapa lui Ichim" îşi găseşte corespondente (mai puţin tipsia) în ceea ce s-a definit drept cultura carpică. Formele ceramice din ambele categorii se încadrează cronologic larg, în secolele II-III, iar denarul imperial de la Antoninus Pius, emis în 161, descoperit în bordeiul 2, întăreşte această încadrare cronologică. Prezenţa tipsiei în aşezarea dacilor liberi de la Botoşani credem că trebuie pusă în legătură cu acea grupare etnică a costobocilor, ajunsă în secolul al II-lea p. Chr. la culmea dezvoltării sale şi a cărei dispariţie de pe scena istoriei are loc în jurul anului 170.