Situl arheologic Germisara se află situat în partea de sud-vest a Transilvaniei, pe malul drept al râului Mureş, la o distanţă aproximativ 14 km de Orăştie, în imediata apropiere a drumului ce lega în antichitate Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa (capitala Daciei romane) de Micla şi Apulum. Bazinetul depresionar (bazinul Glodului) ce găzduieşte staţiunea Geoagiu-Băi, 352 m altitudine, este amplasat în partea... sudică a munţilor Metaliferi, acolo unde terminaţiile acestora încep să se piardă în câmpia şi terasele Mureşului; dându-i un farmec aparte. Proprietăţile curative ale apelor termale, bicarbonate, calcice, magneziene, hipotonice cardiovasculare, determină utilizarea lor în diferite forme de cardiopatie ischemică, tulburări ale sistemului circular periferic, afecţiuni reumatismale, artereoscleroză, afecţiuni ginecologice si gastrointestinale. Materialele arheologice şi epigrafice, descoperiri întâmplătoare şi ca urmare a cercetărilor sistematice, au dus la identificarea pe aceste meleaguri a localităţii antice Germisara. Toponimicul este autentic traco-getic, cu analogii în sud-vestul Europei şi Asia Mică, fiind format din germ care înseamnă cald-fierbinte şi din sară, adică apă. Conţinutul toponimicului dacic indică folosirea băilor înaintea venirii romanilor, fapt confirmat şi de monedele (Thasos, Apollonia, Dyrrachium, denari, republicani, etc.), descoperite la Geoagiu. Analizând datele-existente, suntem în măsură să afirmăm că Germisara cuprindea în antichitate castrul militar cu canabae, aşezarea civilă şi termae-le. Castrul identificat în urma cercetărilor de suprafaţă şi a descoperirilor întâmplătoare, în hotarul localităţii Cigmău, pe platoul Turiac, în locul numit de localnici "Progadie" sau "Cetatea Urieşilor", găzduia unitatea militară Numerus Singuiariorum Britannicorum. Această unitate avea menirea să apare drumurile ce legau Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi Micia de Apulum şi asigura paza teritoriului, în general. Tot aici sunt cantonate detaşamente ale Legiunii a Xlll-a Gemina despre a căror existenţă stau mărturie inscripţiile votive şi tegulae ce poartă denumirea unităţii militare. în vecinătatea castrului se află aşezarea civilă identificată în "Lunca" dintre Cigmău şi Geoagiu. Pe malul stâng al pârâului Geoagiu existau cariere de piatră, iar sub actuala comună Geoagiu, se extindea necropola romană. La aproximativ 5 km nord de castrul de la Cigmău au fost localizate băile din epoca romană. Urme materiale ce poartă însemnele unităţilor cantonate în castrul de la Cigmău, descoperite în număr mare si în cadrul complexului termal, denotă participarea militarilor celor două trupe la realizarea acestuia. Cercetările arheologice sistematice începute în anul 1986, continuate şi în anii următori, în punctul numit de localnici "Dâmbul romanilor" in actuala staţiune Geoagiu-Băi au dus la identificarea complexului termal din perioada romană stabilind întinderea, amenajările, modul de utilizare al acestora, precum şi dezvoltarea şi folosirea lui în perioadele ulterioare. Mamelonul de travertin şi tuf calcaros pe care au fost identificate termae-le are o formă circulară cu diametrul de 90-95 m. În perioada romană complexul a funcţionat în două faze: una exclusiv de suprafaţă (faza l) şi a doua în subteran şi suprafaţă (faza II). FAZA l În centrul mamelonului se află o cavitate naturală rezultat al activităţii apelor termale din subteran, în antichitate, această cavitate, cu o deschidere la partea superioară de 18 x 12 m şi o adâncime maximă de aproximativ 7 m, având formă de