.
Stupini | Comuna: Sânmihaiu de Câmpie | Judeţ: Bistriţa-Năsăud | Anul: 1998
Anul:
1998
Epoca:
Epoca migraţiilor (sec. VII - XI)
Categorie:
Domestic;
Neatribuit
Tipuri de sit:
Locuire
Județ:
Bistriţa-Năsăud
Localitate:
Stupini
Comuna:
Sânmihaiu de Câmpie
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Gaiu Corneliu Muzeul Județean Bistrița
Vaida Dan Lucian Muzeul Județean Bistrița
Cod RAN:
Raport:

Au continuat cercetările în punctul "Fânaţele Archiudului" prin deschiderea a două suprafeţe de 34 x 2 m şi patru casete pentru degajarea unora din complexele identificate. Sectorul cercetat se găseşte pe un bot de terasă situat la 100 m SE de zona cercetată în campaniile anterioare. Stratul de cultură coboară la 0,80-0,90 m şi cuprinde un nivel cu urme de locuire din bronzul final, o locuire hallstattiană tim...purie din care au fost cercetate o locuinţă de suprafaţă şi două gropi de provizii şi un nivel daco-roman. Fără să apară sub forma unei depuneri continue au fost identificate locuinţe ale unor aşezări din secolul VI şi din secolul VIII-IX. Din nivelul de locuire daco-romană au fost săpate o locuinţă de tip bordei şi patru gropi de provizii, o altă locuinţă fiind doar interceptată de secţiune fără a fi degajată. Materialul arheologic din complexele daco-romane constă, în cea mai mare măsură din fragmente ceramice lucrate la roată de factură romană provincială: roşie şi cenuşie fină şi brun-negricioasă poroasă, precum şi din vase lucrate cu mâna de factură dacică. Pe nivel, în afara locuinţei, a fost găsită o fibulă de bronz cu capul puternic profilat, databilă în prima jumătate a secolului II p.Chr. într-una dintre gropile de formă cilindrică a fost depus un schelet de câine si o oală cenuşie cu decor lustruit, spartă ritual, în vecinătatea gropii s-a găsit un mormânt de inhumaţie orientat NS având ca inventar câteva vârfuri de săgeţi cu trei muchii de factură hunică. Din nivelul de locuire din secolul VI au fost săpate două locuinţe adâncite în pământ cu dimensiunile de 4 x 2,80 m respectiv 4,25 x 2,50 m. în umplutura locuinţelor se afla un bogat inventar format din fragmente ceramice şi numeroase oase de animale. Ceramica provine de la oale şi căni din pastă cenuşie zgrunţuroasă sau cu pietricele în pastă şi vase lucrate din pastă cenuşiu-negricioasă fină cu decor lustruit sau ştampile de factură gepidică. Alte patru complexe de locuire, de formă rectangulară prevăzute cu cuptoare-pietrar, au fost săpate în această campanie. Locuinţele erau de tipul celor parţial adâncite în pământ fără amenajări interioare sau gropi de stâlpi pe laturi. Materialul ceramic cuprinde borcane lucrate cu mâna şi la roată, ultimele decorate cu benzi de linii drepte si în val, pe baza căruia aşezarea se datează în secolul VIII-IX.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO