Programul Naţional de Cercetare "Alburnus Maior" Sector FIB Zona cercetată de către echipa FIB este situată în partea de NE a comunei Roşia Montană, la o altitudine medie de 1000 m faţă de nivelul mării. Vegetaţia prezentă în teren este tipică formaţiunilor silvostepice, fiind formată din plante xerofite - ierburi adaptate la uscăciune – şi din pâlcurile de pădure, unde predomină foioasele şi arbuşti. În ra...rele zone adâncite, în care poate fi identificată băltirea (izvoare şi tăuri), se pot observa şi unele plante hidrofile. Pantele sunt în general abrupte, astfel încât cercetarea arheologică s-a desfăşurat pe puţinele suprafeţe relativ plane sau lipsite de vegetaţie arboricolă abundentă. În suprafaţă, în proporţie de 60%, zona este ocupată de bolovăniş, existând două platforme de o aproximativă netezime. Au fost efectuate săpături arheologice de sondaj, în cadrul sectorului Jig-Văidoaia, pe următoarele proprietăţi: Islazul comunei Roşia Montana (cod 01.12.01a), RMGC, fostă proprietate Jurcă Elvira (cod 01.12.02a), Gheorghe Botar (cod 01.12.03a.001), proprietate Napău Aurel (cod. 10.12.04a). Cercetările arheologice întreprinse au condus însă la concluzia că nu există urme concrete de locuire antică sau medievală, fiind posibilă doar identificarea intervenţiilor moderne, în legătură cu amenajarea sistemului de tăuri din zonă. Cele câteva fragmente ceramice de factură romană nu fac parte din inventarul vreunui complex arheologic conturat fiind rulate şi în conexiune cu material de factură modernă şi contemporană. Sector MNIR Obiectivul campaniei de săpături arheologice efectuate în cadrul Programului Naţional de Cercetare Alburnus Maior din anul 2003 de către echipa MNIR a constat de cercetarea zonei masivelor muntoase Jig şi Văidoaia, amplasate la N şi NE de actuala localitate Roşia Montană (reper: punctul Piaţă) Zona supusă investigaţiei arheologice este propice amplasării de structuri de locuire mai ales în extremitatea sa de S. În linii generale ea este suprapusă de amplasamentul localităţii moderne precum şi de multiple intervenţii asupra configuraţiei iniţiale a terenului, datorate activităţii de prelucrare a minereului, cât şi amenajărilor ce ţin de aceasta (tăuri de mici dimensiuni, a sistemului de canale corespunzător acestora, depuneri de halde de steril, amenajări de drumuri de acces către diverse obiective). Extremitatea de N se constituie într-o zonă total improprie oricărui tip de habitat datorită caracterului stâncos şi abrupt al versanţilor celor două masive. Cercetarea arheologică efectuată în perioada mai - octombrie au avut ca rezultat identificarea şi cercetarea a două obiective principale datate în epocă romană: a unei necropole de incineraţie şi un potenţial punct de prelucrare primară a minereului aurifer. Ambele obiective sunt localizate la V de masivul Jig, în zona cunoscută sub toponimul de Piciorag1. De asemenea, rezultatele cercetării arheologice au permis stabilirea unor repere cronologice referitoare la etapele de ocupare a spaţiului în următoarele epoci istorice. Metodologia de cercetare abordată, dată fiind configuraţia terenului supus investigaţiei, a fost cea a cercetării arheologice în suprafaţă, opţiune motivată de cel puţin două argumente: posibilitatea identificării complete a complexelor arheologice, în sensul stabilirii unei dispuneri planimetrice stricte dar şi identificarea limitelor zonei cu potenţial arheologic pentru o corectă diagnosticare a duratei de cercetare. În acest sens au fost deschise un număr de 60 de unităţi de săpătură2 ceea ce a permis decopertarea integrală a unei unei suprafeţe de peste cca. 1300 m2. Trebuie făcută menţiunea că, în perioada premergătoare investigaţiei arheologice efective, platourile susceptibile de a avea potenţial arheologic datorită configuraţiei terenului, au fost supuse inclusiv prospecţiunilor geo-magnetice. Necropola de incineraţie este localizată, în stadiul actual al cercetării, pe proprietăţile Gomboş Artemisa3, Bara Lucreţia4 şi Câmpean Elena5. Gropile sepulcrale au formă rectangulară şi sunt orientate în general NV-SE, unele dintre ele fiind amenajate direct în roca nativă. Sunt prezente ambele variante ale ritului incineraţiei: ardere pe loc (bustum) precum şi arderea la ustrinum . În cazul mormintelor bustum se constată atât varianta clasică a mormântului rug (groapă rectangulară, de adâncime medie şi secţiune trapezoidală, cu urme consistente de arsură pe pereţii interiori ai gropii dar şi în afara sa – şase morminte)6 cât şi cea complexă, a mormintelor cu groapa în trepte (cinci morminte)7. Mormintele pentru care arderea defunctului sa practicat la ustrinum (12 morminte) se înscriu din punct de vedere tipologic în categoria gropilor rectangulare, de secţiune trapezoidală, cu pereţii arşi ritual şi cu depunerea directă a resturilor cremaţiei în groapă. O serie de morminte dispuneau de amenajări exterioare circulare sau rectangulare8. De asemenea, au fost constatate, în conexiune cu amenajările exterioare prezenţa unor elemente de arhitectură funerară, respectiv platforme cu funcţia de element portant probabil în legătură cu prezenţa iniţială a monumentelor epigrafice funerare9 (M 5, M 8, M 14). O atenţie particulară prezintă trei dintre complexele funerare investigate (M 5, M 6, M 8). Ele reprezintă elementele componente ale unui ansamblu funerar aparte, în dispoziţia planimetrică a necropolei din punctul Piciorag. Este vorba de un tumul, cu un diametru de cca. 7,00 m, mărginit de o centură de piatră semifasonată parţial prezervată. În interior au fost practicate succesiv trei înmormântări bustum, cu groapa în trepte. Gropile de tiraj ale mormintelor au fost practicate în roca nativă şi în două cazuri (M 5, M 14) au fost sigilate cu capace din lespezi de andezit. Ansamblul funerar este completat cu o amenajare din piatră a limitei gropii de tiraj al unuia dintre morminte precum şi cu prezenţa, la suprafaţă tumulului, a unei platforme pentru amplasarea unui monument funerar de dimensiuni mari10. Toate mormintele din interiorul monumentului tumular au fost deranjate într-o perioadă ce nu poate fi determinată. Aceeaşi situaţie se constată şi pentru alte 9 morminte investigate. Inventarul mormintelor este unul clasic pentru acest tip de complexe şi constă în obiecte şi recipiente ceramice (opaiţe, vase), piese de podoabă sau accesorii vestimentare (fibule, cataramă, gemă, etc.), piese de metal (unelte, cuie) şi monede. Semnalăm lipsa totală a fragmentelor şi obiectelor de sticlă. Cel de-al doilea obiectiv arheologic datat în epocă romană investigat constă într-o structură constructivă în legătură cu activitatea de extragere şi prelucrare primară a minereului aurifer. Relaţia cronologică dintre cele două obiective este probabil una de contemporaneitate, pentru ca apoi, odată cu extensia zonei funerare concomitent cu abandonarea structurii constructive, necropola să reutilizeze spaţiul. Obiectivul se află într-o stare de conservare precară, planimetria sa fiind parţial reconstituită pe baza identificării a 11 aliniamente de pietre (Z 1 – Z 11). Celelalte elemente constitutive ale structurii constructive constau într-o o vatră (V1) şi a două canale principale (C1 – C2) cu diferite ramificaţii (probabil cu funcţionalitate legată de exploatarea la suprafaţă a minereului aurifer). La N planimetria iniţială a obiectivului este perturbată şi suprapusă de exploatările miniere din perioada modernă, iar la V de un drum dezafectat, de asemenea din perioada modernă. Structura constructivă, grav afectată de intervenţiile posterioare, are dimensiunile de cca. 8,00 x 23,00 m. Nu avem nici un indiciu despre modul în care se realiza închiderea spre S a complexului, acesta fiind probabil o construcţie deschisă pe această latură. În interior, au fost identificate trei compartimentări - Cam 1 (cca. 4,50 x 2,00 m), Cam. 2 (cca. 2,50 x 5,00 m), Cam3 (cca. 2,80 x 3,00 m). Datorită formei lor neregulate şi a sistemului constructiv primitiv, cele trei "încăperi" sugerează mai degrabă delimitări de spaţiu, în vederea unei exploatări particularizate. Ipoteza este sprijinită de prezenţă canalelor, în mare parte suprapuse de amenajarea asizelor constructive, ca şi de prezenţa V1, care ocupă un spaţiu central şi pare a deservi întregul complex. Lipsa oricărui indiciu în ceea ce priveşte prezenţa unei elevaţii specifice sau a sistemului de acoperire indică utilizarea unor materiale de construcţie cu un caracter perisabil. De asemenea, sărăcia materialului arheologic, redus în principal la artefacte legate de activitatea de prelucrare a minereului aurifer (mojare şi fragmente de mojare, fragmente de mese de măcinat etc.), indică, mai degrabă, o utilizare sezonieră a spaţiului, destul de redusă din punct de vedere cronologic. Vatra V1. Vatra constă într-o structură din piatră semifasonată de formă circulară, cu un diametru de cca. 2,10 m. Nu s-a remarcat prezenţa nici unui fel de liant în amenajarea corespunzătoare limitelor V1. De remarcat prezenţa câtorva pietre care au suportat o arsură intensă, fiind impregnate cu o crustă roşiatică. În interior se constată prezenţa unei cruste dure (lipitură de lut ars) de culoare gălbuie roşiatică la suprafaţă. Canalul C1 este orientat N-S, are o lungime de aproximativ 5,50 m şi o lăţime de 0,15 – 0,20 m în extremitatea nordică. Spre S se îngustează până la 0,07 - 0,08 m. Adâncimea maximă este de 0,30 - 0,35 m. Canalul C2 este amenajat în roca nativă, la adâncimea de 0,62 – 0,68 m faţă de actualul nivel de călcare. Stânca în care a fost săpat este puternic înroşită pe anumite porţiuni. Canalul a fost surprins pe o lăţime de 0,50 – 0,60 m până la adâncimea de 2,00 m, este orientat N - S şi o lungime de 1 m. O structură constructivă de epocă modernă a fost cercetată pe proprietatea Câmpean Elena. Este vorba de urmele reduse la fundaţii ale unei construcţii rudimentare, cu pereţi de lut tencuiţi. Nu au fost surprinse alte detalii care să certifice prezenţa altui sistem de elevaţie. Se distinge conturul unei încăperi cu dimensiunile de cca. 8,70 x 6,20 m, o podea realizată într-o manieră rudimentară (piatră măruntă legată cu pământ). Podeaua este suprapusă de un perete de lut tencuit prăbuşit. Laturile de V şi de S sunt într-o stare precară de conservare, fiind reduse la aliniamente de piatră discontinue, ceea ce a împiedicat o denominaţie aparte precum şi descrierea caracteristicilor de bază. De asemenea lipsesc indiciile pentru a identifica sistemul de acoperire. Modul de construcţie şi detaliile legate atât de sistemul de pavare cât şi de compoziţia tencuielii peretelui prăbuşit indică prezenţa unei construcţii sezoniere, de mici dimensiuni cu o suprastructură de lemn. Materialul arheologic prelevat precum şi sistemul constructiv, atât cât a putut fi analizat, indică o structură constructivă de dată relativ recentă în conexiune cu activitatea de creştere a animalelor din zonă (fânar, adăpost pentru vite). În sprijinul acestei afirmaţii pledează şi o piesă numismatică descoperită în relaţie cu amenajarea, şi anume o monedă austriacă emisă în 1915. Din perimetrul adiacent acestei structuri constructive, mai ales către E, provin un număr mare de piese de factură romană, atât întregi, cât şi fragmentare, toate cu o conotaţie posibil funerară (opaiţe, fragmente de sticlă, fragmente de vase tip turibulum). Situaţia stratigrafică constatată în acest sector indică o perturbare a stratului de cultură iniţial, probabil o terasare artificială, în legătură cu prezenţa structurii constructive cercetate de noi, care a deranjat extremitatea de NE a zonei funerare. De asemenea, la S de această structură, deranjate de urme de activitate minieră au fost identificate şi cercetate un număr de cinci morminte de incineraţie de epocă romană din necropola descrisă anterior.