pâlnie, era plină cu apă termală. In peregrinările lor romanii cantonaţi în castrul de la Cigmău şi împrejurimi au descoperit acest "lac" şi au constata efectele benefice ale apelor. Posibil ca într-o primă etapă să se fi scăldat chiar în interiorul acestuia. Cu timpul au început amenajarea unei reţele de canale de dirijare a apei de la sursă spre bazinele săpate în pământ şi căptuşite cu scândură, ce se aflau la baza mamelonului. Canalele au fost realizate prin cioplire direct în stânca locului, iar în zonele unde aceasta nu permitea, traseul a fost completat cu tegulae şi mortar anhidric sau scocuri din lemn. Pe aceste canale apa curgea prin cădere. Din acest moment "lacul" devine un loc de cult, în interiorul lui fiind descoperite peste 600 monede de bronz şi argint, o frumoasă statuie a zeiţei Diana, realizată din marmoră de Bucova, altare votive (dispuse cândva în jurul cavităţii şi prăbuşite ulterior în interior), precum şi opt plăcuţe votive din aur dedicate zeităţilor tămăduitoare şi protectoare ale apelor termale (Diana, Hygia şi Nymphae). În partea de nord-est d această cavitate au fost identificate două clădiri de formă rectangulară (CR, şi CR2). În exteriorul CR1 cu dimensiunile de 4,50 x 7 m si zidurile realizate din piatră de râu cu grosimea de 60 cm, în colţul din stânga al faţadei, a fost identificată o bază de coloană aşezată pe un postament de piatră cu dimensiunile de 70 x 80 cm, ceea ce ne face să credem că această clădire avea destinaţie de fanum. A doua construcţie CR2 aflată în partea de nord-est a CR1, paralelă cu aceasta, cu dimensiunile de 5,60 x 7 m, a fost distrusă în parte de o construcţie CR2; au fost identificate fragmente ceramice de castroane şi vase romane, dar şi fragmente de recipienţi farmaceutici din sticlă şi o spătulă din bronz. Este hazardant a da o destinaţie precisă clădirii, dar având în vedere materialul arheologic descoperit în vecinătate, presupunem că ar fi putut fi utilizată ca staţionar. în faţa celor două construcţii, la est de aceasta, pe o suprafaţă apreciabilă, au fost identificate un număr mare de altare votive dedicate Dianei şi Nymphae-lor, de către ofiţeri şi ofiţeri superiori ai legiunilor aflate în castrele de la Cigmău şi Apulum. După modul de amplasare şi grupare a monumentelor, credem că avem de-a face cu o zonă sacră. Tot din această etapă de exploatare a complexului termal a fost identificat în partea de vest a cavităţii naturale, la o distanţă de aproximativ 3 m, un bazin compartimentat cu o încăpere rectangulară si una absidată: CR3. Dimensiunile construcţiei nu pot fi stabilite întrucât ea a fost distrusă parţial, ori de către romani în vederea unor noi amenajări, ori în perioada evului mediu cu intenţia de a extrage piatră pentru construcţie. Clădirea este orientată nord-sud. Pereţii realizaţi din piatră de râu având grosimea de 60 cm, mai păstrează încă, în partea absidată a construcţiei, urme de tencuială impermeabilă. Tot în această zonă am surprins o parte din pardoseală neafectată şi care a fost realizată din acelaşi material impermeabil. Cele două încăperi comunicau între ele printr-o scară de acces. Pe una din treptele acestei scări, prinsă cu mortar, am identificat o taegula purtând însemnate NSB. Această construcţie încalecă canalul C2, ceea ce ne face să credem că este posibil să-l fi folosit ca şi canal de alimentare al bazinului CR3, şi în continuare pentru alimentarea bazinelor aflate la baza mamelonului, sau doar ca simplu canal de evacuare al apelor reziduale. Întreg mamelonul are în profunzime "caverne", de dimensiuni diferite care conţin apă