Şoimeni | Comuna: Păuleni-Ciuc | Judeţ: Harghita | Punct: Dealul Cetăţii (Várdomb) | Anul: 2002
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Raport ID:
2111
Anul cercetarii:
Perioade:
Preistorie; Protoistorie;
Epoci:
Epoca bronzului; La Tène;
Categorie:
Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire;
Cod RAN:
| 83400.01 |
Județ:
Harghita
Unitate administrativă:
Păuleni-Ciuc
Localitate:
Şoimeni
Punct:
Dealul Cetăţii (Várdomb)
Localizare:
| 83400.01 |
Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Kavruk | Valerii | responsabil | Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe |
| Buzea | Dan Lucian | participant | Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe |
Raport:
În perioada 20 iunie - 20 iulie 2002 au fost continuate cercetările arheologice în aşezarea Păuleni (cunoscută în literatura de specialitate şi sub nume de Ciomortan sau Şoimeni), din apropierea satului Şoimeni (Csikcsomortán), comuna Păuleni-Ciuc, jud. Harghita.
Descrierea săpăturilor.
Lucrările s-au efectuat în sectorul nord-estic al situlului, în cuprinsul S I. Pentru cercetarea vestigiilor din epoca bronzului depistate în campaniile anterioare, au fost continuate lucrările în suprafaţa cuprinzând carourile D, E, F/4-7. Cercetarea locuinţelor aparţinând culturii Wietenberg, aflate pe panta interioară a valului, a necesitat extinderea S I prin adăugarea carourilor G, H, I, K/1-3 şi G, H, I, K, L, M/4-6. Cercetarea complexului 13 (în continuare Cmp. 13) aparţinând culturii Costişa-Ciomortan, a prilejuit extinderea S.I cu o suprafaţă de 4 x 6 m, pe panta exterioară a valului (carourile C, D/12, 13, 14), lăsându-se un martor stratigrafic longitudinal, gros de 0,6 m, ce se suprapunea cu coama valului.
Valul de apărare în partea de NNE al aşezării. Spre deosebire de aprecierea anterioară, conform căreia depunerile din care este compus valul, nu au valenţe cronologice semnificative, observaţiile din ultima campanie de cercetări au scos în evidenţă faptul că, unele dintre acestea reflectă mai multe faze de ridicare şi funcţionare a valului şi uneori corespund unor niveluri succesive de locuire.
"Gardul interior" (Cmp. 15). În imediata apropiere a marginii interioare a valului, în carourile A/8, A/7, B/7, C/7, D/6, F/5, G/5, G/4, H/4, H/3, I/2, şi I/1, pe lungimea de cca. 16 m au fost depistate urmele unui "gard interior" dispus paralel cu valul. La nivelul la care a fost surprins (în solul cenuşiu ce conţinea fragmente ceramice din epoca bronzului, la ad. 0,7 - 0,9 m, el apărea ca o dungă lată de 0,3 - 0,5 m, orientată pe direcţia NV - SE, formată dintr-un pământ pietros de culoare galbenă şi o aglomerare de pietre neprelucrate. Deocamdată, nu dispunem de date concludente în ceea ce priveşte atribuirea Cmp. 15 unuia dintre nivelurile de locuire a aşezării.
Complexul 13 (Cmp. 13), cultura Costişa-Ciomortan. În campania din a. 2000 a fost urmărit un culoar orientat S-N, care traversa panta interioară a valului. Se pare că, iniţial, el a fost folosit ca o poartă, iar ulterior în interiorul său au fost efectuate unele amenajări şi o construcţie, în care s-a practicat un ritual însoţit de depunerea şi incinerarea a trei indivizi (a se vedea mai jos). S-a constatat că Cmp. 13 a fost amenajat în timpul ridicării celui de-al doilea nivel al valului, într-un culoar lăsat liber. După toate probabilităţile, în capătul său de sud el se unea cu L 7a (aparţinând şi acesta culturii Costişa-Ciomortan). Cmp. 13 era suprapus şi secţionat de trei complexe Wietenberg: L 7, anexa acesteia şi Gr 3.
