Comuna Cârţişoara este situată la poalele munţilor Bâlea, Laiota şi Negoiu şi s-a format prin unirea a două sate Streza şi Oprea-Cârţişoara aflate, unul pe malul drept, altul pe malul stâng al râului Bâlea, aşa cum mărturiseşte preotul Constantin Stan în lucrarea "Şcoala poporană din Făgăraş şi de pe Târnave" apărută în anul 1928, la Sibiu. Autorul mai menţionează că "De la comună, spre sud, la împreunarea râul...ui Bâlea cu Laiota, se văd ruinele unei fabrici de hârtie, arsă la 1864, iar pe Bâlea, în sus, la depărtare de 7 km. în pădure, se află ruinele fostei sticlării arsă la 1884..." În perioada 6-26 august 1998 am întreprins cercetări arheologice în locul în care a fost menţionată glăjăria. Lucrările pentru construirea şoselei transmontane "Transfăgărăşanul" au schimbat peisajul local afectând situl arheologic. Din cauza nivelării terenului numeroase vestigii au dispărut, multe dintre ele ajungând în râul din apropriere. După anul 1989, terenul a fost concesionat cetăţenilor din sat sau din ţară pentru a-şi construi case de vacanţă. Unii cetăţeni au folosit pentru construcţiile lor fundaţiile vechi, acolo unde le-au suprins pe trasee mai lungi, şi care se pretau planurilor lor de construcţii, alţii le-au distrus pur şi simplu. Secţiunile şi casetele executate de noi în puncte diferite ne-au permis să surprindem fundaţiile unor locuinţe ale lucrătorilor de la glăjărie şi parţial, două instalaţii pentru topit sticlă, un cuptor pentru preparat "frită" şi un cuptor-topitor. Din cuptorul-topitor am surprins grătarul camerei pentru topit sticla (camera de lucru), de formă rotundă, realizat din cărămidă refractară dispusă pe lat şi din piatră de râu. Pereţii laterali şi bolta camerei au fost construiţi din cărămidă refractară legată cu mortar din var şi nisip, în momentul descoperirii erau prăbuşiţi pe vatră. în partea inferioară a cuptorului, sub camera de lucru şi deasupra camerei de ardere se află zona de regenerare cu gaz construită din cărămidă roşie aşezată în trepte formând o cameră tronconică (gazogenul), separată de camera de lucru printr-un bloc central. Regeneratoarele construite din cărămidă refractară erau situate în partea inferioară a cuptorului unde avea loc regenerarea. Din punct de vedere tipologic, cuptorul face parte din categoria cuptoarelor cu flacără indirectă înregistrate sub patentul Boetius care funcţionează după principiul arderii lemnului sau al cărbunelui şi amestecarea cu aer încălzit. Era alcătuit dintr-o zonă de topire şi o zonă de regeneratoare cu gaz situate sub cuptor şi separate de un bloc central. El este cunoscut şi sub numele de cuptor cu gaz pentru "oale" (creuzete), cu regenerare şi recuperare de căldură. Acest tip de cuptoare datează din a doua jumătate a secolului al XlX-lea Cuptorul pentru prepararea "fritei" se află la aproximativ 3,00-3,50 m vest de topitor. El are forma unei cupole asemănătoare unei varniţe. Vatra este rotundă construită din lut si argilă arsă şi măcinată rezultată din cuptoare vechi si este mărginită de cărămidă roşie şi piatră de râu. Această argilă amestecată cu lut avea rol de material refractar. Pereţii laterali şi cupola erau executaţi din acelaşi material, în dreptul fiecărei oale introdusă în cuptor, în perete, era un orificiu de admitere cu materie primă şi de scoatere a sticlei în stare topită, pentru suflare. Cuptorul face parte din categoria cuptoarelor cu ardere directă. Cronologic, acest cuptor este mai vechi decât cuptorul-topitor datând aproximativ de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Pe vatra acestuia şi în jur am descoperit o mare cantitate de cenuşă şi cărbune amestecată cu fragmente de ceramică de culoare cărămizie executate din pastă grosieră şi fină, numeroase fragmente de "oale" pentru topit sticla care ne permit să reconstituim cel puţin trei tipuri de "oale", fragmente de obiecte din sticlă, trei flacoane mici din sticlă cu gât înalt şi inel la gură de culoare albă, maro şi albastru-cobalt, fragmente de unelte şi alte obiecte din material, deteriorate, o mare cantitate de "frită" de mărimi şi culori diferite şi o monedă din bronz de 1 kreuzer emisă în anul 1816, iar pe vatra cuptorului-topitor câteva fragmente de "oale" pentru topit sticla. Deşi documentele menţionează că, în anul 1782 din cauza unui incendiu, cuptorul-topitor construit în anul 1781, odată cu locuinţele pentru glăjari a ars din temelii, în stadiul actual al cercetării trebuie să acceptăm afirmaţia făcută de către Constantin Stan potrivit căreia glăjăria a ars în anul 1884, iar cantitatea mare de cenuşă şi cărbune să o atribuim acestui eveniment şi nu incendiului care a avut loc în anul 1782. în sprijinul acestei ipoteze vine şi moneda găsită aici, emisă în anul 1816.