Fosta biserică reformată din Abram, nefolosită de vreo trei sferturi de secol ca lăcaş de cult, a fost ridicată în mai multe etape de construcţie, în secolele XII-XIII, de către ordinul premonstratens. Menţionată documentar prima dată în 1234 în aşa-numitul Catalogus Ninivensis, ea constituia o filie a mănăstirii din Palyi (Ungaria). În 1294 a fost subordonată mănăstirii din Luka (Moravia), revenind apoi în sub...ordinea vechii mănăstiri-mamă, înainte de 1320. În documentul în care satul Abram este donat de către Gheorghe Monostorosábrányi (de Abram) familiei Csáki, în 1386, se aminteşte şi de dreptul de patronat asupra bisericii. Nu cunoaştem circumstanţele desfiinţării mănăstirii. Pe la mijlocul secolului XVI, ea devine biserică parohială protestantă. Biserica se află în ruină din anii 30 ai secolului XX, în urma unui proces de degradare accentuat după construcţia noii biserici parohiale. Turnul-clopotniţă aflat la nord de ea a fost demolat din motivul pericolului iminent de prăbuşire încă la sfârşitul secolului XIX. În 1999 Eparhia reformată a decis începerea demersurilor în vederea restaurării monumentului, lucrările de pregătire implicând şi iniţierea unei cercetări arheologice şi de parament, care să clarifice etapele de construcţie şi planimetria medievală a obiectivului. Între 1999 şi 2002 au fost organizate trei campanii de săpături, investigându-se sistematic o parte însemnată a amplasamentului ruinei şi realizându-se în 1999 şi un sondaj la nord-est de ea de către Ioan Crişan (MTC Oradea) cu rezultatul identificării unor complexe gospodăreşti medievale timpurii. Cercetările s-au concentrat apoi pe identificarea planimetriilor fundaţiilor bisericii romanice şi a corpului mănăstiresc adosat. Cercetările de parament au evidenţiat faptul că sub ferestrele romanice de pe faţada sudică mai există un şir de ferestre înzidite, cu ambrazurile identice cu cele ale ferestrelor corului poligonal, fiind contemporane cu ele. Pe faţada nordică am identificat amprentele unui corp de mănăstire etajat, adosat bisericii, cu parterul şi etajul boltite cu patru travei. În cele două campanii din 1999 şi 2001 s-au trasat zece secţiuni, constatându-se următoarele: fundaţia actualei biserici construite din cărămidă suprapune o fundaţie mai veche cu o planimetrie aproximativ identică, cu excepţia formei absidei, care avea terminaţie semicirculară; biserica nu avea colaterală sudică, în ciuda unor elemente care sugerau acest lucru; zidului nordic al navei i-a fost adosat un corp de plan dreptunghiular având lungimea egală cu cea a navei şi o închidere estică printr-o absidiolă semicirculară; absidiola suprapunea o absidă mai veche semicirculară. În corpul mănăstiresc am descoperit mai multe morminte zidite, toate răvăşite; am identificat o parte din fundaţiile turnului sud-vestic, demolat la finele secolului XIX, găsind că el se sprijinea înspre interior pe un stâlp de secţiune rectangulară, cu soclu profilat; sub acest stâlp şi la est de el am mai descoperit o fundaţie orientată est-vest; faţada vestică a fazei mai vechi a bisericii, aflată în planul faţadei vestice a turnului mai prezenta o îngroşare înspre ax, în zona presupusului portal vestic; fundaţia vestică a turnului suprapunea la rândul ei o altă fundaţie; din colţul de sud-vest al navei actuale pornea o fundaţie înspre vest, aproximativ în dreptul stâlpului turnului demolat; în dreptul zidului nordic al corpului mănăstiresc o altă fundaţie închidea dinspre nord partea vestică a bisericii; ulterior acest zid a fost demolat, fragmentele unei pardoseli acoperind fundaţiile; alte fragmente de pardoseală au fost depistate la est de turn; în interiorul bisericii, în secţiunea trasată în 1999, nu am găsit urme de pardoseală medievală şi nici morminte, doar gropi cu umpluturi din secolul XVII. Puţinele morminte medievale nerăvăşite nu aveau inventar semnificativ; înmormântările moderne au afectat atât fundaţiile cât şi stratigrafia medievală. Un mic tezaur format din 13 monede de Friesach şi Carintia (1170-1256) a fost descoperit pe crepida fundaţiei vestice a corpului mănăstiresc. În campania din anul 2002 am propus continuarea investigaţiilor în trei direcţii şi în interiorul bisericii pentru a completa imaginea despre planimetrie şi fazele de construcţie. Am trasat şapte noi secţiuni, surprinzând următoarele fundaţii: talpa zidului faţadei vestice s-a păstrat destul de fragmentar, conturul fiind incert, mai ales în zona nord-vestică, deoarece fundaţia a fost scoasă aproape în întregime, rămânând in situ doar patul de mortar al tălpii. Poziţia unui segment de fundaţie aflat la nord-vest de biserică a fost mai mult dedus din poziţia zidăriei demolate, deoarece talpa aproape se confundă cu stratul de mortar de demolare. Segmentul aparţine poate unei anexe mănăstireşti, însă pentru clarificarea situaţiei, zona trebuie învestigată mai amănunţit în viitor. Am identificat fundaţia colţului sud-estic al părţii vestice, mai late – bi- sau trinavate – şi un corp adosat ulterior acesteia înspre est. În momentul construcţiei turnului sud-vestic proiectul se pare că prevedea un corp vestic cu o anumită monumentalitate în raport cu proporţiile navei existente, probabil cu două turnuri vestice, deşi despre existenţa celei nordice încă nu avem suficiente informaţii, cercetările din această zonă fiind împiedicate şi de o construcţie provizorie aflată lângă biserică. În interior am cercetat fundaţiile succesive ale unui pilastru adosat peretelui nordic al navei, descoperind mai multe morminte în straturi diferite. Am continuat cercetările asupra corpului mănăstiresc, identificând un nou segment al zidului nordic, respectiv unul dintre pilaştrii care despărţeau traveile parterului şi descoperind un nou mormânt zidit aparţinând primei faze de existenţă a bisericii. Din nefericire, deşi ar fi putut furniza repere pentru o datare mai sigură a primei perioade de construcţie, şi acest mormânt a fost răvăşit probabil la începerea construcţiei celei de-a doua faze. În urma cercetărilor de parament am descoperit pe zidurile nordic şi sudic ale navei amprentele unei tribune vestice boltite şi o uşă înzidită, care comunica între parterul tribunei şi etajul corpului mănăstiresc.