Cetatea Gurghiului se află pe un deal (500 m) amplasat în mijlocul satului Gurghiu. Dealul cetăţii este acoperit de pădure foioasă mixtă, compusă din mai multe specii. Dealul este format dintr-o rocă compusă din pietre legate cu un material nisipos, aceasta fiind foarte solid şi greu de săpat. La E de cetate se află râul Gurghiu. La N de cetate la poalele acestuia se află castelul în stil baroc, având elemente ...renascentiste, care are mai multe faze de construcţie. Castelul a fost construit în sec. XVII. Fosta cetate este într-un stadiu avansat de distrugere, ruinată. A fost distrusă în asediul din 1708, iar ruinele acesteia folosite la construcţia castelului şi a caselor din sat. În capătul estic al cetăţii se află o capelă romano-catolică, reconstruită în 1887 de către episcopul din Eger. La construcţia capelei s-au folosit ruinele cetăţii. S-a păstrat în condiţii destul de bune drumul de acces medieval spre cetate, care poate fi folosit şi astăzi de căruţe. Din cetate s-a păstrat zidul sud-estic care în unele porţiuni are o înălţime de aproximativ 15 m. Pe această porţiune se văd urmele mai multor restaurări, plombe, provenind din sec. XVII. Acest zid aflat lângă capelă se încheie într-un unghi ascuţit la extrema estică a cetăţii, continuând spre NV. Porţiunea de zid este grav afectată de rădăcinile arborilor. Zidul respectiv ar necesita o intervenţie urgentă în vederea conservării, care ar consta din tăierea arborilor dintr-o arie de 15 m şi o restaurare a acestuia. Pe porţiunea nord-vestică a zidului se văd fundaţiile a două bastioane care în unele porţiuni au o înălţime de aproximativ 2-3 m, dar prin curăţirea dărâmăturilor ar putea ajunge la o înălţime de aproximativ 4-5 m. La extrema vestică a cetăţii este un şanţ de apărare care desparte capătul vestic al cetăţii de curtea mare a fortificaţiei, probabil fiind un punct de refugiu. Din capătul vestic zidul se întoarce mergând spre SSE, ajungând la poarta de jos. Pe această porţiune zidurile sunt aproape dispărute, putem urmări linia acestora urmărind un val format din pietre legate cu mortar. La porţiunea porţii de jos zidurile de incintă s-au păstrat în condiţii relativ bune, având o înalţime de aproximativ 8 m. S-au păstrat două contraforturi. Din păcate nici una dintre porţile cetăţii nu s-a păstrat. De la poarta de jos porneşte un al doilea zid care se leagă de zidul aflat lângă capelă. Aşadar avem două ziduri paralele pe porţiunea porţilor, lungi de aproximativ 100 m. Al doilea zid exterior începe cu un bastion construit în stil italian vechi (sec. XVII); s-a păstrat zidul acesteuia, dar paramentul zidului este total distrus, afectând grav restul structurii. Pe porţiunea de jos este vizibilă urma unui bastion. Ajungând în incinta cetăţii la dreapta (E) se află capela de sec. XIX, iar la stânga (V) este curtea cetăţii. Nu s-a păstrat nimic din clădirile interioare, se vede cisterna umplută a cetăţii şi intrarea într-o cazamată din mijlocul cetăţii, care probabil a fost folosită pentru înmagazinarea explozibilului. Reconstrucţia imaginară a cetăţii este posibilă după inventarul din 1652, precum şi după o gravură din 1699 provenind de la arhitectul italian M. Visconti care a participat la lucrările de restaurare a cetăţii. Din acestea putem afla, că cetatea avea trei porţi, poarta de jos şi poarta de mijloc construită din piatră având ancadramente fasonate şi care foarte probabil provin din sec. XV. Poarta veche sau de sus aparţine primei faze de construcţie din sec. XIV. Cetatea, în a doua jumătate a secolului XVII, avea 18 turnuri, mai multe case, una dintre acestea având paviment de cărămidă, şi o casă pentru paznicii cetăţii, aflată la poarta de jos. Dintre acestea astăzi nu s-a păstrat aproape nimic, totuşi din ruine şi prin săpături arheologice am reuşit să identificăm mai multe clădiri. Săpăturile arheologice de la cetate urmăresc identificarea fazelor de construcţie a cetăţii, identificarea clădirilor aflate în incinta cetăţii, precum şi clarificarea datării fazelor de construcţie. Urmărind aceste scopuri, s-au trasat cinci secţiuni şi două casete. S 1. Se află aproximativ în mijlocul cetăţii, are o lungime de 30 m şi o lăţime de 2,5 m. Prin S 1 urmărim să identificăm straturile de cultură aflate pe dealul cetăţii. S 2. A fost amplasat în vecinătatea cisternei cetăţii, având dimensiunile de 6 x 1,5 m. S 3. Perpendicular pe S 1 în capătul vestic al acestuia, având dimensiunile de 9 x 3 m. S 4. Paralel cu S 2, am urmărit casa identificată în S 2, având dimensiunile de 5,5 x 2,5 m. C 1. A fost amplasat lângă capela romano-catolică din cetate, pe partea vestică a acesteia, având dimensiunile de 5 x 2 m. C 2. La poarta de jos a cetăţii, lângă primul contrafort şi bastionul de tip italian, având dimensiunile de 4,5 x 1,5 m. Teritoriul cetăţii este despărţit în două de drumul de acces, astfel putem distinge pe partea nordică terasa capelei şi partea sudică unde se afla palatul, magaziile şi alte clădiri militare. Terasa nordică are o suprafaţă relativ mică şi iniţial aici erau amlpasate o brutărie şi artileria, conform inventarului din 1652. Capela este o construcţie relativ recentă din sec. XIX. Din C 1, amplasat pe terasa capelei, a reieşit că straturile sunt puternic deranjate terenul fiind grav afectat de asediul din 1708. Sub nivelul vegetal avem un strat de umplutură groasă de 0,50 m sub care se află un strat lutos de cca. 0,40 m. Dărâmătura provine de la asediul din 1708, aceasta rezultă din numărul obuzelor găsite şi din dărâmături. Probabil atunci s-a distrus şi cuptorul de pe terasă. Sub nivelul de lut este un strat brun gălbui, gros de cca. 0,60 m, care conţinea un număr mare de fragmente ceramice şi cahle din sec. XVI-XVII. Sub acest strat la o adâncime de 1,40 m avem un nivel lutos brun compact, care probabil era nivel de călcare şi funcţiona în sec. XV. După acest strat urmează solul viu. Pe partea sudică a cetăţii stratigrafia a fost aproape total distrusă de lucrările de restaurare din sec. XVII. Astfel pentru obţinerea unui platou au cioplit stânca iar stratigrafia originală am putut-o surprinde într-un şanţ unde straturile erau în cronologie inversă. În S 1 la o adâncime de 0,20 m deja a apărut roca vulcanică, numai în partea estică a secţiunii s-a păstrat o denivelare care a păstrat o stratigrafie inversă. Aşadar în careul 29-27 am identificat sub nivelul vegetal un strat gros de cca. 0,50 m care conţinea material din epoca bronzului, ceramică romană şi ceramică din sec. XIII. Acest strat s-a format în urma amenajării terenului şi importanţa sa constă în faptul că conţine material care provine dinaintea contrucţiei cetăţii medievale din sec. XIV. După presupuneri aici ar fi fost şi un turn de veghe roman, dar dacă existau urmele acestuia probabil au fost distruse de reamenajarea terenului din sec. XVII. Materialul din sec. XIII poate fi legat de presupusa existenţă a unui comitat de pădure din sec. XIII în valea Gurghiului, şi probabil Gurghiu era centrul de administrare a teritoriului. Sub acest nivel rezultat din reamenajarea terenului avem un strat lutos (nivel de călcare) care conţine un bogat material osteologic, sub care la o adâncime de cca. 0,80 m avem un strat gri rezultat a contrucţiilor din sec. XV. Stratul conţine bucăţi de mortar şi de cărămidă. Construcţiile din sec. XV sunt adeverite şi de stratul care se află sub acest nivel gri care conţine o placă de mortar. Sub acest nivel apare solul viu. Zona cisternei prezintă o altă situaţie stratigrafică. Aici în S 2 şi S 3 am identificat fundaţiile şi pavajul de cărămidă ale unei case de sec. XVI, peste care era un nivel de umplutură, gros de 0,70 m, din sec. XVIII, care conţinea un număr mare de cahle, sticlă şi ceramică. Stratigrafia casei ale cărei dimensiuni nu le-am identificat încă, este deosebit de importantă din punctul de vedere al istoriei cetăţii. Deşi cetatea provine din sec. XIV nu aveam nici o dovadă arheologică care să confirme această perioadă. Din umplutura aflată pe podeaua casei a reieşit că cetatea şi casa au fost abandonate după asediul din 1708, iar clădirile din cetate au fost demolate şi din acest material s-a reconstruit castelul de la poalele cetăţii. Clădirea din cetate a fost o clădire reprezentativă (palat?) fiind singura clădire cu pavaj de cărămidă în interior, fapt ce reiese din inventarul cetăţii din 1652. La o adâncime de 0,90 m sub pavajul de cărămidă în interiorul casei am identificat urmele unei clădiri care era mult mai mică decât clădirea din sec. XVI, care a fost construită peste clădirea veche. După materialul ceramic rezultat din podeaua casei timpurii reiese că această casă a funcţionat în a doua jumătate a secolului XIV şi probabil începutul secolului XV. Datarea clădirii a fost posibilă după tipologia ceramicii. Sub acest nivel se află solul viu. Regiunea porţii de jos poartă şi ea urmele asediului din 1708. La o adâncime de 2,5 m încă nu am ajuns la solul viu. Dimensunile mici ale C 2 nu au permis mai mult adâncirea casetei, fiind pericol de surpare. La adâncimea de 2,30 m am identificat elemente din structura porţii de jos, respectiv două pietre profilate. După caracteristicile pietrelor profilate, acestea se încadrează cronologic la mijlocul secolului XV. Dintre clădirile identificate cea mai importantă este casa cu podea de cărămidă, menţionată şi în inventarul cetăţii. După mărimea clădirii, latura sudică are o lungime de 6 m, era probabil o clădire reprezentativă. Aceast fapt e adeverit şi de pavajul de cărămidă a casei. Intrarea era pe partea sudică, pragul este confecţionat tot din cărămidă, iar în afara clădirii era pavat tot cu cărămidă. Podeaua de cărămidă a fost reparat cândva în a doua jumătate a secolului XVII, fiindcă în inventarul din 1652 casa este menţionată ca "casa veche cu podea de cărămidă." Peste această podea am identificat un strat gros de lut care probabil este rezultatul refacerii podelei. Din cauze necunoscute însă podeau de cărămidă nu a fost reparată ci a fost acoperită cu strat de lut. Podeaua de cărămidă avea denivelări explicând acoperirea acesteia cu un strat de lut. Sub podea am identificat urmele unei case timpurii, redusă ca mărime comparând cu clădirea aflată peste ea. Pentru a afla mai mult despre clădirea timpurie e nevoie de extinderea săpăturilor. Amplasarea clădirilor identificate era lângă cisterna cetăţii, în stânga porţii de mijloc. Deşi nu am reuşit încă să identificăm fundaţiile porţii de jos, pietrele profilate ne indică că aceasta se afla aproape de C 2. Poarta era situată între bastionul nordic şi zidul de incintă. Amplasarea casetei 2 a urmărit identificarea structurii porţii de jos. În dărâmătura porţii şi a zidului am găsit două pietre profilate care după tipul profilului se pot data la mijlocul secolului XV. Probabil provin din perioada de construcţie care se leagă de numele lui Ioan de Hunedoara. Pietrele sunt confecţionate din piatră de calcar, piatra fost adusă din alte părţi, deoarece în zona Gurghiului nu există piatră de calcar. Pietrele au fots găsite la o adâncime de 2,60 m. Pe suprafaţa ambelor profilaturi s-a păstrat semnul de meşter care este asemănător literei H. Ambele profilaturi provin din structura porţii de jos având dimensiuni de cca. 0,80 x 0,40 x 0,60 m având o greutate de cca. 300-350 kg. Din punct de vedere stilistic sau artistic nu reprezintă interes, dar având în vedere raritatea pietrelor profilate din săpăturile de cetate de pe teritoriul Transilvaniei este de remarcat piatra profilată de la cetatea Gurghiului, care prin extinderea săpăturilor va ajuta să înţelegem mai structura unei porţi de cetate din perioda goticului târziu.