.
Zimnicea | Judeţ: Teleorman | Punct: Cetate | Anul: 2003
Anul:
2003
Epoca:
Latene;Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade:
Epoca medievală mijlocie;
La Tène
Categorie:
Domestic;
Neatribuit
Tipuri de sit:
Locuire
Județ:
Teleorman
Localitate:
Zimnicea
Comuna:
or. Zimnicea
Punct:
Cetate
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Babeş Mircea responsabil Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Pătraşcu Ion Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman
Spânu Daniel Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Trohani George Muzeul Naţional de Istorie a României
Cod RAN:
Raport:

Din punct de vedere morfologic, situl Cetate de la Zimnicea se aseamănă cu un platou mărginit în partea de N şi de E de câte o "ruscă" – termen desemnând un drum în pantă care coboară de la nivelul Câmpiei Române (aici cca. 42 m altitudine absolută) la nivelul luncii Dunării (cca. 25 m altitudine), perpendicular pe traseul cornişei Dunării şi care se aseamănă cu o râpă. În partea de N şi parţial în partea de E ...platoul prezintă două zone mai ridicate (2 - 3 m) faţă de platoul propriu-zis şi care au fost interpretate ca val de apărare, aflat în spatele celor două râpe, susceptibile de a fi considerate iniţial ca şanţuri de apărare. În campania 2003 cercetările s-au desfăşurat în zona centrală a sitului (arealele G 14, F 14 şi I 12), precum şi în nordul sitului în arealele K 13 şi J 13 şi au urmărit pe de o parte completarea şi aprofundarea datelor referitoare la stratigrafia regiunii centrale a sitului, precum şi verificarea existenţei în nordul sitului a unor structuri de fortificaţie. 1. Rezultatele cercetărilor în zona centrală a sitului (arelalele G şi F 14) În zona centrală a sitului s-au continuat cercetările începute în anul precedent pe o suprafaţă de 4/14 m corespunzătoare carourilor G 14 h, F 14 b şi F 14 d, de la o adâncime de cca. -1 m. Observaţiile stratigrafice realizate în suprafeţele G 14 h, F 14 b şi F 14 d, aflate în zona centrală a sitului, au evidenţiat trei niveluri de locuire Latene distincte, deranjate într-o măsură considerabilă de locuinţele medievale 110 şi 106 identificate şi cercetate parţial în campania precedentă (2002), precum şi de o serie de gropi de dimensiuni mari (unele cu o adâncime maximă depăşind 2,5 m), concentrate mai ales în caroul F 14 d. Nivelul de locuire superior este ilustrat de vetrele 107 (-1,02 m, identificată în 2002), 190 (-0,65 m, parţial distrusă) şi 156 (-1,06 m, identificată în martorul dintre F 14 b şi G 14 h). Structurile de locuire în legătură cu care se aflau aceste vetre nu au putut fi identificate, datorită distrugerilor provocate de locuirea medievală. Sub o lentilă de pământ ars (171b) a fost identificată o vatră (171a), amenajată deasupra unui strat de nisip şi cenuşă, care la rândul său suprapune o vatră pictată distrusă parţial încă din vechime, amenajată pe acelaşi nivel de locuire cu resturile cuptorului 138 (identificat în campania 2002). Toate aceste complexe formau resturile unor locuinţe (atelier?) dezafectate şi nivelate încă din vechime, aşa cum sugerează aglomerarea de bulgări de chirpic denumită cpl. 180. Prin materialele ceramice descoperite (fragmente ceramice de amfore şi de vase pictate de import) contextele cercetate se datează în perioada veche a celei de a doua epoci a fierului. 2. Cercetările desfăşurate în regiunea de N a sitului Sondajele din suprafeţele I 12 f, h şi I 13 g-h au avut ca scop identificarea traseului secţiunii nr. II deschise de colectivul condus de Ion Nestor în anul 1948, precum şi elucidarea, pe cât posibil a stratigrafiei şi încadrării vestigiilor din această parte a sitului. Sondajul J 12 g şi h a fost trasat ca un şanţ de 7,5 m L (pe axa E-V) şi de 1 m l pe axa N-S, de-a lungul limitei sudice a arealului J 12, astfel încât să intersecteze şi să secţioneze umplutura secţiunii S II/1948. Trebuie precizat că în această zonă de N, mai înaltă, a sitului, şanţul S