Giurgeni | Judeţ: Ialomiţa | Punct: Piua Pietrii, Sector Grind 2, Necropola nr. 5 | Anul: 1998


Descriere:

Raport ID:
1661
Anul cercetarii:
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Evul Mediu;
Categorie:
Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Necropolă;
Cod RAN:
| 93655.02 |
Județ:
Ialomița
Unitate administrativă:
Giurgeni
Localitate:
Giurgeni
Punct:
Piua Pietrii, Sector Grind 2, Necropola Nr. 5
Toponim:
Orașul De Floci
Localizare:

Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Păunescu Anca participant Muzeul Naţional de Istorie a României
Renta Elena participant Oficiul Judeţean pentru Patrimoniu Cultural Naţional Ialomiţa
Raport:
Continuarea cercetărilor în acest sector a urmărit două obiective: verificarea limitei de vest a întinsei necropole investigată în campaniile anterioare si sondarea zonei din apropierea celor două cuptoare de ars ceramica, descoperite şi cercetate în anul 1997. Au fost trasate două secţiuni, paralele cu cele din campania anterioară, la distanţa de 0,50 m spre nord, orientate de asemenea est-vest: S. 95 (22,50 m x 2 m) şi S.96 (16 m x 2 m). Au fost identificate şi cercetate 18 morminte (M.922-M.939) dintre care , 7 erau morminte de copii, ce aparţineau grupei infans l. Scheletele se află depuse în decubit dorsal, cu variante ale poziţiei braţelor, întâlnite în timpul cercetărilor anterioare. Concentrarea mormintelor în primul carou al celor două secţiuni, cu excepţia M.930 aflat la o distanţă de 1,25 m spre vest, întăreşte observaţia noastră din anul 1997, în legătură cu precizarea limitei vestice a acestui cimitir. Mormintele sunt lipsite de inventar, cu excepţia M.930, de la care a fost recuperată o monedă, ce urmează să fie identificată după operaţiile de curăţire şi conservare, în trei cazuri s-au descoperit câteva fragmente de scoabe şi piroane de fier ce provin de la sicrie. Gropile mormintelor au perforat un nivel de locuire anterior, locuire distrusă în urma unui incendiu puternic. Cu excepţia unei mici gropi menajere (S.96), nu au fost descoperite alte complexe.