Iaz | Comuna: Obreja | Judeţ: Caraş-Severin | Punct: Traianu (Troian) | Anul: 2002


Descriere:

Raport ID:
1978
Anul cercetarii:
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană timpurie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Fortificaţii;
Cod RAN:
| 53407.01 |
Județ:
Caraș-Severin
Unitate administrativă:
Obreja
Localitate:
Iaz
Punct:
Traianu (Troian)
Toponim:
Tibiscum
Localizare:

Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Ardeţ Adrian responsabil Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, Caransebeş
Ardeţ Lucia-Carmen participant Liceul Teoretic "Traian Doda" Caransebeş
Marcu Felix participant Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
Raport:
Obiectivele cercetării: În campania arheologică din anul 2003 desfăşurată la Tibiscum-Iaz, ne-am propus secţionarea sistemului defensiv pe latura de nord printr-o secţiune de 40 x 2 m. Rezultatele cercetărilor arheologice: Campania arheologică s-a desfăşurat în perioada 15-30 iulie 2002 fiind finanţată de MJERG Caransebeş. A fost trasată o secţiune S 1/2002 în lungime de 40 m, amplasată la 30 m nord de secţiunea S 1/2001, în care au fost descoperite elementele defensive de pe latura de vest. Datorită timpului nefavorabil nu am putut cerceta decât 18 m din întreaga secţiune preconizată şi aceştia în afara incintei fortificate. Au fost descoperite două nivele arheologice romane ce au fost acoperite de un strat de pământ cu nisip aluvionar, datorat numeroaselor revărsări ale râului Timiş. Primul nivel a fost descoperit doar în carourile 1-5, la adâncimea de -1,50 m şi constă, dintr-o peliculă de cca. 0,5 - 0,10 m de arsură care acoperă stratul de nisip şi pietriş existent. Al doilea nivel a fost surprins în carourile 1-5 şi constă dintr-un strat compact, ce are o grosime de 0,30 - 0,40 m de pământ brun care are în componenţă fragmente ceramice, piatră şi foarte multă ceramică. Acest strat corespunde se pare, nivelului de amenajare, după ce fortificaţia a încetat să mai existe. De pe acest nivel provine o monedă datată în timpul împăratului Geta. Acest nivel este acoperit de un strat de pământ amestecat cu nisip aluvionar de cca. 0,50 m grosime în care sunt prezente foarte puţine fragmente ceramice. Datorită structurii solului, considerăm acest strat ca aparţinând de-o primă fază de revărsare a râului Timiş. La rândul său, acest strat este acoperit de o peliculă de cca. 0,50 m de nisip şi lut aluvionar, ce corespunde probabil celei de-a doua revărsări a râului Timiş, zona fiind inundabilă după retragerea autorităţilor romane. Descrierea obiectelor descoperite: Materialul arheologic descoperit în secţiunea S 1/2002 se caracterizează prin numărul mare de fragmente ceramice ce provin de pe primul şi al doilea nivel. În caroul 5 au fost descoperite un vârf de lance din fier şi o monedă din timpul lui Geta. Tehnici de cercetare utilizate: La secţiunea S 1/2002 a fost folosită tehnica fişelor de context arheologic ce se dovedeşte deosebit de fructuoasă în cercetare şi documentare. Obiectivele cercetărilor viitoare: Pentru următoarele campanii arheologice de la Tibiscum-Iaz, ne propunem surprinderea centrului fortificaţie, a Principiei şi a barăcilor existente în interiorul fortificaţiei. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin