Cercetarea arheologică a acestui obiectiv face parte din grantul cu tema Biserica medievală din Sântimbru. Studiu istoric, de artă şi problematica conservării şi a fost realizată cu sprijinul logistic şi material al Univ. Alba Iulia şi al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Campania anului 20031, desfăşurată în perioada 18 septembrie – 2 octombrie, în baza autorizaţiei de săpătură nr. 263/2003, a avut ca obie...ctive principale cercetarea, prin intermediul secţiunilor de control şi informare stratigrafică, a arealului învecinat laturii nordice a navei bisericii, în vederea surprinderii nivelurilor de fundare şi a situaţiilor stratigrafice nederanjate, care să ofere indicii despre fazele de construcţie parcurse de monument. În urma unei prealabile documentări bibliografice şi la faţa locului - legată de rezultatele etapelor anterioare ale cercetării2 - s-a deschis S III/2003, cu dimensiunile de 12 x 2 m, orientată N - S, perpendiculară pe peretele nordic al navei3 şi pe jumătatea primului contrafort de la E - V, al navei (cel aflat imediat spre V faţă de contrafortul care face legătura dintre navă şi altar) (numit C 2). Extinderea secţiunii la 12 m s-a făcut pentru a atinge şi partea nordică a zidului de incintă al bisericii (Z 1), relevat şi în campania anterioară pe E şi S4, dar vizibil pe anumite porţiuni şi la suprafaţă. Încă de la săparea primului nivel (decopertarea 0–0,30 m), au fost găsite în capătul sudic al secţiunii - încastrate parţial în fundaţia navei - două blocuri masive de calcar (de provenienţă romană, refolosite), legate între ele cu mortar, care au constituit soclul contrafortului unei faze mai vechi de construcţie (notat C 1/2003), presupusă romanică. Blocul dinspre E păstrează, pe toată lungimea, o scotie bine profilată, iar cel dinspre V resturile unei teşituri realizate ulterior, mai neglijent. Scotia şi teşitura contrafortului corespund înălţimii la care se află, în vecinătate, dar şi pe alte porţiuni – din partea de V a bisericii un soclu mai vechi, marcat cu preponderenţă din cărămidă, dar şi piatră, în care s-a cioplit aceeaşi scotie. Tot la acest nivel (-0,10 –0,30 m), între carourile 4 - 7, a apărut şi prima lentilă de mortar amestecat cu fragmente de ţigle, olane, cărămizi etc. Dealtfel, nivelurile următoare de săpare, au relevat straturi şi lentile succesive, conţinând materiale de construcţie şi provenind de la frecventele restaurări şi reconstruiri pe care le-a suferit monumentul în ultimele două secole. Aceste lucrări au deranjat profund straturile şi nivelurile arheologice anterioare, până la aproximativ -0,50 -0,60 m (pe alocuri chiar către -0,80 -0,90 m). în imediata apropiere a peretelui bisericii (în carourile 7-8), unde nivelul de călcare era aflat cu aproximativ 0,10–0,15 m mai jos decât în restul secţiunii5, s-a relevat, exact în profilul de V, extremitatea unei construcţii adosate contrafortului actual al bisericii, realizată probabil mai recent, din pietre fasonate amestecate cu pietre de râu şi resturi de olane, legate cu mortar. Tot primul nivel de săpare a relevat, în caroul 1, partea superioară a zidului de incintă, realizat din pietre de râu de mari dimensiuni, prinse cu mortar. Grosimea zidului s-a dovedit a fi de aproximativ 0,50–0,60 m, orientarea segmentului surprins în secţiune fiind SE – NV (cca. 2,5 m). în caroul 8, la adâncimea de aproximativ 0,45-0,50 m a fost relevată centura de beton, cu o grosime de aproximativ 0,40 m, adăugată, după toate probabilităţile, la o restaurare de la începutul secolului XX. Aceasta s-a dovedit a avea peste 1 m înălţime (1,15 m); şanţul care a fost executat pentru realizarea cofragului de manşonare în care a fost turnată (caracterizat printr-o culoare închisă, distinctă, pigmentată puternic cu mortar şi cărămizi) a distrus toate nivelurile şi straturile anterioare, adâncindu-se în sterilul arheologic galben loessoid cu cel puţin 0,50 m. Pe fundul gropii (G 11) s-a surprins o peliculă consistentă de ciment amestecat cu alte materiale de construcţie. La săparea acestui nivel, care corespunde în extremitatea nordică unei faze de prăbuşire, spre interior, a zidului de incintă au fost sesizate două gropi de mormânt (G 1 în caroul 2 şi G 2 în acelaşi carou, aparţinând epocii moderne) care se adânceau mult în nivelurile anterioare, străpungând atât o lentilă groasă de mortar (aparţinând cel mai probabil momentului construcţiei zidului de incintă), precum şi alte lentile de mortar şi pământ galben loessoid, mai recente decât prima lentilă. După depăşirea stratului de reconstrucţii succesive, la adâncimea de 0,60 m, în urma răzuirii fundului secţiunii, s-au relevat (parţial sau integral) o serie de gropi de morminte (peste 18) care se întretăiau, făcând astfel dificilă recunoaşterea lor întocmai. Din acest motiv, gropi care nu au putut fi sesizate iniţial au trebuit să fie numerotate cu terminaţii de genul G 9A şi G 9bis, pentru a arăta proximitatea lor faţă de o groapă anterior descoperită. Din aceste gropi doar 8 au fost golite (M 1 – M 8), dovedind prin poziţia lor stratigrafică şi prin adâncimea de la care porneau că ar putea aparţine unei epoci mai timpurii (medievale). Din păcate, nici unul din mormintele descoperite nu a prezentat inventar (cu excepţia sicriului din lemn şi a cuielor din fier). Se pare că era o regulă ca defuncţii să fi fost îngropaţi fără inventar, în cazul în care acestea nu au fost jefuite. Unele dintre acestea au fost braconate încă din vechime, lucru dovedit de pildă de M 1, de copil, al cărui sicriu a fost deschis şi lăsat cu capacul deoparte. În preajma acestui mormânt a fost descoperit şi unul din puţinele artefacte arheologice, o piesă din bronz decorată în relief cu motive florale, care a aparţinut probabil, legăturii unei cărţi. În majoritatea cazurilor, gropile mormintelor sunt orientate E - V, existând însă multe cazuri când acestea prezintă devieri notabile, sau chiar când ele ajung să fie orientate pe direcţia N - S. Multitudinea înhumărilor practicate în acest areal de-a lungul secolelor, a determinat frecvente intersectări şi suprapuneri, frecvente fiind chiar cazurile în care gropi moderne s-au suprapus aproape integral peste altele mai vechi. La un moment dat al săpăturii, multitudinea mormintelor, intersectate în cele mai bizare poziţii şi având consistenţe diferite ale solului de umplere (în funcţie de epoca în care au fost realizate), a făcut aproape imposibilă conturarea lor precisă, fiind rare situaţiile în care să fi rămas porţiuni nederanjate de gropi. Zidul adosat N - S (Z 2) la contrafortul aflat în funcţiune (C 2) coboară la 1 m adâncime. Groapa de fundare îi dovedeşte posterioritatea, prin faptul că tăia, atât groapa contrafortului gotic (C 2), cât şi pe cea a contrafortului romanic (C 1). Maniera de dispunere a fundaţiilor celor doi contraforţi (C 1 şi C 1 - C 2) va putea face posibilă o interpretare pertinentă asupra fazelor de construcţie a acestei părţi a bisericii. Aceste structuri se află în curs de interpretare şi reconstituire ideatică. La adâncimea medie de aproximativ 1,80-2,10 m a apărut sterilul arheologic, galben loessoid, pe alocuri cu o duritate ridicată. Complexele de tip mormânt care se adânceau în sterilul arheologic şi care dovedeau o poziţie de pornire din nivelurile aflate aproape de nivelul actual de călcare (prin urmare, recente), au fost lăsate la acest nivel, fără a fi golite, existând posibilitatea apartenenţei la înmormântări din perioada modernă şi/sau chiar contemporană (sec. XIX - XX). Situaţia stratigrafică relevată în cele patru secţiuni de control şi informare stratigrafică executate până la ora actuală dovedeşte faptul că pe ariile exterioare navei şi corului straturile sunt puternic deranjate de amenajări recente (sec. XIX – XX), iar surprinderea unei situaţii stratigrafice concrete în ceea ce priveşte etapele realizării fundaţiei monumentului este aproape imposibilă. Cercetarea arheologică a monumentului Biserica Reformată de la Sântimbru va fi continuată într-o nouă campanie, direcţionată - pe cât posibil - spre deschiderea de unităţi planimetrice, pentru evidenţierea etapelor sale de construcţie, dificil de clarificat doar cu mijloacele existente, ca şi spre formularea unor observaţii legate de starea sa de conservare. Se recomandă executarea unor secţiuni în interiorul bisericii şi/sau perpendicular pe turnul-clopotniţă, precum şi la îmbinarea dintre fosta sacristie şi altar care poate să dea şi limita lui Z 2, între navă şi altar, pe sud, ca şi în zona fostului portal romanic (sudic).