Staţiunea fortificată Potârca este situată în apropierea satului Trebujeni-Orhei, pe un pinten de terasă din piatră de calcar, dintre pârăul Furceni şi localitatea Trebujeni, dominând întreaga zonă. Promontoriul este înconjurat pe laturile de est-nord-est, nord şi vest-nord-est de pante abrupte, greu de excaladat, altitudinea maximă atingând 150 m. Pentru a o obţine o invulnerabilitate sporită, promontoriul a f...ost barat cu două linii defensive ce constau din valuri şi şanţuri adiacente. La o distanţă de 130-140 m faţă de marginea promontoriului, orientată spre nord, a fost trasată prima linie de apărare, ea are forma arcuită, întretăind promontoriul de la est spre vest pe o lungime de 216 m. Cea de-a doua linie defensivă, trasată la distanţe ce variază între 6 m la 66 m faţă de prima, are forma unui arc, suprafaţa dintre valuri fiind circa 1,5 ha. Incinta propriu zisă, din spatele liniei de apărare din interior, cuprinde o suprafaţă de circa 3,5 ha. Graţie sprijinului financiar din partea Institutului Român de Tracologie şi susţinerii de către Universitatea de Stat din Moldova a fost posibilă continuarea investigaţiilor arheologice în anul 1998. Scopul investigaţiilor a fost definirea metodelor şi principiilor de construcţie a sistemului defensiv al cetăţii. Au fost trasate trei secţiuni nr. 5-7 (numerotarea fiind continuată din campaniile din anii 1996-1997), care însumează 320 m2. Secţiunea nr. 5 a fost trasată perpendicular pe valul exterior la o distanţă de circa 175 m de panta de vest a promontoriului; include 16 carouri cu dimensiunile de 2 x 2 m, în suprafaţă de 64 mp. Orientarea secţiunii, pe latura estică este de 20° nord-vest. Secţiunea nr. 6 a fost trasată perpendicular pe ambele linii de fortificare a incintei cetăţii (valul exterior şi şanţul, spaţiul dintre ele, valul interior şi şanţul), la circa 170 m de panta vestică a promontoriului, şi însumează 164 m2. Orientarea secţiunii pe latura mare este de 25° N-V. Latura nord-vestică a secţiunii se uneşte cu colţul sud-estic al secţiunii nr. 4, investigată în cadrul campaniei din 1997. Secţiunea nr. 7 a fost trasată în incinta cetăţii, la distanţa de 59 m de versanta valului intern, şi 47 m până la secţiunea nr. 6, cu scopul de a surprinde urmele de locuire din partea vestică a cetăţii. Secţiunea, cu suprafaţa de 92 m2, este orientată 15°nord-est, faţă de latura estică a secţiunii. Structura valurilor. Mantaua valurilor a fost surprinsă, la adâncimi care variază între 0,25 şi 0,45 m, printr-un strat gros de circa 0,30 m de cernoziom în amestec cu pietre, bucăţi de lut ars şi lemn carbonizat. La adâncimea de 0,45-0,60 , pietrele se concentrau în regiunea centrală a valurilor, urma un strat de moloz puternic ars cu o lăţime de circa 0,75 m. Acest strat se extinde treptat până la 2,0 m. în partea nordică şi sudică a stratului de moloz, la 0,45-0,50 m adâncime, solul era format din cernoziom în amestec cu pietre şi moluz ars. La circa 1,0 m sub stratul de moloz ars, a apărut un strat cu grosimea de 0,10-0,20 m de moloz nears, urmat de un strat de cernoziom de circa 0,20-0,40 m şi un strat de moloz; grosimea lui variază între 0,25 şi 0,85 m. In stratul de cernoziom au fost identificate urme de bârne puternic arse, care aveau în secţiune forma ovală, diametrul mic variind, de la 0,80 la 0,10 m, iar diametrul mare, de la 0,10 la 0,24 m. Petele se adâncesc până la circa 1,40 m de la nivelul actual de calcare. La adâncimea de circa 1,0-1,10 m peretele de lemn carbonizat se concentrează în două linii bine definite de-a lungul marginilor de nord şi sud a petei de cernoziom. Petele au în secţiune o formă relativ circulară, cu diametrele variind între 0,10 si 0,24 m. în componenţa solului au fost depistate mai multe fragmente de lemn carbonizat. Şirul de bârne de pe latura sudică are la bază un strat de pietre, cu o lăţime de circa 0,40-0,60 m, descoperit la adâncimea de 1,45-1,55 m, ce forma temelia lui. O particularitate a valului interior este prezenţa unei lentile de lut ars, puternic bătătorită, în miezul lui la o adâncime de 0,75 m, având o grosime de 0,20-0,65 m. Şanţurile coboară dinspre val în formă de trepte, de circa 0,50-0,80 m lăţime şi adâncime, în partea exterioară, şanţul se ridică lent. Umplutura şanţului este constituită din cernoziom în amestec cu pietre, moloz, şi bucăţele mici de lemn carbonizat, care se concentrează în partea sa inferioară, aproape de stratul steril. Stratul steril este format din moloz şi pietre mărunţite. Cel mai adânc punct al şanţurilor, de la nivelul actual de călcare, este de 1,25 m. Lăţimea şanţurilor, în momentul construcţiei, era de circa 10 m, iar adâncimea, de la nivelul antic de călcare, de circa 1,90-2,10 m. Descoperirile de materiale s-au concentrat în regiunea valurilor. Menţionăm: două cuţite de fier puternic oxidate, o formă de turnat ace; 10 - vase întregibile, confecţionate cu mâna şi ornamentate cu proeminenţe aplatize şi şiruri de alveole; trei fusaiole, un fragment de creuzet, un mâner de amforă ştampilat, o toartă bifidă de amforă de Cos, două exemplare de picior de amforă din care, unul cu umbo şi un fragment de fund de ceaşcă ornamentată cu firnis negru. De asemenea, s-au descoperit fragmente confecţionate cu mâna şi la roată dintr-o pastă de lut grosieră, în amestec cu şamotă, având arderea incompletă şi neuniformă, culoarea variind de la gălbui deschis la negru. Din categoria ceramicii modelată cu mâna, se evidenţiază 7 fragment confecţionate dintr-o pastă fină de lut cu capetele de calcar având o ardere omogenă şi culoarea neagră-cenuşie. Acest tip a fost descoperit doar în regiunea valului interior. După tehnica şi tehnlogia confecţionării, această ceramică poate fi atribuită orizontului cultural Poieneşti-Lukaşeka. Menţionăm, descoperirea în secţiunea nr. 7 a unei aglomerări de zgură, cu dimensiuni ce variază între 25 x 15 x 10-10 x 5 x 5 cm, alcătuită dintr-un număr impresionant de ceramică şi bucăţi de lut ars. în secţiunea nr. 5, în partea interioară a valului, a fost descoperită o grămăjoară de cereale carbonizate (posibil mei). Pe întreaga suprafaţă a secţiunilor au fost depistate un număr impresionat de pietre cu dimensiunile variind între 30 x 20 x 10 şi 4 x 3 x 2, unele din ele purtând şi urme puternice de ardere.