Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Lupu | Emil | Institutul Naţional al Monumentelor Istorice |
Fonduri: Mănăstirea Surpatele, Episcopia Râmnicului, ABRAL ARTPRODUCT SRL Proiectant general: ABRAL ARTPRODUCT SRL – şef proiect arh. A.I. Botez În perioada 25 august – 15 septembrie 2003 a fost efectuată prima campanie de cercetare arheologică sistematică, necesară pentru efectuarea descărcării de sarcină arheologică în interiorul bisericii, în vederea realizării sistemului de încălzire în pardoseală. Mănăs...tirea este amplasată pe un mic platou, situat la partea superioară a unei vâlcele, în interiorul căreia este amplasat actualul sat Surpatele. Este considerată ctitorie a ascendenţilor boierilor Buzeşti, Tudor clucer şi fratele său Radu, din primii ani ai secolului al XVI-lea. Se consideră că ar fi fost reparată de boierii Buzeşti, iar între anii 1703 - 1706 a fost ridicată o nouă biserică de către Maria Brâncoveanu. Ansamblul monahal se compune astăzi din biserică, turn clopotniţă (pe latura de V), în continuarea acestuia către sud, corpul stăreţiei, iar pe latura de S un corp de chilii. Incinta a fost restaurată în prima jumătate a secolului al XIX-lea, când a fost ridicat turnul clopotniţă actual şi corpuri de chilii, pe laturile de S şi E. După abandonarea mănăstirii, în anul 1870, până în 1927, s-a produs o accenduată degradare, anfilade de chilii fiind demantelate până la nivelul de călcare. După 1927, au fost refăcute actualele chilii din colţul de SV şi a fost construită ciuşmeaua de lângă turnul clopotniţă. În această campanie a fost efectuată o secţiune la N de biserică şi opt casete arheologice, la interiorul acesteia. Scopul cercetării a fost reprezentat de: obţinerea datelor tehnice necesare amenajării noii pardoseli interioare a bisericii; stabilirea cronologiei bisericii şi a eventualelor sale etape de construire sau refacere; determinarea prezenţei unor eventuale complexe arheologice şi salvarea acestora. Pământul viu, fără urme arheologice, este reprezentat de un loess nisipos, aflat la aproximativ –2,30 m (V), care suprapune un alt strat de loess, viu, de culoare vineţie, în care se află talpa fundaţiei întregii biserici. Peste acest strat se află mai multe straturi de pământ purtat, reprezentat tot de loessuri, reprezentând nivelări şi egalizări ale terenului din interiorul bisericii, din etapa 1703 – 1706, când aceasta a fost integral refăcută. Deoarece, anterior refacerii, s-a operat o decapare a terenului pe toată suprafaţa interioară, nu au fost descoperite nici un fel de depuneri arheologice anterioare anilor 1703 – 1706. Urmează două straturi de mortar, aparţinând etapei de construire din anii 1703 -1706, intercalate de straturi de egalizare de loess, şi apoi un strat de loess tasat, folosit ca strat suport pentru pardoseala din anul 1706. Peste acest strat suport, sau peste resturile de pardoseală, se afla un strat de pământ prăfos cu moloz, folosit ca strat de umplutură în anul 1927 şi un foarte subţire strat de mangal, folosit ca strat de izolaţie, pe care s-a aşezat podeaua de scândură din anul 1927. În urma cercetărilor arheologice efectuate, nu au fost descoperite complexe arheologice anterioare începutului secolului al XVIII-lea. Numai pe baza observaţiilor stratigrafice, s-a constatat că fundaţiile bisericii actuale, ctitorie a Mariei Brâncoveanu, sunt dintr-o etapă anterioară. Această etapă nu poate fi definită cronologic, decât pe baza datelor prezumtive, asigurate de pomelnicul mare al mănăstirii, care începe cu domnitorul Radu cel Mare, cât şi plecând de la faptul că primele donaţii sunt acordate de către Tudor clucer şi fratele său Radu, consideraţi ascendenţi ai boierilor Buzeşti, în anii 1520 - 1521, plecând de la un document din 16 mai 1687. Prin urmare, fundaţiile păstrate ale acestei prime biserici, pot fi încadrate cronologic, la începutul secolului al XVI-lea, înainte de anul 1508. Această primă biserică