La sfârşitul anului 1997 au fost achiziţionate de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău o serie de piese care au determinat deschiderea unui şantier de salvare în primăvara anului următor (30 martie -1 aprilie 1998). Principalele piese sunt: o drahmă de Apollonia din argint, un mic vârf de lance din fier, o pafta din fier placată cu tablă din bronz, neornamentată, de tipul cu za, ruptă pe la mijloc... în antichitate, fragmente de la o altă pafta din fier de tipul cu nit, cu urme de placare cu bronz, o fibulă prost conservată din fier, un fragment de cuţit din fier, o verigă de zăbală din fier, un fragment de aplică din bronz şi 5 fragmente. ceramice dacice atipice, lustruite, lucrate cu mâna şi fragmente de la o cană cenuşie lucrată la roată, ornamentată în jumătatea superioară cu linii paralele, lustruite, oblice. Pe lângă aceste piese, se cuvin menţionate, câteva cuie, întregi sau fragmentare, puternic corodate, greu de datat. Observaţiile ulterioare de teren au permis recoltarea altor mici fragmente ceramice şi a unei plăci de gresie lustruite cu lungimea de cca. 15 cm, lăţimea de cca. 5 cm şi grosimea de 2 cm. Cu aceeaşi ocazie, a fost verificat locul exact de unde au fost descoperite piesele amintite mai sus cu ocazia plantării unor pruni, în spatele casei cu nr. 12, pe o limbă de deal avansat, dar cu altitudine mică, a Măgurii Şimleului, în sectorul sudic al acesteia. Piesele au fost scoase la plantarea unui pom după ce a fost decăpăcuită glia, deci la 0,15-0,25 m adâncime, în primul strat de hârleţ, într-o suprafaţă de 0,50/0,50 m. Prezenţa paftalelor, care prezintă urme de ardere secundară ca şi alte piese metalice din inventar, a vârfului de lance, a monedei, a verigii de zăbală şi a recipientelor ceramice fragmentare sugerează prezenţa, în acel loc, a unuia sau mai multor descoperiri cu caracter funerar, fapt care a impus deschiderea şantierului, în dorinţa de a verifica toată suprafaţa botului de deal pe care a fost făcută descoperirea, s-a trasat o secţiune (S1) pe lăţimea acestuia, lungă de 20 m şi lată de 1,50 m, orientată aprox. N-S. Groapa în care au apărut piesele a fost suprapusă de secţiune în dreptul m 6. în dreptul acesteia, orientată însă V-E, pornind de pe latura estică a secţiunii S1, la 0,50 m de aceasta, a fost trasată o altă secţiune, S2, lungă de 7 m şi lată de 1,50 m, în scopul de a sonda terenul şi pe lungimea sa. în ambele secţiuni s-a constatat că solul fusese întors, în vederea practicării grădinăritului şi a viticulturii, încă de la începutul secolului, stratul deranjat variind între 0,12-0,30 m, prezentând materiale specifice perioadei (cuie, ceramică, oase etc.). Ceramica dacică a apărut răzleţ în cantităţi infime, în dreptul m 5,50 - 6,50 din S1 s-a conturat la -0,22 m o groapă circulară cu un plan neregulat, intrând puţin în martorul dintre secţiuni, având diametrele de 1-1,30 m. Golirea "complexului" a dus la descoperirea unui fragment ceramic dacic lucrat cu mâna, a unor mici oase arse, a unei sârme răsucite din bronz îndoite (poate un capăt de brăţară), a unei bucăţi de sticlă topite şi a unor fragmente. de obiecte din fier foarte corodate (fragmente de cuţite sau săbii?). Fundul gropii a fost detectat la -0,40 m. Umplutura acesteia era identică cu solul care o suprapunea, ajungând la concluzia că ne aflăm în faţa unei gropi moderne de scoatere a depunerii antice, care a cruţat piesele descrise înainte datorită importanţei scăzute pentru descoperitor sau a neglijenţei acestuia. Este greu să precizăm ce piese anume au fost descoperite la începutul secolului, când bănuim că a fost deranjată depunerea presupusă, în acea perioadă sunt menţionate descoperiri de drahme de Apollonia şi Dyrrhachium pe teritoriul oraşului Şimleu Silvaniei, dar piesele găsite pe str. M. Eminescu nr. 12 nu sugerează prezenţa vreunui tezaur, iar cercetările de teren şi sondajele de mică anvergură, menite a completa informaţiile aduse de cele două secţiuni, nu au adus dovezi de locuire dacică în zonă. Atunci paftalele (una ruptă ritual?), vârful de lance, fragmente. de cuţite sau săbii, fibulă, veriga de zăbală, aplica, sticla topită şi alte piese specifice unui inventar funerar nu ar mai avea ce căuta în rândul descoperirilor. Nu ne rămâne decât să considerăm că asistăm la prezenţa urmelor unui monument funerar deranjat şi descompletat la începutul secolului cu prilejul unor munci agricole, element deocamdată unic în nord-vestul României. Analiza oaselor arse descoperite ar putea constitui un argument în acest sens.