A. Calea Victoriei nr. 15   Obiectivul sondajului arheologic a fost surprinderea şi cercetarea unei părţi din fundaţiile Hanului Damaris şi a altor vestigii istorice ce ar fi fost depistate în curţile interioare ale fostului Hotel Victoria (Hotel de France) şi în suprafaţa din imediata sa apropiere. În acest scop a fost trasată o secţiune longitudinală care, din motive obiective, a fost întreruptă pe o p...orţiune a străzii Ilfovului şi împărţită în două sectoare (S IA, S IB).  Sectorul S IA a avut lungimea de 18 m, lăţimea de 2 m şi adâncimi cuprinse între 1 m şi 5,80 m. În S IA a fost surprinsă vechea albie a râului Dâmboviţa. În carourile nr. 7 şi 8, la adâncimea de 1,20 m au fost descoperite două bârne prinse în cruce cu un piron de fier, susţinute în partea către râu de doi stâlpi din lemn adânc implantaţi în umplutura din acest punct.  Amenajarea era menită să întărească rezistenţa malului Dâmboviţei care fusese extins în albia râului prin depozitarea de gunoaie şi moloz, fapt ce constituia o practică obişnuită în Bucureşti în sec. XVIII - XIX.  Sectorul S IB a avut lungimea de 68 m, lăţimea de 2 m şi adâncimi cuprinse între 1 m şi 4,50 m. Fundaţiile fostului Hotel Victoria descoperite în acest sector, coboară până la adâncimea de 4 m, în timp ce stratul de argilă sterilă din punct de vedere arheologic începe de la adâncimea de 1,40 m. În curtea interioară de E a hotelului a fost descoperită o groapă din sec.XIX. Ea este anterioară anului 1881 în care a fost construit Hotel de France.  Inventarul arheologic descoperit este sărac şi constă în fragmente ceramice, fragmente de cărămizi, obiecte din metal şi sticlă, monede, oase de animale şi cochilii de scoici (stridii). Majoritatea materialului arheologic descoperit în S IA, poate fi datat în sec. XIX, chiar în a doua jumătate a veacului, aşa cum sugerează monedele descoperite, emise între anii 1847 şi 1882-1885. Unele fragmente de urcioare, acoperite cu smalţ verde au torţile decorate cu alveole pe margini şi pot fi datate în sec.XVIII.  Groapa cercetată în curtea interioară de E a hotelului conţinea fragmente ceramice datate în sec.XIX. În această groapă au mai fost descoperite un fragment dintr-un vas din pastă albă decorat cu un motiv floral pictat şi altul de la o strachină decorată prin incizare cu motivul păsării şi acoperită cu smalţ. Cele două fragmente ceramice descoperite în poziţie secundară pot fi datate în sec. XV - XVI.    B. Str. Mihai Viteazu   Lucrările pentru instalarea unor cabluri electrice sub trotuarul sudic al străzii Mihai Vodă (lângă Palatul CEC) au scos la lumină o parte din fundaţiile Hanului Bisericii Sf. Ion cel Mare. Deşi săpăturile efectuate nu au avut caracter arheologic considerăm drept utilă prezentarea observaţiilor noastre. Şanţul realizat în scopul amintit a avut lungimea de 60 m, lăţimea de 1,25 m şi adâncimea medie de 0,80 m.  Observaţii stratigrafice. Sub trotuar, între 0,25 m şi 0,45 m, a fost surprins ultimul nivel de locuire reprezentat prin ziduri legate cu un mortar friabil, care pot fi datate în sec. XIX. De la adâncimea de 0,50 m până la 0,90 m a fost observat nivelul anterior ce cuprindea fundaţiile unor ziduri din sec. XVIII. Folosirea unui mortar compact şi izvoarele scrise sunt dovezi în privinţa datării. În carourile nr. 49 - 50, la adâncimea de 0,90 - 1,10 m a fost observată o podea din lut galben bătut care aparţinea nivelului din sec. XVIII. La adâncimea de 1,40 m a fost atins stratul de argilă sterilă din punct de vedere arheologic, cu excepţia porţiunii în care fundaţiile zidurilor din sec. XVIII au coborât până la 1,50 m. În general, zidurile din sec. XIX au la bază fundaţiile celor din veacul precedent.  Inventarul arheologic descoperit este sărac şi constă în fragmente de vase de lut ars, sfeşnice, porţelan şi pipe.  Observaţiile stratigrafice şi inventarul arheologic descoperit sunt argumente ale existenţei a două faze în funcţionarea edificiului. Ridicat în sec. XVIII şi refăcut în sec. XIX, Hanul Bisericii Sf. Ion cel Mare a fost demolat înainte de 1871, când maiorul Dimitrie Pappasoglu a redactat două hărţi ale capitalei.  Menţionăm faptul că în cadrul materialului arheologic recuperat se află şi un fragment dintr-o strachină decorată cu un motiv solar incizat şi acoperită cu smalţ, care prin tehnica realizării decorului poate fi datată în sec. XV - XVI.  Observaţiile făcute nu ne permit să afirmăm existenţa unui nivel de locuire anterior celui din sec. XVIII, rezolvarea acestei probleme revenind unor cercetări arheologice viitoare.    C. Grozăveşti     S-au efectuat săpături de salvare pe locul unde urma să se construiască o staţie de pompare a apei. Amplasamentul ales pe malul drept al Dâmboviţei, în imediata vecinătate a Bisericii Căldărenii Vechi, a afectat o necropolă medievală târzie.   Au fost descoperite 34 de morminte de înhumaţie, orientate E-V, îngropate la adâncimi ce variază între 1 m şi 1,70 m.   Majoritatea scheletelor au fost puse în sicrie de lemn, dar există şi câteva cazuri când înmormântarea s-a făcut în groapa simplă. Au fost dezvelite schelete de bărbaţi, femei şi copii, depuse în decubit dorsal, cu mâinile împreunate pe cutia toracică sau pe bazin. Ca o excepţie menţionăm câteva morminte, dispersate în cadrul necropolei, la care braţele sunt îndoite şi palmele puse pe omoplaţi (bogomili). Cronologia cimitirului este asigurată de câteva monede austriece (6 kreutzen 1849, 2 kreutzen 1851) şi româneşti (10 bani 1967) depuse pe piept sau legate de deget. Inventarul funerar este foarte sărac, cu excepţia mai multor nasturi de os şi sidef (cămaşă) sau metal (de la o manta militară? - într-un singur caz) mai putem consemna o brăţară de sticlă, un ac de păr şi un cercel.  Ulterior acestei faze am mai consemnat o serie de înmormântări, mult mai bine păstrate, databile la începutul sec.XX (cca. 15 schelete), dar care nu au făcut obiectul investigărilor arheologice.