era de acelaşi plan cu biserica actuală, spre deosebire de aceasta, având o tâmplă, ce compartimenta spaţiul dintre altar şi naos. Faptul că fundaţia acestei tâmple, întreţesută cu fundaţia altarului, s-a tasat puternic în extremitatea sudică şi că prezintă mari fracturi, ne determină să credem că biserica ridicată de ascendenţii boierilor Buzeşti, a încetat să funcţioneze datorită condiţiilor oferite de terenul natural de fundare. Acesta s-a tasat în timp, producând fracturări ale elevaţiilor şi probabil prăbuşirea acestora. Prin urmare, istoriografia ansamblului, care afirmă că prima biserică a mănăstirii a fost edificată din lemn, la începutul secolului al XVI-lea, nu are nici un suport arheologic. Potrivit pisaniei bisericii actuale, prima biserică a fost înlocuită de cea actuală. Numai că, potrivit observaţiilor arheologice, această biserică a preluat fundaţiile bisericii de secol XVI, respectând planimetria celei anterioare, cu excepţia tâmplei, care a fost înlocuită de un iconostas. Biserica actuală a fost ridicată între anii 1703-1706, probabil că în acest ultim an fiind realizată o pardoseală interioară din lespezi de piatră. În anul 1707 ea a fost pictată, faşa draperiei de pictură oprindu-se pe nivelul de amenajare al pardoselii. La ridicarea noii elevaţii a bisericii, terenul din interiorul acesteia a fost în prealabil curăţat de molozul rezultat din demolarea celei anterioare, iar pentru o corectă reţesere a zidăriei, s-a procedat la o decapare până sub nivelul de construire al bisericii de sec. XVI. De aceea, nu s-au păstrat niveluri de depunere, anterioare anului 1703. În ce priveşte masa altarului, aceasta prezenta o tăblie din piatră, aşezată pe un picior din piatră. Piciorul mesei era aşezat pe un capitel refolosit, prezentând urme de cioplire, aparţinând probabil unei coloane de la exonartexul bisericii de sec. XVI. Din perioada de funcţionare a acestei biserici, nu au fost descoperite decât trei morminte de inhumaţie, unul în jumătatea nordică a nartexului şi două în jumătatea sudică a exonartexului. Aceste morminte aparţin unor persoane de sex feminin, vârstnice, şi se datează în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în pridvor fiind descoperite, în umplutura gropilor mormintelor, cărămizi funerare din perioada 1809 – 1831. Faptul că nu au fost descoperite morminte de ctitori, este o dovadă că această mănăstire nu a avut un rol important în viaţa familiilor Buzescu şi, mai târziu, Brâncoveanu. Din a doua jumătatea a secolului al XIX-lea a fost determinat un mic nivel de reparaţie, în jumătatea de N a naosului. Următoarea etapă de intervenţie în interiorul bisericii, se datează în jurul anului 1927. Acum a fost demontată sistematic pardoseala din lespezi de piatră, aproape în toată biserica. S-au mai păstrat lespezi din pardoseală, doar pe conturul absidei naosului şi sub turla Pantocrator a naosului. Peste stratul suport al pardoselii din 1706, a fost adus pământ prăfos şi un strat de mangal, pe care a fost aşezată pardoseala din scnâduri, păstrată până în august 2003. Doar la nivelul exonartexului a fost păstrată pardoseala iniţială din lespezi de piatră, neavând nici o probă arheologică privind faptul că aceasta s-ar fi aflat la un nivel inferior celui actual. De altfel, şi în umplutura gropilor celor două morminte din exonartex au fost găsite fragmente de pardoseală din lespezi, în poziţie secundară. Din etapa de consolidare din anii 1984-1985, nu au fost descoperite urme de intervenţie în interiorul bisericii, sub nivelul pardoselii existente. Este sigur că toată consolidarea s-a realizat numai la exteriorul acesteia, cu ocazia săpării şanţului perimetral pentru lucrările de subzidire, fiind tăiată relaţia stratigrafică dintre biserică şi restul incintei. Etichetat şi ambalat, materialul arheologic descoperit a fost predat pe bază de proces verbal stareţei mănăstirii Surpatele, pentru a fi inclus în colecţia muzeală proprie.