şi gaze. în perioada de maximă funcţionare a complexului termal are loc o mişcare tectonică, sau din cauza presiunii ridicate a gazelor din interior se produce o fisurare profundă a mamelonului şi implicit a pereţilor cavităţii naturale, ceea ce permite infiltrarea apei în subteran şi duce la scăderea nivelului lacului. Din acest moment amenajările de la baza mamelonului (bazinele) rămân fără apă şi se impune găsirea unor noi soluţii în vederea utilizării lui în continuare. FAZA II După mai multe fluctuaţii ale nivelului apei în cavitate, fapt ce poate fi constata după formaţiunile geologice de pe pereţii cavităţii naturale, aceasta s-a stabilizat la aproximativ 2 m sub nivelul iniţial. Soluţia care să ofere utilizarea în continuare a băilor a fost acea de săpare a unei galerii în sistemul de minerit (orientată nord-sud) şi amenajarea acesteia în funcţie de necesităţi. În imediata apropiere a peretelui cavităţii a fost realizată o încăpere cu boltă, de 2 x 2 m şi înălţimea (în perioada romană), de 2,20 m (în arcul bolţii)-BZ1 încăperea este prevăzută pe pereţii de est şi vest cu banchete cioplite în stâncă (lăţimea 40 cm şi înălţimea de 45 cm), în partea de sud a fost practicat un orificiu prin care se permitea accesul apei în încăpere şi mai departe în reţeaua de bazine ce urmează a fi descrisă mai jos. Forma, dimensiunile şi poziţionarea acestuia sunt imposibile de stabilit din cauza unor intervenţii moderne, în partea nordică, încăperea era prevăzută cu o intrare cu stăvilar ce era utilizat pentru reglarea nivelului apei în BZ1 în perioada feudală, în podeaua încăperii BZ1 a fost practicată o adâncitură neregulată, prin cioplire în stâncă, al cărei scop nu poate fi precizat. Ulterior această cavitate a fost acoperită de o pardoseală din scândură ale căror urme de fixare pot fi observate şi astăzi. Zona următoare spre nord, a funcţionat iniţial, tot ca o încăpere boltită, prevăzută la rândul ei cu un stăvilar-BZ2. Despre aspectul iniţial al acestei zone nu deţinem prea multe date, întrucât tot în perioada romană are loc o extindere a pereţilor de est si vest, rezultând o lărgire a bazinului respectiv. Singura mărturie asupra formei şi traiectului primei etape de amenajare al lui BZ2 este o depunere calcaro-feruginoasă păstrată pe pardoseală. Din cauza amplitudinii deschiderii din a doua etapă a lui BZ2 (4-4,50 m), se renunţă la tavanul boltit şi se realizează un acoperiş din bârne şi tegulae. Dovadă, lăcaşurile de fixare cioplite în stâncă de la partea superioară a acestei zone. Pereţii de est (3,50 m) şi vest (3 m) sunt prevăzuţi pe toată lungimea lor cu banchete. Cioplite în stâncă (lăţime 30 cm şi înălţime 40 cm). Urma lăsată de apă pe aceşti pereţi ne îndreptăţeşte să credem că nivelul acesteia era reglat în aşa fel, ca o persoană de talie mijlocie stând în poziţie aşezat să aibă în permanenţă nivelul apei până în zona gâtului. Din partea superioară stângă al peretelui nordic, porneşte un canal ce alimenta odinioară bazinul exterior BZE2 canal realizat pe toată lungimea lui prin cioplire în stâncă, la nivelul cheii de boltă a galeriei amintite iniţial, în ceea ce priveşte modul de utilizare al acestuia, apar două ipoteze. Ar fi putut să existe încă din prima fază de amenajare a lui BZ2, alimentarea cu apă al acestuia făcându-se prin închiderea stăvilarului încăperii BZ1 si realizarea supraplinului necesar, sau a fost realizat după extinderea din BZ2, alimentarea lui făcându-se şi în acest caz prin închiderea stăvilarului de pe peretele nordic al lui BZ2. Bazinul BZE2 având dimensiunile de 3,5 x 2 m a fost realizat ca toate amenajările descrise până acum, prin cioplire în stâncă, prevăzut cu o scară de acces cu trei trepte, iar pe toate cele patru laturi cu banchete. După fomă şi dimensiuni este posibil ca el să fi fost destinat copiilor. În continuarea lui BZE2 se afla o galerie cu lăţimea medie d 1,60 m, înălţimea aproximativ de 2,50 m şi lungimea de 15 m. Cele câteva locuri de fixare pentru grinzi transversale, ne fac să credem că pe acest traiect a fost realizată o pardoseală de scândură, în spaţiul dintre pardoseală şi partea inferioară al traiectului, ar rămâne un gol-posibil canal de evacuare al apelor reziduale din BZE1 şi BZE2. La extremitatea nordică al acestei galerii se află scara de acces spre amenajările descrise până în acest moment. Cele şapte trepte ale acesteia au fost realizate prin cioplire în stâncă şi au fost prevăzute în partea opusă peretelui, cu balustradă realizată din bârne de lemn. Pe pereţii galeriei am putut identifica o serie de lăcaşuri cu umăr unde erau amplasate opaiţele necesare iluminatului în timpul lucrului şi ulterior utilizării acesteia ca termae. Din cauza friabilităţii (rezistenţei opuse) travertinului din zonă şi a intemperiilor, tavanul galeriei s-a prăbuşit, reconstituirea formei şi dimensiunile acesteia făcându-se prin comparaţie cu bolta încăperii BZE1 şi a urmelor arcului de boltă păstrate parţial. La extremitatea nordică a galeriei, unde partea relativ abruptă a mamelonului se transformă în platou, găsim un al treilea stăvilar. Acesta separă zona de amenajare subterană a fazei a II-a de amenajare la suprafaţă din care fac parte bazinele BZE1 şi BZE2. Bazinul BZE1 a fost realizat prin cioplire în stâncă având iniţial dimensiunile aproximative de 5,5 m lăţime si 4 m lungime. Posibil ca numărul celor ce veneau aici pentru tratament să fi crescut în decursul timpului, astfel ca noua situaţie să impună dublarea capacităţii lui, în sensul prelungirii laturilor de est şi vest. întrucât în partea nordică înclinaţia formei de relief nu a mai permis păstrarea nivelului dorit al apei, ea a fost completată prin supraînălţare cu piatră de râu şi liant impermeabil. În partea mediană a canalului se află o zonă mai adâncă care constituie o prelungire a galeriei de legătură între BZ2 şi BZE1 Posibil canal de evacuare al apelor reziduale din amenajările prezentate anterior, dar în acelaşi timp ar fi putut funcţiona ca şi canal colector pentru curăţirea bazinului. Pe traiectul acestuia a fost descoperită în timpul campaniei din 1991, cea de-a Vlll-a plăcuţă votivă din aur, dedicată Nymphae-lor. Accesul în bazin se făcea pe o scară de lemn aflată în colţul sud-estic al bazinului descris. La Germisara are loc o erupţie din subteran, cu apă termală şi mâl bogat în calcar şi oxid de fier, care se solidifică relativ repede, formând un tuf calcaros ce acoperă bună parte din monumentele şi amenajările de perioadă romană. Activitatea complexului termal continuă si în perioadele următoare, conform consemnărilor de epocă şi mărturiilor arheologice. Au fost identificate substrucţiile din piatră a două clădiri (CF1 şi CF2) aflate în partea de sud-est a mamelonului. După modul de realizare al fundaţiilor - piatră plată de carieră aşezată pe un singur nivel şi legată cu pământ (CF1, sau piatră de râu în combinaţie cu piatră mărunţită de carieră al cărui liant este tot pământul galben-lutos (CF2), presupunem că pe acestea se ridicau elevaţii din lemn. Lipsa unui inventar mobil concludent ne pune în imposibilitatea stabilirii destinaţiei acestora. Construcţia CF3 a funcţionat ca şi capelă catolică până în perioada interbelică când a fost demolată. Planul clădirii este orientat est-vest. în faţa altarului am identificat câteva fragmente osteologice (mandibule, vertebre, oase ale antebraţului), provenind de la un schelet de adult şi unul de copil. Din cauza intervenţiilor din perioada modernă (loc de campare al turiştilor, amplasarea unor stâlpi de iluminat, foraje geologice), stratigrafia a fost deranjată ceea ce a făcut ca şi aşa puţinele materiale descoperite să nu poată fi interpretate ştiinţific şi încadrate cronologic. O altă construcţie (CF4), cu amenajările aferente ei, identifică arheologic, vine să completeze inventarul imobil de perioadă medievală de la Germisara. Aceasta este situată pe partea de nord a mamelonului şi este orientată cu latura lungă (aproximativ 17 m) pe direcţia est-vest. Planul construcţiei nu a putut fi stabilit în întregime din cauza unor intervenţii contemporane (carieră de piatră şi amenajarea unui drum de acces), ce au distrus parţial construcţia şi planimetria zonei. Construcţia CF4 este compusă dintr-o încăpere A, al cărui plan a fost surprins integral şi are dimensiunile de 6,30 x 7,40 m. Peretele de vest al încăperii a fost amplasat chiar pe marginea bazinului roman BZ1 zid lucrat din cărămidă si piatră de râu, până la nivelul de călcare al încăperii A. Zidul amintit susţinea materialul de umplutură în vederea realizării planeităţii încăperii. Pardoseala acesteia consta dintr-un strat de lut galben bine bătătorit, deasupra căruia a fost identificat un alt strat, de grosime variabilă (2-6 cm), compus din cenuşă şi cărbune, rezultat de la un posibil incendiu sau utilizării îndelungate a sobei aflate în încăpere. Accesul în încăperea B, aflată la est de A, se făcea prin intermediul unei uşi cu o deschidere de aproximativ 1,60 m, practicată în peretele despărţitor gros de 60 cm, construit din piatră de râu şi mortar. Pragul a fost realizat din trei lespezi de piatră, plate, la o înălţime de aproximativ 20 cm faţă de pardoseală. După cum am amintit deja, această încăpere a fost parţial distrusă, dar după urmele substrucţiei păstrate, am putut stabili dimensiunile ei (6,70 x 6,00 m). Sub pardoseala de lut am putut surprinde şi apoi reface, parte din planul construcţiei romane CR2. La nord de încăperea A, în prelungirea acesteia, se află o încăpere C, distrusă şi ea atât de incendiile ce au avut loc, cât şi de amenajările moderne (carieră, nivelări de teren, cablu de înaltă tensiune). Dimensiunile aproximative ale acestei încăperi sunt de 6,70 x 5,90 m. în interiorul ei am identificat o mare cantitate de arsură şi un număr de fragmente de cahle provenite de la o sobă ce se afla aici, sau de la soba aflată în încăperea A. În partea exterioară a construcţiei CF4, de-a lungul peretelui de sud, am surprins urmele unor trepte cioplite în stâncă, mărginite pe o latură în întregime, iar pe latura opusă doar în prelungirea construcţiei, de câte un pat de zid. Presupunem că treptele de acces spre clădire au fost integrate unui culoar. Această scară făcea legătura dintre clădirea CF4 şi o platformă aflată în partea de vest a edificiului, la baza acestuia, realizată prin umplerea, nivelarea şi apoi acoperirea cu piatră plată, sub forma unui pavaj, a bazinului roman BZE1. Activitatea staţiunii continuă şi după această perioadă, dovadă fiind inventarul arheologic mobil descoperit, precum şi amenajările ulterioare care cunosc o tot mai mare amploare datorită proprietăţilor curative ale apelor termale şi a peisajului de un pitoresc aparte. Un proiect de protecţie, conservare şi restaurare a complexului termal este în curs de derulare.