Din exterior bisericuţa de la Soroca se vede cu o uşă si o mică fereastră pătrată alături, săpată în roca de cretă, cu o structură planimetrică extrem de simplă, asemănătoare cu cele din perioada primilor creştini. Ea se compune dintr-o mică încăpere dreptunghiulară, plus altarul semicircular, în care se pătrunde printr-o singură intrare, arcuită în partea superioară. Ceea ce-i dă valoare, în contrast cu simpli...tatea planului, este exuberanţa plastică decorativă, din interiorul bisericii. Această decoraţie sculptată s-a păstrat doar fragmentar, fiind în mare parte distrusă iar edificiul în întregime este înnegrit de la focul care s-a făcut în interior printr-un procedeu nefericit care continuă până în zilele noastre. Pentru a explica contextul istoric şi religios al bisericuţei "Peştera lui Bechir" menţionăm mai întâi unele asemănări cu ansamblul de la Basarabi - Murfatlar, ambele fiind realizate în rocă şi rocă de cretă. Pe peretele din spate, de o parte şi alta a uşii, are câte o banchetă cruţată în rocă. Peretele din partea laterală dreapta a avut bancheta pe toată lungimea sa, de la uşă până la altar, ulterior scurtată, potrivit informaţiilor din anul 1918. Acest perete nu are decoraţie iar deasupra banchetei păstrate lângă uşă a fost săpat un cotlon în care s-a făcut focul, scoţându-se un hogeag afară. Din acesta s-a păstrat o gaură în perete. Prezenţa acestor utilităţi relevă că încăperea în cauză a fost locuită, probabil, în a doua jumătate a secolului al XlX-lea. De atunci, se pare, i se păstrează şi numele de "Peştera lui Bechir". În altarul, destul de neîncăpător, se pătrunde printr-o singură intrare. Are o groapă în centru, în care, fie că s-a aflat îngropată masa sfântă din lemn, fie că a fost cruţată în cretă (la fel ca la Basarabi - Murfatlar), fiind apoi distrusă de căutătorii de comori. Altarul, mai îngust decât nava, parţial deteriorat în partea dreaptă, are în prezent o formă puţin asimetrică. Comparând planul cu planurile bisericilor de la Basarabi - Murfatlar şi de la Dumbrăveni, sec. X-XI, "Peştera lui Bechir" pare mai arhaică şi ar fi deci, anterioară acestora. Ceea ce s-a mai păstrat în prezent din decoraţia sculptată de pe cei trei pereţi ai naosului, sub plafonul neted, sunt nişte capiteluri de forma unui trunchi de piramidă inversată, imposte, care se unesc între ele prin benzi în retragere. De o parte şi de alta a altarului, ele aveau, probabil, colonete până jos, pe paviment, ce se sprijineau pe baze în trepte şi, inclusiv, urmele unei a treia baze în trepte ce sprijinea de asemenea, o colonetă în dreapta naosului din care nu s-a păstrat capitelul. Aceasta se adosa unui dulăpior cu două poliţe, servind de proscomidie, acum în mare parte distrus. Celelalte 12 capiteluri amplasate pe peretele lateral şi din spate aveau colonete scurte, până spre mijlocul peretelui, din care s-au păstrat numai fragmente destul de mici, numai în colţuri. Bisericuţa cu decoraţie sculptată de la Soroca are altarul amplasat spre nord şi, după cum consideră unii cercetători, aceste tipuri de biserici s-au construit în perioada secolelor V-IX, perioadă când se stabileşte orientarea altarelor spre est. în acelaşi timp, pentru "Peştera lui Bechir" noi avem posibilitatea de a restrânge limita de jos, pe baza prezenţei icoanelor, cu chenare în altar, în ax şi lateral stânga, inclusiv pe peretele de lângă altar şi pe celălalt, între colonetele sculptate. Astfel, datarea cea mai apropiată a bisericii "Peştera lui Bechir", implicit a mănăstirii căreia i-a servit, poate corespunde sec. VIII-IX. Valoarea istorică şi artistică deosebită a primei biserici din sec. VIII-IX, descoperită la est de Carpaţi, ce se remarcă printr-o plastică decorativă interioară, reflecta paralele sincrone cu bisericile de lemn. Biserica rupestră "Peştera lui Bechir" din Soroca constituie o dovadă peremtorie, în plus, a existenţei românilor pe malurile Nistrului cât şi prezenţa în cadrul civilizaţiei străvechi româneşti a unor remarcabile valori creştine şi artistice. Situaţia sa de unicat - în plan istoric, religios şi ca realizare artistică - impune înscrierea ei printre monumentele ocrotite de stat, parte a patrimoniului naţional şi, posibil, cu valoare universală; instituirea unor condiţii sigure de protecţie precum şi restaurarea ei.