În perioada 13-20 mai au fost efectuate periegheze în punctele Balmoşeşti-Islaz, Vraniţă, Troaşul Tiutiului, Piatra Albă, Iacobeşti, Ignăteşti şi Gura Roşiei, cu intenţia identificării unor posibile zone de interes arheologic. În perioada următoare (până în 29 iunie 2002), cu scopul verificării posibilităţii de a exista vestigii în sol şi în limitele perimetrului delimitat în vederea investigării, au fost efec...tuate sondaje arheologice în următoarele puncte: Troaşul Tiutului, Piatra Albă, Troaşul Târşicuţii, Şesul Cucilor, Câmpuţ, Dâmbuleu şi Nămaş. Locurile Şesul Cucilor şi Dâmbuleu aparţin satului Cărpeniş, iar Namăş satului Vârtop. Au fost vizate locurile susceptibile a fi fost apte locuirii, de pe versanţii sudici şi sud-vestici (spre Gura Roşiei), vestici şi nord-vestici (spre Cărpeniş şi Vârtop) ai dealului Islaz. Cu precădere au fost făcute secţiuni-sondaje cu aspectul unor terase sau platouri, în porţiuni despădurite, însă au fost verificate prin periegheze şi locuri din porţiunile de teren împădurite, în legătură cu care se putea crede că a existat vreo locuire. Este de presupus că în vechime microzona a fost masiv împădurită (conifere), aşa cum indică prezenţa uniformă a solului brun-gălbui generat de acest tip de vegetaţie, iar majoritatea porţiunilor defrişate ("troaşuri") – astăzi oferind imaginea unor poiene şi utilizate ca locuri pentru păşunat (islaz comunal) - s-ar putea să fi fost deschise, aşa cum indică o mică parte a fragmentelor ceramice descoperite, cel mai devreme în epoca premodernă (secolele XVII-XVIII). În raport cu o dată anterioară acestor sondaje, nu ştim să fi fost semnalate vestigii provenite din zona acestui sector. Gura Roşiei - "Troaşul Tiutiului" (01 02 01) În total (în luna mai au fost deschise 8 secţiuni), au fost săpate aici 17 secţiuni şi 2 suprafeţe (marcajele standardizate: 01 02 01 001 - 01 02 01 019), corespunzând unei suprafeţe totale de 470,50 m2. În funcţie de configuraţia terenului, lungimea secţiunilor a variat între 15-20 m, toate cu o lăţime de 1,5 m. Acelaşi criteriu a impus şi orientarea secţiunilor. În cazul primelor 5 secţiuni (trasate pe aceeaşi terasă), după îndepărtarea gliei este sesizabil de la – 10/15 cm un strat subţire (grosime maximă de 5 cm) de pământ cenuşiu, uneori pigmentat cu resturi mărunte de lemn carbonizat. Peste tot (de la –0,30 -0,35 m) apare sterilul arheologic, adică argilă galbenă, amestecată cu pietriş, uneori şi bucăţi mai mari de piatră nativă. Între sterilul arheologic şi stratul de pământ cenuşiu se află pământ brun-gălbui, sol specific terenurilor împădurite. În cazurile când au fost verificate la o adâncime mai mare anumite porţiuni de teren, de la cca. -1 m adâncime apare argilă roşcată. În porţiunea centrală a secţiuni 01 02 01 002, imediat după îndepărtarea gliei, a fost găsită o monedă de cupru, prost conservată, foarte probabil un Kreutzer din perioada 1800-1820. Moneda se află în legătură cu stratul de pământ cenuşiu şi cărbune. În relaţie cu acesta se afla şi un strat subţire (2-3 cm) de pământ ars, care – urmând căderea pantei - coboară până deasupra sterilului (-0,35 -0,40 cm). În porţiunea primelor 5 secţiuni au mai fost găsite, imediat sub glie, fragmente ceramice şi de sticlă, fragmente din lama şi pedunculul unui cuţitaş (acesta cu orificii pentru fixarea plăselelor) de fier (lungime de 13,5 cm), toate materiale moderne, dacă nu chiar mai recente (printre acestea, gâtul unei sticle). În secţiunile 01 02 01 001 - 003 au fost identificate 3 "complexe". "Complexul" nr. 1. Capătul neregulat al unui şănţuleţ, orientat N – S, care continuă spre sud, în porţiunea neexcavată. În plan, are forma relativă a unui triunghi echilateral, cu secţiune albiată. Lungime maximă de 1,75 m, pe peretele sudic al secţiunii are o lăţime de 1,15 m. Porneşte din stratul de pământ cenuşiu, adică de la –0,25/-0,30 m în raport cu actualul nivel de călcare şi are adâncimea maximă de 0,35 m. Era umplut cu pământ negru-cenuşiu, foarte afânat, parţial amestecat cu argilă galbenă şi pietriş, o bucată dintr-o piatră de stâncă şi câteva bucăţele de lemn carbonizat. Nu au fost găsite materiale arheologice. "Complexul" nr. 2. Şănţuleţ asemănător, surprins pe întreaga lăţime a S. 01 02 01 001 şi 002, orientat pe direcţia NNV - SSE. Marginea dinspre vest este relativ dreaptă, iar cea opusă mult mai neregulată. Are lăţimea medie de 1 m, iar conturul său a fost mai clar vizibil abia la –0,60 m. Porneşte însă din acelaşi strat cenuşiu, în secţiune are o formă accentuat albiată, umplutura este identică celei a "complexului" 1, cu deosebirea că, spre fund, era amestecată în măsură mai mare cu argilă galbenă. Nu au fost găsite materiale arheologice. "Complexul" nr. 3. Capătul rotunjit al unui şănţuleţ similar, cu marginile neregulate (lăţime medie de 0,5 m). Continua spre sud în terenul neexcavat şi era orientat pe direcţia SSV - NNE. Avea umplutură identică celorlalte "complexe", nefiind găsite materiale arheologice. Aproape sigur, materialele menţionate indică epoca modernă, dacă nu chiar o dată mai recentă. "Complexele" descrise, mai probabil, au fost şanţuri create în mod natural prin scurgerea unor torente, într-o porţiune orizontală a pantei. Umplutura neagră-cenuşie, foarte afânată, poate fi explicată prin descompunerea resturilor vegetale, iar bucăţelele de cărbune (apărute, de altfel, aproape peste tot în "Troaşul Tiutiului" în partea superioară a stratului brun-gălbui, ar putea indica momentul în care pădurea a fost defrişată în acest loc, resturile arborilor şi vegetaţiei fiind arse pe loc. S 01 02 01 010 (20 x 1,5 m, orientată V - E) a traversat pe lungime un mic platou de pe un pinten îngust, orientat spre sud-vest (în direcţia Văii Roşiei şi a actualei şosele modernizate), delimitat spre sud şi nord de pante accentuate, coborând apoi spre vale, în direcţie vestică, odată cu "drumul Islazului", care îl traversează longitudinal. Porţiunea de teren a atras atenţia datorită vizibilităţii pe care o asigură de-a lungul Văii Roşiei, deşi altitudinea este mai redusă în raport cu alte "platouri" învecinate. În ciuda suprafeţei reduse, exista posibilitatea amenajării unui punct de observaţie. Stratigrafia înregistrată: a) strat vegetal (grosime medie 5 cm); b) pământ brun-gălbui, din care apar şisturi argiloase, care clivează regulat, în suprafeţe plane (stratul este mai gros spre capetele secţiunii şi mai subţire în porţiunea centrală, unde stânca nativă apare imediat sub stratul vegetal); c) argilă galbenă, strat cu grosime ce variază între 0,05 – 0,30 m şi care apare doar în porţiunile unde stânca nativă se află mai jos. Spre capătul estic al secţiunii a fost surprinsă între m 3,80 - 7 o alveolare, adâncită cu maximum 0,60 m în raport cu actualul nivel de călcare, pornind de la adâncimea corespunzătoare părţii inferioare a gliei. Era umplută cu pământ cenuşiu, amestecat cu multă argilă galbenă şi pietriş. Nu au fost descoperite materiale arheologice. Cel mai probabil, indică o intervenţie modernă. S 01 02 01 014 (30 x 1 m, orientată V - E) a fost trasată într-o porţiune de teren unde atrăgea atenţia o movilă, tăiată prin capătul sudic al secţiunii, ca şi posibilitatea de a intersecta un drum mai vechi, racordat la "drumul Islazului", cu un duct sesizabil la suprafaţă, datorită ierbii mai puţine şi mai deschisă la culoare în porţiunea corespunzătoare. Stratigrafia înregistrată: a) strat vegetal (grosime medie de 0,05 m); b) depunere brun-gălbuie (pământ argilos), cu o grosime variabilă (între 0,03 – 0,15 m); c) lentilă de pietriş mărunt – indicând drumul, în C 1-4, adică la extremitatea nordică a secţiunii, pe o lăţime de 6,75 m, subţiată spre capete şi bombată în porţiunea mijlocie (grosime maximă de 0,20 m); d) deja menţionata "depunere" cenuşie, vag şi discontinuu conturată (grosime medie de 0,10 m); e) argilă galbenă, în parte amestecată cu pietriş local, sporadic şi cu bucăţi de piatră de stânca nativă. Traseul drumului urmează aproximativ direcţia unei conducte actuale pentru alimentarea cu apă. Movila ovală sesizată la suprafaţă, în capătul sudic al secţiunii, reprezintă de fapt o ridicare naturală a terenului, datorată stâncii native (piatră moale, care clivează). S 01 02 01 015 (28 x 1,5 m, orientată V - E) a fost trasată pe direcţia pantei dealului, peste o ridicătură aproximativ dreptunghiulară (axa lungă măsurând aproximativ 10 m), uşor sesizabilă la suprafaţa solului. Au fost identificate segmente din pereţii mai lungi ai construcţiei nr. 1. Cu intenţia de a surprinde integral acest complex au mai fost deschise suprafaţa 1/S 01 02 01 016 (13 m lungime; până la m 7 al secţiunii anterioare lăţime de 3 m, apoi până la m 10 are lăţimea de 5,50 m, în continuare 4,50 m lăţime) şi suprafaţa 2/S 01 02 01 017 (13 x 3 m). Construcţia nr. 1. Iniţial observată la suprafaţa solului (în punctul de legătură dintre "Troaşiul Tiutiului" şi "Piatra Albă") – reper spre sud, o gură de intervenţie la conducta pentru apă, teren aflat în pantă accentuată - sub forma unei uşoare ridicături rectangulare (cca. 10 x 6 m). Situaţie stratigrafică: a) strat vegetal (glia, cu grosimea medie de 0,05 m); b) depunere alcătuită din pământ argilos, brun-gălbui; c) pământ argilos, brun, amestecat cu pietriş mărunt, rulat, steril din punct de vedere arheologic (grosime variabilă între 0,04 – 0,20 m); d) argilă gălbuie, în care apare sporadic stânca nativă. Construcţia a fost amenajată pe o pantă relativ accentuată (cca. 25-30?), cu cădere spre vest, de aceea se poate presupune că substrucţia zidului din această parte a fost mai înaltă. De asemenea, faptul că în porţiunea colţului de sud-est această temelie nu a fost identificată, poate fi explicat prin înălţimea mai mică a stratului de pietre şi alunecarea lor pe pantă, după încetarea utilizării construcţiei. Era orientată aproximativ N - S pe axa lungă. Dimensiuni pe axe: 9 x 5 m (cu aproximarea direcţiei ductului zidurilor în porţiunea colţului sud-estic). Nu a fost posibilă precizarea lăţimii precise a temeliei, iar pe latura nordică pietrele par să fi fost împrăştiate pe o lăţime mai mare decât cea iniţială. Lăţimea iniţială poate fi estimată la cca. 1 m. Temelia era alcătuită din bucăţi relativ mici de piatră (două varietăţi, adică rocă dură şi şist moale), probabil multe dintre ele sparte din vechime. Pe latura nordică, mai bine păstrată, pietrele par să fi fost aşezate pe 2-3 rânduri, nefiind prinse cu lut. În jumătatea dinspre nord a laturii vestice, pe o linie perfect paralelă cu peretele vestic (la o distanţă de aproape 2 m şi cca. 1 m între ele) au fost identificate – în termeni destul de siguri – temeliile a trei stâlpi de lemn (manieră constructivă observabilă încă la multe construcţii din zonă). Constau în grupări circulare de pietre (diametrul de 60-70 cm), adâncite cu cel mult 0,20 m sub vechiul nivel de călcare. Neregulat, s-au conturat, la baza stratului b porţiuni cu o depunere de pământ negru, afânat, foarte probabil rezultată în urma descompunerii unor resturi organice (gunoi de grajd) şi în care nu s-au găsit decât puţine şi mici resturi de lemn carbonizat. Mai coerentă a apărut "groapa 1", parţial surprinsă în carourile 2-3 ale suprafeţei 2. Avea formă oval-alungită, cu marginile destul de regulate (axa lungă = 2,80 m; axa scurtă = 2 m). Era albiată în secţiune, cu adâncimea maximă de 0,50 m în raport cu vechiul nivel de călcare. La vest de aliniamentul de stâlpi, urmând porţiunea cea mai accentuată a pantei, deasupra stratului c se afla o "platformă" compactă, alcătuită din bucăţi de piatră moale, foarte probabil în poziţie naturală. Este interesant segmentul de temelie (latura nordică) surprins pe linia m 12, în S. 01 02 01 015. Contextul poate fi interpretat ca groapa de săpare a temeliei, străpungând stratul c (un şănţuleţ cu umplutură cenuşie-vineţie) ori ca un canal pentru drenaj, protejând construcţia dinspre partea mai ridicată a pantei. Prin umplutură, acest şănţuleţ a fost parţial surprins şi în suprafaţa 1. Faptul că au fost găsite relativ multe fragmente ceramice, confirmă interpretarea temeliei deja prezentate ca resturi ale unei construcţii. Majoritatea fragmentelor ceramice au fost găsite în C 2 şi 3 (stratul b), imediat sub glie, în zona "pridvorului". În această porţiune au apărut şi două cuie de fier. În mod cert, nivelul de călcare corespunzător construcţiei 1 se afla în stratul b. Fragmentele ceramice sunt lucrate la roata rapidă, fără excepţie şi – în mare majoritate aparţin corpurilor unor vase, aşadar inexpresive în privinţa formei recipientelor. Sunt din pastă fină, de culoare cărămizie, uneori acoperite cu smalţ. Câteva fragmente din marginea unei oale, cu buza accentuat răsfrântă spre exterior, delimitată la bază printr-o nervură accentuată (destinată sprijinirii capacului), ar putea indica secolele XVII-XVIII. Este foarte probabil că avem de-a face cu o construcţie uşoară, ale cărei analogii prin tehnica constructivă, formă şi dimensiuni pot fi regăsite chiar astăzi în zonă (temelie de piatră, suprastructură din lemn, chiar şi "pridvorul", adică un acoperiş avansat, susţinut cu ajutorul unor stâlpi de lemn). În ultimă instanţă, trebuie să fi avut destinaţia unei şuri sau fânar, cu utilizare sezonieră. Gura Roşiei – "Piatra Albă" (01 02 02) Platou relativ neted, alungit pe direcţia N - S, continuând spre E poiana denumită de localnici "Troaşul Tiutiului". În bună parte trebuie să fi fost defrişat la o dată recentă, deoarece este acoperit acum de vegetaţie tânără (arbuşti). Spre est este dominat de o mică stâncă ("Piatra Albă"), aflată pe o pantă care se ridică treptat, intrând în pădurea de brazi. A fost verificată o mică porţiune, imediat învecinată "Troaşului Tiutiului", restul platoului fiind sondat de echipa Muzeului din Deva. Au fost deschise 3 secţiuni (01 02 02 001 – 003), cu o suprafaţă totală de 57,50 m2. Sub glie apare acelaşi strat de sol de pădure, brun-gălbui (0,20 m grosime medie), apoi argilă galbenă, parţial amestecată cu pietriş local. Imediat sub glie au fost găsite puţine fragmente ceramice şi câteva potcoave de cal, materiale moderne. Gura Roşiei – "Câmpuţ" (01 02 03) Este un pinten de deal, orientat spre vest, şi delimitat spre sud, vest şi est de pante abrupte, situat la S-E de punctele "Troaşul Tiutiului" şi "Piatra Albă" (cca. 300 m în linie dreaptă). Longitudinal, aproximativ pe mijlocul acestui pinten, a fost trasată o singură secţiune: 01 02 03 001 (30 x 1,5 m, orientată V - E). Stratului vegetal îi urmează un strat de pământ brun-gălbui, amestecat în adâncime cu din ce în ce mai multă piatră locală. Nu au fost identificate indicii în sensul unei locuiri mai vechi ori recente. Gura Roşiei – "Troaşul Târşicuţii/În prelucă" (01 02 04) Poiană situată în vecinătatea nordică a "Troaşului Tiutiului", continuând spre NV platoul defrişat din zona "Pietrei Albe". Teren în pantă relativ accentuată, uneori formând mici terase ori porţiuni de teren mai domoale, locuri vizate pentru sondajele arheologice efectuate. Au fost trasate 5 secţiuni (01 02 04 001 – 005), însumând 114,10 m2. Sub glie apare obişnuitul strat brun-gălbui (grosime medie de 20-30 cm), parţial amestecat în partea superioară cu pietriş mărunt, urmat de argilă galbenă, de asemenea amestecată cu pietriş local. Nu au fost descoperite materiale arheologice. Cărpeniş – "Şesul Cucilor" (01 02 05) Platou despădurit, cu înclinare uşoară spre V, situat în vecinătatea vestică a "Troaşiului Târşicuţii", la cca. 200 m în linie dreaptă. Au fost săpate aici 3 secţiuni de control (01 02 05 001 – 003), însumând o suprafaţă totală de 60 m2. Sub stratul vegetal apare pământul brun-gălbui (grosime medie 0,20 m), urmat de stratul de argilă galbenă, amestecată cu pietriş local. Imediat sub glie au fost găsite fragmente de sticlă, ceramice, cuie de fier (materiale moderne). Mai interesant este un fragment din buza unei oale (din S 01 02 05 001), cu o şănţuire destinată sprijinirii capacului şi care, foarte probabil, este mai veche (cel mai devreme secolul XVI). Cărpeniş – "Dâmbuleu" (01 02 06?) Pinten îngust (cca. 60 x 20 m), orientat aproximativ V - E, la vest de "Şesul Cucilor" şi cca. 250 m de şoseaua asfaltată, aproximativ pe direcţia Căminului Cultural din Cărpeniş. În vecinătatea nord-vestică se află intersecţia dintre şoseaua modernizată şi un drum de pământ care urmează (spre est) "valea Vârtopului" sau a "Izvorului", de asemenea un service auto. Deşi nu pe o distanţă mare, locul asigura o vizibilitate bună spre Valea Roşiei şi valea îngustă care asigură accesul spre Vârtop. Au fost trasate aici 3 secţiuni (01 02 06 001 – 003), însumând o suprafaţă de 52 m2 (S 01 02 06 001 măsoară 34 x 1 m, celelalte sunt mai mici). Stratigrafie: a) strat vegetal (0,05 – 0,10 m grosime); b) argilă galbenă, compactă, amestecată cu şisturi sfărâmicioase, strat care evoluează apoi în adâncime. În unele porţiuni (spre exemplu între m 21,40 – 23,30 ai primei secţiuni) apar "platforme" alcătuite din piatră nativă (şisturi sfărâmicioase). Deasupra uneia dintre aceste "platforme" (imediat sub glie) a fost găsită o piesă de fier (poate un manşon) şi un ciob medieval târziu ori modern. Vârtop – "Nămaş" (01 02 07?) Poiană aflată la sud-sud-est de valea Vârtopului sau Izvorului, coborând accentuat în direcţia acesteia. În dreptul acestui loc, imediat după vale, se află gospodăria cu nr. 1325 (proprietar Furdui Sofia). Au fost trasate 6 secţiuni (01 02 07 001 – 006), însumând o suprafaţă de 130 m2. Au avut dimensiunile între 14 x 1/30 x 1 m. Solului vegetal (păşune) îi urmează un strat de pământ brun-gălbui, amestecat cu pietriş mărunt (0,15 – 0,20 m grosime), apoi o argilă gălbuie. Cu puţine excepţii, sub glie nu a apărut nici un fel de material arheologic. S 01 02 07 003 (01 02 07 001, orientată NNE - SSV) a fost trasată peste un "val" care delimitează (spre nord) o terasă a pantei. Imediat sub glie, au fost găsite în C 4-7 cioburi moderne, inclusiv fragmente de sticlă, în porţiunea corespunzătoare unei depuneri de pământ cenuşiu, afânat. Este interesant un mic fragment din buza unui vas lucrat cu mâna (mai probabil), posibil preistoric. Este posibil să fi ajuns aici prin rulare de pe pantele din pădure (verificările la suprafaţă, însoţite de mici sondaje, nu au dat nici un rezultat în terenul împădurit). Stratului vegetal (medie 5 cm grosime) îi urmează între C 4-7 o depunere de pământ negru-cenuşiu, afânat şi fărâmicios, din care au mai apărut puţine cioburi moderne şi, mai ales, cărbune, inclusiv bucăţi mai mari. Era amestecat acest pământ cu pietriş mărunt şi chiar pietre de stâncă mai mari. Are grosimea maximă de 0,40 m, la sud de "val", unde terenul creează o albiere uşoară. Sub această depunere apare argilă gălbuie, parţial amestecată cu pietriş. Pământul din depunerea cenuşie străpunge prin alveolări succesive, verticale, această argilă. Aproape sigur a existat aici o porţiune de teren umedă, mlăştinoasă, în care se aduna şi apa scursă de pe pantă. De altfel, de la –0,50/-0,60 m argila devine umedă şi, probabil, mai jos există chiar apă freatică. În cele 7 puncte/locuri verificate a fost decopertată o suprafaţă totală de 928,60 m2, corespunzând unui număr de 38 de secţiuni şi două suprafeţe. Ca urme ale unor locuiri mai vechi sau recente, a fost descoperită doar o singură construcţie ("Troaşul Tiutiului", construcţia nr. 1), aproape sigur cu destinaţie sezonieră şi în mod preliminar databilă în secolele XVII-XVIII. În rest, materialele – cu precădere fragmente ceramice mărunte – au apărut sporadic, în sau imediat sub stratul vegetal. Marea majoritate sunt moderne ori chiar contemporane, iar cele mai vechi ar putea aparţine secolelor XVII-XVIII, perioadă când cel puţin unele dintre locurile sondate au fost defrişate.