În umplutura Cmp. 13 s-au găsit numeroase fragmente ceramice de tip Ciomortan şi Coţofeni. Pe fundul Cmp. 13, pe ambele sale laturi, au fost urmărite "şanţuri" longitudinale, adânci de cca. 20 cm, în care au fost surprinse câteva gropi de stâlpi. Pereţii culoarului au fost flancaţi de pari sau stâlpi. Între pereţii complexului şi gropile de stâlpi, sub coama valului, au fost observate dungi înguste (de 2 - 4 cm) formate din lemn ars care reprezintă probabil urme de scânduri arse. La cca. 1,5 m nord de coama valului, culoarul se deschidea, unindu-se aici cu un şir de gropi de stâlpi dispus paralel cu linia valului. Cercetarea laturii de nord a martorului longitudinal ce traversa Cmp. 13 a arătat următoarele:
- Pe fundul complexului se afla un strat de cenuşă neagră, gros de cca. 5 - 7 cm; acesta se prezenta în profil ca o dungă orizontală coborând lângă pereţii culoarului în "şanţuri" laterale, acestea reprezentând goluri rămase de la stâlpii ce flancau această parte a construcţiei.
- În jumătatea superioară a profilului gropii Cmp. 13, în ambele sale pereţi, la aproximativ acelaşi nivel, se observă două cavităţi. Acestea reprezintă probabil urmele unor trepte aranjate pentru susţinerea acoperişului construcţiei. La aproximativ acelaşi nivel, apăreau numeroasele dale de piatră.
Pe fundul culoarului, la ad. de 1,6 - 1,7 m, sub coama valului, într-un strat de cenuşă neagră, gros de cca. 5 - 10 cm, se aflau resturile puternic incinerate a trei indivizi, unul adult şi doi copii. Scheletele lor se aflau în poziţie chircită, orientate cu capetele la nord, spre exteriorul aşezării. Sub aceste schelete, uneori, s-au urmărit urme ale unor bârne arse, groase de cca. 10 cm.
Scheletul adultului (scheletul nr. 1) - oasele acestuia se aflau în conexiune anatomică normală. Individul era culcat pe partea stângă şi orientat cu capul spre nord, cu privire la est. Braţul stâng se afla sub zona pectorală şi era îndoit accentuat din cot. De la braţul drept s-a păstrat doar humerusul aflat în dreptul zonei pectorale. Piciorul stâng era întins, iar cel drept era îndoit. Laba piciorului drept suprapunea genunchiul celui stâng. Sub membrele inferioare ale defunctului matur se aflau fragmente mari de vase ceramice şi o piatră arsă. Alături de craniul defunctului adult, se aflau pietre neprelucrate, cu urme de ardere.
Scheletul nr.2 (copil), se afla în dreptul părţii superioare a scheletului nr. 1. Starea lui de conservare era precară: nu s-au păstrat decât unele fragmente de membre superioare şi inferioare de la craniu, precum şi câteva vertebre. S-a putut însă stabili că individul era chircit pe partea dreaptă, cu faţa spre adult, orientat cu capul spre nord.
Scheletul nr.3 (copil), se afla în dreptul picioarelor celui adult. Resturile lui s-au păstrat precar: de la calota craniană s-au găsit doar fragmente mici, de la partea facială păstrându-se fragmente mai mari de maxilar cu dinţi. De la braţe s-au păstrat doar humerusuri. De la coaste s-au păstrat doar câteva fragmente. S-au găsit şi fragmente de bazin. De la picioare s-au găsit doar femururi şi câteva falange de degete. Scheletul se afla în conexiune anatomică normală. El a fost culcat pe partea dreaptă, în poziţie chircită. Ambele humerusuri, paralele între ele, erau aduse în faţa zonei pectorale, iar femururile erau aduse spre abdomen.
Deasupra defuncţilor se afla o umplutură de pământ ars la roşu, în amestec cu pietre de diverse dimensiuni. Grosimea umpluturii era de 0,8 - 1 m. În profilul acestei depuneri, de-a lungul pereţilor, se observau două dungi albicioase dispuse vertical care, după toate aparenţele, reprezentau urmele unor stâlpi, ale căror gropi au fost surprinse în "şanţuri" longitudinale. În jumătatea superioară a umpluturii au fost descoperite mai multe dale de piatră provenind probabil de la acoperişul complexului.
Inventarul Cmp. 13. Alături de scheletele defuncţilor incineraţi, iar uneori şi sub ele, se aflau fragmente ceramice provenind de la vase de tip Ciomortan, sparte pe loc, precum şi un vas întreg. Uneori, fragmentele din care s-au întregit vasele, aveau culori foarte diferite, dovada arderii lor secundare, după spargere. S-au putut reconstitui 8 vase: două amfore, o cană cu o toartă, o strachină cu urechiuşă şi patru oale-borcan cu exteriorul striat.
Starea urmelor descoperite nu permite reconstituirea completă a Cmp. 13. Se pare că, în prima perioadă, el a avut un rol utilitar, cel de poartă. Este imposibil de stabilit dacă elementele de construcţie de lemn surprinse în Cmp. 13 aparţin porţii sau dacă acestea au fost ridicate pentru practicarea ritualului însoţit de incinerarea celor trei defuncţi. Construcţia de lemn care se sprijinea pe stâlpii înfipţi de ambele laturi ale acestuia, avea probabil trei niveluri. Primul nivel îl constituia fundul culoarului. Cel de-al doilea era format din podeaua de lemn, suspendată - pe acest nivel, după toate probabilităţile, au fost depuşi cei trei defuncţi şi vasele ceramice. Această supoziţie pleacă de la faptul că, sub scheletele umane s-au găsit urme de bârne arse, fragmente de vase ceramice, iar poziţia defuncţilor, deşi păstra în linii mari, conexiuni anatomice normale, părea uşor nenaturală, ceea ce sugerează că, la un moment dat (probabil înaintea dezintegrării), corpurile celor trei defuncţi au căzut de la un nivel superior. Al treilea nivel pare să-l fi reprezentat acoperişul format din elemente de lemn şi dale de piatră. Peste acoperiş a fost depus pământ din val. Restul culoarului (la sud şi nord de construcţia de lemn) pare să fi rămas deschis. Apoi toată această construcţie a fost incendiată. Focul a fost atât de puternic, încât oasele umane s-au calcinat, culoarea vaselor ceramice s-a modificat, iar pământul ce suprapunea complexul a căpătat culoarea roşie.
Suntem în faţa urmelor unui ritual practicat probabil în preajma părăsirii aşezării de către purtătorii culturii Costişa-Ciomortan. Încadrarea ritualului în acest moment al existenţei aşezării rezidă în faptul că nivelul căruia îi corespunde umplutura Cmp. 13, este suprapus de un strat ce corespunde deja locuirii Wietenberg. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere şi faptul că ritualul a distrus poarta aşezării.
Vestigiile culturii Costişa-Ciomortan descoperite în umplutura valului:
Sub locuinţele culturii Wietenberg, la marginea valului, au apărut albieri amorfe cu umplutura similară celei din L.7a. Acestea conţineau fragmente ceramice de tip Ciomortan. În umplutura valului, sub L.9, în car. H/5, la ad. de 1,05 m, a fost găsită o sulă de bronz sau cupru. Imediat sub L 9, în car. G/5, la ad. 0,75 m, a fost găsită o săgeată de silex. Ea are forma triunghiulară cu baza concavă şi marginile bine retuşate.
Urme de locuire Weitenberg:
În sectorul de nord-est al valului, pe panta sa interioară, în anii 2001-2002 au fost descoperite şi cercetate trei locuinţe de suprafaţă, dreptunghiulare, uşor adâncite (până la 0,3 m). Împreună cu L.7, cercetată în campania din anul 2000, ele formau un rând de construcţii, dispuse una lângă alta, întinse pe panta interioară a valului. În imediata apropiere, au fost cercetate 4 gropi menajere aparţinând aceleiaşi culturi.
Locuinţa 8 (L.8) se afla la 0,6 m ESE de L 7, în car. D, E, F/6, 7, 8 la ad. de 0,5 - 0,8 m. Latura locuinţei dinspre coama valului, a fost săpată în mantaua acestuia, până la 0,3 - 0,4 m. În partea sa superioară, L.8 se prezenta sub forma unei aglomerări de formă dreptunghiulară, de bolovani de piatră în amestec cu puţine fragmente ceramice şi lipitură, răspândite pe o suprafaţă de cca. 4 x 3 m. După îndepărtarea bolovanilor, au apărut numeroase fragmente de lipitură cu amprente de nuiele, resturi de bârne arse, aglomerări de fragmente de vase ceramice disparate, precum şi vase sparte pe loc. Pe nivelul de călcare, în mijlocul locuinţei, se aflau două vetre de foc, de formă circulară. După îndepărtarea umpluturii complexului, au fost depistate şi golite 8 gropi de stâlpi.
Inventarul locuinţei include câteva piese, dintre care menţionăm o lamă de cuţit şi o placă discoidală de cupru sau bronz, o mărgea şi un fragment de străpungător de os, o râşniţă şi o cute de piatră, capete de băţ şi un disc de lut ars. La acestea se adaugă fragmente de oase de animale şi numeroase fragmente de vase ceramice, unele dintre ele sparte pe loc. Inventarul ceramic din cuprinsul L 8 este bogat şi variat. Categoria grosieră este reprezentată de fragmente de vase-borcan, decorate cu brâuri simple sau alveolate. Uneori, vasele din această categorie sunt decorate pe corp cu spirală în relief aplicată. Ceramica de categorie intermediară este reprezentată de urne şi străchini cu gura lobată. Categoriei fine îi aparţin: străchini, capace, castroane, şi căni. De importanţă deosebită sunt două fragmente ceramice de tip Monteoru, descoperite în cuprinsul L 8.
Locuinţa 9 (L 9) se afla la cca 0,8 m SEE de L 8 şi 0,6 m NVV de L 10. Sub nivelul de bolovani de piatră, la ad. de 0,6 m, a apărut conturul locuinţei, marcat de peretele de NE, săpat în panta valului, precum şi de aglomerarea de fragmente ceramice, vase întregibile şi fragmente de lipitură. Sub aglomerarea de material arheologic, au fost descoperite două vetre circulare lutuite. După îndepărtarea umpluturii complexului, au fost depistate şi golite 6 gropi de stâlpi. Dispunerea gropilor de stâlpi şi răspândirea materialului arheologic a permis stabilirea dimensiunilor locuinţei: lungimea laturii de NNE era de cca. 4 m, iar a celei de ESE, de cca. 1,5 m.
Inventarul L 9 cuprinde câteva piese, un număr redus de oase de animale, vase ceramice întregi sau întregibile, precum şi numeroase fragmente de vase ceramice izolate. Dintre piese remarcăm: un străpungător de os; un "plantator" de corn de cerb; o seceră şi o cute de gresie, două vase miniaturale, şi două capete de băţ de lut ars.
Ceramica din L.9, include fragmente de vase-borcan, decorate cu brâuri în relief, crestate sau alveolate. S-au remarcat două fragmente de pereţi de vase de categorie intermediară, decorate cu caneluri în formă de spirală. Categoria fină este reprezentată de o strachină cu buză lobată şi o cană.
Locuinţa 10 (L 10) se afla în imediata apropiere de L 9. Sub aglomerarea de bolovani de piatră, în carourile H, I, K/5, 4, 3, a apărut conturul locuinţei, al cărui perimetru a fost marcat de aglomerări de bucăţi de lipitură, vase ceramice sparte pe loc şi fragmente ceramice disparate, precum şi de peretele de est săpat în valul de apărare până la ad. de 0,4 m de la suprafaţa terenului, paralel cu coama valului. În colţul său de ESE, complexul avea o anexă delimitată de două pietre mari aşezate în picioare. În interiorul anexei, s-au găsit două vase de tip borcan sparte pe loc. Sub aceste vase a fost descoperit un "capac" lucrat din pastă fină. Pe nivelul de călcare al locuinţei au fost descoperite două vetre, amplasate aproximativ în centru. Vetrele aveau la bază pietre şi fragmente de vase ceramice, iar suprafeţele au fost fin lutuite.
După îndepărtarea umpluturii complexului, în interiorul acestuia, au fost depistate şi golite 4 gropi de stâlpi. Trei dintre ele au fost dispuse pe latura de NNE, iar una pe latura sa de ESE. Inventarul L 10 include câteva piese de os, corn, şi piatră. Ceramica cuprinde vase întregi sau întregibile, lucrată din pastă grosieră, intermediară sau fină.
Alte complexe Wietenberg. În carourile G, H, I, K/1, 2, 3, au fost descoperite urme ale altor construcţii de suprafaţă aparţinând culturii Wietenberg. De la acestea s-au păstrat aglomerări de bolovani de piatră, urme de pari carbonizaţi, bucăţi de lipitură şi fragmente de vase ceramice. După îndepărtarea acestor urme s-a constat că, sub ele, pare să fi existat o construcţie similară celor patru locuinţe Wietenberg, însă conturul acestei construcţii intra doar în cea mai mică parte în suprafaţa cercetată, cea mai mare parte a ei nefiind cuprinsă de suprafeţele cercetate.
Culturii Wietenberg îi mai aparţin 2 gropi cercetate în campania din 2002 (Gr. 6 şi Gr. 7):
Gr. 6 a fost descoperită în c. H/2. Gura Gr.6 a fost evidenţiată la ad. de cca. 0,7 m, nivel la care diametrul ei era de cca. 0,48 m, iar în interiorul ei apărea o aglomerare de fragmente ceramice Wietenberg. Groapa se îngusta spre fundul drept. Umplutura - pământ negru. Dimensiunile gropii erau: Dg = 0,48 m, Df = 0,38 m şi 0,4 m adâncită în stratul steril. Inventarul Gr. 6 constă din 6 vase întregibile aparţinând culturii Wietenberg, lucrate atât din pastă fină cât şi din pastă grosieră.
Din Gr. 7 a fost cercetată doar jumătatea sa de est, cea din c. G/1, 2. Ea a fost evidenţiată la ad. de 0,56 m, unde apărea ca o pată de pământ afânat de culoare neagră, pe fundalul solului steril de culoare galbenă. Groapa avea gură circulară şi avea următoarele dimensiuni: Dg = 2,5 m, Df = 1 m, Ad = 1,6 m. Umplutura gropii era formată dintr-un pământ negru afânat, în care, la ad. de 0,8 - 1,5 m, apărea o cantitate importantă de lemn carbonizat. Inventarul gropii consta în materiale arheologice din diverse perioade, cele mai târzii aparţinând culturii Wietenberg.
Cmp. 14 (Complexul ritual). A fost descoperit în c. H/1, la ad. de 0,7 m. El includea o groapă ovală cu dimensiunea de 1,3 x 1,7 m, în partea superioară a căreia se aflau două cranii umane, un fragment de râşniţă şi un vas ceramic întreg. Sub acestea a fost găsit un schelet uman întreg. Este posibil ca aceluiaşi complex să aparţină şi două vase Wietenberg, unul situat la 1,2 m SE, iar altul, la cca. 2,5 m NV de groapă.
Scheletul uman se afla într-o groapă de formă ovală (0,8 x 0,9 m). El era culcat pe partea stângă în poziţie chircită, orientat cu capul spre est. Umplutura gropii era formată din pământ negru tasat, pigmentat cu resturi de lemn şi lut ars precum şi lentile de lut crud de culoare galbenă.
În final, mai menţionăm descoperirea în umplutura valului în c. L/6, la ad. 0,3 m, a unui fragment ceramic de factura dacică. Este vorba de peretele unui vas ceramic lucrat cu mână, din pastă fină, de culoare cenuşie, decorat cu valuri incizate. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Note:
1.
V.Cavruc, Noi cercetări în aşezarea de la Păuleni (1999 - 2000). În Angustia, 5, 2000, p. 93-102.
V.Cavruc, Legături între Moldova şi S-E Transilvaniei în bronzul mijlociu. În: Cultura Costişa în contextul epocii bronzului din România, Piatra Neamţ, 2001, p. 55-75; 120-128.
V.Cavruc, D.Buzea, Noi cercetări privind epoca bronzului în aşezarea Păuleni (Ciomortan). Campaniile din anii 2001 - 2002. Raport de activitate. În: Angustia, 7, 2002, p. 41-88.
V.Cavruc, Gh. Dumitroaia, Descoperirile aparţinând aspectului cultural Ciomortan de la Păuleni (Campaniile 1999-2000). În: Angustia, 5, 2000, p. 131-154.
V.Cavruc, M. Rotea, Locuirea Wietenberg de la Păuleni (campaniile 1999-2000). În Angustia, 5, 2000, p. 155-172.
Gh. Lazarovici & colaboratori. Descoperirile Cucuteni - Ariuşd de la Păuleni (Ciomortan). În: Angustia, 5, 2000, p. 103-130.