Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Botez | Aurel Ioan | ||
Lupu | Emil | responsabil | SC Abral Artproduct SRL Bucureşti |
Moglan | Adriana | Complexul Muzeal Naţional "Moldova", Iaşi |
În perioada 5 iunie –12 august 2002 a fost efectuată a şasea campanie de cercetare arheologică executată în vederea obţinerii datelor necesare studiului de fezabilitate pentru restaurarea mănăstirii, fiind efectuate 8 secţiuni şi 20 casete arheologice. Scopul cercetărilor din această campanie a fost reprezentat de stabilirea planimetriei anexelor din incinta actuală, interceptarea unor elemente de locuire pe p...latoul din cimitirul vechi şi realizarea unei fazeologii şi cronologii a fostului ansamblu monahal. Stratigrafia generală a ansamblului este cea cunoscută din campaniile anterioare de săpături arheologice. Incinta actuală: 1. Latura de nord Pe această latură a fost efectuată o secţiune în anul 1999, două casete în anul 2001 şi alte două casete, în campania actuală, în perimetrul turnurilor de colţ B şi C. - Adosate curtinei nordice, au funcţionat două clădiri, una aparţinând secolului al XIX-lea, păstrată la nivel de fundaţie şi o parte din elevaţie (care apare şi în una din fotografiile prezentate în Albumul Antoniu, realizat la sfîrşitul secolului al XIX-lea); o altă clădire, aparţinând etapie 1705-07, a fost surprinsă în CAS 21 şi CAS 25 din 2001. - CAS 28/02 a relevat că turnul actual B poligonal, a suprapus un turn de plan circular, păstrat încă, la nivel de fundaţie (alcătuită din bolovani de râu înecaţi în mortar) şi pe o înălţime de 0,70 m din elevaţie (alcătuită din asize de cărămizi). Turnul de plan circular aparţine etapei de edificare a incintei actuale, din anii 1705-07. - În CAS 29/02, realizată la relaţia dintre turnul patrulater actual C şi curtina nordică, nu a mai putut fi realizată nici o observaţie arheologică, datorită intervenţiei masive din anii 1974-77, când au fost executate lucrări de consolidare a turnului de colţ. 2. Latura de vest În interiorul turnului A actual, a fost urmărită planimetria turnului iniţial de poartă, surprins parţial în CAS 26/2001, la nivelul laturii sale de nord. În CAS 32/02 a fost descoperită latura de sud a acestui turn, păstrată integral la nivel de fundaţie şi pe o înălţime de 0,30 m din elevaţie. Acest turn a fost parţial suprapus de turnul A actual, acest turn putând fi datat relativ după etapa de refacere a mănăstirii, din anii 1734-36, datorată stareţului Mitrofan Callerghi, probabil după anul 1800; observaţia se bazează doar pe faptul că acest turn se adosează, pe toată înălţimea sa, la curtina vestică actuală. - Din observaţiile realizate în CAS 28/02, la relaţia dintre turnul B şi curtina vestică, s-a constatat că şi această curtină a fost demantelată până la –1,65 m (faţă de waagriss), în mai 1717, fiind refăcută de acelaşi stareţ Callerghi, pe acelaşi amplasament 3. Latura de sud Deşi a fost intens investigată arheologic, începând din anul 1974, ea a relevat şi în această campanie noi date privind existenţa unor anexe mănăstireşti necunoscute. - În această campanie a fost realizat un sistem de casete, în perimetrul cuprins între latura de est a fostei stăreţii, groapa de var actuală şi curtina sudică, pentru a fi determinată prezenţa unor clădiri şi pentru a fi rezolvată problema accesului în pivniţa de sub stăreţie. - În S XXII, realizată paralel curtinei sudice, a fost surprinsă prezenţa unui zid, având un traseu orientat nord-sud, ce se racorda la curtina sudică din etapa 1705-07. Acest zid se păstrează in situ numai la nivel de fundaţie (realizată din bolovani de râu şi rare cărămizi fragmentare, înecate în mortar), demolarea sa fiind atribuită (numai pe baza corespondenţelor stratigrafice), momentului mai 1717. Zidul a fost urmărit în CAS 31-A, 31-B, CAS 31-C şi CAS 35, constatându-se că face o întoarcere la 90o, pe direcţia E - V, pătrunzând pe sub peretele estic actual al stăreţiei şi racordându-se la pivniţă. Pe traseul peretelui nordic al stăreţiei, acest zid, care se aşeza pe montantul bolţii pivniţei, a fost demantelat până la talpă, după anul 1800, când a fost construită stăreţia actuală. Pe nivelul de călcare al etapei 1705-07, a fost descoperit un pavaj din cărămizi de epocă, pe care a fost descoperită o monedă (emisiune Imperiul Habsburgic, Leopold I, 1694), pavajul însoţind zidul descris anterior. - În faţa stăreţiei a fost executată S XXVIII, perpendicular pe latura estică a acesteia, care a surprins relaţia dintre peretele estic al stăreţiei şi o reţea de ziduri paralele cu ea. Primul dintre aceste ziduri aparţine scării de acces la etajul stăreţiei. Între acest zid şi peretele exterior al stăreţiei se păstreză un strat de tencuială văruită, ce demonstrează ulterioritatea scării faţă de o primă etapă de construire şi utilizare a stăreţiei. Paralel cu acest zid, la 1 m est, se află o altă masă de zidărie, lată de aproximativ 1,40 m, alcătuită din cărămizi întregi şi fragmentare şi bolovani de râu, într-o structură dezordonată, zidul fiind contemporan cu peretele vestic (adosat stăreţiei), al scării de acces la etajul stăreţiei. La 3,60 m est de stăreţie, a fost surprins in situ un alt zid, paralel cu cel prezentat anterior, alcătuit din bolovani de râu şi rare cărămizi, păstrat numai la nivel de fundaţie. Acest zid a fost surmontat de un altul, alcătuit din bolovani şi cărămizi, păstrat pe o înălţime de 0,60 m, datat relativ, pe baza stratigrafiei verticale, post 1734 şi ante 1800. - În interiorul stăreţiei a fost continuată S I/99. La 2,05 m de peretele sudic al camerei de nord-est al stăreţiei, se păstrează parţial, pe o înălţime de 0,20 - 0,50 m, un perete alcătuit din zidărie mixtă, ce se sprijină direct pe extradosul bolţii pivniţei. Pereţii de vest şi sud ai încăperii de nord-est sunt întreţesuţi, peretele de vest folosind un arc de descărcare pentru a se sprijini pe pivniţă, iar cel de sud prezintă o fundaţie proprie, ce calcă parţial pe montantul sudic al pivniţei. Fundaţia acestui zid se adosează la peretele estic al stăreţiei. - În ce priveşte pivniţa, s-a constatat că peretele estic actual al stăreţiei reprezenta limita estică a gârliciului de acces la aceasta, în grosimea acestui perete păstrându-se naşterea unui arc. Pe baza relaţiei dintre zidul descris anterior şi pivniţă (şi a observaţiilor stratigrafice din S III/99), s-a ajuns la concluzia că pivniţa datează din etapa 1705-07, fiind construită după ridicarea curtinei sudice (dispărută în anul 1717). - Peste pivniţă a funcţionat o clădire supraterană, ce călca pe montanţii bolţii în leagăn, clădire ce a fost demolată înainte de edificarea stăreţiei, post 1800. În faţa pivniţei a existat un gârlici de acces, în pantă, închis după construirea scării de acces la etajul stăreţiei (post 1815, pe baza unui depozit de aspri - având ultima emisiune din anul 1815 – descoperit la baza scării, în S XIII/99). - Verificându-se relaţia dintre zidul descoperit şi fosta curtină sudică, realizată în anii 1705-07 şi demolată în mai 1717, în CAS 33/02 a fost descoperită şi cercetată parţial o umblătoare, realizată odată cu zidul de incintă, având o compartimentare interioră şi un canal de scurgere a dejecţiilor către est. S-a constatat existenţa unei alte încăperi, tot la exteriorul incintei, care păstra tencuială de epocă. Din etapa post 1717, în colţul de nord-est al casetei, a fost descoperită o altă umblătoare, care a funcţionat până la construirea actualei curtine sudice, în anii 1734-36. - Prin CAS 33-B a fost degajată umblătoarea, putându-se stabili planimetria acesteia. Umblătoarea are lungimea de 2,54 m şi lăţimea de 1,04 m (la interior), respectiv de 3,80 x 1,60 m la exterior, fiind construită odată cu prima curtină sudică (1705-07). Ea a fost prevăzută cu două compartimente de câte 1,04 x 1 m, despărţite printr-un zid transversal, ce se descărca pe un arc în plin cintru, având lungimea de 1,10 m, 0,50 m lăţime şi 0,30 m grosime, ce s-a păstrat in situ. Umblătoarea a fost demantelată odată cu fosta curtină sudică, la începutul lunii mai 1717. În interiorul ei a fost descoperită o mare cantitate de ceramică şi sticlărie, ce poate fi datată absolut, în preajma anului 1717. Pe latura de sud a umblătoarei a funcţionat un canal de dejecţie, ce a fost parţial dezvelit în CAS 33-B. - În CAS 33-C a fost verificată relaţia stratigrafică dintre turnul F’ şi curtina sudică actuală. Nivelul de construire al acestui turn se situează mult deasupra celui aparţinând actualei curtine sudice (1734-36). Datarea relativă, pe baza relaţiei indirecte dintre nivelul său de construire şi pământul argilos (viu), aruncat, rezultat din săparea fundaţiilor stăreţiei (din etapa post 1800), ne determină să afirmăm că acest turn a fost ridicat după anul 1800, probabil în aceeaşi etapă cu stăreţia. - În CAS 34/02 a fost verificată relaţia dintre actuala curtină sudică şi peretele sudic al fostei stăreţii, ce prezintă guri de tragere. S-a constatat că, stratigrafic, peretele sudic al fostei stăreţii este construit ulterior curtinei sudice actuale (din etapa 1734-36), putând fi legat de construirea stăreţiei, după anul 1800. 4. Latura de est A fost cel mai intens investigată arheologic în decursul tuturor campaniilor arheologice. - A putut fi apreciat stratigrafic că, amenajarea izorului din incintă a fost realizată înainte de anul 1800. Această amenajare prezintă şi o a doua etapă, când este construită o colonadă peste izvor, de către stareţul Arsenie, în anul 1800. - În S XXVII, CAS 36 şi CAS 37 a fost surprinsă prezenţa in situ a unor resturi de fundaţii, aparţinând unei etape anterioare construirii curtinei estice actuale (din anii 1705-07). Elevaţia curtinei estice suprapune imediat o fundaţie din bolovani de râu, decroşată cu 0,60 m către vest faţă de elevaţia curtinei. În caroul 3 al S XXVII şi în CAS 37 a fost urmărit traseul unui zid, păstrat doar la nivel de fundaţie, anterior curtinei estice actuale, iar în carourile 1-2 al S XXVII şi în CAS 36 a fost descoperit un şanţ, având adâncimea de săpare de peste -1,60 m (faţă de nivelul epocii), conţinând artefacte de secol XVIII, şanţ ce a tăiat relaţia stratigrafică anterioară. - În casetele 39, 40, 41 a fost urmărit traseul unei fundaţii din bolovani de râu de dimensiuni medii şi mari, legaţi cu mortar de var şi nisip, având o adâncime de -0,50 –0,70 metri, pe care calcă parţial elevaţia curtinei estice, ridicată între anii 1705-1707. În CAS 41, s-a constat că această fundaţie se termină, la capătul ei de nord adosându-se fundaţia curtinei estice, care are o adâncime cu 0,60 metri mai mare. - În CAS 42, 43, a fost verificat raportul între adâncimea de fundare a curtinei estice, la exteriorul incintei şi adâncimea fundaţiei din bolovani de râu. S-a constatat că fundaţia curtinei se adosează la fundaţia din bolovani, pe care o urmăreşte pe tot traseul ei, de la capătul de nord al platoului ocupat de cimitirul vechi (Incinta 1, din etapa anterioară anului 1692), până la 4 m nord de portiţa de acces în cimitirul vechi. - Stratigrafia verticală realizată în CAS 41 şi CAS 43, a pus în evidenţă că fundaţia din bolovani este anterioară edificării curtinei estice, deci anterioară anului 1705. Nu se poate preciza dacă a existat o elevaţie ce s-ar fi sprijinit pe această fundaţie, însă este probabil ca, la realizarea curtinei estice, această elevaţie preexistentă să fi fost demantelată. - În perimetrul CAS 39 şi CAS 40 a fost din nou surprinsă marginea şanţului descoperit în S XXVII/02 şi CAS 36. Acest şanţ, având o adâncime medie de -1,60 m de la nivelul de săpare al epocii, a fost umplut cu moloz, fragmente din fundaţia zidului din bolovani (anterior anului 1705), artefacte ce se datează larg în cursul secolului al XVIII-lea (inclusiv fragmente de cahle micasate cu picior şi cu faţa închisă, cu decor fitomorf şi geometric), ce demonstrează că şanţul a fost închis după realizarea curtinei estice (1705-07). - Adosat curtinei estice, în perimetrul CAS 41, a fost surprins in situ un zid fără fundaţie, păstrat la nivelul a două asize de cărămizi, care aparţine etapei ulterioare construirii curtinei. Cimitirul vechi (la est de incinta actuală): Au fost efectuate patru secţiuni şi o casetă. Cercetarea s-a concentrat în colţul de nord-est al cimitirului, unde fusese descoperit un complex arheologic, în anul 1999, datat pe baza unei monede, post 1661. - În S XXIII şi S XXVI a fost surprinsă prezenţa unor urme de locuire din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, reprezentate de pereţii din chirpic, incendiaţi şi prăbuşiţi, ai unei locuinţe. În capătul de sud şi de nord al S XXIII a fost surprins in situ şi soclul din bolovani de râu, lespezi de piatră şi cărămizi fragmentare, al acestei clădiri. - În zona centrală a cimitirului vechi a fost căutată biserica de lemn cu hramul "Sfântul Nicolae", terminată de Constantin Cantemir, înainte de 1693. În CAS 30/02 a fost determinat un pavaj din pietre şi cărămizi fragmentare, pe care s-a descoperit o mare cantitate de cuie pentru şindrilă, ceea ce demonstrează că în perimetrul respectiv a existat o construcţie, care însă nu a fost surprinsă în secţiunile XXIV-XXV, poate şi datorită distrugerii aproape totale a tuturor straturilor medievale, de către gropile de morminte de secol XIX-XX. Fazeologie – concluzii generale: Primul ansamblu monahal de la Mera a fost realizat după 1661 şi ante 1693. El ocupa platoul aflat la est de incinta actuală şi era compus dintr-o biserică de lemn (care credem că se afla în jumătatea estică a platoului), şi mai multe anexe. Una dintre anexe era reprezentată de actualul turn E şi "zidul cu scară", lung de 9,50 m, înglobat în actualul zid estic de incintă. În colţul de sud-est al platoului se afla o altă clădire de zid, de dimensiuni ample, iar în colţul de nord-est o alta, realizată din paiantă. Zona de vest a platoului, cuprinsă între "zidul cu scară" al turnului E şi până la aproximativ 12 m sud de turnul D, credem că începuse să fie închisă, prin intermediul fundaţiei din bolovani de râu, descoperită în ultimele două campanii arheologice (S XXVII, CAS 38, 39, 40, 41). În a doua etapă de construire, iniţiată de Antioh Cantemir (în timpul celei de-a doua domnii, 1705-07), a fost realizată actuala incintă fortificată. Turnul E şi "zidul cu scară" au fost incluse în latura de est a incintei, în cele patru colţuri au fost ridicate turnuri de plan circular, exterioare, în zona centrală a incintei a fost începută construirea actualei biserici (nefinalizată însă până în 1707), în colţul de sud-vest a fost construită o stăreţie cu pivniţă, iar în faţa acesteia (la est), au fost ridicate şi alte dependinţe, între care o umblătoare. Curtina sudică iniţială era retrasă cu aproximativ 4 metri faţă de cea actuală. În mai 1717, incinta lui Antioh Cantemir a suferit o amplă distrugere. A fost demantelat, până la nivelul de călcare al epocii, turnul de colţ de sud-est, curtina sudică (împreună cu umblătoarea), turnurile de colţ de sud-vest şi nord-vest, curtina vestică împreună cu turnul de poartă, aflat sub actualul turn A. A treia etapă de construire se desfăşoară între anii 1734-36, la iniţiativa stareţului Mitrofan Callerghi. Acum este terminată şi pictată actuala biserică, este refăcut zidul vestic de incintă (pe vechile ruine), şi este construită o nouă curtină sudică, prevăzută cu guri de tragere la nivel de parter şi etaj. De asemenea, actualele turnuri B, C, F, G, credem că aparţin acestei etape. În anul 1758, mănăstirea este din nou prădată şi arsă, etapa fiind marcată de un nivel de incendiere, determinat în toate săpăturile efectuate în colţul de sud-vest al incintei Antioh, unde erau de fapt grupate şi mai toate anexele mănăstireşti importante. A patra etapă de construire se deruleză în vremea stareţului Arsenie, după anul 1800. Acesta reamenajează izvorul din incintă, care fusese probabil captat din etapa Antioh, ridică actualul turn A, stăreţia din colţul de sud-vest al incintei Antioh, turnul F’, şi extinderea constructivă adosată curtinei sudice şi turnului G. Scara exterioară de acces la etajul stăreţiei, a fost realizată după anul 1815, accesul iniţial la etaj considerând că se realiza prin intermediul unei scări interioare. Turnul F’ a avut de la început destinaţia de umblătoare şi probabil punct de observaţie.
The purpose of the excavations during this campaign was to establish the plan of the annexes in the current precincts, to find some occupation elements on the plateau in the old cemetery and to establish the chronology of the former monastic complex.
We investigated al the sides of the complex, as we opened up several sections andsoundings.