II/1948 nu a fost integral astupat, aşa cum se întâmplă în partea de S a acestuia (în arealul I 12). În mod evident scopul cercetărilor desfăşurate în S II/1948 a fost acela de a determina caracterul vestigiilor din zona de N, mai înaltă, a sitului. De la bun început, trebuie precizat faptul că dacă iniţial S II/1948 a avut o lăţime de 2,5 m, şi o adâncime de cca. 2,30 m, cu timpul, malurile şanţului s-au surpat, formând o denivelare cu deschiderea de 4-5 m şi adâncimea de cca. 1,5 m. Cu excepţia acestor constatări legate de dimensiunile săpăturii S II/1948, în sondajul din campania 2003 s-au putut efectua şi câteva observaţii privind vestigiile arheologice din această parte a sitului. Sub stratul vegetal actual, la numai -0,15 - 0,20 m adâncime, a fost identificată în partea de V a secţiunii o aglomerare de pietre de dimensiuni medii (10-15 m) şi de materiale ceramice de epocă getică, ceea ce sugerează că în această zonă mai înaltă a sitului, fie nu s-a format un strat de cultură medieval, fie acesta a fost supus unei puternice eroziuni. La cca. -0,50 m adâncime a fost identificată o depunere de bolovani de râu pe nivel, care corespunde însă mai degrabă amenajării unor locuinţe şi nu unui sistem de fortificaţie. De la această adâncime în jos, până în solul geologic, săpătura a fost concentrată exclusiv asupra degajării umpluturii din S II/1948. Sondajul din arealul I 12 a fost amplasat într-o zonă mai plată a sitului, are dimensiunile de 10 m lungime (N - S) şi 4 m lăţime (E - V) şi a fost trasat în vederea identificării traseului aceleiaşi secţiuni S II/1948. Din păcate, din raţiuni de economie a şantierului, finalizarea săpăturii până în solul viu nu a fost posibilă. Practic, în această suprafaţă a fost îndepărtat numai solul arabil, cu excepţia extremităţii de S (în I 12 h), unde printr-un mic sondaj s-a urmărit identificarea adâncimii maxime pe care au atins-o săpăturile din 1948. În momentul de faţă, se poate preciza faptul că traseul secţiunii S II/1948 prezintă faţă de axa de borne instalată în campania 2001 o mică deviaţie de cca. 5° spre NNV. În stratul arabil din suprafaţa I 12 h au mai fost identificate numeroase fragmente ceramice getice (se remarcă fragmente de cupe cu decor vegetal şi antropomorf în relief), precum şi câteva materiale medievale sau moderne (fragmente ceramice smălţuite) şi contemporane. Cercetarea din suprafeţele J 13 b, d, şi K 13 h Scopul cercetărilor din zona de N a sitului Cetate l-a constituit probarea existenţei unui sistem de fortificaţie. Iniţial s-a urmărit dezvelirea unei suprafeţe mult mai mari, cuprinzând nu numai panta exerioară (dinspre rusca deN) a înălţimii interpretată ca val, ci şi cea interioară, dinspre platoul Cetăţii (carourile J 13 f şi h). Rezultatele cercetărilor din carourile K 13 h şi J 13 b, d şi parţial J 13 f , precum şi constrângerile financiare au determinat amânarea cercetării carourilor J 13 h şi f. Sub stratul vegetal actual a fost identificat un nivel de depunere contemporan, rezultat în urma excavărilor de la începutul anilor ’70 şi cu adâncimea maximă de –0,40 m (contextul 1821), la baza căruia au fost surprinse două lentile de bitum. Nivelul imediat următor (contextul 183), sărac în materiale, de culoare brun-cenuşie şi de consistenţă friabilă, s-a constituit probabil în epocă medievală. De la baza sa se adâncesc mai multe gropi, aşa cum este cazul gropilor 152 sau 184. Nesiguranţa datării derivă din absenţa materialului medieval. Totuşi, în inventarul gropii 152 a fost identificată o toartă de secţiune ovală - aplatizată din pastă roşie provenind de la o oală specifică orizontului medieval de pe Cetate (sec. XV - XVI). Este plauzibil ca şi în această zonă a sitului, stratul medieval să fi determinat dispariţia unei depuneri de la sfârşitul celei de a doua epoci a fierului, din care s-a mai păstrat numai partea inferioară a umpluturii unor gropi, aşa cum este cazul gropii 185. Din păcate, şi de această dată, inexpresivitatea cronologică relativă a materialelor ne împiedecă să avansăm concluzii ferme. Sub stratul 183 regăsim un alt strat 187, probabil de epocă Latene, identificat numai în carourile J 13 f şi d, strat friabil de culoare cenuşiu-închisă. Stratul 188, de culoare cenuşiu-deschis şi conţinând în afară de materiale ceramice getice mai mulţi bolovani mari s-a format deasupra nivelului de la care s-a săpat groapa 141 şi suprapune depunerile cele mai expresive şi mai bogate sub aspectul materialului şi anume resturile (dărâmăturile nivelate) a trei locuinţe suprapuse (153, 157 şi 163). La baza stratigrafiei din carourile J 13 b, d şi f a fost identificată o alveolare de mari dimensiuni (4,60 m pe axa N - S), adâncită (până la –2,54 m adâncime) în solul galben geologic al sitului şi care se distinge printr-o compoziţie pestriţă, un amestec de bulgări de pământ-nisipos galben şi bulgări de pământ brun deschis, precum şi prin sărăcia în materiale arheologice (doar câteva fragmente ceramice getice în poziţie secundară şi pietre situate în zona inferioară a umpluturii, dar nu la baza ei). De asemenea, în interiorul acestui complex, denumit 145, nu au fost identificate resturi de podele sau alte indicii care să sugereze un nivel de călcare antic, în ciuda faptului că pe alocuri grosimea umpluturii este de cca. 0,70 m. Această umplutură ar putea fi interpretată mai degrabă ca un sol vegetal antic depus în mod natural în alveolarea provocată de un torent şi în care s-au adâncit parţial locuinţele getice. Către N, mai precis către ruscă, stratigrafia tinde să devină inexpresivă, în primul rând datorită alunecărilor de teren survenite de-a lungul timpului. În această zonă de la extremitatea de nord a sitului mai pot fi urmărite numai straturile 191, 149 b şi 189, fără să se poată identifica alte contexte de locuire cu excepţia celui aflat la baza stratigrafiei şi anume cel corespunzător locuinţei getice 160 b şi vetrei 160 a amenajată direct pe solul geologic (viu). Absenţa unor urme de locuire în straturile 191, 149 b şi 189 se datorează în primul rând pantei care începe să se accentueze tot mai mult către N, spre ruscă şi care era şi în epocă getică improprie amenajării unor locuinţe. Cu excepţia unor aglomerări de materiale pe nivel, în acest carou nu au fost identificate alte complexe. Cercetările din suprafeţele J 13 b, d, f şi K 13 h au avut ca scop familiarizarea colectivului cu problemele ridicate de stratigrafia şi caracteristicile complexelor din zona de N a sitului. Descoperirea unor contexte de locuire cu vetre ne determină să respingem ipoteza potrivit căreia zona mai înaltă din nordul sitului Cetate ar constitui resturile unui sistem de fortificaţie. După cum sugera şi Ion Nestor cu mai bine de jumătate de secol în urmă, înălţimea din nordul sitului se vădeşte a fi mai degrabă o structură geo-morfologică naturală, peste care s-au depus resturile unor complexe de locuire getică şi medievală2. Însăşi natura solului local – un loess extrem de sensibil la factorii de eroziune naturali – face dificilă amenajarea unui sistem de fortificaţie de amploare. Cele două râpe (rusca de N şi cea de E) susceptibile de a fi interpretate ca şanţuri de apărare, par a fi mai degrabă formaţiuni datorate eroziunii naturale şi antropice, aşa cum o sugerează însăşi înclinarea straturilor de depunere arheologică ce urmează o pantă naturală, aşa cum au fost ele surprinse atât în carourile J 13 b şi K 13 h, precum şi la N în arealul L 13. [Daniel Spânu]

Note Bibliografice:

1. În terminologia şantierului Zimnicea, s-a considerat utilă folosirea termenul "context" pentru a cuprinde atât complexele închise cât şi straturile distinse în stratigrafie. Considerăm că termenul de context este sinonim cu cel de "unitate stratigrafică".


2. I. Nestor, Săpăturile arheologice dela Zimnicea, jud. Teleorman. Studii. Revistă de ştiinţă şi filosofie II, 1949, 1, p. 118.

Sursa:
Cronica cercetarilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO